… Laudati si cantati si va bucurati!

nasterea-domnului-5

Reclame

… cand am auzit ca presedintele executiv al PSD, Niculae Badalau, a declarat c-ar fi posibila organizarea unui referendum, anul viitor, pentru trecerea Romaniei la monarhie, eventual dimpreuna cu referendumul “pentru familie”, m-au trecut fiorii. Primul gand care mi-a venit a fost “astia nu se mai multumesc cu banii. Astia vor sa ne fure si familia si mortii!

Si vor.

Astia ne fura pe fata, iar acum vor sa schimbe legile justitiei in asa fel incat sa nu mai poata fi trasi la raspundere.  In Cartea a Doua a Republicii lui Platon, pentru a  lamuri ce e la urma urmei, urma care scapa turma (sic!), Justitia, Glaucon il provoaca pe Socrate cu povestea “inelului lui Gygas”. Pentru necunoscatori: un cioban gaseste, din intamplare, un inel care, rasucit, il face invizibil. Zice Platon, prin gura lui Glaucon (fratele sau):

“…când întorcea piatra înăuntru, devenea nevăzut, când o întorcea în afară – vizibil. Băgând de seamă aceasta, orândui să fie printre solii trimişi la rege şi, ajungând acolo, îl înşelă cu regina. Apoi, împreună cu ea, îi pregăti regelui uciderea şi îi luă astfel domnia.

Aşadar, dacă ar exista două astfel de inele şi dacă pe primul l-ar avea omul drept şi pe celălalt omul nedrept, se poate crede că nimeni nu s-ar dovedi în asemenea măsură stană de piatră, încât să se ţină de calea dreptăţii şi să aibă tăria de a se înfrâna de la bunul altuia fără să se atingă de el, atunci când îi este îngăduit şi să ia din piaţă, nevăzut, orice ar voi, sau, intrând în case, să se împreuneze cu orice femeie ar vrea, să ucidă sau să elibereze din lanţuri pe oricine ar dori, putând face şi alte asemenea lucruri, precum  un zeu printre oameni.”

Alte vremuri!

In ziua de azi, ciobanii nu mai au nevoie de ploi mari si nici de cutremure pentru a gasi inelul in vreo pestera, inlauntrul careia e statuia unui cal, inlauntrul caruia e un mort, cu inelul pe deget. [Nota: Cine are urechi de auzit, sa auda. Iar cine nu intelege, sa nu inteleaga.] Astia isi construiesc inelul lui Gygas singuri, in vazul lumii, prin Parlament! La lumina camerelor de filmat, Justitia dispare precum tancul lui David Copperfield (pentru cunoscatori).

Dar banii sunt, totusi, bani. Au si ei rolul lor, deloc de neglijat, ca saracia e un test caruia ii pot face fata doar o mana de oameni. La scara mare, saracia e distructiva pentru sufletul unui popor. Asa e. Si totusi, saracia nu implica automat pierderea sufletului. Daca ti se fura banii – ca om sau ca popor – nu inseamna ca automat ti-ai pierdut viitorul.

Cu simbolurile, insa, e o cu totul toului alta poveste. Cum bine observa Chantal Delsol, noi, oamenii, suntem creaturi care ne hranim cu simboluri, Nu cu paine traim ca oameni, ci cu intelesul painii.

Cand ti se fura intelesurile, ti se fura sufletul – si ca om, si ca popor.

Or PSD asta incearca sa faca zilele acestea.

Cred ca poporul poate fi intrebat cu privire la lucrul asta. Nu e un lucru rau, tinand cont de faptul ca tarile care au monarhii sunt tari dezvoltate. Este un proiect de viitor, la care si politicienii impreuna cu presedintele si cu foarte multi factori trebuie sa se aseze la masa sa discute. Nu e un proiect totusi care sa il vanturam pe strada„, a declarat Badalau, la Parlament.

Lasam la o parte incoerenta logica a lui Badalau (“poporul trebuie intrebat”, dar “nu vanturam proiectul pe strada”). De la Badalau nici Dumnezeu nu cere. Perversiunea, insa, e evidenta pentru orice om de bun simt. Prin vocea lui Badalau, PSD incearca sa ne fure mortii. In acest caz, moartea Regelui Mihai. In The Political Lives of Dead Bodies (Vietile Politice ale Cadavrelor) Katherine Verdery analizeaza cum, in Europa de Est, in timpul si dupa caderea comunismului, cadavrele au fost – si ramas – obiectele manipularii politice. [Nota: Intre noi fie vorba, se aplica la fel si pentru Europa de Vest si pentru restul lumii, dar asta ar fi o cu totul alta discutie.]

“Poporul”, a constatat Badalau, s-a emotionat. “Poporul” s-a intristat la moartea Regelui. “Poporul” a strigat, din rarunchi, “Monarhia salveaza Romania!” Sa-i dam, asadar poporului ce vrea – sa fie prostit.

Pentru ca poporul lui Badalau e precum fraierii care, fara macar sa realizeze, vor sa se lase pacaliti la alba-neagra. Stramosii nostri din ramura aia care nu era cu barza, varza si manzul au inventat un test simplu in administrarea justitiei: Cui prodest? Cui ii foloseste acum un referendum “pentru monarhie”? Si cui foloseste acum un referendum “pentru familie”? Cui ii foloseste acum terfelirea acestor simboluri de baza printr-un referendum national? Cui ii foloseste acum deplasarea atentiei de la ceea ce se intampla in Parlament la doua teme deopotriva stupid incitante si stupid polarizante? Cui ii foloseste ca infruntarea prezidentiala sa se transforme intr-o infruntare golita de sens pentru “monarhie” si “familie”? De ce nu pentru “barza” si manz”?

Raspunsul s-ar cuveni sa fie simplu: Asta are, asta n-are, asta e castigatoare.

Nu va faceti iluzii. Mortii sunt politici. De fapt, mortii sunt mult mai utili politici decat vii, pentru ca mortii nu mai pot protesta.

Noi, insa, nu suntem morti.

Nu sufleteste.

Nu inca.

NOTA: Textul a aparut initial pe http://www.contributors.ro


… pentru ca-n limba romana, „a face” nu e un verb de prima mana.  E un verb care pierde oricand competitia cu „a fi„. „A face” tine de om, de „techne„, de arta, dar si de mestesug, de imitatie.  „A fi„, in schimb, nu mai tine de om.  Fiul lui Dumnezeu e „nascut, iar nu facut„, „begotten, not made„,

Cu toate acestea, „a face” e un verb extrem de versatil. Se preteaza la aproape orice, se adapteaza la aproape orice. „O facui si pe-asta!” e o inscriptie pe o piatra funerara din cimitirul Bellu (fostul Patrunjelul), dar o poti „face lata” sau „de oaie” (de ce „de oaie” si nu „de vaca” sau „de bou”?). Folosit la reflexiv, te poti face de rusine, sau de ras, dupa cum te poti face tamplar sau cosmonaut. Poti insa si sa faci pe tamplarul sau pe cosmonautul, ceea ce e cu totul totului o alta mancare de peste (de ce de peste si nu de vita sau porc?). Ba chiar poti face pe prostul. Daca renunti la reflexiv, poti sa-l faci prost pe altul, sa-l „faci din vorbe” sau pur si simplu „sa-l faci„. [Nota: In ultimul caz, sensul e mai degraba de a-l „reface”, de a-l prosti pana-ntr-acolo incat sa se comporte ca o cu totului alta persoana.]

50.1

Exista insa si o „facere de bine” dupa cum exista si „sa faci copii„, „sa faci o scoala” si „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.”

Una dintre cele mai populare forme de salut e „ce mai faci?” – chiar daca, in conditii normale, nu se asteapta nimeni sa-l iei in serios si chiar sa-i raspunzi.

Tineti-va, insa, bine! Astazi voi raspunde chiar fara a fi intrebat.

50.2

Deci:

Am facut, din cate mi se spune, pisu pe registrul de nasteri de la Maternitatea din Brad, cand am fost aratat tatalui meu. De emotie, probabil, sau dintr-un extrem de precoce spirit de fronda impotriva birocratiei in general, si a celei comuniste, in particular.

50.3

Am facut gradinita in ordinea asta – mai intai grupa mijlocie, pe urma, grupa mare, si mai pe urma, grupa mica. Pentru ai mei era mai lesne sa ma trimita impreuna cu Alina, soru-mea, in aceeasi grupa, pana cand Alina a mers la scoala. In gradinita am facut pentru prima oara pisu „din picioare”, ca baietii, si tot atunci am fost pedepsit pentru ca mi-am varat stupidul sortulet albastru in pantaloni, intr-un gest de prematura exprimare a masculinitatii.

50.vanator

Am facut-o pe vanatorul si pe marinarul si pe iepurasul si pe bulibasa tiganilor cu plete si cu pipa (fotografiile cu pricina vor mai fi fiind pe undeva, pe la Brad), si pe mai stiu eu ce, pentru fotografiile de familie si pentru sarbatorile de la gradinita. M-au imbracat la costum, cu cravata, cand aveam vreo doi-trei ani, si a durat decenii pana cand am decis, de buna-voie si nesilit de nimeni, sa port din nou cravata. Pantofi de lac n-am mai purtat de atunci.

50.4

Am facut scoala de la cinci ani, pentru ca era jenant pentru toata lumea sa mai fac inca o data grupa mijlocie din gradinita, mai cu seama ca citeam si scriam deja de vreo doi ani. M-am plictisit teribil in primii ani de scoala. Urasc si astazi bastonasele.

50.Alina.jpg

Am facut liceul la „Liceul Industrial Avram Iancu” din Brad, de unde am terminat cu specializarea „sculer-matriter”, indiferent ce va fi insemnand asta. N-am stiut nici atunci, n-o sa ma apuc acum, la batranete, sa strivesc corola de minuni a lumii comuniste.

50.liceu

Am facut coada la paine si la alimente rationalizate ani in sir, am cumparat, ani la randul, oua si faina si lapte si ulei si ce se mai dadea pe cartela pentru toata familia. Asta, insa, nu m-a impiedicat catusi de putin sa ma bucur de fiece clipa din anii de liceu. Am avut norocul de-a realiza la timp ca e  perioada de gratie, intre copilarie si maturitate, de care se cuvine a profita din plin. Si am.

50.17.2

Am facut cunostinta cu Marcel Petrisor, scriitorul cu ani de puscarie in spate, un om cat un orizont luminat de stele dupa care te ghidezi cand mergi noaptea, pe camp.

50.Petrisor

Am facut armata la 17 ani, spre disperarea unui batalion intreg care n-a putut depune juramantul – si, prin urmare, pleca in prima permisie – pana n-am catadicsit sa implinesc si eu 18 ani. N-a fost vina mea, ci a sistemului, printre carapaturile caruia m-am strecurat initial, si a unui coleg de armata care si-a batut gura despre varsta mea in fata unui colonel, la momentul nepotrivit. Am facut multe prostii in armata, in afara de-a trage cam cu toate armele posibile, de la pistolul TT la mitraliera de pe TAB. Prin urmare, am facut si foarte multe plantoane schimbul II, alea care-ti rupeau putinele ore de somn in doua. Am urat armata cata vreme am facut-o. Mai tarziu insa, in retrospectiva, mi-a placut. E bine sa te maturizezi fortat.

50.armata

Am facut medicina de la 18 ani pana la 25, cand, dupa un an de stagiatura, am hotarat sa renunt inainte de-a fi cu totului tot prins de sistem.

50.17

Am facut revolutia la Brad, unde, dupa cateva ore de marsaluit si strigat prin oras, Zbengu a decis ca „am facut si revolutie, acum sa mergem acasa si sa mancam ceva.” Zis si facut. Zbengu e acum profesor la University of West Virginia.

25.5

Am facut un saptamanal, NU, care mi-a marcat decisiv viata. De atunci am mai facut cateva ziare si am scris cateva mii de articole. Am facut multe prostii, dar si cateva lucruri bune.

25.1

Am facut facultatea de filosofie, pe langa aia de medicina, si-un masterat in Franta in stiinte politice, nu neaparat din dragoste de carte, cat din dragoste de bani din care sa-mi tin familia.

Am facut, dupa cum se poate deduce, o familie (cu Ancuta) si trei copii (Ana, Andrei si Alec).

25.26

Am facut-o si pe dramaturgul. Imediat dupa venirea pe lume a Anei, a avut loc la teatrul National din Targu Mures premiera piesei „Buda – Sau Urma Scapa Turma„. Vreo doi ani mai tarziu, la Teatrul National din Cluj, a avut loc premiera „Manuitorului de Cadavre„. Soru-mea, Alina, sustine ca ar trebui sa scriu o trilogie, ceva cu voma. Inca ma mai gandesc.

N-am facut nimic si am ajuns, fara sa intentionez, in America. Gratie lui Popicu’ Mic (pour les conaisseurs), care mi-a pus numele la loteria vizelor fara sa ma anunte, am dobandit un green card pentru toata familia (mai putin inca ne-nascutul Alec; acolo povestea a fost ceva mai complicata).

Am facut naveta intre Statele Unite si Romania pentru cativa ani, lucrand vara la o fabrica de ciorapi de dama, iar mai pe urma la un centru pentru copii cu handicap, doar pentru a plati biletele de avion dus-intors. In cele din urma, am decis ca trebuie sa decidem. Si am.

San Antonio2

Am facut un masterat in stiinte politice la University of Missouri-Columbia, si un doctorat la Indiana University – Bloomington, in stiinte politice. Si, cumva, am luat Premiul Leo Strauss al Asociatiei American de Stiinte Politice pentru cea mai buna lucrare de doctorat in filosofie politica.

50.Leo.Strauss

Am facut-o pe exploratorul pe Amazon, dimpreuna cu Florin, si-am ajuns pana unde omul alb nu mai pusese piciorul (un afluent necartat – Raul Termitelor – de pe Ampyiacu, Raul Otravit, again, pour les conaisseurs). A fost o alta experienta care m-a marcat pana la praselele sufletului.

amp.2

25.28.1

Am facut cumva si am mai scris si-o carte, la Cambridge University Press.

pipa.1

A fost tradusa in chineza si urmeaza editia romaneasca, la Humanitas.

compromise-chinese-version

Am facut multe altele, bune si rele, dar n-o sa le mentionez pe toate aici. E suficient ca le stiu. Ca nu le-am uitat. Nadajduiesc, nici nu le voi uita pana mor. Ca veni vorba, de-acum nu mai poate spune nimeni „sarmanul, a murit de tanar!” 🙂

Am facut o jumatate de veac – cine-ar fi crezut? Eu, unul, cu siguranta, NU.

b.3

 


… aniversarile de aia sunt aniversari, pentru ca se cuvin aniversate 🙂 Asa ca de asta data am pornit cu Ancutza spre ocean.

Ancutzei ii place oceanul, c-a crescut la cativa pasi de mare. And when she dreams, she dreams big 🙂

Galveston.27.5 (2)

Si de asta data, precum acum doi ani, cand am facut-o praf pe Gheorghita, am avut parte de furtuni. De asta data, insa, ne-am strecurat, cumva printre ele (vreo trei) – fie furtuna tocmai se termina in fata noastra, fie abia ce incepea in oglinda retrovizoare.

Galveston.27.3

Cand e sa ai noroc, ai noroc. Matilda are mai mult noroc decat Gheorghita. Asa merg lucrurile, vorba lui Kurt Vonnegut.

Cand e sa-ti intre cartea, iti intra.

Si pentru ca tot nu era vreme de plaja, am mers la magazine de vechituri.

Galveston.27.2

Si mi-a intrat cartea: Somerset Maugham, Of Human Bondage, prima editie, 1915, aparuta cu o zi inaintea editiei britanice! Cum nu avea nici un pret afisat, am intrebat cat costa: „A! Cartile alea? Fiecare, un dolar!” UNUL! (Evident, am mai luat doua :))

Galveston.27.4

Ajuns in camera de hotel, am facut o verificare. Editia cu pricina se vinde intre 1500 si 7000 de dolari, in functie de conditie, si de-o greseala de ortografie, corectata sau nu in prima editie. Din pacate, in exemplarul meu, greseala e corectata, ceea ce-i coboara pretul pe la vreo 2000 de dolari.

https://www.biblio.com/book/human-bondage-w-somerset-maugham/d/1015772530

Da’ vorba ‘ceea: cine are carte, are parte! 🙂

La anul si la multi ani!

Galveston.27.5

P.S. Seara am mers la un Oktoberfest. Cum comunitatea germana din Galveston e in continuare puternica, carnatul german e carnat, nu hot-dog, iar berea, bere! Cu lucrurile serioase nu ne jucam! 🙂



… in ultimele zile, dupa uraganul Harvey, auzi expresia asta pe toate canalele media – de la televiziuni, la posturi de radio, si de la politiceni, la decani: „Don’t mess with Texas! Houston strong!” Dupa cum am mai scris aici, sunt, de buna seama sloganuri, povesti pe care ni le spunem unul celuilalt, dar ce altceva mai poti face in mijlocul unui dezastru? Razi sau o iei pe aratura! Povestile astea te-ajuta sa te tragi singur de cizme afara din mocirla, precum Baronul de Münchhausen. Cowboys au chiar o vorba: „Pull yourself up by your bootstraps!Harvey.10

Zilele acestea, am dat o mana de ajutor unui coleg de la scoala, a carui casa a fost inundata. Abia acum, vazand muntii de mobila, carpete, electronice, parchet si-mai-stiu-e-ce aliniate de-o parte si de alta a strazilor cat vezi cu ochii, realizezi amploarea catastrofei. Unele cartiere sunt complet distruse. In altele, inundatiile au „functionat” cu precizia de bisturiu de care, credeam pana mai ieri, doar tornadele sunt in stare: pe aceeasi strada, langa aceleasi parauri, unele case au fost inundate, altele, cativa metri mai incolo, nu. O diferenta in elevatie de doar cativa centimetri, pe care altminteri n-o vezi cu ochiul liber, poate face diferenta dintre un dezastru si o usoara incovenienta. Vorba ceea: „Daca nasul Cleopatrei era ceva mai scurt …”

Harvey.11

Complicatiile, insa, nu se opresc aici. Din cauza cererii imense, sunt greu de gasit camioane sau camionete capabile sa mute de colo pana colo mobila ce-a mai putut fi salvata, spatiile de depozitare sunt si ele ocupate, sub lumina de miere de dupa uraganul Harvey, se desfasoara in tacere, pe telefon, o batalie crancena pe un numar limitat de resurse. Mai mult: unele gradinite sa scoli au fost si ele inundate, si ce faci cu aia micii, daca amndoi parintii lucreaza si n-ai unde-i trimite in timpul zilei?

Harvey.12

Si totusi: in ciuda tuturor acestora, lumea inca mai gaseste puterea de-a zambi, oamenii sar sa se ajute cu ce pot. Colegul meu a aruncat, practic, vreo 8/10 din tot ce era in casa. Si, la fel ca el, au procedat toti vecinii. Strada era plina, de o parte si de alta, cu munti de amintiri bune de-acum de aruncat la gunoi. Si el, si sotia, insa, mai aveau timp de cate o gluma, la rastimpuri.

Could have been worse.„/Putea fi mai rau.

Asa e. Un dezastru de felul asta fie te distruge, fie te face mai intelept.

Houston strong!


… in Macondo-ul lui Gabriel Garcia Marquez, dintr-Un Veac de singuratate a plouat patru ani, unsprezece luni si patru zile. In Houston a inceput de alaltaieri, cu uraganul Harvey, dar de ieri incoace a plouat mai mult decat ploua in mod normal intr-o jumatate de an. Pe alocuri, au cazut si o mie de litri de apa pe metrul patrat!

Harvey.6

Multe autostrazi s-au transformat in rauri …

Harvey.7

Oamenii umbla pe strazi cu apa pana la piept.

La noi in cartier n-a fost asa de rau (deocamdata), desi strada s-a facut si ea rau.

Harvey.4

Apa s-a apropiat la trei metri de casa. Trotuarele si trei sferturi din gazonul din fata casei e sub apa. Stai si te uiti cum creste. Ce sa mai si faci? Mai vorbesti cu vecinii, dintre care unii locuiesc aici de peste douazeci de ani si n-au mai vazut asa ceva.

Harvey.2

Totul depinde de cat va mai ploua. Si unde.

Ce sa mai si faci? Te uiti cum copiii se joaca in strada inundata si zambesti.

Harvey.5

Conform Legilor lui Murphy, maine va fi mai rau 🙂

Yet this is Texas! We’ll get through it!