… pentru ca infantilismul e una, infantilizarea, alta. Una e sa fii copil nevinovat, alta e sa vrei sa te intorci, constient sau nu, la varsta inocentei, la balauri si Feti Frumosi. Dupa ce ai mancat din pomul cunostintei binelui si-al raului, nu-l mai poti vomita. Daca o faci, te infantilizezi. Raiul e inainte, nu inapoi. Pentru un copil e firesc sa-si spuna “numa’ daca Mos Craciun mi-ar aduce o bicicleta rosie, numa’ daca mama s-ar reimpaca cu tata, daca doar as lua zece la matematica, as fi fericit pana la sfarsitul vietii”. Copilul gandeste in idealuri – si e foarte bine c-o face. Fericirea lui depinde de un singur lucru: “Daca numai X s-ar implini, as fi fericit!” Intreaga ecuatie a vietii lui depinde de un singur X. Pentru un adult, insa, asta e o mreaja periculoasa. Cazut in capcana ei, omul ramane prada nemultumirii si disperarii. Se “acreste”.

Sa ne gandim, noi pre noi insine. E teribil de ispititior: Daca doar m-ar iubi Marioara, daca doar m-ar primi la slujba asta, daca doar n-as mai avea cancer, daca doar as fi putin mai inalt sau putin mai slab, daca doar nu m-ar mai durea maseaua, daca doar asa avea o casa sau o masina, daca doar mi-ar intra copilul la facultate, daca doar … atunci as fi fericit. Daca doar as putea trai intr-o poveste sau intr-un video game. Dar nu pot. Pentru ca traiesc in aceasta lume. Exist (ex –ist, ar fi zis Heidegger; sunt in – afara). Or, o stim cel putin de la Platon incoace, tot ceea ce e “adus in existenta” e supus coruptiei, degradarii, si-n ultima instanta, inexistentei. Din existenta intri si iesi. N-ai cum sa ramai, sa te instalezi confortabil in ea, pe vecie. E un “interval”, ar fi zis Noica.

Nu e nevoie, insa, sa apelam la “nume”. E suficient sa apelam la bunul simt. “Numa’ daca”, “if only”, “wenn nur”, “si seulement” e deopotriva o naluca si un drog functional la toate nivelurile, de la cele mai banale – “dati-mi o bere pe caldura asta!” – pana la cele mai “existentiale” – daca m-as fi nascut in alta tara, daca aveam alti parinti, daca mergeam la un alt liceu, etc. If only. Wenn nur. Si seulement. E o naluca, pentru ca are – ca toate nalucile – o forma reala. Dar, ca si  nalucile, nu poti pune mana pe ele. Exercitiul devine frustrant. Da, daca n-ai mai avea cancer sau daca te-ar iubi Marioara, ai fi mai fericit. Nu e nicio indoiala. Dar, ca si un drog, nu va fi niciodata suficient pentru a-ti asigura fericirea. Cand scapi de cancer, poti ramane somer, sau te poate parasi Marioara, satula de atata boala. Cand te iubeste Marioara, poti face un cancer, si-atunci iubirea Marioarei s-ar putea sa nu-ti mai fie suficienta pentru a te tine fericit.

Si tot asa.

Dar, daca bunul simt iti spune ca “numa’ daca” e o capcana, o mreaja, cum se face de ne varam cu totii, de buna-voie si nesiliti de nimeni in ea, intr-o stupida devalmasie? Explicatia, inclin sa cred, sunt noile media. Sa ne intelegem: noile media nu sunt un alt X. Nu e, “daca numa’ n-am mai avea Facebook, Snapchat, sau Instagram”, n-am mai avea aceasta problema. Cum spuneam de la bun inceput, inapoi nu se mai poate merge. Raiul e inainte, nu inapoi. Avem, insa, exemple dupa care ne putem lua: inaintea internetului a fost scrisul! Nu tiparul (care a fost o “bomba” la fel de mare precum internetul), ci scrisul. Da, scrisul!

Nu mai avem incotro, trebuie sa apelam la “nume”. In dialogul platonician Phaedrus – un dialog despre iubire si retorica (sic!) – Socrate se arata ingrijorat de aparitia internetului – pardon! – a scrisului!  De ce? Pentru ca, simplu spus, scrisul e accesibil oricui, or asta, sustine Socrate, nu e folositor oricui. Nici internetul nu e. Nici noile media. Dar – si aici intervine speranta – Platon isi exprima aceste ingrijorari … in scris! Vorba bancului din perioada comunista (“Cine l-a omorat pe Ghandi? Indienii! Cine l-a omorat pe Kennedy? Americanii!): Vedeti, tovarasi, vedeti ca se poate? Cum?

Intorcandu-ne .. la “nume”. Haideti sa ne intelegem: nu e nicio rusine sa faci apel la “nume”. Rusinea apare pentru ca societatea contemporana e “antrenata” sa respinga aristocratia. Pentru necunoscatori, “aristoi” erau cei mai buni. Elitele. Dar informatia asta s-a pierdut undeva, pe parcursul proletar. Si-acum: Hegel ne re-aminteste – in Introducerea la Filosofia Dreptului – un proverb datand din Grecia antica: “Hic Rhodus, hic salta!”. Simplu spus, aici esti, asta e situatia, cu asta trebuie sa te confrunti. Nu exista “numa’ daca”, “if only”, “wenn nur”, “si seulement. Exista  doar “hic et nunc”. Aici si acum.

Realitatea e ideala.

Dar noua, oamenilor de rand, realitatea nu ni se pare ideala, pe noi realitatea ne doare, noi avem probeme cu taxele si cu intretinerea, si-atunci? Si-atunci, Fericitul Augustin si-a pus problema asta pe la 400 si ceva, toamna. (La ortodocsi e doar “Fericit”, pentru ca s-ar fi apropiat prea mult de doctrina predestinarii; la catolici e “Sfant”.) Cum sa faci sa iubesti si sa nu suferi? Pentru ca e limpede: persoana iubita, sot, copii, parinti, bunici, etc. te vor“dezamagi”. Iubitul sau iubita va deveni enervanta, se va ingrasa, imbolnavi, va muri, ceva va “face”. Si-aunci: care ar fi solutia, acestea fiind datele problemei? Intram cu totii-n disperare, pentru ca lumea, vorba lui Max Weber, e facuta pentru a ne dezamagi? Weber zice ca trebuie sa fim eroi – cu totii! Sa fii om, inseamna sa fii un erou! Da, lumea te va dezamagi, cu siguranta. Marioara nu te va mai iubi, vei face cancer, copii tai vor face tampenii, s.a.m.d.

Nu va fi nici un “numa’ daca”, “if only”, “wenn nur”, “si seulement”.

Iaca insa si vestea buna (asta inseamna “evanghelia”; vestea buna): Sa iubesti nu lumea, ci lumea de dincolo. Nu fizica, ci meta-fizica. Bun, si concret cum s-ar traduce asta? Simplu! Iubesti meta-fizicul din fizic! Ce e complicat aici? Speranta e rationala: Nu stiu altii cum sunt, dar eu astept viata veacului ce va sa vie.

Cand Iisus isi trimite apostolii in lume sa propovaduiasca vestea cea buna, le spune sa fie “intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii”. Cine are urechi de auzit, sa auda. Iar cine nu intelege, sa nu inteleaga. Ca nu e cu musai pentru toata lumea.

 

 


… desi, in varianta mai „conservatoare”, urarea este „Happy Independence Day!” (Va las pe fiecare sa va imaginati cam care ar fi diferenta :))

Si ce cadou mai frumos as putea face Statelor Unite decat o carte despre fondarea Americii? Una in care sa le strici putin povestea 🙂 Stiti, daca nu altfel, atunci macar din filme, americanilor le plac povestile simple cu „baieti buni” si „baieti rai”. Nimeni nu se indoieste ca in Die Hard, Bruce Willis e baiatul bun. (Recent, lucrurile s-au mai complicat, cu, sa zicem, Breaking Bad :))

Pe scurt, baietii buni: Patriotii, Federalistii, Nordistii. Baietii rai: Loialistii, Antifederalistii, Sudistii. (Fetele sunt intotdeauna bune, indiferent de care parte a baricadei :)) Ei bine, in aceasta carte argumentez ca „baietii buni” si cei „rai” sunt putin mai amestecati, conceptual vorbind. Argumentele teoretice folosite de catre Patrioti pentru justificarea Razboiului de Independenta au fost folosite mai tarziu de catre baietii rai (Antifederalistii si Sudistii), pe cand argumentele Loialistilor rai pentru a se opune independentei, au fost utilizate ulterior de catre baietii buni, aka Federalistii si Nordistii, pentru a pastra intacta Uniunea nou formata.

Cover.Compromise.and.the.American.Founding

Are si istoria ironiile ei.

Compromise and the American Founding_Flyer (1)

Oricum, cartea urmeaza sa apara la Cambridge University Press peste o luna. (Imi pare rau, dar ati ratat promotia de reducere cu 20%. Ati fi putut s-o comandati cu … doar 80 de dolari! :))) Asa, va trebui sa va scobiti prin buzunare dupa o suta intreaga 🙂 Glumesc, de buna seama. Nici eu n-as plati atat pentru vreo carte. Asteptati soft-cover-ul.

Lasand gluma (?) la o parte, istoria fondarii SUA e cu adevarat fascinanta. Merita studiata.

Happy 4th of July!


… in 2009, dupa pastorala proaspatului inscaunat Patriarh Daniel, am scris in Cotidianul-pe-stil-vechi (cel de dinainte de Cornel Nistorescu), un editorial intitlulat „Patriarhul Marta„. Pe scurt, ii recunosteam Prea Fericitului meritele omului gospodar, capabil sa scoata bani si din piatra seaca, un om care stie cu ce se mananca politica … dar cam atat. Pastorala din acel an nu era decat un apel straveziu la sponsorizari.

Sa ne-ntelegem: nu e nimic gresit cu Marta, nu e nimic gresit in a fi gospodar. Dimpotriva, e laudabil. La urma urmelor, cand Dumnezeu se face trup, ne atrage atentia ca si lumea aceasta conteaza. Stiinta, asa cum o (re)cunoastem astazi, spunea Denis de Rougemont, nu ar fi fost posibila in absenta acestei importante acordate lumii acesteia. In acelasi timp, fizica moderna, bazata pe dualitatea unda- corpuscul, n-ar fi fost posibila in absenta unor minti pregatite sa accepte depasirea logicii binare, in care lucrurile sunt fie albe, fie negre, tertium non datur. De ce? Pentru ca Iisus e in acelasi timp si om si Dumnezeu. Nu e o „amestecatura”, nu e „cenusiu”, nu e Yin si Yang. E „si-si”, complet si fara rest. N-o mai lungesc: avem nevoie si de Marta si de Maria. Ca nici Marta nu traieste doar cu paine, dar fara untdelemn nici Maria nu avea cu ce-i spala picioarele Mantuitorului. Suntem si trup si duh.

Editorialul mi-a atras o „afurisenie” din partea Biroului de Presa al Patriarhiei.

Zece ani mai tarziu, cu ocazia vizitei Papei Francis in Romania, l-am ascultat din nou pe Prea Fericit tinand un discurs „cot la cot” cu Papa, in noua Catedrala a Mantuirii Neamului. „Pelerinajul”, cum i s-a spus, de trei zile al Papei in Romania este, fara doar si poate, un eveniment istoric. Atat poate pricepe pana si alde, sa zicem, Viorica Dancila. Vizita a fost pregatita din timp, pana in cele mai mici detalii. Miza – atat religioasa cat si geopolitica – uriasa. Profilul Papei Francis cunoscut pana in cele mai mici detalii.

In aceste conditii, era de asteptat ca Patriarhul sa-si pregateasca discursul cu ochii pe istorie. La nivel personal, avea sansa unica de a se „masura” cu cel mai important lider al crestinitatii. La nivel pastoral, avea nu doar sansa ci chiar datoria de a reprezenta onorabil ortodoxia romana pe care o pastoreste. Mai mult, avea sansa de a deschide, mai mult sau mai putin subtil, noi canale de comunicare intre cele doua Biserici. Pentru ca marea miza a secolului nu este nici Uniunea Europeana, nici concurenta dintre Statele Unite, China, sau Rusia. Marea miza a acestui secol este reunificarea Catolicilor cu Ortodocsii. (De buna seama, folosesc termenii in sensul lor popular. „Catolic” inseamna „universal”, „ortodoxia”, dreapta credinta. Din acest punct de vedere, ambele Biserici sunt si „catolice” si „ortodoxe„.) Nu sunt naiv. Asta nu se va intampla peste noapte. Poate nici peste noaptea acestui secol. Dar oricine va grabi, fie si cu o secunda, aceasta reunificare, isi va castiga un binemeritat renume. Vizita Papei se inscrie in acest proiect, iar buna primire din partea Patriarhului e demna de toata admiratia.

Nu insa si discursul Prea Fericitului.

In cuvantarea acestuia, cu toata parerea de rau, dincolo de cateva mentiuni din varful buzelor legate de cele de mais sus, n-am auzit decat probleme „tehnice” legate de ridicarea noii Catedrale, donatia Vaticanului de 200,000 de dolari (americani!), cat au costat clopotele (500,000 de euro), unde au fost facute, primirea Papei in Catedrala ca semn de multumire pentru spatiul acordat de catre catolici ortodocsoilor in bisericile occidentale (!!!) s.a.m.d. Un s.a.m.d. in care intra foarte multa limba de lemn. Iar asta intr-un discurs presupus istoric, redactat din vreme, cu atentie pana la ultima virgula! S-avem pardon. Ca ortodox roman, m-am simtit usurel rusinat.

Ramane cum ne-am inteles: Patriarhul Marta.

Prin contrast, Papa Francis a facut o analiza „pe text” a Rugaciunii Tatal Nostru, a pus accentul nu doar pe social, ci si pe spiritualitea care trebuie sa insoteasca socialul. Mai mult, a repetat, mai mult sau mai putin voalat, nevoia de unire dintre cele doua Biserici. Nu, n-a fost nimic zguduitor de original, nici impresionant de subtil intelectual sau teologic. Dar a fost un discurs de bun simt si n-a sunat a limba de lemn. Nu, nu sunt un admirator inflacarat al Papei. Imi pare ca, de multe ori, „joaca” prea apasat rolul Mariei. Excesele, de orice parte, ma fac sa ridic din sprancene.

Papa Maria.

Dar, poate ca intr-o lume dominata de prea multe „Marte”, de prea multi manageri si CEOs, e nevoie de putina contra-balansare. De mai multe „Marii”. Ceea ce, marturisesc spasit, ma nedumereste ba chiar si irita putintel, e ca, traditional vorbind, ortodoxia era „Maria”, catolicismul era „Marta”. Ieri, insa, am asistat la o inversare a rolurilor.

Fie ce-o fi, trebuie sa ramanem optimisti. Avem nevoie atat de Marta cat si de Maria, indiferent sub ce forme ni se infatiseaza. In fiecare dintre noi exista si-o Marta, si-o Maria. Frumos ar fi ca-n fiecare dintre cele doua Biserici sa fie la fel.

[Nota: Textul a fost publicat si pe http://www.contributors.ro]


Inviere

Sfantul Ioan Gura de Aur (Chrisostomul) – in romaneste:

„De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.

De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru; si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei; impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea de obste. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine jos: amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amarat, ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.”

… in engleza:

If any man be devout and love God, let him enjoy this fair and radiant triumphal feast. If any man be a wise servant, let him rejoicing enter into the joy of his Lord. If any have labored long in fasting, let him now receive his recompense. If any have wrought from the first hour, let him today receive his just reward. If any have come at the third hour, let him with thankfulness keep the feast. If any have arrived at the sixth hour, let him have no misgivings; because he shall in nowise be deprived thereof. If any have delayed until the ninth hour, let him draw near, fearing nothing. If any have tarried even until the eleventh hour, let him, also, be not alarmed at his tardiness; for the Lord, who is jealous of his honor, will accept the last even as the first; he gives rest unto him who comes at the eleventh hour, even as unto him who has wrought from the first hour.

And he shows mercy upon the last, and cares for the first; and to the one he gives, and upon the other he bestows gifts. And he both accepts the deeds, and welcomes the intention, and honors the acts and praises the offering. Wherefore, enter you all into the joy of your Lord; and receive your reward, both the first, and likewise the second. You rich and poor together, hold high festival. You sober and you heedless, honor the day. Rejoice today, both you who have fasted and you who have disregarded the fast. The table is full-laden; feast ye all sumptuously. The calf is fatted; let no one go hungry away.

Enjoy ye all the feast of faith: Receive ye all the riches of loving-kindness. let no one bewail his poverty, for the universal kingdom has been revealed. Let no one weep for his iniquities, for pardon has shown forth from the grave. Let no one fear death, for the Savior’s death has set us free. He that was held prisoner of it has annihilated it. By descending into Hell, He made Hell captive. He embittered it when it tasted of His flesh. And Isaiah, foretelling this, did cry: Hell, said he, was embittered, when it encountered Thee in the lower regions. It was embittered, for it was abolished. It was embittered, for it was mocked. It was embittered, for it was slain. It was embittered, for it was overthrown. It was embittered, for it was fettered in chains. It took a body, and met God face to face. It took earth, and encountered Heaven. It took that which was seen, and fell upon the unseen.

O Death, where is your sting? O Hell, where is your victory? Christ is risen, and you are overthrown. Christ is risen, and the demons are fallen. Christ is risen, and the angels rejoice. Christ is risen, and life reigns. Christ is risen, and not one dead remains in the grave. For Christ, being risen from the dead, is become the first fruits of those who have fallen asleep. To Him be glory and dominion unto ages of ages. Amen.

…et, pour la bonne bouche, si in franceza:

Que tout homme pieux et ami de Dieu jouisse de cette belle et lumineuse solennité.

Tout serviteur fidèle, qu’il entre avec allégresse dans la joie de son Seigneur.

Celui qui a porté le poids du jeûne, qu’il vienne maintenant toucher son denier.

Celui qui a travaillé depuis la première heure, qu’il reçoive aujourd’hui le juste salaire.

Celui qui est venu après la troisième heure, qu’il célèbre la fête dans l’action de grâce.

Celui qui est arrivé après la sixième heure, qu’il n’ait aucun doute, il ne sera pas lésé.

Si quelqu’un a tardé jusqu’à la neuvième heure, qu’il approche sans hésiter.

S’il a traîné jusqu’à la onzième heure, qu’il n’ait pas honte de sa lenteur,

car le Maître est généreux,

il reçoit le dernier comme le premier;

il accorde le repos à l’ouvrier de la onzième heure comme à celui de la première.

Il fait miséricorde à celui-là, et comble celui-ci.

Il donne à l’un, il fait grâce à l’autre.

Il accueille les oeuvres, il apprécie le jugement ; il honore l’action et loue l’intention.

Aussi, entrez tous dans la joie de notre Seigneur.

Premiers et derniers, recevez le salaire.

Riches et pauvres, chantez en choeur tous ensemble.

Les vigilants comme les nonchalants, honorez ce jour.

Vous qui avez jeûné, et vous qui ne l’avez point fait, réjouissez-vous aujourd’hui.

La table est prête, mangez-en tous ; le veau gras est servi, que nul ne s’en retourne à jeun.

Jouissez tous du banquet de la foi.

Que nul ne déplore sa pauvreté car le Royaume est apparu pour tous.

Que nul ne se lamente sur ses fautes, car le pardon s’est levé du tombeau.

Que nul ne craigne la mort, car la mort du Sauveur nous a libérés.

Il a détruit la mort, celui qu’elle avait étreint.

Il a dépouillé l’enfer, celui qui est descendu aux enfers.

Il l’a rempli d’amertume, pour avoir goûté de sa chair.

Isaïe l’avait prédit en disant :

„l’enfer fut rempli d’amertume lorsqu’il t’a rencontré”;

rempli d’amertume, car il a été joué;

bouleversé, car il fut mis à mort ; bouleversé, car il fut anéanti.

Consterné, car il saisit un corps et trouva un Dieu.

Il prit de la terre et rencontra le ciel.

Il saisit ce qu’il voyait, et tomba sur celui qu’il ne voyait pas.

O mort, où est ton aiguillon ?

Enfer, où est ta victoire.

Le Christ est ressuscité et tu as été terrassé.

Le Christ est ressuscité et les anges sont dans la joie.

Le Christ est ressuscité et voici que règne la vie.

Le Christ est ressuscité, et plus un mort au tombeau,

car le Christ est ressuscité des morts, prémices de ceux qui se sont endormis.

A lui, gloire et puissance dans les siècles des siècles Amen.

Hai sa fie si-n germana:

Osterpredigt des Johannes Chrysostomos

Wer fromm und gottesfürchtig ist, labe sich an diesem schönen strahlenden Fest.
Wer ein getreuer Knecht ist, gehe fröhlich ein zu seines Herrn Freuden.
Wer sich im Fasten verzehrt hat, empfange jetzt seinen Dinar.
Wer von der ersten Stunde an gearbeitet hat, empfange heute seinen gerechten Lohn.
Wer um die dritte Stunde gekommen ist, feiere mit Danken.
Wer um die sechste Stunde gekommen ist, zweifle nicht. Er wird nichts einbüßen.
Wer nach der neunten Stunde gekommen ist, trete herzu ohne Zaudern und Furcht.
Wer um die elfte Stunde gekommen ist, fürchte sich nicht ob seines späten Kommens.
Denn der Herr ist großzügig, er empfängt den Letzten wie den Ersten.

Er lässt den Arbeiter der elften Stunde zur Ruhe eingehen wie den der ersten Stunde.
Er erbarmt sich des Letzten und sorgt für den Ersten. Jenem gibt er, und diesem schenkt er
Die Werke nimmt er an und begrüßt den Entschluss. Die Tat ehrt er, und die Absicht lobt er.
So geht ein, alle, zu eures Herrn Freuden!

Empfangt euren Lohn, die Ersten wie die Letzten! Reiche und Arme, jubelt miteinander!
Ausdauernde und Achtlose, ehrt diesen Tag!
Wer die Fasten gehalten, und wer sie vermieden, freue sich heute!
Der Tisch ist gedeckt, tretet alle herzu und tut euch gütlich
Das gemästete Kalb ist bereit, niemand gehe hungrig von dannen.
Jeder erquicke sich am Gastmahl des Glaubens.
Jeder genieße den Reichtum seiner Güte.

Niemand beklage seine Armut, denn das Reich ist allen erschienen.
Niemand beweine seine Schuld, denn Vergebung leuchtet vom Grabe.
Niemand fürchte den Tod, denn des Erlösers Tod hat uns befreit.
Er hat den Tod vernichtet, von dem er umfangen war.
Er hat die Hölle gefangen geführt, in die er hinabfuhr
Er erzürnte sie, der er sein Fleisch zu kosten gab.

Jesaja weissagt und spricht:
Die Hölle ward betrübt, als sie dich gewahrte.
Sie ward betrübt, denn sie ward zu Spott.
Sie ward betrübt, denn sie ward vernichtet.
Sie ward betrübt, denn sie ward gestürzt
Sie ward betrübt, denn sie ward gefesselt.

Die Hölle nahm einen Leib und begegnete Gott.
Sie nahm Erde und traf auf den Himmel.
Sie nahm das Sichtbare und fiel durch das Unsichtbare.

O Tod, wo ist dein Stachel? O Hölle, wo ist dein Sieg?
Christ ist erstanden, und du bist gestürzt
Christ ist erstanden, und die Dämonen sind gefallen.
Christ ist erstanden, und die Engel frohlocken.
Christ ist erstanden, und das Leben ist Sieger.
Christ ist erstanden, und leer sind die Gräber.

Denn Christus ist geworden der Erstling unter denen, die da schlafen,
da er ist auferstanden von den Toten.
Ihm sei Lob und Preis von Ewigkeit zu Ewigkeit. AMEN.

CHRlSTUS IST AUFERSTANDEN, ER IST WAHRHAFTIG AUFERSTANDEN!


… ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. Pe Ana (ca si pe Andrei, de altfel, cu Alec n-am mai putut), i-am dat la scoala de la cinci ani. Asa ca Ana, cand a ajuns in America, la zece ani, era deja in clasa cincea. Norocul a facut ca birocratii sa nu se prinda decat prea tarziu, dupa ce incepuse scoala (s-au prins, insa, la Andrei, dupa ce s-au „fript” cu Ana, ca Fumurescu nu e un nume la fel de comun ca si Smith :)).

Nici unul dintre ei n-a avut probleme „de adaptare” – imi place sa cred c-aici a intervenit si „gena de supravietuire sub comunism” 🙂 Darwin, daca preferati. Te adaptezi sau pieri.

Ce scria Ana la sfarsitul clasei a cincea – primul an petrecut in America? Asta!

Ana.5th.grade

Ce face ea acum? Nu-i mai place baschetul, restul a ramas cam la fel, Printre altele, asta a pictat in liceu.

starry.night.Ana

Dupa un masterat la Indiana University si un inceput de doctorat la Houston, un doctorat la University of Pittsburgh, in istorie – istoria Romaniei, ca sa fim mai precisi. Si i-a fost oferita posibilitatea de-a preda propriul curs, la vara.

Pohta ce-a pohtit inca din clasa a cincea, si cu asupra de masura (in America „teacher” e pana la liceu, „professor” e doar la college sau university)!

Copiii.2017

Dar asta nu e tot – ingaduiti-mi sa ma laud, ca nu ne-o chema „Fumurescu” degeaba :)) E prietena in continuare cu doua dintre cele „the best friends” din clasa a cincea!!! 

Nici nu stiu de care dintre cele doua realizari sa ma bucur mai tare.

Stiu ce inseamna un prieten din copilarie pana la batranete. Ii numeri pe degetele de la mana, si sunt ca drojdia pentru aluatul sufletului. Dospeste cu ei. Creste.

Se face paine. De impartit altora.


… acum o saptamana, m-am intors dintr-un periplu european – Paris – Cluj – Bucuresti – Paris.

La Paris am fost invitat sa fiu keynote speaker la un colocviu international „Global Ethics of Compromise„. Cu toata parerea de rau, trebuie sa marturisesc ca m-am convins inca o data: daca educatia pana la liceu e mai buna in Europa, ce urmeaza dupa, mai cu seama in materie de studii doctorale, din Franta pana-n Belgia si din Italia pana-n Germania, e la ani-lumina distanta de State Unite – dar numai daca lumina merge inapoi. Continuand pe aceasta traiectorie, Europa nu are absolut nicio sansa de a recupera distanta intelectuala care o separa acum de SUA. Trist, dar adevarat.

19.Paris.woman.2

Am profitat, insa, de ocazie, pentru a zdruncina niztel convingerile populist-egalitarianiste ale gazdelor franceze, admiratoare, mai mult sau mai putin deschis, ale Vestelor Galbene, ale caror demonstratii am reusit sa le evit, la mustata. La urma urmelor, Vestele Galbene n-ar fi avut niciodata rabdarea de a construi catedrala Notre Dame.

19.Paris.1

Asa ca le-am vorbit gazdelor despre … aristocratie, care provine de la „aristoi” si „kratos” = puterea celor mai buni. Cand i-am vazut ridicand, neincrezatori, din sprancene, i-am intrebat cine e cel mai bun fotbalist francez. Mi-au spus un nume (aveti a ma ierta daca l-am uitat in clipa in care l-am auzit). I-am intrebat daca li se pare normal ca aomul sa fie platit mai bine decat un pusti care bate mingea in spatele blocului. Au raspuns „da”. Si-atunci i-am intrebat de ce accepta elitismul in fotbal sau in arte, dar nu in politica. Asta i-a pus pe ganduri. Nadajduiesc.

Nadajduiesc ca inca se mai gandesc la intelesul cuvantului „aristocratie”.

Paris.Ethics.of.Compromise.3

De la Paris, am mers la Cluj si la Bucuresti, unde am dat atat de multe interviuri in doar cateva zile, incat la sfarsit ragusisem la propriu (dupa cum se poate constata.)

Am vorbit, de buna seama, in primul rand despre compromis – la romani, la francezi, la englezi si americani, dar nu doar despre asta, ci si despre uitatele invataturi ale Evului Mediu si cum ne-ar putea ajuta in a intelege mai bine binecuvantarile si blestemele aduse de noile media. Cum avem o problema de auto-identificare si cum am ajuns la explozia politicilor identitare, atat de ostile compromisurilor. Intre a nu avea nicio identitate sigura si a te agata de una pe care o aperi cu orice pret, nu e nicio diferenta. Imagineaza-ti, vorba lui John Lennon: Daca n-ai pentru ce muri, n-ai nici pentru ce trai.

Cluj.19.1

Si-atunci te inchizi in tine, intr-o identitate imaginara, dar nu imaginata, pe care o aperi cu orice pret, precum cavalerii de-odinioara isi aparau domnitele si onoarea. Acum, stau la crasma. Si scriu graffiti pe ziduri coscovite.

19.Cluj.1

Unul dintre avantajele vorbitului la nesfarsit despre acelasi subiect e acela ca, dincolo de repetitie, esti practic obligat sa gandesti subiectul din perspective diferite. Asa am ajuns sa fac paralele intre Revolutia din ’89 si revolutia digitala. Intr-un caz, s-au impartit arme poporului, iar oamenii au inceput sa se impuste intre ei, ca prostii. Ca asta a fost parte dintr-o conspiratie bine ticluita sau nu, are mai putina importanta. Important e ca „teroristii” au fost oamenii speriati de … teroristi. In cazul revolutiei digitale, i s-a dat poporului informatie, iar oamenii au inceput sa se impuste intre ei cu aceasta informatie, ca prostii. Ca asta e parte dintr-o conspiratie bine ticluita sau nu, are mai putina importanta. Important e ca „dusmanii identitari” sunt oamenii speriati de … „dusmanii identitari”.

https://pressone.ro/alin-fumurescu-politolog-daca-s-ar-da-maine-o-lege-ca-toti-trebuie-sa-aveti-cont-de-facebook-jumatate-dintre-voi-nu-v-ati-face/

http://revistasinteza.ro/toata-lumea-e-speriata-de-polarizarea-care-se-petrece-in-prezent/?fbclid=IwAR3m-BWlsrQLkEyuaKcsnkOaJL1nDGi6P9mDJOlrr-_3xpUvEWnDT_elhJM

Si tot acum o saptamana am realizat ca razboaiele cu gloante nu sunt altceva decat materializarea unor altfel de razboaie – razboaie asupra intelesurilor. Razboaie asupra cuvintelor. La inceput, bataliile se dau asupra cuvintelor. Gloantele, bombele si tancurile vin mai tarziu, ca o consecinta fireasca. Iar in acest razboi, in mijlocul caruia ne aflam fara sa ne dam seama, nu se mai fac compromisuri. Vorba ‘ceea: à la guerre comme à la guerre.


… e o poveste lunga care, in cazul subsemnatului, a inceput acum vreo doisprezece ani, cu o intrebare cat se poate de simpla (credeam): Cine a rostit pentru prima oara, faimoasa fraza, repetata ca o mantra pana acum cativa ani, „politica este arta compromisului?” Si ce anume se intampla in zilele noastre, cand compromisul politic a fost inlocuit de o polarizare tot mai accentuata si o radicalizare ingrijoratoare a politicii, din Romania pana in Statele Unite, si nu doar la nivel national, ci si in relatiile internationale? De unde si pana unde aceasta tensiune care da senzatia unei oale puse la fiert cu capacul sudat? In absenta compromisului politic, cand va exploda oala?

Cand ai intrebari, cauti raspunsuri. Amusini.

Si-am inceput sa amusin si sa alerg, precum un pointer mix (sa zicem, unul dintre cainii nostri, Vasile), dintr-o carte intr-alta, dintr-un autor intr-altul, inapoi, la inceput din deceniu in deceniu, mai apoi din secol in secol, in franceza si-n engleza. Si-am realizat ca merg pe carari nebatute. Ca-n jungla Amazonului. Una peste alta, sunt un om norocos: nimeresc, ca orbul, Braila. Chiar daca n-am fost niciodata la Braila (am fost, insa, la Tulcea, si mi-a placut). Chiar daca (imi place sa cred) nu am facut compromisuri compromitatoare.

Vasile.Craciun.2018

I-am dat de urma” compromisului, in latina (grecii nu aveau cuvant nici pentru „compromis” si nici pentru „reprezentare”), l-am amusinat prin tot Evul Mediu, pana la inceputul modernitatii. Si-am gasit cand i s-a spart intelesul, intre lauda si dispret – in secolul al XVII-lea, de-a curmezisul Canalului Manecii (culmea! Intr-o perioada in care schimburile intelectuale dintre Franta si Mare Britanie prinsesera avant).

Iar aici intervine abilitatea de-a te lupta cu „sindromul Pinocchio„. Ce e sindromul Pinoccchio? Cei mai in varsta isi vor mai fi amintind de desenele animate cu clasicul Pinocchio. Vulpea si motanul merg pe strada, Pinocchio, de lemn, merge, voios, in „pasul strengarului”, spre scoala, Vulpea (sau motanul? nu mai retin), ii spune companionului: „Uite, o papusica de lemn merge voioasa la scoala!” – si continua conversatia. Pentru cativa pasi. Dupa care „le pica fisa”: Cum? „Cum se face ca o papusica de lemn merge voioasa la scoala?” Si de acolo, de la aceasta mirare, incepe toata aventura lui Pinocchio.

Compromisul a fost, pentru mine, Pinocchio.

O papusica de lemn merge voioasa la scoala. Asta nu e normal. Un cuvant isi schimba sensul de-o parte si de alta a Canalului Manecii. Asta nu e normal.

Restul e istorie – o lucrare de doctorat, doua carti, articole, premii, conferinte, etc.. De ce? Pai pentru ca precum iubirea sau sanatatea, compromisul e bagat in seama atunci cand iti lipseste. Am recunoscut: sunt un om norocos, chiar daca pe spinarea unei omeniri care-a inceput sa uite ce e politica – arta compromisului. Sincer, as fi preferat sa fie invers. Nu ma incalzeste cu nimic faptul ca politica o ia razna, iar popularitatea mea creste exponential. Doar pentru ca omenirea a laut-o razna, am devenit oaresceva somitate in materie, tradus in chineza, maine plec spre Paris, unde sunt the keynote speaker la o o conferinta internationala „Global Ethics of Compromise” (ptiu! incep sa sun ca si Alina Mungiu Pippidi :)), pe urma in Romania, unde „Compromisul: O istorie politica si filosofica”, publicata initial de Cambridge University Press, a fost tradusa de catre Doru Castaian pentru Humanitas.

Si-acum anuntul, pentru cei interesati. (Inteleptul a spus sa te apropii incet de miezul placerilor.)

Humanitas.1

 

 

 

 




Categorii