… Respect!

07Ian17

… e unul dintre cuvintele acelea al caror sens orginar incepe sa se piarda, sa fie indoit, contorsionat in intrebuintare pana ce risca sa se transforme in cu totul totului altceva. Un contorsionist la circ ramane, in felul sau, vertical indiferent de cum se innoada sub ochii spectatorilor, pentru ca si el si ei stiu ce este – un contorsionist. Nu pretinde si nu se pretinde altceva. Nu are alt sens. Dar un cuvant al carui sens e contorsionat printr-o utilizare repetat nefericita nu se poate apara singur. Devine un altfel de spectacol – unul trist si ingrijorator. Un cuvant al carui sens e contorsionat, contorsioneaza, la randu-i, alte cuvinte, sfarsind prin a contorsiona limba din care face parte. Or, dupa cum se stie, limba il vorbeste pe om.

Poti spune, bunaoara, cu indreptatire, ca “nu se mai respecta traditiile cum se respectau odinioara”. Dar nu poti spune, folosind corect cuvantul, “nu respect preotii, pentru ca sunt ingamfati si corupti, nici medicii, pentru ca sunt spagari”. Poti spune “imi respect parintii orice ar face”, dar nu poti spune “in campania electorala, cei doi candidati s-au tratat fara pic de respect”. La fel, poti spune “in ziua de azi, majoritatea gazetarilor si a politicienilor nu mai respecta limba romana”. Dar, daca respecti limba romana, nu vei intreba, retoric, nici in ruptul capului, “daca stii ca te respect, de ce mai trebuie sa ti-o si arat?” S.a.m.d.

Ce presupune, asadar, respectul, daca ar fi sa-l indreptam in sensul originar? Daca ar fi sa tratam respectul cu respect?

Mai intai de toate, respectful se manifesta, intr-un fel sau altul. Nu poti pretinde ca respecti pe cineva sau ceva doar pe dinaluntru, in suflet sau in gand, cata vreme nu manifesti acest respect in afara, prin cuvinte, gesturi, vestimentatie, atitudine, s.a.m.d.. Daca imi respect Regina, pe cale de a fi decapitata, imi scot caciula in fata ei, cand trece orin dreptul meu, in drumul spre esafod, nu ma apuc s-o huiduiesc sau s-arunc cu pietre in ea, de frica represaliilor. Sau macar ma abtin s-o scuip. Nu imi pot gasi justificarea in faptul ca “o respect, dar nu puteam s-o arat”. Altfel spus, nu exista respect ca stare pura de spirit, ne-atasat de nicio manifestare exterioara, fie ea si una cat se poate de discreta – o tacere cuviincioasa, bunaoara. Dupa cum a-l aplauda pe Ceausescu de frica nu era o dovada de respect, nici a pretinde ca respecti fara s-o arati nu e respect. Altfel spus, respectul presupune o potrivire intre o atitudine launtrica si o manifestare exterioara. Daca mergi la biserica in pantaloni scurti cata vreme mai ai in garderoba si alte vestmante, degeaba pretinzi ca respecti Biserica.

Mai apoi, respectul se manifesta intotdeauna fata de o anume calitate, nu fata de un anumit om. O respect, sa zicem, pe Simona Halep pentru ca e o buna jucatoare de tenis, nu pentru ca constanteanca. Il respect pe Mozart pentru ca era un compozitor de geniu, nu pentru ca era betiv si curvar. Imi respect parintii nu neaparat pentru ca sunt cei mai buni parinti din lume, ci pentru ca imi sunt parinti. Cand Hillary Clinton merge la inaugurarea presedintelui Trump n-o face pentru ca a castigat dintr-o data respect pentru contracandidatul pe care-l injura pana mai ieri, ci pentru a dovedi respect fata de institutia prezidentiala. De aceea, nu poti spune “nu respect preotul pentru ca e betiv, spagar sau curvar”, pentru ca respecti nu omul, ci harul preotesc pe care l-a primit, pe merit sau nu. Altminteri, daca asociezi respectul cu un om anume, nu cu o calitate sau alta, ajungi sa nu mai respecti omul in general, pentru ca e negru, evreu, handicapat, homosexual, dar nu om. Iar in momentul in care ii negi “omenitatea”, il poti de buna seama, tortura sau ucide, fara a mai sta in cumpana mai mult decat ai sta in fata unui peste. Desi pot respecta chiar la un peste felul in care s-a batut, etc – vezi, exemplul celebru din Batranul si Marea – asta nu inseamna ca nu ma simt indreptatit sa-l ucid. Fetusii sunt avortati pentru motivul ca nu sunt “inca oameni”. Inca le lipsesc niste “calitati”.

In fine, dar nu in cele din urma, respectul mai depinde de loc si de timp. Cand doi candidati la presedintie, sa zicem, se injura la mitingurile electorale, e normal. De-abia daca o fac in timpul unei ceremonii de investitura, e lipsa de respect. Daca nu il respect pe Ion Iliescu, il pot huidui pe strada sau critica prin presa. Daca ma apuc, insa, sa-l injur la o manifestatie de Ziua Nationala, e lipsa de respect, nu fata de Ion Iliescu, ci fata de institutia prezidentiala si fata de Romania. Daca un episcop e chemat la audieri la DNA pentru luare de mita, audiat si chiar arestat, nu e lipsa de respect din partea procurorilor. De-abia daca e luat pe sus de mascati in timpul liturghiei, e lipsa de respect. Imi pot injura vecinul daca ne ciocnim masinile in trafic, dar ar fi lipsa de respect s-o fac in casa lui, daca ma invita la masa. Cand regele Charles I a fost judecat si decapitat de catre englezi, n-a fost frunos, dar nici lipsa de respect n-a fost. Cand, insa, Cezar a fost asasinat in Senat, “fara preaviz”, a fost. (Iar cum a schimbat aceasta asasinare soarta Romei, se stie.)  Altfel respecti un profesor cand esti in amfiteatru si el la catedra, si altfel daca se intampla sa va intalniti la o bere. “Razboiul in dantele”, in care ne omoram ziua, iar seara luam ceaiul impreuna, tocmai pe acest fel de respect se baza – unul inzestrat cu intelegerea locului si a timpului potrivit. Ce s-o mai lungim? Altfel imi respect sotia la restaurant si altfel in dormitor.

Sa nu ne jucam, asadar, cu cuvintele. Altminteri, pana ne dezmeticim, incep ele sa se joace cu noi. Si-atunci sa nu ne mai miram ca “ne pierdem respectul”. Care respect?

NOTA: Textul a aparut si pe http://www.contributors.ro


… In mijlocul verii/Ca vita de vie/De Sfanta Marie! La anu’ si la multi ani!

corto-2016-1

corto-2016-2


… desi mai potrivit ca titlu, ar spune unii, ar fi „moarte de libelula”. S-ar insela, insa.

Luna decembrie la Houston a fost cat se poate de aiurita in materie de schimbari de temperatura: am avut zile intregi cu soare si temperaturi peste 80 F (27-29 C), nopti pe la 70F, pentru ca literalmente peste noapte sa scada la 32 F (0 C) in cateva ore. Si tot asa, cu suisuri si cobarasuri de temperatura de-a dreptul naucitoare uneori.

Ei bine, intr-una din diminetile acelea reci dupa o noapte cat se poate de calda, am gasit o libelula inghetata cazuta pe o perna scoasa la aerisit. Alec a sustinut ca, daca o bagam in casa, s-ar putea sa-si revina, c-a facut el, pe vremuri, o experienta c-o albina varata in congelator ce-a inviat ulterior, la caldura. Am varat-o, asadar, si-am asezat-o la loc de cinste, in biblioteca.

Acolo a si ramas, in aceeasi pozitie in care o prinsese inghetul – in zbor, cu aripile translucide perfect intinse.

libelula

Iar daca ma intrebati de ce merita consemnat acest fapt, aparent banal, in fond a murit o libelula, oricum astea nu traiesc decat o zi, am sa va raspund ca tocmai de aceea: o libelula se naste, traieste si moare in ragazul unei singure zile. Conteaza insa si cum mori. Iar libelula asta a murit frumos.

In zbor.

A trait, asadar, frumos. Si-a binemeritat locul in biblioteca, printre The Great Books, care doar despre asta vorbesc.


… titlul asta a fost pentru cei care-si mai amintesc de bancurile de pe vremea comunistilor.

Restul e pentru conservatorii de moda veche, care se incapataneaza sa creada ca Mos Craciun le mai poate aduce Edith Piaf „la picup”, c-asa se-aude mai bine ca nu regreti nimic si viata e tot roz …

pickup-16

… aia de se incapataneaza sa se rada cu briciul, sapunindu-se cu pamatuful muiat intr-un sapun de ras in cutituta de lemn lacuit 🙂

brici-16

Mosii, adica 🙂


… chit ca originalul arata mai bine.

alec-portret-2


… casa sa vi-o aranjati, flori de mar!

craciun-2016-lumini-3

craciun-2016-lumini-1

… masa sa vi-o incarcati, flori de mar!

craciun-2016-1… Astazi S-a nascut, Cel far’ de-nceput

Cum au spus proorocii.

craciun-2016-foc-1

… si de-acum pana-n vecie

Mila Domnului sa fie.

Laudati si cantati si va bucurati!


… vorba vine. Americanii sunt mai gospodari decat toti gospodarii care-si fac vara sanie si iarna, caruta. La multe posturi de radio si-n majoritatea magazinelor, colindele incep inca inainte de Thanksgiving, in asa fel incat la Craciun esti deja satul de toata „magia” sarbatorilor. [Nota: M-am tot intrebat de unde va fi venind asta cu „magia” Craciunului, ca doar e vorba de Hristos? O posibila explicatie ar fi magii care „cum zarira Steaua si pornira”…] Una dintre melodiile cele mai populare in aceasta perioada a anului e cea a lui Nat King Cole, cu „Chestnuts roasting on an open fire” (Castane prajindu-se la foc deschis). Adevarul e ca merita – e un cantec frumos de Craciun.

Si mi-a facut pofta de castane coapte. Nu pentru c-as fi asociat vreodata castanele coapte cu Craciunul, nici pomeneala. Pentru mine, castanele coapte raman pe vecie legate de toamnele ploioase si boeme din Cluj, cele din primii ani de studentie, cand sarac lipit fiind, ma incalzeam cu un cornet de castane fierbinti varat in buzunare. Mergeau la fix si cu „una mica si proasta” prin vreo taverna de pe Napoca si-o discutie mai mult sau mai putin filosofica. Da’ daca acum canta Nat King Cole, ce puteam sa mai si fac? M-am pornit dupa castane, convins fiind ca se gasesc la tot pasul – precum cantecelul cu pricina.

Ei bine, nici pomeneala! Nu doar ca nu se gaseau, dar am constatat cu surprindere ca majoritatea americanilor nici macar nu stiau ca astea chiar se mananca! Cum, dom’le? Iti canta despre asta zi si noapte, an de an, pentru mai bine de-o luna, si n-ai fost nici macar o data curios sa vezi cum sunt? In cele din urma le-am gasit la Whole Foods, un magazin din asta cu chestii organice, pentru hipsteri cu bani (toate costa de te usuca). Dar le-am gasit – si-au mers la fix cu o tzuica de pruna si-un carnat afumat, a la Roumaine 🙂

Nedumerirea legata de indiferenta americanilor fata de castane mi-a ramas insa: ce fel de traditie e asta, „traita” doar virtual?