V.3

… dupa cum bine zicea Rousseautraim prin comparatie. [Nota: Pentru necunoscatori, Rousseau s-ar incadra perfect in categoria indicata de catre bunica profesorului meu de fizica din liceu (sic) – Jivoiu, Dumnezeu sa-l ierte – care mi-a spus ceva de genul: „Fumurescu, bunica mea avea o vorba: Unde-i minte multa, e si prostie cu caru‘” 🙂 ] Potrivit lui Rousseau, omul modern e depresiv pentru ca, simplu spus, nu se poate abtine sa nu se compare: ala e mai inalt, mai destept, mai frumos, alalalt are mai multi bani, o casa mai mare, celalalt canta mai bine la pian, e ziarist mai bun, doctor mai bun, face mai bine filosofie politica, bea mai multa bere, s.a.m.d.

V.2

V-ati prins, pitici 🙂 .

V.23

Asta, omul modern, potrivit lui Rousseau, e „omul impartit impotriva siesi insusi” – „cand se gandeste la altii, se gandeste la sine, iar cand se gandeste la sine, se gandeste, de fapt, la altii.” Mai pe romaneste: Cand ma gandesc la altii, ma gandesc, de fapt, la cum ma compar „eu” cu acei „altii„; cand merg pe strada ma gandesc daca sunt mai aratos, mai bine imbracat, mai deluatinseama; cand sunt la scoala, ma gandesc daca „ala” sau „aia” e mai destept(ata), inalt(a), frumo(a)s(a), etc. Nu la ei ma gandesc, ci la mine. Invers, cand ma gandesc la „mine„, ma gandesc, de fapt, la „altii„: sunt oare eu mai de invidiat?

V.6

Or, din aceasta perspectiva, n-ai cum decat sa pierzi: intotdeauna, fara greseala, se va gasi un om care sa cante mai bine la pian, care sa joace mai bine fotbal, care sa fi citit mai mult decat tine, sa fie mai tanar, sa fie mai bun(a) decat tine intr-un fel sau altul. Pierzi. Depresia vine de la sine.

Ca ploaia.

V.21

Ca tot veni vorba, cand, plecat din Houston, ajungi la Vancouver, Canada (British Columbia, ca sa fim mai exacti), te poate intampina o ploaie din aia, mocaneasca, daca n-ar fi si la oras, la Cluj, toamna. Atata doar ca acum, la Vancouver, e primavara, si ciresii infloresc pe unde nu te astepti, printre zgarie-nori.

V.19

Prin comparatie, la Houston e cald si bine. Acum. Deocamdata. Adicatelea, inca nu e foarte cald si nici foarte umed, poti manca in duminica de Paste afara. La Vancouver nu poti decat cel mult sa-ti faci niste poze pe-afara. De mancat pe vreo terasa, nu-ti vine.

V.10

Mancarea, insa, e buna – europenish style. Gasesti din asta si-n Houston, dar in Vancouver e la tot pasul. Scumpa, din perspectiva americanului, doar usurel mai piparata din perspectiva europeanului.

V.12

Vancouver e un oras nou (a explodat, practic, dupa 1914 si construirea Canalului Panama), dar a fost re-gandit (la propriu), in ultimii vreo 50 de ani. Prin comparatie, Houston-ul a fost construit in stilul texan, heirupist, nu vrem noi nici un plan, fiecare cu al sau cal, a sa pusca, si a sa nevasta, asa ca a iesit o harababura uriasa. De vreo zece ani, houstonienilor le-a venit mintea de pe urma la cap 🙂 S-au apucat sa „planifice”, sa incerce sa-i dea orasului o identitate, un cap si-o coada.

V.15

Prin comparatie, Vancouver e frumos si scump. Houston e ieftin si urat.

V.35

Vancouver are „rainforest”. Houston are doar uragane si seceta.

V.5

Vancouver are o admiratie nedisimulata, dar nu mai putin complezenta, fata de nativii americani (vezi totemurile). Pe partea asta, Houston-ul se preface ceva mai putin.

V.18

La Vancouver, poti merge la ski jumatate din an. La Houston, poti merge la scalda in ocean tot o jumatate de an.

V.25

Tanda pe manda, prin comparatie, prefer sa vizitez Vancouver-ul si sa locuiesc in Houston, Texas. Vorba ceea: Iar in ziua a opta, Dumnezeu a creat Texasul 🙂

V.9

 

 


Hristos a inviat! Cerurile s-au deschis, a inceput Saptamana Luminata, asa ca putin Hegel n-are a strica nimanui 🙂 Poate parea curios sa te gandesti taman la Hegel de Paste, dar pentru cei familiarizati cat de cat cu al doilea ganditor dupa Platon, curios ar fi sa nu te gandesti la Hegel in aceste zile. Poate parea curios sa te gandesti la Hegel sau chiar la Paste cand lumea pare sa dea in clocot, referendumul din Turcia, Donald Trump, Coreea de Nord precum un pitic imbatosat in magazinul cu portelanuri, alegerile din Franta, s.a.m.d. Insa in realitatea care-l interesa pe filosof atat de mult, curios ar fi sa nu te gandesti la Paste si la Hegel in zilele astea. De fapt, ar fi curios sa nu te gandesti. Te gandesti. Tu, pre tine insuti, prin toate aceste realitati. Cu atat mai mult cu cat in greaca veche „kurios” insemna Domn sau Stapan. Capul familiei, stapanul gospodariei, cel care se ingrijea de toti si de toate era „kurios”. Deloc surprinzator, in Noul Testament, Iisus apare drept „kurios, i.e., Domn si Stapan.

[Nota 1: Am mai scris despre asta, dar nu strica sa repetam: In latina, „cura” insemna de asemenea „a avea grija”, „a ingriji”, „a obloji”, „a vindeca” – de unde si „curativ” in romaneste. „Curiosus” in latina avea sensul de „cu grija”, „atent”, „iscoditor”, dar si „a-ti vari nasul un pic prea mult in treburile altora”, „a te baga acolo unde nu-ti fierbe oala”. Sensul se transmite aproape intact in franceza veche, „curios” (in franceza moderna „curieux„), dar mai dobandeste unul – acela de „ciudat”, „neobisnuit”, sens pe care, de altfel, il gasim si in limba romana: „E curios ca s-a intamplat/a zis/a facut asta!”De ce? pentru ca doar ceea ce e neobisnuit starneste … curiozitatea, i.e., interesul, adicatelea grija. Cu acest sens, „curious” apare si in engleza pe la 1715, toamna. Si tot cam pe-atunci, in cataloagele bibliotecilor englezesti, „curious” incepe sa fie echivalat cu „erotic” sau chiar de-a dreptul „pornografic”. Pornografia era inca doar o curiozitate.]

Revenim la Paste.

Cand te uiti cu cata sete loveste preotul usa bisericii, strigand „Deschideti portile, sa intre Imparatul Maririi!„, cand inconjori de trei ori biserica sau ciocnesti ouale vopsite, n-ai cum sa nu-ti amintesti de comentariile lui Hegel din Filosofia Dreptului. Pe scurt, filosoful german sustinea ca nimic nu e mai lesne decat sa tratezi traditiile si credintele religioase drept simple superstitii, fara a putea sesiza Spiritul/Geist care se manifesta prin ele, cat si cum poate.  Asta ar fi etapa – absolut necesara, dar insuficienta – in dezvoltarea spiritului: etapa de negatie. Esti, cum s-ar spune, adolescent (si la faza asta s-ar fi „intepenit” deopotriva Iluminismul si credinciosii in nirvana): e faza la care esti precum Miorita, iarba nu-ti mai place, gura nu-ti mai tace, contesti orice autoritate, suspicionezi orice adevar drept manipulare, eventual ocupi Sorbona, Wall Street sau ce se mai gaseste. Sa repetam, e o faza absolut necesara, dar insuficenta, pentru ca spiritul oprit la etapa de negatie ramane un perpetuu adolescent . Or, adolescentii inremeniti in proiectul adolescentei sunt periculosi, pentru ca radicali prin definitie. O stie orice parinte trecut prin asta. Ca regula generala, daca nu-l citesti la timp pe Hegel, descoperi tarziu ca „bunica avea dreptate„, fara sa stie de ce 🙂

[Nota 2: Duhul ar fi o mai corecta traducerea a germanului Geist – precum grecescul Pneuma, pentru ca surprinde combinatia – altminteri imposibil de capturat in engleza rupta intre „Ghost” si „Spirit” – dintre „ratiune”/”spirit” si „suflu”/”rasuflare”. Hegel foloseste intotdeauna „Geist” – deci „Duhul”, nu Spiritul. In germana, Sfantul Duh e Heilige Geiste, nu, precum in engleza (sau latina) Holy Spirit/Spiritus Sanctis. Heidegger nu stia romaneste, altminteri ar fi adaugat, poate, si limba romana, langa greaca si germana, in seria limbilor in care se poate face, cu adevarat, filosofie 🙂 .In treacat fie spus, greco-catolicii, adoptand latinizantul „Sfantul Spirit” in loc de „Sfantul Duh”, au pierdut mult. Dar despre asta am scris, prin 1990-91, un mini-serial in revista „NU„.]

Revenim la Paste. Si la Hegel. Pentru ca n-avem incotro.

Duhul (Geist) se uita, cu necesitate, zice Hegel, la sine, pentru a se putea cunoaste. Asadar, Sfanta Treime e perfect rationala – pentru ca tot ceea ce e rational e actual, si viceversa. Dumnezeu, ca Spirit Absolut in Sine, se „separa” in Fiul, ca Logos (Cuvant sau Ratiune), pentru a se oglindi in El si pentru a se reuni prin Sfantul Duh. [Nota 3: Inutil, sper, sa mai precizez, ca acestea sunt simplificari – unele nepermis de exagerate – ale gandirii hegeliene, preluate in prinicipal din lecturile lui despre Filosofia Religiei. Sunt, insa, facute, in „spiritul” (sic) hegelian, asa ca ingaduiti-mi, rogu-va, sa mi le ingaduiesc.] Acesta e doar Inceputul. Prin Hristos, Dumnezeu, ca „universal”, se „particularizeaza” („intrupeaza„, zicem noi, pe romaneste), ingaduind astfel „particularelor” (oamenilor, mai pe romaneste, care n-au cum sa fie decat pacatosi, fiind „particularizati”) sa se „universalizeze”. Mai mult, Hristos amaraste iadul, cum zice Ioan Gura de Aur, prin singura metoda posibila din perspectiva hegeliana – negarea negatiei. Cu moartea pre moarte calcand.

Iadul, fiind o „simpla” negatie, e luat astfel prin surprindere si invins cu propriile-i arme. Primeste „pamant” si se intalneste cu „cerul„. A primit ceea ce vedea, i.e., „particularul” (un trup), si a cazut prin ceea ce nu vedea (Dumnezeu, Absolutul, Universalul).

Si uite-asa, mai ca-ti vine sa ciocnesti cu Hegel un ou incondeiat cu un trandafir in crucea prezentului 🙂 (Pentru cei nefamiliarizati cu imaginea, a se citi introducerea de la Filosofia Dreptului – nu e vorba de rozacrucieni :). E vorba pur si simplu despre a trai fara a-ti mai pierde timpul cu „ce-as mai fi fost daca”. Hic Rhodus, hic salta.)

Hristos a inviat! Adevarat a inviat! Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru!

NOTA: Textul a fost publicat si pe http://www.contributors.ro

 

 

 

 


Inviere

Sfantul Ioan Gura de Aur (Chrisostomul) – in romaneste:

De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.

De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru; si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei; impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea de obste. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine jos: amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amarat, ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.”

Ioan.Gura.de.Aur

in engleza:

If any man be devout and love God, let him enjoy this fair and radiant triumphal feast. If any man be a wise servant, let him rejoicing enter into the joy of his Lord. If any have labored long in fasting, let him now receive his recompense. If any have wrought from the first hour, let him today receive his just reward. If any have come at the third hour, let him with thankfulness keep the feast. If any have arrived at the sixth hour, let him have no misgivings; because he shall in nowise be deprived thereof. If any have delayed until the ninth hour, let him draw near, fearing nothing. If any have tarried even until the eleventh hour, let him, also, be not alarmed at his tardiness; for the Lord, who is jealous of his honor, will accept the last even as the first; he gives rest unto him who comes at the eleventh hour, even as unto him who has wrought from the first hour.

And he shows mercy upon the last, and cares for the first; and to the one he gives, and upon the other he bestows gifts. And he both accepts the deeds, and welcomes the intention, and honors the acts and praises the offering. Wherefore, enter you all into the joy of your Lord; and receive your reward, both the first, and likewise the second. You rich and poor together, hold high festival. You sober and you heedless, honor the day. Rejoice today, both you who have fasted and you who have disregarded the fast. The table is full-laden; feast ye all sumptuously. The calf is fatted; let no one go hungry away.

Enjoy ye all the feast of faith: Receive ye all the riches of loving-kindness. let no one bewail his poverty, for the universal kingdom has been revealed. Let no one weep for his iniquities, for pardon has shown forth from the grave. Let no one fear death, for the Savior’s death has set us free. He that was held prisoner of it has annihilated it. By descending into Hell, He made Hell captive. He embittered it when it tasted of His flesh. And Isaiah, foretelling this, did cry: Hell, said he, was embittered, when it encountered Thee in the lower regions. It was embittered, for it was abolished. It was embittered, for it was mocked. It was embittered, for it was slain. It was embittered, for it was overthrown. It was embittered, for it was fettered in chains. It took a body, and met God face to face. It took earth, and encountered Heaven. It took that which was seen, and fell upon the unseen.

O Death, where is your sting? O Hell, where is your victory? Christ is risen, and you are overthrown. Christ is risen, and the demons are fallen. Christ is risen, and the angels rejoice. Christ is risen, and life reigns. Christ is risen, and not one dead remains in the grave. For Christ, being risen from the dead, is become the first fruits of those who have fallen asleep. To Him be glory and dominion unto ages of ages. Amen.

Ioan.Gura.de.Aur.2

…et, pour la bonne bouche, si in franceza:

Que tout homme pieux et ami de Dieu jouisse de cette belle et lumineuse solennité.

Tout serviteur fidèle, qu’il entre avec allégresse dans la joie de son Seigneur.

Celui qui a porté le poids du jeûne, qu’il vienne maintenant toucher son denier.

 

Celui qui a travaillé depuis la première heure, qu’il reçoive aujourd’hui le juste salaire.

Celui qui est venu après la troisième heure, qu’il célèbre la fête dans l’action de grâce.

Celui qui est arrivé après la sixième heure, qu’il n’ait aucun doute, il ne sera pas lésé.

Si quelqu’un a tardé jusqu’à la neuvième heure, qu’il approche sans hésiter.

S’il a traîné jusqu’à la onzième heure, qu’il n’ait pas honte de sa lenteur,

car le Maître est généreux,

il reçoit le dernier comme le premier;

il accorde le repos à l’ouvrier de la onzième heure comme à celui de la première.

Il fait miséricorde à celui-là, et comble celui-ci.

Il donne à l’un, il fait grâce à l’autre.

Il accueille les oeuvres, il apprécie le jugement ; il honore l’action et loue l’intention.

Aussi, entrez tous dans la joie de notre Seigneur.

 

Premiers et derniers, recevez le salaire.

Riches et pauvres, chantez en choeur tous ensemble.

Les vigilants comme les nonchalants, honorez ce jour.

Vous qui avez jeûné, et vous qui ne l’avez point fait, réjouissez-vous aujourd’hui.

La table est prête, mangez-en tous ; le veau gras est servi, que nul ne s’en retourne à jeun.

Jouissez tous du banquet de la foi.

 

Que nul ne déplore sa pauvreté car le Royaume est apparu pour tous.

Que nul ne se lamente sur ses fautes, car le pardon s’est levé du tombeau.

Que nul ne craigne la mort, car la mort du Sauveur nous a libérés.

Il a détruit la mort, celui qu’elle avait étreint.

Il a dépouillé l’enfer, celui qui est descendu aux enfers.

Il l’a rempli d’amertume, pour avoir goûté de sa chair.

 

Isaïe l’avait prédit en disant :

l’enfer fut rempli d’amertume lorsqu’il t’a rencontré”;

rempli d’amertume, car il a été joué;

bouleversé, car il fut mis à mort ; bouleversé, car il fut anéanti.

Consterné, car il saisit un corps et trouva un Dieu.

Il prit de la terre et rencontra le ciel.

Il saisit ce qu’il voyait, et tomba sur celui qu’il ne voyait pas.

O mort, où est ton aiguillon ?

Enfer, où est ta victoire.

 

Le Christ est ressuscité et tu as été terrassé.

Le Christ est ressuscité et les anges sont dans la joie.

Le Christ est ressuscité et voici que règne la vie.

Le Christ est ressuscité, et plus un mort au tombeau,

car le Christ est ressuscité des morts, prémices de ceux qui se sont endormis.

A lui, gloire et puissance dans les siècles des siècles Amen.

 


Motto: „Vino, mama, sa ma vezi/Cum lucrez la Spatii Verzi!

E si asta o premiera: un interviu despre compromis si traducerea cartii in limba chineza, aparut in The Beijing News (al treilea cotidian ca circulatie din Beijing).

Beijing News Book Review 2017-03-25

Redau mai jos interviul in engleza. De ce sa se delecteze, la cafeaua de sambata dimineata, doar cateva milioane de chinezi? 🙂 Nu pot decat sa nadajduiesc ca traducerea in chineza e fidela.

The Beijing News: Although readers could find several discussions about compromise as a concept, there is no research concerning its history and stature. Your work offers for the first time a conceptual history of compromise by a survey of its usage from the end of the sixteenth century to the beginning of the eighteenth century, in both French and English. Why has compromise, a key concept in civil history, been ignored?

When I started work on this project, before 2010, compromise was under the radar of politicians and political theorists alike. Back then, the reason, I suspect, was the apparent “banality” of the subject. Supposedly, compromise was such an obvious method for solving political disagreements that almost no one bothered to pay attention to it. Things have changed dramatically in the past few years, as the lack of willingness to compromise has become evident not just in the national politics of one country or another, but in international politics as well. Politics is increasingly radicalized wherever one turns, from the US to South America, and from Europe to Asia. Without pretending to know the details, I would guess that the Chinese society has witnessed a similar development in the last few decades. So nowadays, compromise has become an increasingly “hot” topic, not just in public discourses, but also among theorists. Since the first publication of my book in 2013, several books, articles, and international conferences have focused on the theoretical and practical challenges raised by compromise.

What I hope to bring new into these debates is the intellectual history of the concept—a history that, simply put, shows that people were and still are unwilling to compromise whenever there is no perceived equality between the parties in conflict, and/or when the identities of the parties involved appear to be threatened. I am emphasizing the word “appear,” because these perceptions are inherently subjective. It is impossible to find an objective position from which to determine if the parties are equal or not, or if the identity is “really” under threat or not. To a large extent, identities are “constructed” or “imagined.”

The Beijing News: Compromise makes both public politics and communal life possible, but why has it been hard to reach compromise in some fields, especially of religion? What characteristics do they have? 

As I mentioned before, it is a matter of perceived threat to one’s identity, as individual or as a group. Religion is suitable for compromise in societies in which, for a variety of reasons, religion has lost its “grip” in defining identities, not necessarily for the individual, but at group level. I might define myself as a religious person, and yet not feel threatened by atheists or people of different religions, because the society to which I belong does not define itself in religious terms. Obviously, this does not preclude situations in which one or more religious groups inside a larger secularized society feel their identities threatened by the very religious indifference of the larger community—quite the opposite.

Things change drastically whenever a community defines itself as “Christian,” “Buddhist,” “Confucianist,” “Muslim,” etc. in counter-distinction to another religious community. Then compromise between groups is no longer an option, for “truth” or “true religions” are no more amenable to partiality than mathematical truths. In religion one cannot be “partially true” as one cannot be “partially true” about the result of 2+2. “3” is not a “partially true” answer—it is plainly wrong. The same applies to inter-ethnic conflicts—yet another type of conflict difficult if not impossible to solve by making compromises.

Here is the good news, however: since identities are largely “constructed” or “imagined,” a change in self-definition can make compromise possible in cases in which it had previously not been an option. For example, no compromise was possible for centuries between the French and the Germans. Historical rivalries and bloody disputes prevented them for agreeing to compromise. Yet, once they started defining themselves first and foremost as Europeans, and French or Germans only at a secondary level, compromises came to be accepted as reasonable, for “now we are equal, now we are all Europeans”.

The Beijing News: Today China is suffering seriously social segmentation along liberalism, nationalism, populism, and elitism. Conflicts always occur in the fields of ideas and opinions, and each side argues with their own reason, causing insult libel and assault, but neither would give in. This situation has been for around twenty years, and there are no signs presently of the whole public sphere that would meet compromises. Historically, how people could change such situation?

I have started to sketch a possible answer in my previous response. But first, let me tell you that the fact that the Chinese people seem unable to compromise over these issues has a bright side too: it means that they are deeply concerned with these ideas, that they take them seriously. It also means that in this rapidly changing world, the Chinese are struggling—like everyone else—to (re)define themselves. I suspect that things are even more complicated in the particular case of China, considering the deeply rooted respect of the Chinese people for their ancestors, their traditions, and their past.

I am afraid that there are no magic solutions, for one cannot change overnight the ways in which people choose to define themselves. Some degree of disagreement in these areas will always be present, in Chinese public life as elsewhere, which is not necessarily a bad thing. There will always be people who, say, will favor individual over community rights, or the other way around. Some people will always fall prey to populist appeals, and look upon elites with contempt, thinking that their reputation is fabricated or exaggerated or both. Others will always look for solutions in men of exceptional character, for there is an innate need for heroes who save the day, and so forth. But insofar as these disagreements are kept at a normal level, they are rather signs of a healthy public life. Things become more complicated when arguments of ideas threaten to rip apart the fabric that keeps communities together.

In short, the challenge with compromise is to know when and what to compromise, for there are dangers on both sides. On the one hand, no public communal life is possible absent some willingness to compromise. On the other hand, if one is willing to compromise on every issue, it means that there is nothing left to be compromised. Put it differently, if one has nothing to die for, one has nothing to live for either.


… intr-o prefata a uneia dintre cartile sale (nu mai retin daca de la cea cu Kon-Tiki sau cea cu expeditia Ra), Thor Heyerdahl spunea ceva de genul (citez din memorie): „Lumea ma aplauda ca pe un erou, pentru curajul de care, chipurile, dau dovada atunci cand strabat oceanele pe plute incropite din bete sau din stuf. Adevaratii eroi sunt insa ei, cei care merg la munca, zi de zi, de la noua la cinci. Fara munca lor, eu nu m-as putea distra.” (Repet, citatul e aproximativ, memorat acum mai bine de 25 de ani.)

Adolescent fiind, am prins repede ideea, si de-atunci m-am ferit din rasputeri de muncile „de la noua la cinci”, de orar fix si de muncile monotone. Si-am avut, in general, noroc. Singura munca monotona de care imi amintesc a fost la o fabrica de ciorapi, dar si aceea a durat doar cateva luni, incepea pe la trei dupa-amiaza si se termina noaptea. Nu m-am simtit asadar niciodata precum Charlie Chaplin in faimoasa scena din Timpuri Noi. Problema, din cate imi dau seama, nu e (cel putin in orasele mari din America) in munca „de la noua la cinci”, ci in ajunsul la si de la locul de munca, atunci cand toata lumea se inghesuie cu masina pe strazi si autostrazi.

Cum spuneam, pana acum m-a ferit Doamne-Doamne de condus la orele de varf. Am putut sa-mi pun cursurile la ore convenabile (dupa 10:30 dimineata, daca se poate chiar dupa 11:30, cand neuronii incep sa se mai dezmorteasca). De doua zile, insa, mi s-a infundat: la scoala a inceput un surprinzator sir de sedinte si intalniri administrativ-gospodaresti care au doar tangential de-a face cu viata academica, dar la care trebuie sa participi, pentru ca, aparent, nici universitatile astea nu traiesc doar cu idei. Asa se face ca am ajuns acasa tot dupa ora 5:00 pm, adica taman la ceea ce aici se numeste „rush-hour” (orele de varf, cand lumea merge sau se intoarce de la munca).

Nu timpul petrecut pe drum m-a deranjat. Daca era sa conduc o ora pana nu stiu unde, chiar pentru nu stiu ce mizilic, n-ar fi fost o problema. Dar blocarea asta intr-un trafic infernal (pana cand? de ce? nu stii), taraisul de melc, cand-cum, senzatia de irosire si de atom alienat printre alti atomi alienati (si alienanti), incapabili sa-si controleze soarta – asta mi-a zdruncinat serios moralul. In plus, orele astea „de varf” reprezinta o buna dovada ca prostia agregata e infinit mai periculoasa decat cea individuala. Un prost in trafic poate fi depasit, evitat, ocolit. Cateva zeci de prosti intr-o aglomeratie nu mai pot fi evitati. Mai mult, in buna masura, ei sunt cei ce provoaca aglomeratia. Prostia(rea) si aglomeratia merg mana-n mana. Si mai bine zis, bat impreuna pasul pe loc.

Pot intelege de ce personajul interpretat de Michael Douglas in Falling Down se frange intr-o asemenea aglomeratie in trafic.

Stiu. Imi veti spune ca sunt un razgaiat, un fandosit, daca fac atata caz dupa doar doua zile de stat in trafic, cand altii sunt supusi zi de zi, o viata intreaga, acestei incercari: o data la noua dimineata, si inca o data la cinci dupa-amiaza. Asa e. N-am pretins niciodata c-as fi vreun erou. Dar nici n-am realizat ca sunt inconjurat de atatia.

PS Pentru a mai indulci hapul, le reamintesc celor interesati o povestire scurta de-a lui Julio CortazarAutostrada Sudului. Acolo, povestea celor blocati in trafic capata o noua semnificatie. Mai buna.


ana-andrei

… si „acum” – pentru ca ne plac reproducerile in timp 🙂

colaj.1

colaj.2


… pentru ca uneori ideile vin de se leaga in cele mai nastrusnice moduri cu putinta – bunaoara de la Texas la Amazon, si de la Amazon la Umberto Eco.

Mai zilele trecute m-a vizitat Florin – prietenul din copilarie care mi-a fost tovaras in aventurile de pe Amazon. Care aventuri au inceput in Iquitos, la singurul birt tinut de un american: Yellow Rose of Texas ii spunea birtului cu pricina. Ce legatura putea fi intre jungla Amazonului si-un cantec country extrem de popular in timpul Razboiului Civil, si inca unul in care, original, era vorba despre dragostea pentru o frumoasa negresa (!), doar un confederat inveterat precum Gerald, patronul, putea sa explice. Poate nu degeaba era casatorit cu o indianca.

Florin a venit sa dea o tura prin America, din Alaska in California, din Death Valley la Grand Canyon si Las Vegas, si tot asa, cu un stop in Houston si inca unul, la plecare in New York si Washington DC.

Cum pe coasta de vest n-a prea avut noroc din cauza vremii – Death Valley era inundata (!) iar Grand Canyon blocat de zapada (!) -, m-am straduit ca macar la Houston sa-i ofer un program mai variat. Asa am ajuns si la San Antonio, unde m-am apucat sa-i explic, cum m-am priceput mai bine, istoria Texasului: Unde altundeva maipotrivit decat la Alamo? „Remember Alamo!” – a fost strigatul de lupta care a condus, in cele din urma, la independenta Texasului. De buna seama, povestea cu asediul de la Alamo a fost infumusetata pana la mitologizare, dar ce importanta mai are? „You may all go to hell, and I’ll go to Texas!” – ar fi exclamat (la randul sau) legendarul Davy Crockett inainte de a se porni spre Alamo, unde avea sa-si gaseasca sfarsitul eroic. Si de atunci „zicerile” despre Texas n-au facut decat sa le intareasca texanilor ego-ul. Nu degeaba statului ii spune „The Lone Star state”: „Don’t mess with Texas!” sau „Everything is bigger in Texas” sunt doar cateva exemple, pe care le poti intalni inscriptionate pe tricouri sau sepci purtate cu mandrie, pe halbe de bere, scrumiere si brelocuri. Dar poate cea mai simpatica in obraznicia ei e asta: „On the eight day, God created Texas” („In a opta zi, Dumnezeu a creat Texasul” 🙂 )

E infantil? Cu siguranta. Amuzant? Fara doar si poate. Dar, in acelasi timp, induiosator.

Mai tineti minte cum se termina Numele trandafirului al lui Eco? Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus„, ceea ce in engleza s-ar traduce: „the rose of old remains only in its name; we possess naked names„, iar in romana, „trandafirul de odinoara ramane doar cu numele; numele e tot ce putem pastra” (imi pare rau ca nu am varianta romaneasca a romanului – din cate-mi amintesc, traducerea era foarte buna).

san-antonio-2017

Ne-agatam fiecare de ce putem: de-un nume, o iubire pierduta, o jungla inca misterioasa, un trecut presupus eroic, o piele uscata de sarpe, un inteles aproape uitat.

Remember Alamo!




Categorii