… o mama de 96 ani isi traieste ultimele zile intr-un camin de batrani. Fiul, de 53 de ani, un puternic al zilei, refuza sa o viziteze pe patul de moarte, ba se mai si mandreste public cu asta. Vrea sa dea un exemplu de urmat! Oripilant? Impotriva firii? Nu in vremuri de pandemie. In vremuri de pandemie e un gest de aplaudat, aducator de voturi, altminteri nu s-ar lauda nimeni cu el. Zice-se ca oamenii puternici se inalta calcand pe cadavre. Iar daca printre cadavrele pe care calca se numara si cel al mamei, la propriu, asta e! À la guerre comme à la guerre! La razboi, ca la razboi. Pentru ca ni s-a spus, nu-i asa, ca suntem in razboi cu pandemia, “cu un inamic nevazut, perfid si necrutator”! Si-atunci cum sa ne crutam parintii aflati pe patul de moarte? Se mai zice ca “All’s fair in love and war”. In dragoste si in razboi totul este permis. Dar, daca e de ales intre cele doua, ne invata premierul olandez, Mark Rutte, razboiul o ia inaintea dragostei. Chiar si a dragostei de mama.

Avand de ales intre Lege si Mama, premierul Olandei si liderul Partidului Libertate si Democratie (sic!), a ales Legea. In contextul mai multor incalcari ale masurilor de distantare sociala, a alege sa respecti Legea inainte de a-ti respecta Mama, le poate parea multora (si le pare!) un gest aproape eroic, demn de aplaudat. Ma scarpin in crestet si ma intreb de ce nu l-au aplaudat si pe SS-Obersturmbannführer Adolf Eichmann, inginerul Solutiei Finale, si-n loc de asta au ales sa-l spanzure. Apararea lui Eichmann (era o aparare, nu se lauda cu asta!) a fost aceeasi: “Am decis sa respect legea. Am decis sa respect ordinele.” Hannah Arendt a scris pe tema asta o carte faimoasa, Banalitatea Raului (care i-a atras si o multime de critici). Pe (foarte) scurt, Arendt se astepta sa vada un monstru. In schimb, a intalnit doar un birocrat, ca toti birocratii. I se daduse o sarcina tehnica – sa ucida cati mai multi evrei pe unitatea de timp, acoperind macar o parte din cheltuieli prin munca fortata, sapun, dinti de aur, par, abajururi din piele tatauata, s.a.m.d. Si, ca multi birocrati, Eichmann a incercat sa se achite de sarcina cat mai bine. Gandirea lui Eichmann era instrumentala. “Cum sa rezolv probema asta?” Nu, “de ce sa rezolv problema asta? O fi bine? O fi rau? De ce-ar fi bine? De ce-ar fi rau?” In termenii lui Arendt, acest fel de gandire nu e gandire.

Mi s-ar putea reprosa ca (1) var toti birocratii in aceeasi oala, la gramada, infierand o intreaga categorie profesionala; si (2) ca nu pot compara regimul nazist cu democratia olandeza (Partidul Libertate si Democratie, nu?) Ingaduiti-mi sa ma apar preventiv.

(1)   Departe de mine gandul de a vari toti birocratii in aceeasi oala. Oala aceea, oricat de mare, e inca mica, si, oricat de iritanta, relativ inofensiva in circumstante normale. Ceea ce ma ingrijoreaza e o oala mult mai mare, in care poate intra, cu usurinta, o mare majoritate dintre noi. De ce? Pentru ca gandirea birocratica nu e apanajul birocratilor. Dupa cum faptul de a fi un birocrat nu te impiedica sa-ti pui intrebarea-cheie, DE CE?, la fel, faptul de a nu fi, formal, un birocrat nu te face imun la (non)gandirea birocratica. E plina lumea de birocrati “in civil”.

(2)   Asa e – regimul nazist nu poate fi comparat cu democratia olandeza – asupra acestui punct nu incap discutii. Departe, foarte departe de mine gandul de a face vreo “reductio ad hitlerum”. In fapt, ma orpileaza usurinta cu care, in zilele noastre se lanseaza epitetele de “fascism” si “nazism” (de cele mai multe ori fara a se face vreo deosebire intre cele doua). Dar asta nu inseamna ca raman orb la pericolele tiraniei majoritatii ce pandesc orice democratie, o tiranie exercitata in primul rand asupra gandirii. [Nota: Nu ma mai caznesc sa dau nume, ca si asa sunt acuzat ca folosesc prea multe referinte “culturale” si “ma dau destept”. Ce sa fac daca n-am venit eu cu toate ideile astea? Ma “dau destept” daca recunosc de unde le-am luat, sau daca le prezint ca fiind ale mele?!?]

N-ar fi insa cinstit sa folosesc exemplul Eichmann fara a folosi un contra-exemplu. Sunt mai multe, dar sa ne oprim la cel mai vechi si (nadajduiesc) cel mai cunoscut – Antigona lui Sofocle. Paralela Antigona – Mark Rutte e si mai evidenta. In cazul Eichmann, era vorba “doar” despre respectarea legii cu pretul sacrificarii gandirii. In cazul Antigonei, precum in cel al lui Mark Rutte, e vorba de o alegere mult mai sfasietoare, intre respectarea legii si respectarea valorilor familiale. O alegere nu doar intre non-gandirea instrumentala si gandire, ci si una intre ratiunea utilitarianista si iubire (considerata in zilele noastre irationala, desi Logosul crestin e deopotriva Cuvant, Ratiune, si Dragoste).

Confruntat cu alegerea tragica, Mark Rutte a ales Legea, nu Mama. Intr-o alta tragedie, scrisa acum mai bine de doua mii de ani, Antigona alege Fratele (deja mort), nu Legea. Optimistul din mine ma face sa cred ca, doua mii de ani de aici inainte, Mark Rutte nu se va bucura de aceeasi popularitate precum Antigona.

Bine, bine, mi s-ar putea spune, dar ca premier al Olandei, era responsabilitatea lui Rutte sa ofere un exemplu, oricat de dureros la nivel personal. Va invit sa (re)citi piesa de teatru. Asa a crezut la inceput si Creon, noul lider politic – Legea inaintea Familiei. Cand si-a dat seama ca a gresit, era deja prea tarziu, Intr-o singura zi si-a pierdut nepoata, fiul, si sotia. Si si-a pierdut si puterea. N-a fost aplaudat la scena deschisa. Raul, pe vremea aceea, va fi fost banal – sunt pline povestile grecilor de asasinate, cruzimi si nenumarate rautati – dar nu a fost niciodata popular, ca acum. Dimpotriva. Creon, (terfelit mult prea mult – si pe nedrept, dupa parerea mea – in comentariile din ultimele doua milenii), nu a incercat, precum Eichmann, sa se ascunda sub plapuma lui “am facut ceea ce trebuia sa fac pentru salvarea cetatii”. Si-a asumat toata responsabilitatea cu varf si indesat.

Prea tarziu.

Si pentru mama premierului olandez e prea tarziu. Si pentru fiul sau.

Nu insa si pentru noi.

P.S. Ce ar fi putut face, totusi, Rutte, pentru a-si respecta atat obligatiile fata de tara cat si cele fata de familie? Sa isi dea demisia din functie si, ca persoana particualara, in numele Libertatii si al Democratiei, sa isi viziteze mama pe patul de moarte, acceptand toate penalitatile legii – asta se numeste “civil disobedience”. Si abia atunci ar fi dat un exemplu pe care doar un mare om de stat l-ar putea da. Sacrificandu-se. Pentru mama, pentru olandezi, si pentru noi, astilalti care inca mai avem mame. Si inca ne mai incapatanam sa gandim.

NOTA: Textul a aparut si pe http://www.contributors.ro


… desi ma suspectez de o doza zdravana de subiectivism. Am mers la scoala cand aveam cinci ani, in armata la saptesprezece, n-am fost niciodata nici prea inalt, nici prea voinic, ba mai sunt si ochelarist. La scoala am stat mereu in prima banca, pentru a putea vedea la tabla, in armata am fost mereu ultimul, pentru ca eram asezati in ordinea inaltimii. Am fost, toata copilaria, facut in fel si chip, de la “aragaz cu patru ochi” la “parameci” sau “mistretul cu colti de argint” (am uitat sa precizez ca si dantura mi-era departe de perfectiune). Am luat bataie de la cei mai mari decat mine (adicatelea cam toti), mi s-a smuls mancarea din mana, mi s-au ascuns ochelarii, am primit nenumarate scatoalce, etc. Am fost, cum s-ar spune acum, bullied.

Pana acum cateva luni, bullying-ul era un subiect fierbinte, atat in Statele Unite cat si in Romania, discutat cu revolta si indignare atat de jurnalisti, cat si de catre o armata intreaga de specialist, psihologi, s.a.m.d. Acum nu mai e, pentru ca acum, in afara de COVID 19 nu mai exista alta tema de discutat. Acum toata lumea sta cu ochii pe virus, cum oamenii stateau cu ochii pe mingea de baschet si ratau ditamai gorila care trecea prin cadru. (Pentru necunoscatori e vorba de un experiment clasic, realizat la Harvard, din care a rezultat si o carte faimoasa, Gorila invizibila, scrisa de Christopher Chabris si Daniel Simons.) Acum bullying-ul e practicat la o scara inimaginabila, de catre multi dintre cei care il infierau cu manie pana cum cateva luni. Si nici macar nu realizeaza.

Acum e la moda sa iti bati joc de catre toti amaratii care imbratiseaza diferite teorii ale conspiratiilor. Scenariul e simplu, ca orice scenariu de bullying, si se repeta cu, mici variatiuni, zilnic: Aia mari isi bat joc de aia mici. Se ia un grup de oameni creduli, din aceia care odinioara il citeau pe Corut si imbratisau teoriile cu bubulii, pietre filosofale dacice, s.a.m.d., iar acum s-au dedat la noile social media, sunt filmati, li se cere parerea, si lasati sa se faca de rusine: ba ca e Bill Gates seful consipratiei, ba ca cipurile ti se vara in cap cu termometru cu infrarosii care te iradiza, ba ca marile puteri au ceva cu tarisoara noastra, sau ca oculta plateste oamenii sa-si declare mortii morti de coronavirus, s.a.m.d. Cu cat mai aberanta teoria, cu atat mai bine. Cu atat mai lesne sa le comentezi aberatiile, sa ii arati cu degetul, sa ii acuzi de inconstienta si prostie. Cu atat mai lesne sa te simti tu, comentator indignat, mare si tare, inteligent si educat, imposibil de manipulat, spre deosebire de toti cititorii de fake news.

Pentru ca, in cazul in care v-a scapat, nu doar “fake news” au devenit o industrie, ci si demontatorii de fake newsE vorba de cerere si oferta. Precum in Vestul Salbatic, unde exista banditi pe capul carora se pune o recompensa, exista si vanatorii de banditi. Ambele industrii sunt lucrative, dar numai una dintre ele are si girul moral al societatii. Ambele folosesc aceeasi logica (a banului, sau, acum, a vizualizarilor, adica a banilor). Toate bune si frumoase, pentru ca e lesne de deosebit “baietii rai” de “baietii buni”, ca-n filmele de la Hollywood. Pe de o parte, fraierii manipulabili, dispusi sa inghita orice teorie a conspiratiei, oricat de aberanta, pe de cealalta, oamenii educati si responsabili, care ii arata cu degetul, le demonteaza “pe text” argumentele. (Faimosul western-spaghetti, Bunul, Raul si Uratul imi vine acum in minte, cunoscatorii stiu de ce.)

Sa ne-ntelegem: e laudabil sa demontezi aberante teorii ale conspiratiilor, sa arati cine se acunde in spatele site-urilor de fake news, sa scoti la lumina manipularea. Dar toate astea sunt maruntisuri. Oricat te-ai stradui, se vor gasi intodeauna oameni care sa creada in te miri ce. Prostia nu trebuie niciodata subestimata. Dar nici eradicata nu poate fi, decat daca am crede, precum comunistii, ca raiul poate fi adus pe pamant. Raiul nu poate. Iadul, da. Dupa cum am vazut-o de nenumarate ori de-a lungul istoriei, iadul poate fi adus pe pamant. Adevarata problema, insa, ma incapatanez sa cred, nu sunt copacul asta sau tufisul acela, ci padurea. Ocupati cu atatia copaci, scapam din vedere padurea: Manipularea care nu e “pe fata” si conspiratia fara conspiratori. Nu cu fake news, ci cu true news.

Imi veti spune ca nu, asta nu si ve poate intampla dumneavoastra, astea sunt povesti cu pesti, dumneavoastra, spre deosebire de studentii de la Harvard, ati fi vazut gorila, chiar daca erati cu ochii dupa minge. Dumneavoastra sunteti imuni la manipulare. Sigur? Recunoasteti cinstit daca, citind inceputul acestui text, ati realizat ca sunteti manipulat(a). Ca toate randurile acelea despre copilaria mea de ochelarist mititel, stirb si persecutat au fost menite sa va stimuleze simpatia pentru autor si, implicit, interesul pentru textul ce urma. V-ati prins? Sincer? Si nu, nu v-am mintit catusi de putin. Toate cele spuse acolo sunt adevarate. Asta e doar un exemplu de manipulare prin true newsAm facut-o intentionat? Nu! Am facut-o din reflex de fost gazetar si scriitor. Fara sa stau pe ganduri, stiu “ce prinde” si ce nu. Dupa cum poetii (buni) stiu, instinctiv, cand au reusit sa foloseasca o metafora buna, care va face ca poemul sa fie admirat, asa si gazetarii (buni).

Sa trecem la exemple mai concrete si mai recente. Vedeti, pe un site prestigious de stiri, un titlu de genul “Coronavirus: Suedia a înregistrat șapte zile la rând cel mai mare număr de decese pe cap de locuitor din Europa” (“intamplator”, articolul cu pricina a inregistrat cel mai mare numar de vizualizari in ziua respectiva). Era informatia din titlu corecta? Era! Dar, daca te oboseai sa citesti in continuare, aflai si ca “Raportat la perioada întregii pandemii Suedia încă are mai puține decese pe cap de locuitor decât Marea Britanie, Spania, Italia și Franța, care au optat pentru implementarea carantinei, dar mult mai mare decât celelalte țări nordice: Danemarca, Norvegia și Finlanda. (…) Abordarea Suediei însă pare să fi atenuat impactul asupra economiei, creșterea economică scăzând în primul trimestru mult mai puțin decât în Danemarca sau Norvegia.” Prima intrebare: Este titlul de mai sus manipulator sau nu? A doua intrebare: Au facut-o gazetarii cu pricina intentionat? Plec de la premisa de buna-credinta, si zic ca nu. Au facut-o din instinct, pentru ca stiau ca titlul asta “va vinde” (si-a vandut). De ce? Pentru ca, indifferent de ce parte a baricadei opiniei publice te-ai afla, lumea vrea sa stie daca strageia relaxata a Suediei a dat rezultate sau nu.

Asta e conspiratia fara conspiratori, infinit mai periculaosa decat cea in care “conspiratorii” – de la Bill Gates la George Soros la oculta mondiala, pot fi “identificati”. Asta e conspiratia in care suntem deopotriva conspiratori si victime. Manipularea manipularilor, la care participam fiecare. Si fiecare rade de celalalt ca e manipulat.

Mai vreti? Mai am. Spatiu si timp sa vi le prezint pe toate care se bulucesc pe capul cititorului de mass/social media nu am suficient. Ma voi rezuma, asadar, la cateva. Alt site de stiri prestigios, profesional, pe care-l admir, care si-a consolidat, printre alte motive, reputatia si pentru investigatiile facute, fara partinire, de-a curmezisul spectrului politic. Si pentru dezvaluirea adevaratilor proprietari (interesati) din spatele site-urilor de fake news. Titlu neutru: “Cum navighezi pe piața sălbatică a testelor de Covid-19”. Implicatia titlului “neutru” e ca trebuie sa navighezi pe piata … nu de ce sa navighezi? Nu ma indoiesc ca manipularea e neintentionata, dar ati prins-o? Sincer? Textul, ca de obicei, “pe text” (sic), impletind experienta personala cu parerile mai multor specialisti. Ce (mai) aflam? Bunaoara, un medic specialist ne spune: „Testele de anticorpi nu te ajută cu nimic din punctul meu de vedere. Nu îți zic dacă ai boala în momentul ăsta. Testul de diagnostic este PCR-ul.” Alt medic, tot specialist: „Din păcate, au apărut o serie de teste de proastă calitate, care mai mult te induc în eroare. Nu avem cum să știm dacă testul e bun sau nu.” Concluzia? Haos total. “Nimic nu e sută la sută sigur și niciun test n-o să-ți spună dacă o să-ți fie viața în pericol sau nu în următoarea lună. Nici dacă o să îmbolnăvești pe cineva drag.” Bun, am inteles! Nu stim nimic. Sau stim? “Dar adevărul este că testele oferă niște informații de care, cu un minim de discernământ și responsabilitate, te poți folosi pentru a lua decizii mai bune în privința sănătății tale și a celor din jur.” Prin ce acrobatie logica poti ajunge de la “nimic nu e sigur” la “adevarul este ca” marturisesc, nu pot intelege.

Dar poate, cum a spus un reputat comentator TV, daca sunt sceptic, e pentru ca sunt needucat si frustrat ca n-am facut nimic in viata. Sau agent (pion?) al manipularii rusesti, cum am citit in alta parte. Oi fi. Am fost si “aragaz cu patru ochi” si “parameci”, ce mai conteaza o eticheta de “frustrat”, “ratat” sau “manipulat”? Si stiu sigur ca asta nu e nici jignire, nici bullying, ca doar comentatorul cu pricina si-a facut un titlu de glorie din apararea celor mici si napastuiti de catre cei mari. Cei care te strivesc cu toata greutatea majoritatii opiniei publice, cum facea odinioara Inchizita cu Galileo Galilei. Ignoranti versus stiinta!

Ce ne spune stiinta? Pe foarte scurt, ca nu stim nimic. (Recomand calduros studiul de la Stanford University, rezumat pe Contributors de catre Emil Tarala – unul dintre multele aparute recent in prestigioase jurnale de medicina). Sau concluzia unui alt studiu publicat in Les Echos: “Niciun tratament-minune nu poate explica declinul în care pare să fi intrat pandemia întrucât țările au adoptat strategii extrem de diverse pentru combaterea COVID-19 (…) Este posibil ca noul coronavirus care cauzează COVID-19 să aibă o sezonalitate cu evoluție ciclică, la fel ca gripa, și să se epuizeze la sfârșitul primăverii? Nu există un consens printre oamenii de știință dar, dacă acesta ar fi cazul, pandemia ar trebui să înregistreze un nou vârf în prezent în emisfera sudică, cu o lună înainte de începerea iernii (21 iunie – 22 decembrie) dar Noua Zeelandă a înregistrat un singur nou caz în ultimele zece zile.”

Cu adevarat stiintific stim ca nu stim nimic. Despre virus.

Stim insa, cu toata certitudinea, care au fost si sunt efectele negative ale isteriei in masa si ale masurilor panicarde luate pentru stoparea pandemiei, de la cele economice, la cele psihologice. Care vor fi ele, pe termen lung, putem doar anticipa.

Pardon, eu pot doar banui. Sunt sigur ca avem o multime de comenatori care nu se lasa manipulati nici macar de catre realitate. E mai odihnitor si mai confortabil in turma.

Conspiratia fara conspiratori si manipularea fara manipulatori.

[Nota: Textul a fost publicat si pe http://www.contributors.ro }


Inviere

Sfantul Ioan Gura de Aur (Chrisostomul) – in romaneste:

„De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.

De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru; si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei; impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea de obste. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine jos: amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amarat, ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.”

… in engleza:

If any man be devout and love God, let him enjoy this fair and radiant triumphal feast. If any man be a wise servant, let him rejoicing enter into the joy of his Lord. If any have labored long in fasting, let him now receive his recompense. If any have wrought from the first hour, let him today receive his just reward. If any have come at the third hour, let him with thankfulness keep the feast. If any have arrived at the sixth hour, let him have no misgivings; because he shall in nowise be deprived thereof. If any have delayed until the ninth hour, let him draw near, fearing nothing. If any have tarried even until the eleventh hour, let him, also, be not alarmed at his tardiness; for the Lord, who is jealous of his honor, will accept the last even as the first; he gives rest unto him who comes at the eleventh hour, even as unto him who has wrought from the first hour.

And he shows mercy upon the last, and cares for the first; and to the one he gives, and upon the other he bestows gifts. And he both accepts the deeds, and welcomes the intention, and honors the acts and praises the offering. Wherefore, enter you all into the joy of your Lord; and receive your reward, both the first, and likewise the second. You rich and poor together, hold high festival. You sober and you heedless, honor the day. Rejoice today, both you who have fasted and you who have disregarded the fast. The table is full-laden; feast ye all sumptuously. The calf is fatted; let no one go hungry away.

Enjoy ye all the feast of faith: Receive ye all the riches of loving-kindness. let no one bewail his poverty, for the universal kingdom has been revealed. Let no one weep for his iniquities, for pardon has shown forth from the grave. Let no one fear death, for the Savior’s death has set us free. He that was held prisoner of it has annihilated it. By descending into Hell, He made Hell captive. He embittered it when it tasted of His flesh. And Isaiah, foretelling this, did cry: Hell, said he, was embittered, when it encountered Thee in the lower regions. It was embittered, for it was abolished. It was embittered, for it was mocked. It was embittered, for it was slain. It was embittered, for it was overthrown. It was embittered, for it was fettered in chains. It took a body, and met God face to face. It took earth, and encountered Heaven. It took that which was seen, and fell upon the unseen.

O Death, where is your sting? O Hell, where is your victory? Christ is risen, and you are overthrown. Christ is risen, and the demons are fallen. Christ is risen, and the angels rejoice. Christ is risen, and life reigns. Christ is risen, and not one dead remains in the grave. For Christ, being risen from the dead, is become the first fruits of those who have fallen asleep. To Him be glory and dominion unto ages of ages. Amen.

…et, pour la bonne bouche, si in franceza:

Que tout homme pieux et ami de Dieu jouisse de cette belle et lumineuse solennité.

Tout serviteur fidèle, qu’il entre avec allégresse dans la joie de son Seigneur.

Celui qui a porté le poids du jeûne, qu’il vienne maintenant toucher son denier.

Celui qui a travaillé depuis la première heure, qu’il reçoive aujourd’hui le juste salaire.

Celui qui est venu après la troisième heure, qu’il célèbre la fête dans l’action de grâce.

Celui qui est arrivé après la sixième heure, qu’il n’ait aucun doute, il ne sera pas lésé.

Si quelqu’un a tardé jusqu’à la neuvième heure, qu’il approche sans hésiter.

S’il a traîné jusqu’à la onzième heure, qu’il n’ait pas honte de sa lenteur,

car le Maître est généreux,

il reçoit le dernier comme le premier;

il accorde le repos à l’ouvrier de la onzième heure comme à celui de la première.

Il fait miséricorde à celui-là, et comble celui-ci.

Il donne à l’un, il fait grâce à l’autre.

Il accueille les oeuvres, il apprécie le jugement ; il honore l’action et loue l’intention.

Aussi, entrez tous dans la joie de notre Seigneur.

Premiers et derniers, recevez le salaire.

Riches et pauvres, chantez en choeur tous ensemble.

Les vigilants comme les nonchalants, honorez ce jour.

Vous qui avez jeûné, et vous qui ne l’avez point fait, réjouissez-vous aujourd’hui.

La table est prête, mangez-en tous ; le veau gras est servi, que nul ne s’en retourne à jeun.

Jouissez tous du banquet de la foi.

Que nul ne déplore sa pauvreté car le Royaume est apparu pour tous.

Que nul ne se lamente sur ses fautes, car le pardon s’est levé du tombeau.

Que nul ne craigne la mort, car la mort du Sauveur nous a libérés.

Il a détruit la mort, celui qu’elle avait étreint.

Il a dépouillé l’enfer, celui qui est descendu aux enfers.

Il l’a rempli d’amertume, pour avoir goûté de sa chair.

Isaïe l’avait prédit en disant :

„l’enfer fut rempli d’amertume lorsqu’il t’a rencontré”;

rempli d’amertume, car il a été joué;

bouleversé, car il fut mis à mort ; bouleversé, car il fut anéanti.

Consterné, car il saisit un corps et trouva un Dieu.

Il prit de la terre et rencontra le ciel.

Il saisit ce qu’il voyait, et tomba sur celui qu’il ne voyait pas.

O mort, où est ton aiguillon ?

Enfer, où est ta victoire.

Le Christ est ressuscité et tu as été terrassé.

Le Christ est ressuscité et les anges sont dans la joie.

Le Christ est ressuscité et voici que règne la vie.

Le Christ est ressuscité, et plus un mort au tombeau,

car le Christ est ressuscité des morts, prémices de ceux qui se sont endormis.

A lui, gloire et puissance dans les siècles des siècles Amen.

Hai sa fie si-n germana:

Osterpredigt des Johannes Chrysostomos

Wer fromm und gottesfürchtig ist, labe sich an diesem schönen strahlenden Fest.
Wer ein getreuer Knecht ist, gehe fröhlich ein zu seines Herrn Freuden.
Wer sich im Fasten verzehrt hat, empfange jetzt seinen Dinar.
Wer von der ersten Stunde an gearbeitet hat, empfange heute seinen gerechten Lohn.
Wer um die dritte Stunde gekommen ist, feiere mit Danken.
Wer um die sechste Stunde gekommen ist, zweifle nicht. Er wird nichts einbüßen.
Wer nach der neunten Stunde gekommen ist, trete herzu ohne Zaudern und Furcht.
Wer um die elfte Stunde gekommen ist, fürchte sich nicht ob seines späten Kommens.
Denn der Herr ist großzügig, er empfängt den Letzten wie den Ersten.

Er lässt den Arbeiter der elften Stunde zur Ruhe eingehen wie den der ersten Stunde.
Er erbarmt sich des Letzten und sorgt für den Ersten. Jenem gibt er, und diesem schenkt er
Die Werke nimmt er an und begrüßt den Entschluss. Die Tat ehrt er, und die Absicht lobt er.
So geht ein, alle, zu eures Herrn Freuden!

Empfangt euren Lohn, die Ersten wie die Letzten! Reiche und Arme, jubelt miteinander!
Ausdauernde und Achtlose, ehrt diesen Tag!
Wer die Fasten gehalten, und wer sie vermieden, freue sich heute!
Der Tisch ist gedeckt, tretet alle herzu und tut euch gütlich
Das gemästete Kalb ist bereit, niemand gehe hungrig von dannen.
Jeder erquicke sich am Gastmahl des Glaubens.
Jeder genieße den Reichtum seiner Güte.

Niemand beklage seine Armut, denn das Reich ist allen erschienen.
Niemand beweine seine Schuld, denn Vergebung leuchtet vom Grabe.
Niemand fürchte den Tod, denn des Erlösers Tod hat uns befreit.
Er hat den Tod vernichtet, von dem er umfangen war.
Er hat die Hölle gefangen geführt, in die er hinabfuhr
Er erzürnte sie, der er sein Fleisch zu kosten gab.

Jesaja weissagt und spricht:
Die Hölle ward betrübt, als sie dich gewahrte.
Sie ward betrübt, denn sie ward zu Spott.
Sie ward betrübt, denn sie ward vernichtet.
Sie ward betrübt, denn sie ward gestürzt
Sie ward betrübt, denn sie ward gefesselt.

Die Hölle nahm einen Leib und begegnete Gott.
Sie nahm Erde und traf auf den Himmel.
Sie nahm das Sichtbare und fiel durch das Unsichtbare.

O Tod, wo ist dein Stachel? O Hölle, wo ist dein Sieg?
Christ ist erstanden, und du bist gestürzt
Christ ist erstanden, und die Dämonen sind gefallen.
Christ ist erstanden, und die Engel frohlocken.
Christ ist erstanden, und das Leben ist Sieger.
Christ ist erstanden, und leer sind die Gräber.

Denn Christus ist geworden der Erstling unter denen, die da schlafen,
da er ist auferstanden von den Toten.
Ihm sei Lob und Preis von Ewigkeit zu Ewigkeit. AMEN.

CHRlSTUS IST AUFERSTANDEN, ER IST WAHRHAFTIG AUFERSTANDEN!


… pentru ca astazi scriitorul Marcel Petrisor implineste … 90 de ani! Zica cine ce-o zice, asta e o varsta in fata careia iti vine sa-ti scoti automat palaria, in semn de respect. Nouazeci de ani e o realizare in sine. In cazul lui Marcel Petrisor, insa, e doar una printre multe altele. Nu ma voi apuca acum sa le enumar – cunoscutii si admiratorii le stiu deja, detractorii le pot ignora, iar curiosii le pot afla lesne. Cartile sunt in biblioteci, anii de puscarie politica sunt bine documentati, interviuri a dat destule, scrie in continuare editoriale prin diferite gazete – nu mai insist.

De asta data vreau sa dau raspuns unei intrebari pe care, din cate stiu, n-a pus-o nimeni pana acum: De ce toata lumea care apuca sa-l cunoasca incepe sa-i spuna “Dom’ Profesor”? Asa, automat, pentru ca le vine, fara sa se screama, cum ar fi zis Nae Ionescu. Da, Marcel Petrisor a fost pentru multi ani profesor la un liceu din Bucuresti, dar oamenii de care vorbesc nu i-au fost elevi. Nu in liceu. I-au fost, insa, elevi in viata. Stiu, raspunsul pare dezamagitor de simplu. Dar asta doar pentru ca naturaletea educatorului e dezarmant de simpla. O stie orice pedagog: In fata unui Profesor, iti darami singur si de buna-voie zidurile care altminteri te fac mefient in fata oricarei lectii ce ti se preda. Oricarei lectii ce ti se baga pe gat cu de-anasana. Nici nu mai stii ca ai fost cucerit. Vrei, de fapt, sa fii cucerit. Iti deschizi de buna-voie si nesilit de nimeni portile cetatii, cu un zambet pe fata. Iti imbratisezi cuceritorul. Iti iubesti cuceritorul.

Cuceritorul te-a cucerit de-adevaratelea.

L-am cunoscut pe Dom’ Profesor cand eram inca un copil – daca nu ma inseala memoria, prin clasa a saptea. “Scriitor zarandean” fiind, a ajuns si la noi in casa: relaxat, jovial, si-a aprins o pipa si-a inceput sa depene amintiri cu alti scriitori, dar si amintiri de prin puscariille comuniste, de parca n-ar fi fost ceva mai normal decat sa-ti fi petrecut tineretea plimbat intre o puscarie si alta, taind stuf, sau intr-o celula de exterminare cu Parintele Calciu-Dumitreasa. Totul spus pe un ton sagalnic, fara urma de ura sau de ranchiuna, ba chiar usurel amuzat de pana unde poate merge prostia si rautatea umana. Cumva compatimitor si cu mila pentru calaii sai, fara a se eroiza nicio clipa – doar o conversatie incantatoare, presarata cu expresii frantuzesti si povestiri de prin Mongolia, cum imi imaginez ca se facea in saloanele bucurestene sau pariziene inainte de raboi,

Atata doar ca noi traiam in plin comunism.

Chiar copil fiind, realizam ca ceea ce spune ne poate baga pe toti in belea. Pe fetele parintilor mei se citea nelinistea. Dom’ Profesor, insa, nu parea sa se ingrijoreze de asta. El era deja un om liber. El nu trebuia sa astepte, ca noi, astilalti, la coada, venirea lui Decembrie ’89.

50.Petrisor

Nu, nu sunt de acord cu toate ideile lui Dom’ Profesor. (Nici el cu ale mele.) In anii care-au urmat, asteptand – noi, la coada, el in fata deja – iesirea de sub comunism, ne-am mai tot intalnit, ba la Brad, ba la Bucuresti, ba la Ocisor. Cresteam la fiecare intalnire, atat la propriu, cat si (imi place sa cred) la figurat. De la Dom’ Profesor am primit primele Filocalii, cu semnatura Parintelui Calciu-Dumitreasa, iar unul dintre marile regrete ramane ca pe el n-am apucat sa-l cunosc. De buna seama, am continuat sa ne intalnim si dupa ‘89. De buna seama, am continuat sa avem, uneori, pareri diferite. Asta, insa, n-a contat niciodata pentru mine, si – nadajduiesc – nici pentru Dom’ Profesor.

Pentru ca Dom’ Profesor e Profesor nu pentru ca-ti vara cu de-anasana niste idei in cap, ci pentru ca te invata cum sa traiesti liber. Cum sa traiesti liber in Romania comunista, in America liberal-capitalista sau in vremea coronavirusului. Nu conteaza.

Asta e cea mai mare lectie invatata de la Marcel Petrisor, iar pentru asta ii spune toata lumea, fara sa se screama, Dom’ Profesor.

In ziua aceea, in care, pe la doisprezece ani, l-am vazut pentru prima oara la noi, in sufragerie, aprinzandu-si pipa si povestind, mi-am zis c-atunci cand “ma fac mare”, “ma fac” fumator de pipa, scriitor si profesor.

Si, cu mai mult sau mai putin succes, m-am straduit sa le fac pe toate trei.

La multi ani, Dom’ Profesor! Multumesc!

 


… iar asta nu doar pentru ca ne aflam intre Florii si Paste (sabatori fericite tuturor!), desi aceasta e o perioada extrem de profitabila pentru a medita la gandirea in si de grup. Ganditul e, prin natura sa, un act solitar. De buna seama, orice act de gandire presupune intrarea in dialog cu alti ganditori si cu alte idei, dar fundamental de gandit, gandesc singur. Ganditul in si de grup e cu totul totului o alta mancare de peste (ca tot suntem de Florii): e mai degraba un oximoron, o contradictie in termeni. Grupul nu gandeste. Grupul doar reactioneaza. Cum reactioneaza tine mai degraba de legile hazardului. De datul cu banul. De Florii, multimea il primeste pe Iisus cu osanale (la propriu), pentru ca, doar cateva zile mai tarziu, aceeasi multime sa-l trimita pe Golgota, aclamandu-l pe Barabas.

Si-atunci incepi sa te gandesti ca avem nevoie de un alt fel de mesaj de interes public. Zilele acestea avem parte de felurite mesaje de interes public: cum sa ne spalam pe maini, cum sa mentinem distanta sociala, de cate ori sa ne spalam pe dinti, sa petrecem mai mult timp cu copii, pentru sanatatea lor emotionala, si cate si mai cate. Nimeni insa nu considera ca ar fi de interes public sa mai si gandim. De unii singuri, cu mintea noastra.

Cum am ajuns aici? Pentru a intelege mai bine, putem folosi … o lupa. In definitiv, pentru a intelege mai bine ce e dreptatea la nivelul individului, si Socratele lui Platon creeaza Republica, pentru ca, la scara mare, lucrurile se vad mai bine. Alexis de Tocqueville foloseste si el America pentru a intelege mai bine cum revolutia democratica va sfarsi schimband intreaga lume, marind exponential numarul celor care cred fara sa stie de ce, dar si al celor care nu mai stiu in ce sa creada, facand tot mai dificil ganditul intre cele doua extreme. Ganditul intre ciocan si nicovala.  Si-atunci de ce sa nu folosim si noi coronavirusul asta drept lupa pentru a intelege mai bine virusul postmodernitatii? La urma urmei, cele doua virusuri se hranesc unul din celalalt, potentandu-se reciproc.

La fel precum pandemia aceasta, postmodernismul a afectat si el intreaga planeta, atacand, fara discriminare, comunisti si capitalisti, musulmani, budisti, crestini si atei, europeni si asiatici, intr-o devalmasie care de-acum s-ar cuveni sa ne fie familiara.

La fel precum pandemia aceasta, postmodernismul a incercat si el sa distruga granitele dintre spatiul public si cel privat, dintre cel sacru si cel religios, dar si cele dintre natiuni, culture si civilizatii. De acum, cand predau online, izolarea in spatiul privat il deschide, in fapt, celui public: eu ma uit in casele studentilor, ii vad tolaniti in pat, mancand, scobindu-se intre dinti sau chiar in nas, dar si ei trag cu ochiul la cartile mele, la cainii mei, sau la copiii care se mai intampla sa treaca prin spatele ecranului. Cand ascult liturghia online, distinctiile dintre spatiul sacru si cel privat se sterg si ele. E lesne sa spui “haide sa ne transformam fiecare casa intr-o biserica”, dar e mai greu cand iti latra cainii, da fiertura in clocot si-ar trebui sa stai drepti in fata unui ecran de computer, eventual sa si ingenunchezi. Distinctiile acestea dintre spatiile astea aveau si ele rosturile lor, cum au toate granitele, toate distinctiile, si toate limitele.

Daca Organizatia Mondiala a Sanatatii a venit cu denumirea oficiala de COVID 19, postmodernismul a fost “oficializat” de catre Jean-Francois Lyotard in cartea sa aparuta in 1979 – Conditia postmoderna. Lyotard argumenta in favoarea “de-construirii” metanarativelor de orice fel: religioase, ideologice, culturale, s.a.m.d. Deconstructivismul a luat amploare rapid, de la Derrida la Foucault, pentru a pomeni doar doi autori celebri. Aproape peste noapte, toate metanarativele au devenit suspecte prin definitie. S-a aratat cum notiunile de sine, de religie, de popor, de natiune, de stiinta, de rasa, sau de sex nu sunt altceva decat constructii artificiale menite sa slujeasca interesele unor exploatatori. Iluminismul a devenit vitima propriului success, fiind si el deconstruit, precum capitalismul, marxismul, sau lupta de clasa. Distrugerea metarativelor a fost insotita de promovarea micronarativelor si de inaltarea subiectivitatii pe noul altar al postmodernitatii.  Suntem liberi sa alegem ce vrem sa fim, in ce sa credem, pe cine sa iubim – o lume intreaga si-a dobandit, aproape peste noapte libertatea de a face orice. Teoretic.

Practic, s-a intamplat contrariul. Nu doar natura are oroare de vid, ci si omul. Explozia politicilor identitare, cu identitati din ce in ce mai stramtorate si mai detaliat definite nu a fost decat urmarea fireasca a acestei “evolutii”. Feminismul, bunaoara, ca miscare, a inceput, precum Iluminsmul, sa se atace si sa se deconstruiasca singur. Femeile albe nu le pot intelege pe cele de culoare, dar nici cele de culoare pe cele care se intampla sa fie si lesbiene, iar lesbienele n-au cum sa rezoneze cu bisexualele, s.a.m.d. In loc sa deconstruiasca, postmodernismul a sfarsit construind o sumedenie de matriose, din afara inspre inlauntru. Locul identitatilor “mari” – oameni, europeni, romani, crestini, etc – a fost inlocuit de identitati din ce in ce mai restrictive, de aparat cu orice pret impotriva “celuilalt”. Iar numarul “celorlalti”, al “altfelilor”, in definitiv “al strainilor” s-a inmultit pe masura ce granitele explodau una dupa cealalalta atat fizic, cat si in mintile oamenilor.

In fapt nu de “celalalt” ne e frica. Nu de “strain” – oricum l-am defini. De noi ne e frica. De noi insine. Noi nu mai stim cine suntem. Cand poti fi orice, sfarsesti prin a nu mai fi nimic. Versurile lui John Lennon, din “Imagine” (altminteri un cantec extraordinar) sunt, in realitate, un blestem. Ni se propune sa ne imaginam o lume in care nu mai exista religii, nu mai exista popoare, deci, nu mai exista nimic pentru care merita sa mori. (Nothing to die for!) Blestemul e ca, daca nu mai ai pentru ce muri, nu mai ai nici pentru ce trai. Or asta e de nesuportat: asa ca iti gasesti o cutituta cat mai mica, o identitate cat mai stramta, o mininarativa cat mai mica, in care sa te incui si pe care s-o aperi cu pretul vietii. Vietii altora, pe cat posibil.

De ce ne temem atat de mult de pandemia asta? Da, e si frica de moarte, dar mai cu seama e incertitudinea cu care vine, ca sa spunem asa, la pachet. Nu stim cat va dura, nu stim care e rata de supravietuire, daca virusul se va muta sau nu, daca se va gasi vaccin sau nu, daca masurile luate sunt bune sau nu. Nu stim nimic. Incertitudinea asta ne omoara. Si-atunci izolarea creste. Paranoia creste. Conspiratille se inmultesc. Zborurile se anuleaza, frontierele se inchid, “celalalt”, “strainul” devine romanul de-acasa sau cel din diaspora, straini ne devin parintii (nu vrem sa-i infectam), dar si copiii (aparent sunt doar purtatori, sub masca nevinovatiei se ascund adevarate arme de distrugere in masa), straini ne devin si vecinii, dar si partenerii de viata. Sotul si sotia incep sa mamance si sa doarma in camera separate, iubitii si iubitele renunta la intalnirile romantic, toata lumea se fereste de toata lumea.

Purtam cu totii masca – nu doar la propriu ci, mai ales, la figurat. Nu neaparat de frica virusului, cat de frica incertitudinii.

Ca si crestini, insa, s-ar cuveni sa fim ceva mai relaxati. Ca si crestini, s-ar cuveni sa fim mai pregatiti atat pentru coronavirusi cat si pentru postmodernitate. Ca si crestini, s-ar cuveni sa nu ne fie frica de “straini”, pentru ca nu mai vorbim aici de evrei si de greci, de mancare “curata” sau nu. Nu mai vorbim de cutiute. De matriose. Ca si crestini, s-ar cuveni sa avem incertitudinea incorporata deja in ADN-ul nostru spiritual. V-ati intrebat vreodata de ce, crestinismul, in ciuda accidentelor “de etapa” (prea numeroase), s-a dovedit pe termen lung aliatul filosofiei si stiintei? “Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!”  Mai stiti vreo religie in care Dumnezeu sa se indoiasca de El Insusi? In care sa strige El la El Insusi, “Doamne, Doamne, de ce M-ai parasit?”

Sarbatori fericite!

NOTA: Textul a aparut si pe http://www.contributors.ro


… pentru ca auto-manipularea cu “real news” (stiri reale) face ca manipularea cu “fake news” (stiri false) sa para de o grosolanie jenanta. Un fierastrau pe langa un bisturiu. O manea, pe langa Simfonia a IX-a. Adrian Copilul Minune luandu-se la intrecere cu Beethoven. “Fake news” au cam acelasi impact ca si manelele. [Nota pentru chitibusari: Folosesc pluralul de la romanescul “stiri”, chiar daca “news” nu are plural in engleza.] Afecteaza doar o parte a populatiei (de multe ori aceeasi parte iubitoare si de manele) si sunt respinse de cealalta, fiind relative lesne de identificat ca atare. “Real news”, insa, sunt infinit mai periculoase atunci cand sunt manuite fara pricepere. Ne afecteaza pe toti si cu totii contribuim la amplificarea fenomenului. In aceste conditii “real news” devin crima perfecta, cam ca aceea din “Zece negri mititei” – romanul Agathei Christie, in care criminalul devine, de buna voie si nesilit de nimeni, una dintre victime pentru a inchide cercul.

E o poveste de cand lumea: Inamicul vizibil, identificabil si recunoscut ca atare, e infinit mai putin periculos decat inamicul (de) nerecunoscut, mai cu seama cand se intampla sa fie gasit in oglinda. In fiecare dintre noi.

In cazul “fake news” – in treacat fie spus, e relevant ca expresia a fost impusa in discursul public nu de catre jurnalistii onesti, ci de catre Donald Trump – exista, initial, o intentie de manipulare in scopuri mai mult sau mai putin abjecte, de la bani pana la influenta geopolitica. Restul il fac “idiotii utili”, cum le-ar fi zis Lenin, cei care rostogolesc mai departe “stirea” pe toate canalele media, cu buna credinta. Cazul “real news” e fundamental diferit. Aici intentiile sunt de la inceput bune, chiar virtuoase. Nimeni nu incearca sa manipuleze pe nimeni, toata lumea incearca sa informeze si sa salveze pe toata lumea. Dar toata lumea sfarseste prin a manipula pe toata lumea pentru a ne duce cu totii pe culmile isteriei, daca e sa-l parafrazez pe Cioran.

Studiu de caz – pandemia COVID 19.

De dimineata pana seara, si de seara pana dimineata numai despre asta auzim, numai despre asta vorbim, numai cu asta se ocupa atat jurnalistii, cat si politicienii, cat si social media. Las la o parte “fake news” asociate cu pandemia, teoriile conspiratiei, si chiar speculatiile despre ceea ce s-ar putea intampla in viitorul apropiat, mediu si lung. Las la o parte si faptul ca “numaratoarea” e cel putin ciudata, cata vreme o biata femeie adusa in coma diabetica, decedata si depistata cu noul virus, e “breaking news” si “numarata la “morti de la coronavirus”. Ma rezum la fapte – la discutiile care au loc intre oamenii de buna credinta si la cifre. Cati s-au mai infectat astazi? Cati au mai murit? Nimeni, dar nimeni din media pe care le urmaresc nu pune lucrurile in perspectiva. Bunaoara, ca “numarul infectatilor” depinde direct de numarul celor testati. Cu cat testez mai multi, cu atat identific mai multi infectati. Intr-un final vom fi infectati cu totii – sau majoritatea. Lumea crede ca cifrele nu mint. Ne plac cifrele. Intr-o lume nesigura, debusolata, cifrele ne dau iluzia pierdutelor certitudini. Dar, oricine a facut putina statistica, stie ca, tocmai de aceea, cifrele mint cel mai convingator. Totul depinde de cum le privesti.

Sa luam cazul Romaniei. La ora la care scriu aceste randuri, in Romania ar fi murit (y compris sarmana femeie in coma diabetica) 140 de oameni. Trist. In ultimele cateva saptamani. La ora la care veti citi aceste randuri, vor fi, cu siguranta, mai multi. Poate 200. Poate mai multi. Tragic. Stiti cati oameni au murit, in medie, in Romania, in 2018, zilnic? Nu in trei saptamani, nu in doua luni, ci zilnic? Cam 720! Nu s-a isterizat nimeni. (In treacat fie spus, Romania e pe locul opt in lume la rata mortalitatii – fara coronavirus. Se ingrjoreaza cineva?) Stiti cati romani erau infectati cu virusul Hepatitei C in Romania in 2013? (Pe fuga, n-am gasit cifre mai recente.) 595.000! Am ales Hepatita C, pentru ca se transmite viral, chiar daca doar prin schimb de fluide, si nu exista vaccin pentru ea. Anul acesta, la nivel mondial au murit de COVID 19, in cateva luni, vreo 50-60.000 de oameni. Poate ca pana la sfarsitul anului vor muri un milion. Trist. Tagic. Stiti cati au murit de Hepatita C in 2013? 700.000! Stiti cati au murit in 2015 de Hepatita B, tot virala, dar pentru care exista vaccine? 887.000! Trist. Tragic. Dar astea sunt cifrele puse in perspectiva.

Imaginati-va scenariul in care zilnic, pe toate televiziunile si in toate social media s-ar da doar “real news” despre imbolnavirile de hepatita. Ceva de genul: “Astazi s-au mai infectat 7230 de oameni cu Hepatita C, si alti 3200 de Heptita B. Numarul infectatilor in ultima luna a ajuns la 250.000, iar numarul deceselor cauzate doar de Hepatita B si C la 120.000.” (Evident, cifrele sunt false, dar realiste.) Zi si noapte. Noapte si zi. Doar hepatita. Va puteti insa alegeti si singuri boala. Cum credeti ca ar reactiona populatia? Dar politicienii? Dar dumneata, cititorul acestor randuri? Nu trebuie, insa, sa va ganditi neaparat la o boala. Luati orice subiect si imaginati-va ca toate mass media nu vorbesc decat despre asta. Zi si noapte. Noapte si zi. Saptamana dupa saptamana, luna dupa luna. Doar despre asta.

Vorba lui Eugen Ionesco: “Luat un cerc, mangaiati-l, va deveni vicios”.

Repet: Aici nu vorbim despre stiri false – “fake news”. Aici vorbim despre stiri reale.

In timpul ciumei bubonice, in care au murit intre 75 si 200 de milioane de oameni in rastimpul catorva ani, personajele lui Boccaccio, din Decameronul, se “carantinizeaza” si ele, intr-o vila de la marginea Florentei. Erau zece – un numar de-acum interzis in Romania. Alte vremuri! Si ce fac cei zece, barbati si femei deopotriva? Discuta zi si noapte despre ciuma? Nicidecum! Dimpotriva, spun povesti – despre dragoste, despre sex, despre noroc, lacomie, s.a.m.d. Despre orice, mai putin despre ciuma – la ce le-ar folosi? Daca macar media contemporane ar avea atata intelepciune cata aveau personajele lui Boccaccio in secolul al XIV-lea, isteria pandemica s-ar domoli ca prin farmec. Cine n-ar vrea zilele acestea sa asculte o poveste spumoasa?

Spartanii obisnuiau sa-si picteze scuturile cu figuri si animale dintre cele mai fioroase pentru a-si speria adversarii si pentru a-si afirma barbatia. Zice-se ca un spartan si-ar fi pictat pe scut o musca, la scara naturala. De-abia de-o zareai, in mijlocul scutului. De buna seama, tovarasii de arme au inceput sa-l ia peste picior. Cat de amenintatoare poate fi o musca? Ce fel de barbat e acela care-si alege drept simbol o musca? Calm, omul cu pricina le-a explicat: “Voi ajunge atat de aproape cu scutul de fata dusmanilor, incat musca asta li se va parea un monstru.

Zice-se ca spartanul cu pricina s-a tinut de cuvant. Si-a infricosat multi dusmani cu musca varata in dreptul ochilor de parea un monstru, si i-a a casapit pe multi. Tare mi-e teama ca astazi noi ne dusmanim singuri. Singuri ne punem scutul cu musca in dreptul ochilor si singuri ne inspaimantam de moarte. Ne-am pierdut perspectiva. Musca e reala, dar de aproape pare un monstru. Urmatorul gest e de-capitarea. Auto-de-capitarea. O omenire intreaga infricosata, fara capul pe umeri – ce poate fi mai tragic de-atat?

Nota: Despre daca e mai bine, rational vorbind, sa pariezi pe frica sau pe dragoste, cu o alta ocazie.

(Textul a aparut si pe http://www.contributors.ro)


… pentru că a fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, o vreme în care oamenii încă se gândeau la moarte. La moartea lor, personală. A fost odată, ca niciodată, o vreme în care asta îi deosebea pe oameni de animale – cunoașterea faptului că vor muri. Iar ăsta era un gând care îi punea pe gânduri.

Gândurile astea, la rândul lor, le modelau întreaga viață. Nu conta dacă erau cizmari, medici, baroni sau pescari – trăiau cu toții în orizontul morții. Personale. Eu mor, tu mori, ea moare. Noi murim. Pe rând, când îi venea fiecăruia sorocul. A fost odată ca niciodată o vreme în care trăiam (și muream) o serie de apocalipse din astea mititele, la scară umană. Apocalipsa e un cuvânt grecesc – toate cuvintele care contează sunt fie grecești, fie române. Apokaluptein înseamnă a dezvălui. Mureai și aflai, nu prin ghicitură, ci față către față (Corinteni 13). Și așa scăpai de frică.

Cu moartea pre moarte călcând.

Pe urmă au apărut noile media. Aproape peste noapte, amintirea morții a dispărut. Nu pentru că oamenii ar fi încetat să moară sau pentru că nu s-ar mai fi găsit nimeni care să te tragă de mânecă pentru a-ți reaminti de moarte. Dimpotrivă. Crime din amor rănit și atacul terorist din nine-eleven, sinucigași singuratici și oameni murind când își făceau “selfies”, împușcături în masă în America sau Norvergia, morții de la obezitate, cancere și războaie civile, tornade, vulcani și tsunamiuri – toate aceste morți au fost popularizate automat, preluate pe Facebook, anunțate pe Twitter, uneori în timp real, documentate pe Instagram, discutate pe Snapchat, filmate pe TikTok ș.a.m.d. Vestea morții însă e precum înghețata de ciocolată: mănânci una, mănânci două, mănânci nouă, începi să te saturi. Te scârbești. Vrei altceva. Vrei, să zicem, înghețată de vanilie cu fistic.

Te plictisești de gândul morții, la fel cum te plictisești de înghețata de ciocolată.

Și-atunci apare în China COVID 19. Pohta ce-ai pohtit. Asta da, moarte, asta da, apocalipsă – la scară mare, planetară! Noile media o absorb cu nesaț, cum absoarbe deșertul o ploaie așteptată de secole. Noile media reînvie, înverzesc, înfloresc, se trezesc din hibernare și plicitiseală. Popularizează, documentează, discută și filmează. Paradisul virtual vine la pachet cu iadul, după cum se vindea pe vremuri Minima Moralia a lui Andrei Pleșu cu Manifestul Partidului Comunist și Cuvântările Tovarășului Nicolae CeaușescuVrei paradisul? Cumperi și iadul. Într-un celofan legat cu fundiță. Cu noul virus, opinia publică a scăpat de plictiseala zilelor în care te mai agitai doar de la încălzirea globală, Occupy Wall Street, #metoo sau analfabetismul (dis)funcțional. Zilele acestea, opinia publică s-a trezit cu adevărat la viață. Goya ne arată cum „somnul rațiunii naște monștri”, atâta doar că rațiunea nu se aplică și mulțimilor, după cum observă Gustave le Bon în Psihologia mulțimilorCând mulțimile se trezesc, ele de fapt adorm, iar fandacsia-i gata. Asta s-a văzut, bunăoară, la procesul vrăjitoarelor din Salem, la Revoluția Franceză, cea „Culturală” Chinezească sau în delațiunile de pe vremea comunismului.

Vorba ‘ceea: drumul spre iad e pavat cu bune intenții.

Pentru cei care știu puțină istorie, urmarea era de așteptat. Dacă oamenii trăiesc sub vremi, politicienii trăiesc sub opinia publică. În istoria omenirii, cazurile în care politicienii au condus opinia publică în loc de-a se lasă conduși de ea se pot număra pe degete. Liderii nu mai “lead”, nu mai conduc. Se lasă conduși de voturi. După cum observă Alexis de Tocqueville pe la 1835 toamna, te poți opune dictaturii, dar e infinit mai dificil să te opui opiniei publice. Dictatura îți atacă doar trupul. Opinia publică îți lasă trupul în pace și îți atacă direct sufletul. Te lasă în viață, dar vei fi mai rău decât dacă ai fi mort. Vei fi un paria, un izolat. Vei fi, la propriu, un mort în viață. Cine și-ar dori așa ceva?

Și-atunci, ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. „Luați un cerc, mângâiați-l, va deveni vicios”, spunea Eugen Ionesco. Politicienii au început să ia măsuri de prevenire a pandemiei, pentru a-și dovedi responsabilitatea în fața opiniei publice. Din ce în ce mai multe măsuri responsabile. Mass media s-au grăbit să le … mediatizeze (sic).. Au făcut chinezii X? Noi facem X și Y! Iar noi facem și X și Y, dar și Z! Iar dacă se termină alfabetul, o luăm de la capăt. Măsuri peste măsuri. E criză, e război! De asta profită toți „liderii”. Nu există lider care să nu fie reales în vremea războiului. John Adams, al doilea președinte al SUA după a doua Constituție, a fost și primul care nu a mai fost reales. De ce? Pentru că a refuzat un război cu Franța, pe care opinia publică și-l dorea cu pasiune. Clinton, în schimb, a fost reales, în ciuda scandalului cu Monica Lewinsky. De ce? Pentru că America se afla în război. Trump, acum, după ce a minimizat impactul COVID 19, a înțeles lecția. S-a autoproclamat un președinte „la război”, iar democrații, care au alimentat panica, se dau acum cu capul de pereți, realizând că Trump va câștiga al doilea mandat pe motiv de coronavirus. De la un punct încolo nici nu mai contează. Dai drumul bulgărelui la vale și, din vârful muntelui, admiri avalanșa care îngroapă tot ce prinde în cale.

Și nu mă refer la virus.

Unul dintre jocurile copilăriei uitate astăzi se numea „Portocala” (probabil pentru că nu se găseau decât de Crăciun). Sub comunism era un joc subversiv și începea așa: „Aș mânca o portocolă!” „De ce una și nu două?” „De ce două și nu nouă?”. Farmecul jocului consta în faptul că oricine putea schimba numerele și nimeni nu știa din capul locului cum se va termina, în afară faptului că, la sfârșit, râdeam cu toții de ne prăpădeam. Nici acum nu știm cum se va termina povestea cu pandemia, dar știm că nu e joacă și că, la sfârșit, s-ar putea ca mulți să plângem.

Nu toți. Că întotdeauna, vor fi învingători și învinși.

Tocqueville sugera că democrația suferă de ADD (Attention Deficit Disorder) – lumea se agită de încălzirea globală până moare Kolbe Bryant, după care își mută atenția la criza refugiaților, și tot așa. Lumea și-a pierdut răbdarea cu care își construia familia și catedralele – în decenii sau chiar secole. Contează doar ceea ce e la modă astăzi. La modă astăzi e coronavirusul. Dacă ai, Doamne ferește!, cancer sau diabet, ești precum un tânăr care ar umbla astăzi pe stradă cu perciuni și pantaloni evazați din anii ‘70 – boala ta nu mai e la modă. Ne pare rău. Cancerul e … fumat (sic). Ghinion dacă faci infarct – ambulanțele sunt ocupate cu COVID-19. Iată deci prima categorie de pierzători – pe termen scurt: cei care mor de altceva: diabeticii, cardiacii, tuberculoșii, cei ce-și fac selfies pe buza prăpastiei, Anna Karenina, dializații, cei infectați cu HIV ș.a.m.d.

De câștigat, pentru moment, câștigă mediul virtual – Amazon, Google, Ebay, și orice alte aplicații prin care poți „interacționa” (cumpăra, vinde, face sex etc.) online. Mediul virtual respectă mult vehiculata „distanță socială” despre care vorbea deja Thomas Hobbes pe la 1645 toamna, în plin război civil. Hobbes spunea că oamenii se nasc liberi, egali și înzestrați de la natură cu toate drepturile. Asta e starea naturală a omului. Pare paradisul, nu? Nu, zice Hobbes. Tocmai pentru că sunt egali și liberi și înzestrați cu toate drepturile, oamenii au dreptul de a face orice: fura, ucide, viola și ce le mai trece prin minte. Nu există bine sau rău, pentru că nu există nicio autoritate care să declare ce-i binele și ce-i răul. De aceea, starea naturală e, de fapt, un infern în care oamenii se feresc unii de ceilalți. Când infernul devine insuportabil, oamenii acceptă în unanimitate să se supună … deciziilor majorității. Majoritatea decide forma de guvernământ care, la rându-i, va decide binele și răul, dreptul la proprietate ș.a.m.d. Abia, din acel moment încolo, oamenii nu se mai feresc unii de ceilalți și acceptă societatea. Oamenii se înțeleg între ei când știu de amenințarea biciului pe care și l-au creat singuri. Asta zicea Hobbes.

Paradoxul e că acum „biciul”, i.e. guvernele, i.e. majoritatea opiniei publice ne spune să ne depărtăm din nou unii de alții. Să ne întoarcem, cum ar veni, la starea naturală. Decameronul lui Boccaccio, în care zece străini stăteau de povești în timpul ciumei bubonice care, în Evul Mediu, a omorât undeva între 75 și 200 de milioane (!) n-ar mai fi astăzi permis – prin lege. Dragostea în vremea holerei, a la Gabriel Garcia Marquez, ar fi interzisă. Cel mult Plaga lui Albert Camus, dar pe vremea aceea refugierea în mediu virtual nu era posibilă. Pe vremea aceea, nu există mediul virtual, doar realitatea șobolanilor. (Regele Șobolan, al lui James Clavell, mai cunoscut publicului românesc pentru seria Șogunul, e o altă carte care ar merita recitită.) Thomas Hobbes trebuie că se simte acum răzbunat pentru toate criticile care i-au fost aduse în timpul vieții – și după.

Homo homini lupus.

Mai trist este că, printre pierzătorii acestei pandemii, se numără creștinismul – atât cel catolic, cât și cel ortodox.

A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, o vreme în care creștinismul nu era despre frică, ci despre iubire. „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33). „Unde-ți este moarte, boldul? Unde-ți este iadule, biruința?” A fost odată, ca niciodată, o vreme în care lumea mai credea în Corinteni 13: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.” O vreme în care oamenii nu doar comunicau, ci și cuminecau. O vreme în care se îngrijeau leproșii, o vreme în care se credea că icoanele sunt făcătoare de minuni, o vreme în care se spălau picioarele săracilor, și câte și mai câte. „Dar de-acuș”, vorba lui Topârceanu, /Zise el cu glas sfârşit / Ridicând un picioruş, / Dar de-acuş s-a isprăvit...” De-acuș’ ne vedem fiecare de fricile noastre.

De-acuș s-a isprăvit.

Nu vom mai avea nunți, nici botezuri, nici înmormântări, nici împărtășanie. De-acuș, nu vom mai pupa nici icoanele și nici moaștele, pentru că nu sunt, de fapt, făcătoare de minuni, ci infectate de coronavirus. Ne prefăceam și noi. Mai bine ne cumpărăm puști și cartușe, ca tot americanul responsabil. De-acuș, ne vom suspecta copiii, că poate sunt infectați, dar n-arată, și bătrânii – pentru că arată. De-acuș ne vom urî noi între noi, țările își vor închide frontierele, moldovenii vor urî oltenii, oltenii, ardelenii, oamenii se vor închide în case. De-acuș, guvernele vor face ce-a spus Hobbes că vor face: vor declara binele și răul.

De-acuș, slujba de Înviere de Paște va deveni doar o glumă proastă. Ca și dragostea, care nu respectă distanță socială.

Unde-ți este moarte boldul? În mass media!

De-acuș’ frica de moarte ne va împiedica să trăim.

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…

Să nu disperăm, totuși. Excesul de trăit în virtual ar putea sfârși, paradoxal, prin a distruge importanța acordată virtualului. Excesul de prostie ar putea sfârși prin a ne reînvața dulceața înțelepciunii. Excesul de guvernare ar putea sfârși prin a ne ajuta să redescoperim gustul libertății.

La urmă urmelor, se apropie Paștele. Ce ne învață Ioan Gură de Aur? Ce știe orice tâmplar: cui pe cui se scoate.

Cu moartea pre moarte călcând.

NOTA: Textul a aparut inititial in Revista Sinteza – revistasinteza.ro si pe Contributors.ro




Categorii

Arhive