… acum o saptamana, m-am intors dintr-un periplu european – Paris – Cluj – Bucuresti – Paris.

La Paris am fost invitat sa fiu keynote speaker la un colocviu international „Global Ethics of Compromise„. Cu toata parerea de rau, trebuie sa marturisesc ca m-am convins inca o data: daca educatia pana la liceu e mai buna in Europa, ce urmeaza dupa, mai cu seama in materie de studii doctorale, din Franta pana-n Belgia si din Italia pana-n Germania, e la ani-lumina distanta de State Unite – dar numai daca lumina merge inapoi. Continuand pe aceasta traiectorie, Europa nu are absolut nicio sansa de a recupera distanta intelectuala care o separa acum de SUA. Trist, dar adevarat.

Am profitat, insa, de ocazie, pentru a zdruncina niztel convingerile populist-egalitarianiste ale gazdelor franceze, admiratoare, mai mult sau mai putin deschis, ale Vestelor Galbene, ale caror demonstratii am reusit sa le evit, la mustata. La urma urmelor, Vestele Galbene n-ar fi avut niciodata rabdarea de a construi catedrala Notre Dame.

Asa ca le-am vorbit gazdelor despre … aristocratie, care provine de la „aristoi” si „kratos” = puterea celor mai buni. Cand i-am vazut ridicand, neincrezatori, din sprancene, i-am intrebat cine e cel mai bun fotbalist francez. Mi-au spus un nume (aveti a ma ierta daca l-am uitat in clipa in care l-am auzit). I-am intrebat daca li se pare normal ca aomul sa fie platit mai bine decat un pusti care bate mingea in spatele blocului. Au raspuns „da”. Si-atunci i-am intrebat de ce accepta elitismul in fotbal sau in arte, dar nu in politica. Asta i-a pus pe ganduri. Nadajduiesc.

Nadajduiesc ca inca se mai gandesc la intelesul cuvantului „aristocratie”.

De la Paris, am mers la Cluj si la Bucuresti, unde am dat atat de multe interviuri in doar cateva zile, incat la sfarsit ragusisem la propriu (dupa cum se poate constata.)

Am vorbit, de buna seama, in primul rand despre compromis – la romani, la francezi, la englezi si americani, dar nu doar despre asta, ci si despre uitatele invataturi ale Evului Mediu si cum ne-ar putea ajuta in a intelege mai bine binecuvantarile si blestemele aduse de noile media. Cum avem o problema de auto-identificare si cum am ajuns la explozia politicilor identitare, atat de ostile compromisurilor. Intre a nu avea nicio identitate sigura si a te agata de una pe care o aperi cu orice pret, nu e nicio diferenta. Imagineaza-ti, vorba lui John Lennon: Daca n-ai pentru ce muri, n-ai nici pentru ce trai.

Si-atunci te inchizi in tine, intr-o identitate imaginara, dar nu imaginata, pe care o aperi cu orice pret, precum cavalerii de-odinioara isi aparau domnitele si onoarea. Acum, stau la crasma. Si scriu graffiti pe ziduri coscovite.

Unul dintre avantajele vorbitului la nesfarsit despre acelasi subiect e acela ca, dincolo de repetitie, esti practic obligat sa gandesti subiectul din perspective diferite. Asa am ajuns sa fac paralele intre Revolutia din ’89 si revolutia digitala. Intr-un caz, s-au impartit arme poporului, iar oamenii au inceput sa se impuste intre ei, ca prostii. Ca asta a fost parte dintr-o conspiratie bine ticluita sau nu, are mai putina importanta. Important e ca „teroristii” au fost oamenii speriati de … teroristi. In cazul revolutiei digitale, i s-a dat poporului informatie, iar oamenii au inceput sa se impuste intre ei cu aceasta informatie, ca prostii. Ca asta e parte dintr-o conspiratie bine ticluita sau nu, are mai putina importanta. Important e ca „dusmanii identitari” sunt oamenii speriati de … „dusmanii identitari”.

https://pressone.ro/alin-fumurescu-politolog-daca-s-ar-da-maine-o-lege-ca-toti-trebuie-sa-aveti-cont-de-facebook-jumatate-dintre-voi-nu-v-ati-face/

http://revistasinteza.ro/toata-lumea-e-speriata-de-polarizarea-care-se-petrece-in-prezent/?fbclid=IwAR3m-BWlsrQLkEyuaKcsnkOaJL1nDGi6P9mDJOlrr-_3xpUvEWnDT_elhJM

Si tot acum o saptamana am realizat ca razboaiele cu gloante nu sunt altceva decat materializarea unor altfel de razboaie – razboaie asupra intelesurilor. Razboaie asupra cuvintelor. La inceput, bataliile se dau asupra cuvintelor. Gloantele, bombele si tancurile vin mai tarziu, ca o consecinta fireasca. Iar in acest razboi, in mijlocul caruia ne aflam fara sa ne dam seama, nu se mai fac compromisuri. Vorba ‘ceea: à la guerre comme à la guerre.