… pentru ca auto-manipularea cu “real news” (stiri reale) face ca manipularea cu “fake news” (stiri false) sa para de o grosolanie jenanta. Un fierastrau pe langa un bisturiu. O manea, pe langa Simfonia a IX-a. Adrian Copilul Minune luandu-se la intrecere cu Beethoven. “Fake news” au cam acelasi impact ca si manelele. [Nota pentru chitibusari: Folosesc pluralul de la romanescul “stiri”, chiar daca “news” nu are plural in engleza.] Afecteaza doar o parte a populatiei (de multe ori aceeasi parte iubitoare si de manele) si sunt respinse de cealalta, fiind relative lesne de identificat ca atare. “Real news”, insa, sunt infinit mai periculoase atunci cand sunt manuite fara pricepere. Ne afecteaza pe toti si cu totii contribuim la amplificarea fenomenului. In aceste conditii “real news” devin crima perfecta, cam ca aceea din “Zece negri mititei” – romanul Agathei Christie, in care criminalul devine, de buna voie si nesilit de nimeni, una dintre victime pentru a inchide cercul.

E o poveste de cand lumea: Inamicul vizibil, identificabil si recunoscut ca atare, e infinit mai putin periculos decat inamicul (de) nerecunoscut, mai cu seama cand se intampla sa fie gasit in oglinda. In fiecare dintre noi.

In cazul “fake news” – in treacat fie spus, e relevant ca expresia a fost impusa in discursul public nu de catre jurnalistii onesti, ci de catre Donald Trump – exista, initial, o intentie de manipulare in scopuri mai mult sau mai putin abjecte, de la bani pana la influenta geopolitica. Restul il fac “idiotii utili”, cum le-ar fi zis Lenin, cei care rostogolesc mai departe “stirea” pe toate canalele media, cu buna credinta. Cazul “real news” e fundamental diferit. Aici intentiile sunt de la inceput bune, chiar virtuoase. Nimeni nu incearca sa manipuleze pe nimeni, toata lumea incearca sa informeze si sa salveze pe toata lumea. Dar toata lumea sfarseste prin a manipula pe toata lumea pentru a ne duce cu totii pe culmile isteriei, daca e sa-l parafrazez pe Cioran.

Studiu de caz – pandemia COVID 19.

De dimineata pana seara, si de seara pana dimineata numai despre asta auzim, numai despre asta vorbim, numai cu asta se ocupa atat jurnalistii, cat si politicienii, cat si social media. Las la o parte “fake news” asociate cu pandemia, teoriile conspiratiei, si chiar speculatiile despre ceea ce s-ar putea intampla in viitorul apropiat, mediu si lung. Las la o parte si faptul ca “numaratoarea” e cel putin ciudata, cata vreme o biata femeie adusa in coma diabetica, decedata si depistata cu noul virus, e “breaking news” si “numarata la “morti de la coronavirus”. Ma rezum la fapte – la discutiile care au loc intre oamenii de buna credinta si la cifre. Cati s-au mai infectat astazi? Cati au mai murit? Nimeni, dar nimeni din media pe care le urmaresc nu pune lucrurile in perspectiva. Bunaoara, ca “numarul infectatilor” depinde direct de numarul celor testati. Cu cat testez mai multi, cu atat identific mai multi infectati. Intr-un final vom fi infectati cu totii – sau majoritatea. Lumea crede ca cifrele nu mint. Ne plac cifrele. Intr-o lume nesigura, debusolata, cifrele ne dau iluzia pierdutelor certitudini. Dar, oricine a facut putina statistica, stie ca, tocmai de aceea, cifrele mint cel mai convingator. Totul depinde de cum le privesti.

Sa luam cazul Romaniei. La ora la care scriu aceste randuri, in Romania ar fi murit (y compris sarmana femeie in coma diabetica) 140 de oameni. Trist. In ultimele cateva saptamani. La ora la care veti citi aceste randuri, vor fi, cu siguranta, mai multi. Poate 200. Poate mai multi. Tragic. Stiti cati oameni au murit, in medie, in Romania, in 2018, zilnic? Nu in trei saptamani, nu in doua luni, ci zilnic? Cam 720! Nu s-a isterizat nimeni. (In treacat fie spus, Romania e pe locul opt in lume la rata mortalitatii – fara coronavirus. Se ingrjoreaza cineva?) Stiti cati romani erau infectati cu virusul Hepatitei C in Romania in 2013? (Pe fuga, n-am gasit cifre mai recente.) 595.000! Am ales Hepatita C, pentru ca se transmite viral, chiar daca doar prin schimb de fluide, si nu exista vaccin pentru ea. Anul acesta, la nivel mondial au murit de COVID 19, in cateva luni, vreo 50-60.000 de oameni. Poate ca pana la sfarsitul anului vor muri un milion. Trist. Tagic. Stiti cati au murit de Hepatita C in 2013? 700.000! Stiti cati au murit in 2015 de Hepatita B, tot virala, dar pentru care exista vaccine? 887.000! Trist. Tragic. Dar astea sunt cifrele puse in perspectiva.

Imaginati-va scenariul in care zilnic, pe toate televiziunile si in toate social media s-ar da doar “real news” despre imbolnavirile de hepatita. Ceva de genul: “Astazi s-au mai infectat 7230 de oameni cu Hepatita C, si alti 3200 de Heptita B. Numarul infectatilor in ultima luna a ajuns la 250.000, iar numarul deceselor cauzate doar de Hepatita B si C la 120.000.” (Evident, cifrele sunt false, dar realiste.) Zi si noapte. Noapte si zi. Doar hepatita. Va puteti insa alegeti si singuri boala. Cum credeti ca ar reactiona populatia? Dar politicienii? Dar dumneata, cititorul acestor randuri? Nu trebuie, insa, sa va ganditi neaparat la o boala. Luati orice subiect si imaginati-va ca toate mass media nu vorbesc decat despre asta. Zi si noapte. Noapte si zi. Saptamana dupa saptamana, luna dupa luna. Doar despre asta.

Vorba lui Eugen Ionesco: “Luat un cerc, mangaiati-l, va deveni vicios”.

Repet: Aici nu vorbim despre stiri false – “fake news”. Aici vorbim despre stiri reale.

In timpul ciumei bubonice, in care au murit intre 75 si 200 de milioane de oameni in rastimpul catorva ani, personajele lui Boccaccio, din Decameronul, se “carantinizeaza” si ele, intr-o vila de la marginea Florentei. Erau zece – un numar de-acum interzis in Romania. Alte vremuri! Si ce fac cei zece, barbati si femei deopotriva? Discuta zi si noapte despre ciuma? Nicidecum! Dimpotriva, spun povesti – despre dragoste, despre sex, despre noroc, lacomie, s.a.m.d. Despre orice, mai putin despre ciuma – la ce le-ar folosi? Daca macar media contemporane ar avea atata intelepciune cata aveau personajele lui Boccaccio in secolul al XIV-lea, isteria pandemica s-ar domoli ca prin farmec. Cine n-ar vrea zilele acestea sa asculte o poveste spumoasa?

Spartanii obisnuiau sa-si picteze scuturile cu figuri si animale dintre cele mai fioroase pentru a-si speria adversarii si pentru a-si afirma barbatia. Zice-se ca un spartan si-ar fi pictat pe scut o musca, la scara naturala. De-abia de-o zareai, in mijlocul scutului. De buna seama, tovarasii de arme au inceput sa-l ia peste picior. Cat de amenintatoare poate fi o musca? Ce fel de barbat e acela care-si alege drept simbol o musca? Calm, omul cu pricina le-a explicat: “Voi ajunge atat de aproape cu scutul de fata dusmanilor, incat musca asta li se va parea un monstru.

Zice-se ca spartanul cu pricina s-a tinut de cuvant. Si-a infricosat multi dusmani cu musca varata in dreptul ochilor de parea un monstru, si i-a a casapit pe multi. Tare mi-e teama ca astazi noi ne dusmanim singuri. Singuri ne punem scutul cu musca in dreptul ochilor si singuri ne inspaimantam de moarte. Ne-am pierdut perspectiva. Musca e reala, dar de aproape pare un monstru. Urmatorul gest e de-capitarea. Auto-de-capitarea. O omenire intreaga infricosata, fara capul pe umeri – ce poate fi mai tragic de-atat?

Nota: Despre daca e mai bine, rational vorbind, sa pariezi pe frica sau pe dragoste, cu o alta ocazie.

(Textul a aparut si pe http://www.contributors.ro)


… pentru că a fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, o vreme în care oamenii încă se gândeau la moarte. La moartea lor, personală. A fost odată, ca niciodată, o vreme în care asta îi deosebea pe oameni de animale – cunoașterea faptului că vor muri. Iar ăsta era un gând care îi punea pe gânduri.

Gândurile astea, la rândul lor, le modelau întreaga viață. Nu conta dacă erau cizmari, medici, baroni sau pescari – trăiau cu toții în orizontul morții. Personale. Eu mor, tu mori, ea moare. Noi murim. Pe rând, când îi venea fiecăruia sorocul. A fost odată ca niciodată o vreme în care trăiam (și muream) o serie de apocalipse din astea mititele, la scară umană. Apocalipsa e un cuvânt grecesc – toate cuvintele care contează sunt fie grecești, fie române. Apokaluptein înseamnă a dezvălui. Mureai și aflai, nu prin ghicitură, ci față către față (Corinteni 13). Și așa scăpai de frică.

Cu moartea pre moarte călcând.

Pe urmă au apărut noile media. Aproape peste noapte, amintirea morții a dispărut. Nu pentru că oamenii ar fi încetat să moară sau pentru că nu s-ar mai fi găsit nimeni care să te tragă de mânecă pentru a-ți reaminti de moarte. Dimpotrivă. Crime din amor rănit și atacul terorist din nine-eleven, sinucigași singuratici și oameni murind când își făceau “selfies”, împușcături în masă în America sau Norvergia, morții de la obezitate, cancere și războaie civile, tornade, vulcani și tsunamiuri – toate aceste morți au fost popularizate automat, preluate pe Facebook, anunțate pe Twitter, uneori în timp real, documentate pe Instagram, discutate pe Snapchat, filmate pe TikTok ș.a.m.d. Vestea morții însă e precum înghețata de ciocolată: mănânci una, mănânci două, mănânci nouă, începi să te saturi. Te scârbești. Vrei altceva. Vrei, să zicem, înghețată de vanilie cu fistic.

Te plictisești de gândul morții, la fel cum te plictisești de înghețata de ciocolată.

Și-atunci apare în China COVID 19. Pohta ce-ai pohtit. Asta da, moarte, asta da, apocalipsă – la scară mare, planetară! Noile media o absorb cu nesaț, cum absoarbe deșertul o ploaie așteptată de secole. Noile media reînvie, înverzesc, înfloresc, se trezesc din hibernare și plicitiseală. Popularizează, documentează, discută și filmează. Paradisul virtual vine la pachet cu iadul, după cum se vindea pe vremuri Minima Moralia a lui Andrei Pleșu cu Manifestul Partidului Comunist și Cuvântările Tovarășului Nicolae CeaușescuVrei paradisul? Cumperi și iadul. Într-un celofan legat cu fundiță. Cu noul virus, opinia publică a scăpat de plictiseala zilelor în care te mai agitai doar de la încălzirea globală, Occupy Wall Street, #metoo sau analfabetismul (dis)funcțional. Zilele acestea, opinia publică s-a trezit cu adevărat la viață. Goya ne arată cum „somnul rațiunii naște monștri”, atâta doar că rațiunea nu se aplică și mulțimilor, după cum observă Gustave le Bon în Psihologia mulțimilorCând mulțimile se trezesc, ele de fapt adorm, iar fandacsia-i gata. Asta s-a văzut, bunăoară, la procesul vrăjitoarelor din Salem, la Revoluția Franceză, cea „Culturală” Chinezească sau în delațiunile de pe vremea comunismului.

Vorba ‘ceea: drumul spre iad e pavat cu bune intenții.

Pentru cei care știu puțină istorie, urmarea era de așteptat. Dacă oamenii trăiesc sub vremi, politicienii trăiesc sub opinia publică. În istoria omenirii, cazurile în care politicienii au condus opinia publică în loc de-a se lasă conduși de ea se pot număra pe degete. Liderii nu mai “lead”, nu mai conduc. Se lasă conduși de voturi. După cum observă Alexis de Tocqueville pe la 1835 toamna, te poți opune dictaturii, dar e infinit mai dificil să te opui opiniei publice. Dictatura îți atacă doar trupul. Opinia publică îți lasă trupul în pace și îți atacă direct sufletul. Te lasă în viață, dar vei fi mai rău decât dacă ai fi mort. Vei fi un paria, un izolat. Vei fi, la propriu, un mort în viață. Cine și-ar dori așa ceva?

Și-atunci, ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. „Luați un cerc, mângâiați-l, va deveni vicios”, spunea Eugen Ionesco. Politicienii au început să ia măsuri de prevenire a pandemiei, pentru a-și dovedi responsabilitatea în fața opiniei publice. Din ce în ce mai multe măsuri responsabile. Mass media s-au grăbit să le … mediatizeze (sic).. Au făcut chinezii X? Noi facem X și Y! Iar noi facem și X și Y, dar și Z! Iar dacă se termină alfabetul, o luăm de la capăt. Măsuri peste măsuri. E criză, e război! De asta profită toți „liderii”. Nu există lider care să nu fie reales în vremea războiului. John Adams, al doilea președinte al SUA după a doua Constituție, a fost și primul care nu a mai fost reales. De ce? Pentru că a refuzat un război cu Franța, pe care opinia publică și-l dorea cu pasiune. Clinton, în schimb, a fost reales, în ciuda scandalului cu Monica Lewinsky. De ce? Pentru că America se afla în război. Trump, acum, după ce a minimizat impactul COVID 19, a înțeles lecția. S-a autoproclamat un președinte „la război”, iar democrații, care au alimentat panica, se dau acum cu capul de pereți, realizând că Trump va câștiga al doilea mandat pe motiv de coronavirus. De la un punct încolo nici nu mai contează. Dai drumul bulgărelui la vale și, din vârful muntelui, admiri avalanșa care îngroapă tot ce prinde în cale.

Și nu mă refer la virus.

Unul dintre jocurile copilăriei uitate astăzi se numea „Portocala” (probabil pentru că nu se găseau decât de Crăciun). Sub comunism era un joc subversiv și începea așa: „Aș mânca o portocolă!” „De ce una și nu două?” „De ce două și nu nouă?”. Farmecul jocului consta în faptul că oricine putea schimba numerele și nimeni nu știa din capul locului cum se va termina, în afară faptului că, la sfârșit, râdeam cu toții de ne prăpădeam. Nici acum nu știm cum se va termina povestea cu pandemia, dar știm că nu e joacă și că, la sfârșit, s-ar putea ca mulți să plângem.

Nu toți. Că întotdeauna, vor fi învingători și învinși.

Tocqueville sugera că democrația suferă de ADD (Attention Deficit Disorder) – lumea se agită de încălzirea globală până moare Kolbe Bryant, după care își mută atenția la criza refugiaților, și tot așa. Lumea și-a pierdut răbdarea cu care își construia familia și catedralele – în decenii sau chiar secole. Contează doar ceea ce e la modă astăzi. La modă astăzi e coronavirusul. Dacă ai, Doamne ferește!, cancer sau diabet, ești precum un tânăr care ar umbla astăzi pe stradă cu perciuni și pantaloni evazați din anii ‘70 – boala ta nu mai e la modă. Ne pare rău. Cancerul e … fumat (sic). Ghinion dacă faci infarct – ambulanțele sunt ocupate cu COVID-19. Iată deci prima categorie de pierzători – pe termen scurt: cei care mor de altceva: diabeticii, cardiacii, tuberculoșii, cei ce-și fac selfies pe buza prăpastiei, Anna Karenina, dializații, cei infectați cu HIV ș.a.m.d.

De câștigat, pentru moment, câștigă mediul virtual – Amazon, Google, Ebay, și orice alte aplicații prin care poți „interacționa” (cumpăra, vinde, face sex etc.) online. Mediul virtual respectă mult vehiculata „distanță socială” despre care vorbea deja Thomas Hobbes pe la 1645 toamna, în plin război civil. Hobbes spunea că oamenii se nasc liberi, egali și înzestrați de la natură cu toate drepturile. Asta e starea naturală a omului. Pare paradisul, nu? Nu, zice Hobbes. Tocmai pentru că sunt egali și liberi și înzestrați cu toate drepturile, oamenii au dreptul de a face orice: fura, ucide, viola și ce le mai trece prin minte. Nu există bine sau rău, pentru că nu există nicio autoritate care să declare ce-i binele și ce-i răul. De aceea, starea naturală e, de fapt, un infern în care oamenii se feresc unii de ceilalți. Când infernul devine insuportabil, oamenii acceptă în unanimitate să se supună … deciziilor majorității. Majoritatea decide forma de guvernământ care, la rându-i, va decide binele și răul, dreptul la proprietate ș.a.m.d. Abia, din acel moment încolo, oamenii nu se mai feresc unii de ceilalți și acceptă societatea. Oamenii se înțeleg între ei când știu de amenințarea biciului pe care și l-au creat singuri. Asta zicea Hobbes.

Paradoxul e că acum „biciul”, i.e. guvernele, i.e. majoritatea opiniei publice ne spune să ne depărtăm din nou unii de alții. Să ne întoarcem, cum ar veni, la starea naturală. Decameronul lui Boccaccio, în care zece străini stăteau de povești în timpul ciumei bubonice care, în Evul Mediu, a omorât undeva între 75 și 200 de milioane (!) n-ar mai fi astăzi permis – prin lege. Dragostea în vremea holerei, a la Gabriel Garcia Marquez, ar fi interzisă. Cel mult Plaga lui Albert Camus, dar pe vremea aceea refugierea în mediu virtual nu era posibilă. Pe vremea aceea, nu există mediul virtual, doar realitatea șobolanilor. (Regele Șobolan, al lui James Clavell, mai cunoscut publicului românesc pentru seria Șogunul, e o altă carte care ar merita recitită.) Thomas Hobbes trebuie că se simte acum răzbunat pentru toate criticile care i-au fost aduse în timpul vieții – și după.

Homo homini lupus.

Mai trist este că, printre pierzătorii acestei pandemii, se numără creștinismul – atât cel catolic, cât și cel ortodox.

A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, o vreme în care creștinismul nu era despre frică, ci despre iubire. „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33). „Unde-ți este moarte, boldul? Unde-ți este iadule, biruința?” A fost odată, ca niciodată, o vreme în care lumea mai credea în Corinteni 13: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.” O vreme în care oamenii nu doar comunicau, ci și cuminecau. O vreme în care se îngrijeau leproșii, o vreme în care se credea că icoanele sunt făcătoare de minuni, o vreme în care se spălau picioarele săracilor, și câte și mai câte. „Dar de-acuș”, vorba lui Topârceanu, /Zise el cu glas sfârşit / Ridicând un picioruş, / Dar de-acuş s-a isprăvit...” De-acuș’ ne vedem fiecare de fricile noastre.

De-acuș s-a isprăvit.

Nu vom mai avea nunți, nici botezuri, nici înmormântări, nici împărtășanie. De-acuș, nu vom mai pupa nici icoanele și nici moaștele, pentru că nu sunt, de fapt, făcătoare de minuni, ci infectate de coronavirus. Ne prefăceam și noi. Mai bine ne cumpărăm puști și cartușe, ca tot americanul responsabil. De-acuș, ne vom suspecta copiii, că poate sunt infectați, dar n-arată, și bătrânii – pentru că arată. De-acuș ne vom urî noi între noi, țările își vor închide frontierele, moldovenii vor urî oltenii, oltenii, ardelenii, oamenii se vor închide în case. De-acuș, guvernele vor face ce-a spus Hobbes că vor face: vor declara binele și răul.

De-acuș, slujba de Înviere de Paște va deveni doar o glumă proastă. Ca și dragostea, care nu respectă distanță socială.

Unde-ți este moarte boldul? În mass media!

De-acuș’ frica de moarte ne va împiedica să trăim.

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…

Să nu disperăm, totuși. Excesul de trăit în virtual ar putea sfârși, paradoxal, prin a distruge importanța acordată virtualului. Excesul de prostie ar putea sfârși prin a ne reînvața dulceața înțelepciunii. Excesul de guvernare ar putea sfârși prin a ne ajuta să redescoperim gustul libertății.

La urmă urmelor, se apropie Paștele. Ce ne învață Ioan Gură de Aur? Ce știe orice tâmplar: cui pe cui se scoate.

Cu moartea pre moarte călcând.

NOTA: Textul a aparut inititial in Revista Sinteza – revistasinteza.ro si pe Contributors.ro


… citesc si ma crucesc. Ma uit la televizor si ma crucesc. Ma crucesc si ma-ntreb: cam cat de repede se poate extinde tampirea in masa? Mai repede decat putea oricine anticipa. De cand a izbucnit “pandemia mortala” cu noul coronavirus in China, o lume intreaga a intrat in panica. Omenirea s-a isterizat. Nu mai conteaza ce media outlet folosesti, toata lumea vorbeste numai despre noua apocalipsa. De gripa. Un nou virus, necunoscut, ameninta soarta omenirii! In China au fost puse in carantina, practic “inchise”, cateva orase, primul fiind Wuhan, unde a inceput epidemia. Pardon, pandemia. Un oras mai mare decat jumatate din Romania, de 11 milioane de locuitori. Incercati sa va imaginati costurile – economice, psihice, etc. Sunt chemati experti, se dau sfaturi, se pun masti, se inchid aeroporturi, oamenii asalteaza spitalele, se sta la coada, se moare la coada pentru ca se sta la coada, lumea se calca-n picioare pentru un loc in fata la medic, medicii mor de epuizare, in China se construieste un nou spital in doar cateva zile, americanii trimit un avion special pentru a-i scoate din” infernul Wuhan” pe cei 200 si ceva de conationali, bursele sufera, s.a.m.d..

Se pierd miliarde de dolari. Si, mai grav, se pierde bunul simt. La nivel planetar.

Ce e de fapt, noul virus? O varianta pana acum necunoscuta de virus gripal. La fel cum a fost SARS sau MARS, care, la randul lor, au creat panica mondiala. De ce? Nu e prea clar. Ca suna bine sa fii putintel apocaliptic. Stirile apocaliptice se vand, pentru ca avem cu totii nevoie de putina adrenalina, iar in afara sfarsitului lumii nu ne mai poate impresiona nimic. De gripa se mai moare, daca sistemul imunitar e slabit, suferi de alte afectiuni, sau apar complicatii. Asta, de cand lumea.

Si-acum cateva fapte. Pana acum, in China au murit 41 de persoane. In China traiesc aproximativ 1,4 miliarde. Iar orasul Wuhan are, cum spuneam, 11 milioane. Anul trecut, in Romania, au murit de gripa “clasica” 34 de persoane. Populatia Romaniei e sub 18 milioane. Faceti singuri calculele probabilitatilor. Mao Zedong trebuie ca se distreaza in mormant. 41 de morti n-ar merita nicio jumatate de falfaire de jumatate de pleoapa. Din codru rupi o ramurea, ce-i pasa codrului de ea? Marele Salt Inainte (the Great Leap Forward) a ucis cam 30 de milioane de chinezi. Revolutia Culturala care i-a urmat, “doar” vreo 20 de milioane. Acum au murit 41. Foarte probabil, numarul va creste la cateva sute. La “pandemia” SARS au murit, pe tot globul, intr-un an, 774 de persoane, iar expertii apreciaza ca noul virus e mai putin agresiv decat SARS. In timpul Evului Mediu, intre 1347 si 1351, doar in Europa, au murit din cauza Ciumei Negre (Black Death) vreo 25 de milioane, iar populatia era vreo 10% fata de cea de acum. In zilele noastre, doar in Statele Unite, aproximativ 200 de persoane mor in fiecare an ucisi de catre … nevinovatele caprioare care sar in fata masinilor. 259 de persoane au murit anul trecut facandu-si selfies. De celor morti in accidente de masina sau de bicicleta nu mai vorbim. N-a intrat nimeni in panica, selfie-urile n-au fost interzise, nici masinile, nici bicicletele, iar caprioarele n-au fost eradicate.

Dar nici prostia.

Tampirea accelerata in masa, promovata de noile media, va caracteriza secolul XXI.

La anu’ si la Facebook (sau Instagram)! Fiecare, dupa puteri.

NOTA: textul a aparut si pe http://www.contributors.ro

 


PR.20.2

… pentru ca Puerto Rico e precum o femeie nehotarata: Stiti bancul: “Domnu’ doctor, sunt cam nehotarata; sau nu?” Ce e, de fapt, Puerto Rico nimeni nu stie. Oficial e “teritoriu” al Statelor Unite. Ce-nseamna asta? Din nou, nimeni nu poate sa spuna: Nu sunt colonie (desi multi portoricani se simt ca atare), nu sunt nici “stat” American, dar nici independenti nu sunt. Multi ii injura printre dinti pe americani, dar le plac dolarii lor.

PR.20.3
Puerto Rico e precum o femeie frumoasa. Nu intr-atat de frumoasa precum alte insule din Caraibe, dar foarte frumoasa oricum.

PR.20.6
Puerto Rico e, totodata, o femeie ghinionista. A fost acum vreo doi ani lovita cumplit de catre un uragan mai devastatator decat un barbat abuziv, iar acum, cand scriu aceste randuri, de-abia a trecut al treilea cutremur, mititel, dupa alte doua la inceputul saptamanii. “Mititel”, in acest caz, inseamna totusi un cutremur de magnitudinea 6, capabil sa te trezeasca din somn, cand, la etajul opt, patul incepe sa se zgaltaie, cladirea sa scoata sunete ciudate de animal ranit, iar pe fereastra vezi clar cum turnurile din jur par a fi batute de vant. Cam doua treimi dintre turisti si-au anulat calatoriile zilele acestea, speriati de stirile panicarde.

PR.20.13
Dar Puerto Rico e si o femeie rezilienta. A rezistat la multe si va mai rezista. Portoricanii vor fi fiind saraci, dar sunt si mandri. Primul soc “cultural” l-am avut imediat dupa sosire, cand soferul de Uber mi-a dat de inteles, prin semne, ca nu vorbeste nicio boaba de engleza. Cum aveam sa aflu mai tarziu, cam 50% dintre portoricani se afla in aceeasi sfanta ignoranta. 25% o rup pe englezeste cat sa te poti intelege lucrurile de baza, iar alti 25% vorbesc engleza fluent.

PR.20.11
Iar asta in ciuda faptului ca moneda in uz e dolarul, telefoanele mobile functioneaza in Puerto Rico la fel ca in America, fara nicio taxa de roaming, iar din State in Puerto Rico (si invers) se poate calatori fara pasaport. Pentru a intelege acest paradox, dar si pentru a afla locurile bune (si ieftine) de mancat, vorbesti cu localnicii, dar nu cu cei care lucreaza cu turistii in marile resorturi. Nu. Vorbesti cu soferii de Uber, cu barmanii unor birturi cat o batista, pierduti pe vreo straduta laterala, cu propietarii de magazine micutze unde prezenta vreunui turist ratacit e o binecuvantare. Cu un cuplu de batranei care tineau un magazinas n-am reusit sa ma inteleg decat in franceza – emigrasera din Haiti, iar, prin comparatie, Puerto Rico li se parea raiul pe pamant.

PR.20.22

PR.20.19
Principala atractie e Vechiul San Juan – orasul istoric. E o insulita la capul insulei care e Puerto Rico. Iar pentru America e cu adevarat “vechi”. Constructia orasului a inceput de pe la 1500, si multe cladiri, catedrale, etc dateaza de pe la 1600-1700. La fel si zidurile si turnurile menite sa protejeze orasul. Stradute mici, pietruite, case colorate in culori vii, restaurant micute, si mult, mult mojito la orice colt de strada. Mojito e o bautura prepaprata cu grija in orice bomba ai pune piciorul. Un mojito bun e, in San Juan, o chestiune de orgoliu.

PR.20.14

PR.20.10
Si iata o lectie de retinut: orasul vechi era o ruina in 1940, un focar de prostitutie si hotie, iar autoritatile erau decise sa-l rada cu totul, pentru a face loc noilor constructii. Dezastrul a fost evitat in ultimul moment de incapatanarea unui singut om (!), Ricardo Alegría, istoric, arheolog si antropolog. E bine sa mai existe si inteelctuali incapatanati, de care sa asculte autoritatile.

PR.20.art.birt

Cumva, Ricardo a reusit sa convinga primaria sa renoveze cateva cladiri, sa ofere scutiri massive de taxe celor care vor sa-si deschida o afacere acolo. Pe scurt, sa recupereze Gloria pierduta a orasului istoric. Si, ca norocul, a reusit. O buna parte din economia Puerto Rico se datoreaza acum turistilor care vin pentru Vechiul San Juan.

PR.20.8
V-am spus: portoricanii sunt nehotarati. Dupa cum vorbesc englea, iti poti da rapid seama in ce tabara sunt. Unii si-ar dori ca Puerto Rico sa devina al 51-lea stat al SUA (astia vorbesc engleza fluent); altii, dimpotriva, ar vrea sa devina un stat independent (astia vorbesc doar spaniola); in fine, la mijloc ar fi cei care prefer status quo (cei care o rupe pe englezeste). Pentru ultima categorie, fiind “teritoriu” al SUA, au si avantajul “independentei”, dar sip e cel al ajutorului SUA. Dupa uraganul devastator, portoricanii au intrat in conflict cu presedintele Trump, plangandu-se ca FEMA nu le-a trimis destule ajutoare.

PR.20.Balcon
Saraci, dar ocosi. Te-ai astepta ca o tara devastata de uragane si de cutremure, a carei principal sursa de venit e turismul sa scada preturile pentru a deveni mai atractiva. Dar nu. Puerto Rico e la fel de scump ca, sa spunem, San Francisco.

PR.20.1
Puerto Rico e, din anumite puncte de vedere, un soi de Romanie mutata in Caraibe: acelasi amestec de lux si saracie, aceleasi politici de stanga, aceeasi coruptie de care se plange toata lumea, dar toata lumea participa, intr-un fel sau altul, aceeasi “baieti descurcareti”, aceeasi mici mafioti, aceeasi prostitutie. Dar si aceleasi femei frumoase.

PR.20.23
Nu ma intelegeti gresit: mi-a placut Puerto Rico.

PR.20.17

Dar de femeile frumoase si nehotarate, sarace, dar lenese si pretentioase, te bucuri cateva zile, dupa care iti vezi de ale tale. Nu le iei de nevasta.

PR.20.16

Adios!


… pentru ca suntem fascinati de numere. Rotunde. La anul 1000 d.Hr. multi oameni asteptau sfarsitul lumii (matematica gresita). La fel in 2000. In America, cand cu 9.11 multi au facut legatura cu apelul la serviciul de urgenta (911 – in Europa e 112). Acum intram in 2020. Alte speculatii.

Speculatiile nu sunt, in sine, rele, cata vreme le ei cum grano salis.  Orice speculatie, oricat de stupida, te obliga sa gandesti.

2020, bunaoara.

2019.comparatie

In State, vederea 20/20 inseamna o vedere normala. Vine de la a putea vedea de la 20 de picioare/feet (aprox. 6 metri) cam cat de bine vede toata lumea. Daca vezi mai putin de 20/40 nu iti iei permisul de conducere. Se cheama ca vezi mai prost decat jumatatea oamenilor. La 20/200 esti aproape orb.

Ca unul care sufera de miopie si astigmatism de cand se stie – iar mai nou si de hipermetropie, sa fie meniul complet, vederea 20/20 e un ideal aproape transcedental (dar la asta, spre deosebire de celalalt, am renuntat de multisor :))

Dar anul 2020 e o cifra mult prea ispititoare, chit ca stupida, pentru a va ura un An Nou cu vedere normala! (Se poate si 20/15 sau chiar 20/10, asa, ca sa stiti ! :))

Corto.20


… sau despre cei trei magi de la Rasarit. Sau despre inteleptii de la Rasarit. Sau despre regii (craii) de la Rasarit. Despre care nu stim, de fapt, dac-au fost trei sau mai multi. Sau poate mai putini. Poate au fost doar doi. Evanghelia lui Matei 2, singura in care sunt pomeniti, nu le precizeaza numarul. In unele traditii se spune c-ar fi fost chiar doisprezece, precum apostolii. Le stim si numele – desi, de fapt, nu le stim numele, ca nu e pomenit nicunde in Evanghelii: Melchior, Caspar (sau Gaspar) si Baltazar. In majoritatea traditiilor apar drept “martori” ai nasterii lui Iisus, in grajd, desi Matei ne spune limpede ca au ajuns de-abia dupa nastere, intr-o casa din Betleem. Nici despre pastori nu stim cati erau. Iar despre numele lor nu s-a sinchisit nicio traditie.

Iata, am putea spune, un caz de “fake news” avant-la-lettre.

Stim doar ca magii au fost “de la Rasarit”. Chinezii crestini sustin c-au fost chinezi, indienii crestini sustin c-au fost indieni. Toata lumea si-i revendica. In lumea anglo-americana sunt cunoscuti drept cei trei intelepti (wise men), pentru ca asa “traduce” Biblia Regelui James (King James’ version), desi originalul in greaca scrie limpede μάγοι, magoiMagi. Vrajitori. In alte traditii sunt prezentati drept “regii de la Rasarit”, probabil datorita referintelor din Vechiul Testament la conducatorii care se vor inchina viitorului Mesia (vezi bunaoara Isaia 60:3, sau Psalmii 68, 72, etc). Dar vrajitorii, aveau pe atunci o reputatie mai proasta. Pana la dez-vrajirea lumii moderne, de care vorbea Max Weber si la contra-reactia Harry Potter, Lord of the Rings, etc mai aveau sa treaca vreo trei secole. Nimeni nu se inghesuia sa-i laude, ci mai degraba, in lumea catolica cel putin, sa-i arda pe rug. Ba chiar si in cea Puritana (procesul vrajitoarelor din Salem s-a petrecut spre sfarsitul secolului al XVII-lea). Asa ca mai bine le spunem “intelepti” sau “regi”. Pare-se ca ortodocsii, mai toleranti sau mai incapatanati, au fost singurii care au continuat sa-i numeasca “magi”. Sa fim seriosi: Cati ortodocsi au o problema cu horoscopul, ghicitul in cafea sau chiar in deschisul Evangheliei, pe de-o parte, dar si cu evolutionismul lui Darwin, dinozaurii, sau cu faptul ca pamantul e rotund si se invarte in jurul soarelui, nu invers, pe de cealalta parte ? Inchizitia? Sa fim crestini seriosi! Fiecare cu ale lui.

Realitatile paralele nu deranjeaza. La urma urmelor pe asta se bazeaza atat crestinismul cat si fizica moderna – pe depasirea logicii binare, in alb sau negru, Iisus doar om sau doar Dumnezeu, fotonul doar unda sau doar particula. Nu, zice crestinul. Nu “sau-sau” ci “si-si”. Tocmai de aceea, spunea Denis de Rougemont, fizica moderna n-ar fi fost posibila decat in lumea crestina, antrenata mental sa accepte de-ne-acceptatul: ceva poate fi in acelasi timp si doar alb si doar negru. Nu cenusiu, nu Yin and Yang. Ci doar alb si doar negru, concomitent. Dumnezeu si om.

Asa ca sa ne intoarcem la magii pe care-i cantam la fiecare Craciun, dimpreuna cu pastorii, dar la care ne gandim prea putin.

Cu pastorii e mai usor de rezonat – ei cred fara sa se intrebe de ce. Pastorilor li se da mura-n gura informatia de catre ingerul Domnului (Luca 2), se sperie, sunt linistiti de catre o intrega “oaste cereasca”, dar – dupa ce au fost parasiti de ingerii care s-au intors inapoi in ceruri – verifica “in graba” informatia, merg in grajd, se bucura si se inchina.

Cu magii e ceva mai complicat. Magii nu cred. La ei nu vine niciun inger. Magii nu au revelatii. Magii “citesc semnele” cu mult inainte de nastere. Ei interpreteaza si anticipeaza.

In colindele noastre “trei pastori se intalnira si asa se sfatuira: haideti, fratilor sa mergem”. Magii nu se sfatuiesc, fiecare dintre ei stie. Ei cum vad Steaua si pornesc. (“Magii cum zarira Steaua si pornira…”) Ei stiu, nu dezbat – o fi, n-o fi asa? Cati ingeri sa fie pentru a ne convinge si pentru a nu ne fi teama? Ei stiu, asa ca pornesc dupa raza.

Nascandu-Se intr-un grajd din Betleem, Iisus ii aduce si pe pastori si pe magi in oras. Pe unii ii scoate din salbaticie, pe ceilalti, din monarhie. Iisus face susul jos, si josul, sus. Pastorii coboara de pe dealuri in oras, dar, de fapt, urca, mutandu-se de la traitul sub cerul liber la “oras”, unde si grajdul are macar un acoperis. Magii, intelepti si regi daca vor fi fost (oricum, bogati) coboara din imparatie intr-un orasel pierdut in mijlocul lui nicaieri, dar urcand din desertul bogat in oraselul sarac.

Si pastorii si si magii se bucura – dar se bucura separat. Pastorii si magii se bucura dar nu se intalnesc – nici in timp, nici in spatiu.

Pastorii cred cand sunt pusi in fata faptului implinit. Pastorii stau langa oras, pazindu-si turmele, iar ingerul vine la ei si le spune ca s-a nascut Iisus. Mura-n gura.

Magii stiu cu mult mai devreme. Ei isi lasa imparatiile si se pornesc la drum cu mult inainte de nastere. Se caznesc. Magii se screm, pastorilor le vine.

Dar magii ajung mai tarziu decat pastorii.

Asta li se intampla frecvent intelectualilor: anticipeaza, pornesc din vreme, dar fac cumva si ajung mai tarziu, pentru ca sunt intotdeauna mai departe de centrul actiunii (magii sunt din Rasarit, pastorii pazesc turmele pe langa Betleem). Jospeh Bottum ii numeste pe magi “sfintii intelectului”. Dar, ca orice intelctuali, magii pot face – neintentionat – tampenii majore (sa ne gandim doar la Revolutia Franceza sau la Marx). Magii merg direct la Irod si, presupunand probabil ca un conducator stie ce stie tot satul, il intreaba unde este Imparatul de curand nascut al Iudeilor. Ca orice conducator, Irod nu stie de fapt ce stie tot satul (pastorii au dat deja sfoara-n tara), dar se preface ca stie. “Se turbura”, dar nu o recunoaste. Ii cheama insa atat pe “preoti” cat si pe “carturari”. S-o recunoastem: Irod e ticalos, dar prost nu e. Intelege instinctiv ca are nevoie atat de religie cat si de stiinta pentru a putea interpreta mesajul. Si unii si altii confirma informatia – Hristosul se va naste in Betleem. La oras, dar un oras mai mic, nu in Ierusalim. La oras, dar in grajd.

Locatia exacta, insa, nu se cunoaste. Pentru acest fel de GPS e nevoie de magi. Irod ii cheama asadar “in ascuns” si le cere sa-L gaseasca, sub pretextul ca abia asteapta sa i se inchine. Magii – naivi ca toti intelectualii – il cred. Pornesc din nou dupa Stea care ii conduce pana la casa cu pricina. Atunci se bucura foarte, ca orice intelectual caruia i se confirma ipotezele la care a lucrat o viata-ntreaga. Se arunca la pamant, se inchina, si isi ofera darurile – aur, tamaie si smirna – in aceasta ordine. E limpede ca darurile sunt simbolice – trei daruri, trei magi – daca nu de altceva atunci macar pentru ca-i limpede din ce urmeaza ca Iosif si Maria nu s-au imbogatit peste noapte cu aurul. Aurul e doar o recunoastere a faptului ca ceva mai valoros nu se poate. Tamaia e pentru nastere. Smirna, pentru ingropaciune.

Dar magii “n-au mai putut de bucurie”. Au asistat la schimbarea lumii pe care o anticipasera inca dinate de-a se urca (probabil) pe camile. N-o inteleg, de aici incolo nu mai stiu cum s-o interpreteze, dar stiu ca e acolo – si I se inchina. Magii se inchina in fata schimbarii lumii de catre un prunc. Ei vad in prunc semnul a ceea ce va veni. Lumea lor va disparea, dar ei se bucura. Din cate ne putem da seama, Dumnezeu-Tatal se bucura si El, pentru ca ii instiinteaza in vis sa nu se mai intoarca la Irod, ci sa mearga in tara lor pe un alt drum. Ceea ce, ascultatori, intelectualii si fac.

Atata doar ca asta declanseaza un macel.

Evenimentele se precipita. Un inger al Domnului il instiinteaza pe Iosif despre ceea ce va urma si il trimite in refugiu in Egipt (paralelele dintre Vechiu si Noul Testament sunt cunoscute; n-o sa le mai discut aici). Frustrat de ceea ce percepe ca pe o tradare a magilor, Irod ordona, ca sa fie sigur, uciderea tuturor pruncilor sub doi ani. Prea tarziu, insa. Istoria era de neoprit.

Schimbarea la fata a lumii incepuse.

Magii, precum maurul, isi facusera datoria. Pe cand macelul pruncilor incepe, magii erau deja acasa, ca orice intelectual norocos si nevinovat. La caldurica desertului sau a bibliotecilor.

Istoria, insa, nu se opreste aici. Magii, vrajitorii, mai apar de doua ori in Noul Testament (apar si in Vechiul, dar sa ne limitam deocamdata la Noul). Primul vrajitor, Simon Magul, apare in Faptele Apostolilor 8. Pe vremea cand Saul (viitorul Pavel) inca mai persecuta crestinii, Filip (nu apostolul!) merge in Samaria si, aducand vestea cea buna, converteste multi locuitori ai Samariei, y compris pe Simon. Ba chiar il si boteaza, alaturi de multi altii. Problema e ca Filip, nefiind apostol, nu are harul Duhului Sfant. Auzind acestea, Petru si Ioan merg in Samaria, isi pun mainile peste cei proaspat botezati si le dau Duh Sfant. Simon, unul dintre “recipienti” e impresionat. Dar e mag. Cum imi spunea deunazi un prieten, Zbengu, Simon gandeste rational: oamenii astia au un software mai bun decat al meu; de ce sa nu-l cumpar? Asa ca, precum orice negustor de isprava, merge la Petru cu o punga de bani si-l roaga sa-i dea si lui puterea de-a putea imparti Duhul Sfant. Quid pro quo, ca tot e la moda.

De buna seama, Petru se enerveaza si-l ameninta cu iadul, pentru ca si-a putut imagina ca harul acesta se poate cumpara. De aici si pacatul “simonismului” de care Luther sau Calvin aveau sa se foloseasca secole mai tarziu. Dar tot de aici si ideea ca nu toti au acces la acest har – desi Filip face minuni, tamaduieste, s.a.m.d. Cine are urechi de auzit sa auda, iar cine nu intelege, sa nu inteleaga. Simon Magul mai apare si evanghelia apocrifa a lui Petru, dar acolo leviteaza iar Petru da cu el de pamant si-n sfarama – la propriu.

Al doilea mag apare in Faptele Apostolilor 13, un prooroc mincinos cu numele Bar-Isus, care era cu “un om intelept”, Sergius Paulus. Omul intelept ii asculta – si-i crede! – pe Barnaba si Saul care se convertise deja si devenise Pavel. Alte vremuri! Dar vrajitorul (al carui nume s-ar talcui Elima) incearca sa-i surpe credinta lui Sergius Paulus, ceea ce-l intarata pe Pavel, care-l pedepseste cu o orbire temporara. In jurul vrajitorului – dar doar in jurul lui – se face pentru o vreme noapte si trebuie dus de mana de colo pana colo. Asta – un vrajitor in jurul caruia pentru o vreme se face noapte si trebuie calauzit de mana – il convinge pe dregator de adevarul propovaduit de catre Pavel.

Omul intelept intelege ca e rational sa accepte limitele ratiunii. Ca magul e mag, are si el puterile lui, dar atat.

Omul intelept intelege semnele vremurilor, anticipeaza schimbarea, dar mai mult de atat nu poate face. Cum ar spune Hegel, de aceea bufnita Minervei zboara doar dupa apusul soarelui. Dar totodata, e si prima care merge “dupa raza”.

Pe scurt, a fi mag, nu pastor, nu-i lesne: e un blestem; si o binecuvantare.


… laudati si cantatinasterea-domnului-2

si va bucurati!

Nu va mai incrancenati. Bucurati-va!

 




Categorii

Arhive