… citesc si ma crucesc. Ma uit la televizor si ma crucesc. Ma crucesc si ma-ntreb: cam cat de repede se poate extinde tampirea in masa? Mai repede decat putea oricine anticipa. De cand a izbucnit “pandemia mortala” cu noul coronavirus in China, o lume intreaga a intrat in panica. Omenirea s-a isterizat. Nu mai conteaza ce media outlet folosesti, toata lumea vorbeste numai despre noua apocalipsa. De gripa. Un nou virus, necunoscut, ameninta soarta omenirii! In China au fost puse in carantina, practic “inchise”, cateva orase, primul fiind Wuhan, unde a inceput epidemia. Pardon, pandemia. Un oras mai mare decat jumatate din Romania, de 11 milioane de locuitori. Incercati sa va imaginati costurile – economice, psihice, etc. Sunt chemati experti, se dau sfaturi, se pun masti, se inchid aeroporturi, oamenii asalteaza spitalele, se sta la coada, se moare la coada pentru ca se sta la coada, lumea se calca-n picioare pentru un loc in fata la medic, medicii mor de epuizare, in China se construieste un nou spital in doar cateva zile, americanii trimit un avion special pentru a-i scoate din” infernul Wuhan” pe cei 200 si ceva de conationali, bursele sufera, s.a.m.d..

Se pierd miliarde de dolari. Si, mai grav, se pierde bunul simt. La nivel planetar.

Ce e de fapt, noul virus? O varianta pana acum necunoscuta de virus gripal. La fel cum a fost SARS sau MARS, care, la randul lor, au creat panica mondiala. De ce? Nu e prea clar. Ca suna bine sa fii putintel apocaliptic. Stirile apocaliptice se vand, pentru ca avem cu totii nevoie de putina adrenalina, iar in afara sfarsitului lumii nu ne mai poate impresiona nimic. De gripa se mai moare, daca sistemul imunitar e slabit, suferi de alte afectiuni, sau apar complicatii. Asta, de cand lumea.

Si-acum cateva fapte. Pana acum, in China au murit 41 de persoane. In China traiesc aproximativ 1,4 miliarde. Iar orasul Wuhan are, cum spuneam, 11 milioane. Anul trecut, in Romania, au murit de gripa “clasica” 34 de persoane. Populatia Romaniei e sub 18 milioane. Faceti singuri calculele probabilitatilor. Mao Zedong trebuie ca se distreaza in mormant. 41 de morti n-ar merita nicio jumatate de falfaire de jumatate de pleoapa. Din codru rupi o ramurea, ce-i pasa codrului de ea? Marele Salt Inainte (the Great Leap Forward) a ucis cam 30 de milioane de chinezi. Revolutia Culturala care i-a urmat, “doar” vreo 20 de milioane. Acum au murit 41. Foarte probabil, numarul va creste la cateva sute. La “pandemia” SARS au murit, pe tot globul, intr-un an, 774 de persoane, iar expertii apreciaza ca noul virus e mai putin agresiv decat SARS. In timpul Evului Mediu, intre 1347 si 1351, doar in Europa, au murit din cauza Ciumei Negre (Black Death) vreo 25 de milioane, iar populatia era vreo 10% fata de cea de acum. In zilele noastre, doar in Statele Unite, aproximativ 200 de persoane mor in fiecare an ucisi de catre … nevinovatele caprioare care sar in fata masinilor. 259 de persoane au murit anul trecut facandu-si selfies. De celor morti in accidente de masina sau de bicicleta nu mai vorbim. N-a intrat nimeni in panica, selfie-urile n-au fost interzise, nici masinile, nici bicicletele, iar caprioarele n-au fost eradicate.

Dar nici prostia.

Tampirea accelerata in masa, promovata de noile media, va caracteriza secolul XXI.

La anu’ si la Facebook (sau Instagram)! Fiecare, dupa puteri.

NOTA: textul a aparut si pe http://www.contributors.ro

 


PR.20.2

… pentru ca Puerto Rico e precum o femeie nehotarata: Stiti bancul: “Domnu’ doctor, sunt cam nehotarata; sau nu?” Ce e, de fapt, Puerto Rico nimeni nu stie. Oficial e “teritoriu” al Statelor Unite. Ce-nseamna asta? Din nou, nimeni nu poate sa spuna: Nu sunt colonie (desi multi portoricani se simt ca atare), nu sunt nici “stat” American, dar nici independenti nu sunt. Multi ii injura printre dinti pe americani, dar le plac dolarii lor.

PR.20.3
Puerto Rico e precum o femeie frumoasa. Nu intr-atat de frumoasa precum alte insule din Caraibe, dar foarte frumoasa oricum.

PR.20.6
Puerto Rico e, totodata, o femeie ghinionista. A fost acum vreo doi ani lovita cumplit de catre un uragan mai devastatator decat un barbat abuziv, iar acum, cand scriu aceste randuri, de-abia a trecut al treilea cutremur, mititel, dupa alte doua la inceputul saptamanii. “Mititel”, in acest caz, inseamna totusi un cutremur de magnitudinea 6, capabil sa te trezeasca din somn, cand, la etajul opt, patul incepe sa se zgaltaie, cladirea sa scoata sunete ciudate de animal ranit, iar pe fereastra vezi clar cum turnurile din jur par a fi batute de vant. Cam doua treimi dintre turisti si-au anulat calatoriile zilele acestea, speriati de stirile panicarde.

PR.20.13
Dar Puerto Rico e si o femeie rezilienta. A rezistat la multe si va mai rezista. Portoricanii vor fi fiind saraci, dar sunt si mandri. Primul soc “cultural” l-am avut imediat dupa sosire, cand soferul de Uber mi-a dat de inteles, prin semne, ca nu vorbeste nicio boaba de engleza. Cum aveam sa aflu mai tarziu, cam 50% dintre portoricani se afla in aceeasi sfanta ignoranta. 25% o rup pe englezeste cat sa te poti intelege lucrurile de baza, iar alti 25% vorbesc engleza fluent.

PR.20.11
Iar asta in ciuda faptului ca moneda in uz e dolarul, telefoanele mobile functioneaza in Puerto Rico la fel ca in America, fara nicio taxa de roaming, iar din State in Puerto Rico (si invers) se poate calatori fara pasaport. Pentru a intelege acest paradox, dar si pentru a afla locurile bune (si ieftine) de mancat, vorbesti cu localnicii, dar nu cu cei care lucreaza cu turistii in marile resorturi. Nu. Vorbesti cu soferii de Uber, cu barmanii unor birturi cat o batista, pierduti pe vreo straduta laterala, cu propietarii de magazine micutze unde prezenta vreunui turist ratacit e o binecuvantare. Cu un cuplu de batranei care tineau un magazinas n-am reusit sa ma inteleg decat in franceza – emigrasera din Haiti, iar, prin comparatie, Puerto Rico li se parea raiul pe pamant.

PR.20.22

PR.20.19
Principala atractie e Vechiul San Juan – orasul istoric. E o insulita la capul insulei care e Puerto Rico. Iar pentru America e cu adevarat “vechi”. Constructia orasului a inceput de pe la 1500, si multe cladiri, catedrale, etc dateaza de pe la 1600-1700. La fel si zidurile si turnurile menite sa protejeze orasul. Stradute mici, pietruite, case colorate in culori vii, restaurant micute, si mult, mult mojito la orice colt de strada. Mojito e o bautura prepaprata cu grija in orice bomba ai pune piciorul. Un mojito bun e, in San Juan, o chestiune de orgoliu.

PR.20.14

PR.20.10
Si iata o lectie de retinut: orasul vechi era o ruina in 1940, un focar de prostitutie si hotie, iar autoritatile erau decise sa-l rada cu totul, pentru a face loc noilor constructii. Dezastrul a fost evitat in ultimul moment de incapatanarea unui singut om (!), Ricardo Alegría, istoric, arheolog si antropolog. E bine sa mai existe si inteelctuali incapatanati, de care sa asculte autoritatile.

PR.20.art.birt

Cumva, Ricardo a reusit sa convinga primaria sa renoveze cateva cladiri, sa ofere scutiri massive de taxe celor care vor sa-si deschida o afacere acolo. Pe scurt, sa recupereze Gloria pierduta a orasului istoric. Si, ca norocul, a reusit. O buna parte din economia Puerto Rico se datoreaza acum turistilor care vin pentru Vechiul San Juan.

PR.20.8
V-am spus: portoricanii sunt nehotarati. Dupa cum vorbesc englea, iti poti da rapid seama in ce tabara sunt. Unii si-ar dori ca Puerto Rico sa devina al 51-lea stat al SUA (astia vorbesc engleza fluent); altii, dimpotriva, ar vrea sa devina un stat independent (astia vorbesc doar spaniola); in fine, la mijloc ar fi cei care prefer status quo (cei care o rupe pe englezeste). Pentru ultima categorie, fiind “teritoriu” al SUA, au si avantajul “independentei”, dar sip e cel al ajutorului SUA. Dupa uraganul devastator, portoricanii au intrat in conflict cu presedintele Trump, plangandu-se ca FEMA nu le-a trimis destule ajutoare.

PR.20.Balcon
Saraci, dar ocosi. Te-ai astepta ca o tara devastata de uragane si de cutremure, a carei principal sursa de venit e turismul sa scada preturile pentru a deveni mai atractiva. Dar nu. Puerto Rico e la fel de scump ca, sa spunem, San Francisco.

PR.20.1
Puerto Rico e, din anumite puncte de vedere, un soi de Romanie mutata in Caraibe: acelasi amestec de lux si saracie, aceleasi politici de stanga, aceeasi coruptie de care se plange toata lumea, dar toata lumea participa, intr-un fel sau altul, aceeasi “baieti descurcareti”, aceeasi mici mafioti, aceeasi prostitutie. Dar si aceleasi femei frumoase.

PR.20.23
Nu ma intelegeti gresit: mi-a placut Puerto Rico.

PR.20.17

Dar de femeile frumoase si nehotarate, sarace, dar lenese si pretentioase, te bucuri cateva zile, dupa care iti vezi de ale tale. Nu le iei de nevasta.

PR.20.16

Adios!


… pentru ca suntem fascinati de numere. Rotunde. La anul 1000 d.Hr. multi oameni asteptau sfarsitul lumii (matematica gresita). La fel in 2000. In America, cand cu 9.11 multi au facut legatura cu apelul la serviciul de urgenta (911 – in Europa e 112). Acum intram in 2020. Alte speculatii.

Speculatiile nu sunt, in sine, rele, cata vreme le ei cum grano salis.  Orice speculatie, oricat de stupida, te obliga sa gandesti.

2020, bunaoara.

2019.comparatie

In State, vederea 20/20 inseamna o vedere normala. Vine de la a putea vedea de la 20 de picioare/feet (aprox. 6 metri) cam cat de bine vede toata lumea. Daca vezi mai putin de 20/40 nu iti iei permisul de conducere. Se cheama ca vezi mai prost decat jumatatea oamenilor. La 20/200 esti aproape orb.

Ca unul care sufera de miopie si astigmatism de cand se stie – iar mai nou si de hipermetropie, sa fie meniul complet, vederea 20/20 e un ideal aproape transcedental (dar la asta, spre deosebire de celalalt, am renuntat de multisor :))

Dar anul 2020 e o cifra mult prea ispititoare, chit ca stupida, pentru a va ura un An Nou cu vedere normala! (Se poate si 20/15 sau chiar 20/10, asa, ca sa stiti ! :))

Corto.20


… sau despre cei trei magi de la Rasarit. Sau despre inteleptii de la Rasarit. Sau despre regii (craii) de la Rasarit. Despre care nu stim, de fapt, dac-au fost trei sau mai multi. Sau poate mai putini. Poate au fost doar doi. Evanghelia lui Matei 2, singura in care sunt pomeniti, nu le precizeaza numarul. In unele traditii se spune c-ar fi fost chiar doisprezece, precum apostolii. Le stim si numele – desi, de fapt, nu le stim numele, ca nu e pomenit nicunde in Evanghelii: Melchior, Caspar (sau Gaspar) si Baltazar. In majoritatea traditiilor apar drept “martori” ai nasterii lui Iisus, in grajd, desi Matei ne spune limpede ca au ajuns de-abia dupa nastere, intr-o casa din Betleem. Nici despre pastori nu stim cati erau. Iar despre numele lor nu s-a sinchisit nicio traditie.

Iata, am putea spune, un caz de “fake news” avant-la-lettre.

Stim doar ca magii au fost “de la Rasarit”. Chinezii crestini sustin c-au fost chinezi, indienii crestini sustin c-au fost indieni. Toata lumea si-i revendica. In lumea anglo-americana sunt cunoscuti drept cei trei intelepti (wise men), pentru ca asa “traduce” Biblia Regelui James (King James’ version), desi originalul in greaca scrie limpede μάγοι, magoiMagi. Vrajitori. In alte traditii sunt prezentati drept “regii de la Rasarit”, probabil datorita referintelor din Vechiul Testament la conducatorii care se vor inchina viitorului Mesia (vezi bunaoara Isaia 60:3, sau Psalmii 68, 72, etc). Dar vrajitorii, aveau pe atunci o reputatie mai proasta. Pana la dez-vrajirea lumii moderne, de care vorbea Max Weber si la contra-reactia Harry Potter, Lord of the Rings, etc mai aveau sa treaca vreo trei secole. Nimeni nu se inghesuia sa-i laude, ci mai degraba, in lumea catolica cel putin, sa-i arda pe rug. Ba chiar si in cea Puritana (procesul vrajitoarelor din Salem s-a petrecut spre sfarsitul secolului al XVII-lea). Asa ca mai bine le spunem “intelepti” sau “regi”. Pare-se ca ortodocsii, mai toleranti sau mai incapatanati, au fost singurii care au continuat sa-i numeasca “magi”. Sa fim seriosi: Cati ortodocsi au o problema cu horoscopul, ghicitul in cafea sau chiar in deschisul Evangheliei, pe de-o parte, dar si cu evolutionismul lui Darwin, dinozaurii, sau cu faptul ca pamantul e rotund si se invarte in jurul soarelui, nu invers, pe de cealalta parte ? Inchizitia? Sa fim crestini seriosi! Fiecare cu ale lui.

Realitatile paralele nu deranjeaza. La urma urmelor pe asta se bazeaza atat crestinismul cat si fizica moderna – pe depasirea logicii binare, in alb sau negru, Iisus doar om sau doar Dumnezeu, fotonul doar unda sau doar particula. Nu, zice crestinul. Nu “sau-sau” ci “si-si”. Tocmai de aceea, spunea Denis de Rougemont, fizica moderna n-ar fi fost posibila decat in lumea crestina, antrenata mental sa accepte de-ne-acceptatul: ceva poate fi in acelasi timp si doar alb si doar negru. Nu cenusiu, nu Yin and Yang. Ci doar alb si doar negru, concomitent. Dumnezeu si om.

Asa ca sa ne intoarcem la magii pe care-i cantam la fiecare Craciun, dimpreuna cu pastorii, dar la care ne gandim prea putin.

Cu pastorii e mai usor de rezonat – ei cred fara sa se intrebe de ce. Pastorilor li se da mura-n gura informatia de catre ingerul Domnului (Luca 2), se sperie, sunt linistiti de catre o intrega “oaste cereasca”, dar – dupa ce au fost parasiti de ingerii care s-au intors inapoi in ceruri – verifica “in graba” informatia, merg in grajd, se bucura si se inchina.

Cu magii e ceva mai complicat. Magii nu cred. La ei nu vine niciun inger. Magii nu au revelatii. Magii “citesc semnele” cu mult inainte de nastere. Ei interpreteaza si anticipeaza.

In colindele noastre “trei pastori se intalnira si asa se sfatuira: haideti, fratilor sa mergem”. Magii nu se sfatuiesc, fiecare dintre ei stie. Ei cum vad Steaua si pornesc. (“Magii cum zarira Steaua si pornira…”) Ei stiu, nu dezbat – o fi, n-o fi asa? Cati ingeri sa fie pentru a ne convinge si pentru a nu ne fi teama? Ei stiu, asa ca pornesc dupa raza.

Nascandu-Se intr-un grajd din Betleem, Iisus ii aduce si pe pastori si pe magi in oras. Pe unii ii scoate din salbaticie, pe ceilalti, din monarhie. Iisus face susul jos, si josul, sus. Pastorii coboara de pe dealuri in oras, dar, de fapt, urca, mutandu-se de la traitul sub cerul liber la “oras”, unde si grajdul are macar un acoperis. Magii, intelepti si regi daca vor fi fost (oricum, bogati) coboara din imparatie intr-un orasel pierdut in mijlocul lui nicaieri, dar urcand din desertul bogat in oraselul sarac.

Si pastorii si si magii se bucura – dar se bucura separat. Pastorii si magii se bucura dar nu se intalnesc – nici in timp, nici in spatiu.

Pastorii cred cand sunt pusi in fata faptului implinit. Pastorii stau langa oras, pazindu-si turmele, iar ingerul vine la ei si le spune ca s-a nascut Iisus. Mura-n gura.

Magii stiu cu mult mai devreme. Ei isi lasa imparatiile si se pornesc la drum cu mult inainte de nastere. Se caznesc. Magii se screm, pastorilor le vine.

Dar magii ajung mai tarziu decat pastorii.

Asta li se intampla frecvent intelectualilor: anticipeaza, pornesc din vreme, dar fac cumva si ajung mai tarziu, pentru ca sunt intotdeauna mai departe de centrul actiunii (magii sunt din Rasarit, pastorii pazesc turmele pe langa Betleem). Jospeh Bottum ii numeste pe magi “sfintii intelectului”. Dar, ca orice intelctuali, magii pot face – neintentionat – tampenii majore (sa ne gandim doar la Revolutia Franceza sau la Marx). Magii merg direct la Irod si, presupunand probabil ca un conducator stie ce stie tot satul, il intreaba unde este Imparatul de curand nascut al Iudeilor. Ca orice conducator, Irod nu stie de fapt ce stie tot satul (pastorii au dat deja sfoara-n tara), dar se preface ca stie. “Se turbura”, dar nu o recunoaste. Ii cheama insa atat pe “preoti” cat si pe “carturari”. S-o recunoastem: Irod e ticalos, dar prost nu e. Intelege instinctiv ca are nevoie atat de religie cat si de stiinta pentru a putea interpreta mesajul. Si unii si altii confirma informatia – Hristosul se va naste in Betleem. La oras, dar un oras mai mic, nu in Ierusalim. La oras, dar in grajd.

Locatia exacta, insa, nu se cunoaste. Pentru acest fel de GPS e nevoie de magi. Irod ii cheama asadar “in ascuns” si le cere sa-L gaseasca, sub pretextul ca abia asteapta sa i se inchine. Magii – naivi ca toti intelectualii – il cred. Pornesc din nou dupa Stea care ii conduce pana la casa cu pricina. Atunci se bucura foarte, ca orice intelectual caruia i se confirma ipotezele la care a lucrat o viata-ntreaga. Se arunca la pamant, se inchina, si isi ofera darurile – aur, tamaie si smirna – in aceasta ordine. E limpede ca darurile sunt simbolice – trei daruri, trei magi – daca nu de altceva atunci macar pentru ca-i limpede din ce urmeaza ca Iosif si Maria nu s-au imbogatit peste noapte cu aurul. Aurul e doar o recunoastere a faptului ca ceva mai valoros nu se poate. Tamaia e pentru nastere. Smirna, pentru ingropaciune.

Dar magii “n-au mai putut de bucurie”. Au asistat la schimbarea lumii pe care o anticipasera inca dinate de-a se urca (probabil) pe camile. N-o inteleg, de aici incolo nu mai stiu cum s-o interpreteze, dar stiu ca e acolo – si I se inchina. Magii se inchina in fata schimbarii lumii de catre un prunc. Ei vad in prunc semnul a ceea ce va veni. Lumea lor va disparea, dar ei se bucura. Din cate ne putem da seama, Dumnezeu-Tatal se bucura si El, pentru ca ii instiinteaza in vis sa nu se mai intoarca la Irod, ci sa mearga in tara lor pe un alt drum. Ceea ce, ascultatori, intelectualii si fac.

Atata doar ca asta declanseaza un macel.

Evenimentele se precipita. Un inger al Domnului il instiinteaza pe Iosif despre ceea ce va urma si il trimite in refugiu in Egipt (paralelele dintre Vechiu si Noul Testament sunt cunoscute; n-o sa le mai discut aici). Frustrat de ceea ce percepe ca pe o tradare a magilor, Irod ordona, ca sa fie sigur, uciderea tuturor pruncilor sub doi ani. Prea tarziu, insa. Istoria era de neoprit.

Schimbarea la fata a lumii incepuse.

Magii, precum maurul, isi facusera datoria. Pe cand macelul pruncilor incepe, magii erau deja acasa, ca orice intelectual norocos si nevinovat. La caldurica desertului sau a bibliotecilor.

Istoria, insa, nu se opreste aici. Magii, vrajitorii, mai apar de doua ori in Noul Testament (apar si in Vechiul, dar sa ne limitam deocamdata la Noul). Primul vrajitor, Simon Magul, apare in Faptele Apostolilor 8. Pe vremea cand Saul (viitorul Pavel) inca mai persecuta crestinii, Filip (nu apostolul!) merge in Samaria si, aducand vestea cea buna, converteste multi locuitori ai Samariei, y compris pe Simon. Ba chiar il si boteaza, alaturi de multi altii. Problema e ca Filip, nefiind apostol, nu are harul Duhului Sfant. Auzind acestea, Petru si Ioan merg in Samaria, isi pun mainile peste cei proaspat botezati si le dau Duh Sfant. Simon, unul dintre “recipienti” e impresionat. Dar e mag. Cum imi spunea deunazi un prieten, Zbengu, Simon gandeste rational: oamenii astia au un software mai bun decat al meu; de ce sa nu-l cumpar? Asa ca, precum orice negustor de isprava, merge la Petru cu o punga de bani si-l roaga sa-i dea si lui puterea de-a putea imparti Duhul Sfant. Quid pro quo, ca tot e la moda.

De buna seama, Petru se enerveaza si-l ameninta cu iadul, pentru ca si-a putut imagina ca harul acesta se poate cumpara. De aici si pacatul “simonismului” de care Luther sau Calvin aveau sa se foloseasca secole mai tarziu. Dar tot de aici si ideea ca nu toti au acces la acest har – desi Filip face minuni, tamaduieste, s.a.m.d. Cine are urechi de auzit sa auda, iar cine nu intelege, sa nu inteleaga. Simon Magul mai apare si evanghelia apocrifa a lui Petru, dar acolo leviteaza iar Petru da cu el de pamant si-n sfarama – la propriu.

Al doilea mag apare in Faptele Apostolilor 13, un prooroc mincinos cu numele Bar-Isus, care era cu “un om intelept”, Sergius Paulus. Omul intelept ii asculta – si-i crede! – pe Barnaba si Saul care se convertise deja si devenise Pavel. Alte vremuri! Dar vrajitorul (al carui nume s-ar talcui Elima) incearca sa-i surpe credinta lui Sergius Paulus, ceea ce-l intarata pe Pavel, care-l pedepseste cu o orbire temporara. In jurul vrajitorului – dar doar in jurul lui – se face pentru o vreme noapte si trebuie dus de mana de colo pana colo. Asta – un vrajitor in jurul caruia pentru o vreme se face noapte si trebuie calauzit de mana – il convinge pe dregator de adevarul propovaduit de catre Pavel.

Omul intelept intelege ca e rational sa accepte limitele ratiunii. Ca magul e mag, are si el puterile lui, dar atat.

Omul intelept intelege semnele vremurilor, anticipeaza schimbarea, dar mai mult de atat nu poate face. Cum ar spune Hegel, de aceea bufnita Minervei zboara doar dupa apusul soarelui. Dar totodata, e si prima care merge “dupa raza”.

Pe scurt, a fi mag, nu pastor, nu-i lesne: e un blestem; si o binecuvantare.


… laudati si cantatinasterea-domnului-2

si va bucurati!

Nu va mai incrancenati. Bucurati-va!

 


… iar daca sintagma “Pomana Poetului” v-a trimis la alta, aparent mai lumeasca, “pomana porcului, nu v-ati inselat. Intre Pomana Poetului si pomana porcului exista mai multe legaturi decat apar la prima vedere. Mai multe poduri. Unele chiar de aur. Mai cu seama atunci cand poetul e Ion MuresanNu ma joc cu cuvintele. N-am acest obicei. Le respect prea mult pentru a-mi bate joc de ele. Nu le folosesc la intamplare.

Sarbatorile din acest an ne gasesc mult prea incrancentati. Nu ca n-am avea de ce, dar motive de incrancenare se gasesc tot timpul. Sarbatorile, insa, au rostul tocmai de-a ne scoate din timpul “normal”. Din timpul “asta”. Au rostul de a ne aduce a-minte ca, dincolo de incrancenarile lumesti, lumea aceasta se bazeaza pe “cealalta”Traim intr-o lume rasturnata.

Temelia lumii acesteia e sus, nu jos.

Spune Hölderlin “Plin de merite, şi totuşi în chip poetic, locuieşte Omul pe acest pământ.” Observati, rogu-va: plin de merite si totusi in chip poetic! “Totusi” in chip poetic. In ciuda meritelor de care e plin omul! [Nota: Nu stiu daca majuscula la Omul din varianta romaneasca se justifica, fiind vorba despre o traducere din germana, dar nu e momentul sa fim chitibusari.] Dupa cum ne explica Heidegger, intr-o lectura/analiza superba a poemului, Hölderlin nu foloseste metafore aici, ci mai degraba ne demonstreaza cum stau lucrurile: vrem, nu vrem, locuim poetic. Nu va faceti iluzii. Altfel nu putem. Pana si cei mai cinici dintre cinici, n-au incotro: Trebuie sa locuiasca poetic. Asta e realismul. Noi nu ne hranim cu lucruri. Noi ne hranim cu intelesul lucrurilor.

Tocmai de aceea avem nevoie de poeti. Tocmai de aceea avem nevoie de Ion Muresan.

Daca mai exista cineva in Romania care nu-l cunoaste inca pe Ion Muresan, sa-i fie, vorba ceea, foarte, foarte rusine. Ion Muresan a ajuns la nivelul baladelor populare, recitate, precum Miorita, fara a li se mai cunoaste autorul. Asa poti recunoaste un autor genial – nu atunci cand devine celebru, ci abia atunci cand devine anonim. Abia atunci cand i se uita pana si numele.

Am avut norocul sa cunosc multi oameni celebri – politicieni, universitari, actori, regizori, sculptori, pictori, scriitori, ba chiar si poeti. Unii celebri pe buna dreptate, altii ba. Dar toti faimosi. Nume mari. Nume cunsocute. Marele meu noroc, insa, a fost sa intalnesc, inca din tinerete, poezia incarnata, poezia care umbla, poezia care mananca si poezia care bea, poezia care rade si se rade, poezia care poate fi certata, poezia care poate fi inghiontita, poezia care te poate injura, pe scurt, poezia care te invata cum sa traiesti in chip poetic. Pe vremea aceea – ca si acum – Ion Muresan nu era faimos. Castigase Premiul Uniunii Scriitorilor (cartea si premiul e regula), dar mergea – atunci ca si acum – pe strazile Clujului, fara sa-l opreasca nimeni pentru vreun autograf.

Spre deosebire de Mihai Sora – vezi foto – nu are cont de Facebook, nici de Twitter sau alte cele, iar emailul e, pentru el, echivalentul unei scrisori scrisa cu pana de gasca.

Scrisul e greu cand e sacrificiu. Pomana.

Ceea ce ma aduce, dupa toate aceste ocolisuri, la subiect (inteleptul a spus sa te apropii incet de miezul plaerilor): Pomana Poetului si pomana porcului.

Acum vreo doua saptamani am ajuns din nou in Cluj. Si, ca de fiecare data, l-am sunat pe poet (Muri, pentru prieteni) sa ne intalnim. Si, ca de fiecare data, poetul n-a venit la prima intalnire. Avea o lansare de carte care s-a intins “peste progam”. Nici la a doua – pentru ca mergea la tara, sa taie porcul. Dar a promis ca va veni la a treia, si-mi va aduce pomana porcului. Si, precum in basme, la a treia incercare a venit. Nu doar ca a venit, dar chiar mi-a adus pomana porcului: o ureche de porc, sorici, si hribi pane! Poate nu realizati, dar in America tuturor posibilitatilor, soriciul sau o ureche de porc proaspata sunt delicateturi imposibile din motive de reguli sanitare. (Nici la lapte ne-pasteurizat n-avem voie. Murim, dar murim sanatosi.) Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Dincolo de pomana porcului, poetul si-a facut pomana si cu o carte – una, cum altfel? Pierduta: Din nou, nu vorbim despre metafore aici: asa se numeste cartea – Cartea Pierduta (o poetica urmei), editia a doua, revazuta si adaugita.

Poetul si-a facut pomana cu mine – si s-a facut pomana cu o colectie de eseuri despre basmele copilariei.

Poetul s-a facut pomana.

E poetul porc? Da!

Poetul e porc. Si print.

O marturiseste singur:

Ciudate si nelibere fiinte sunt oamenii! Ziua ar da orice sa poata arunca in foc pielea porcului. Asa stand lucrurile, oamenii se aduna, se sfatuiesc (cu cine?) si sacrifica pe cativa dintre ei care sa le reprezinte cu nerusinare de porc rusinea de a fi printi. Acestia sunt poetii. Lor le cedeaza omenirea povara unor puteri netrebuincioase.” (Sublinierea autorului.)

Nu ma voi apuca acum sa va “povestesc” Cartea pierduta. Va trebui s-o regasitit singuri. Va voi spune doar ca poetul dovedeste o surprinzatoare cunoastere a mai-putin-poetilor (?) din biblioteci, de la Wittgenstein la Dumitru Staniloae, si de la Gilbert Durand la Claude Levi-Strauss.

Iar acest poet, care ajuta Clujul sa traiasca in chip poetic, care ne ajuta pe toti sa traim, acest Ion Muresan care isi face pomana cu noi si se face pomana pentru noi e in continuare un anonim pe strazile Clujului.

Nimeni nu zice ca IT-ul n-ar fi bun. Dar, sa nu uitam: Plin de merite si totusi in chip poetic locuieste omul pe acest pamant. Chiar si in Cluj.

P.S. Pour la bonne bouche:

POEMUL ALCOOLICILOR

Vai săracii, vai săracii alcoolici,
cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!
Dar mai ales, mai ales dimineaţa cînd merg clătinîndu-se pe lîngă ziduri
şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere
scrise de un şcolar stîngaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cîrciună,
căci pentru El e uşor, ca pentru un copil
ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi
numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,
de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure
le sare cîrciuma în faţă şi se opreşte pe loc.
Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi
şi transpiră cumplit de atîta fericire.

Şi pînă la amiază oraşu-i ca purpura.
Pînă la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară,
de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde.
Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă,
aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă cu o caldă responsabilitate
şi dacă se mai bîlbîie şi se mai poticnesc
nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde,
ci pentru că inspiraţi de tinereţe
ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar, Dumnezeu, îmarea Lui Bunătate, nu se opreşte aici.
Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului
şi îi invită pe alcoolici să privească.
(O, unde s-a mai pomenit atâta fericire pe capul unui singur om!)
Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decît un petec de iarbă,
tot e ceva peste fire.
Pînă cînd se scoală unul şi strică totul. Şi zice:
“În curînd, în curînd va veni seara,
atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!”
Atunci unul după altul se scoală de la mese,
îşi şterg buzele umede cu batista,
şi le este foarte, foarte ruşine”

QED


… nu „cum laude„, nu „magna cum laude„, ci „summa cum laude„!

Andrei.BA.2

Si-atunci cum sa nu te lauzi cu Andrei? 🙂




Categorii

Arhive