… socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ :)

07iul.18

… (si) de aia e bine ca roman in America. Vii dintr-o cultura in care nu stii niciodata la ce sa te astepti. Cand pleci la piata, stii ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. Pleci pregatit pentru orice. Esti tot timpul in garda. Cum v-am mai spus, Houston e orasul care nu se mai termina. Acum cateva zile, am descoperit o zona din downtown de care habar nu aveam, ba chiar si o parte a campusului University of Houston unde nu mai pusesem piciorul (si sunt aici de patru ani!) Asa ca azi am decis sa mergem la o piata la care nu mai fusesem, dar despre care auzisem ca ar fi cu produse „organice”.

Zis si facut. Vreo 30 de kilometri si vreo 25 de minute mai tarziu (sambata, autostrazile sunt destul de libere), iata-ne ajunsi. In the middle of nowhere. Nici o sansa sa intalnesti pe acolo ceva milionari 🙂 Era o piata cu mexicani, pentru mexicani. Jumatate dintre oamenii de acolo nu vorbeau engleza. Nici noi n-am copilarit insa in Martha’s Vineyard, asa ca nici macar n-am ridicat din sprancene. Ba, sa nu mint. Am ridicat, dar de placere.

Targ.5

Fructe si legume proaspete – multe dintre ele pe care nu le mai vazusem nicaieri – la preturi derizorii. Si piersicile aveau parfum de piersici, si rosiile aveau gust.

Targ.6

Partea care mie, unuia, mi s-a parut cea mai fascinanta, n-a fost cea de legume si fructe, ci cea de „targ”, cu de toate, intr-o devalmasie adorabila. Crucifixe din plastic amestecate cu inorogi roz, amulete, fructe uscate, seminte de te miri ce, dulciuri, ba chiar si hartie igienica.

targ.4

Si ceaiuri – ceaiuri care te puteau vindeca de orice, de la alcoolism si impotenta, la infertilitate si diaree. (N-am incercat :))

Targ.3

Lumea relaxata, asa, ca de sambata, plimbandu-se lenesi de la o taraba la alta, sporovaind intre ei si cu vanzatorii, fara nicio graba. Macar un sfert dintre clienti pareau ca se cunosc cu vanzatorii. In orice caz, vorbeau ca si cum s-ar fi cunoscut. Timpul avea rabdare cu oamenii. Oamenii aveau rabdare cu timpul. Vanzatoarea de la casa avea un ceas pe al carui ecran era un Iisus roz. Induiosator.

Dupa ce-am umplut sacosele, am mers la Central Market – o nimica toata de alti vreo 15 kilometri. Tot o piata „organica”, dar alt cartier. Alta lume. Aici, da, aici puteai intalni milionari – de preferinta hipsters. Totul facut sa-ti sugereze „intoarcerea la natura”, de la carucioarele verzi, la pungile de hartie, la laditele din lemn frumos imbinate. Ordine si disciplina, curatenie, bonuri de ordine la carne, paine, etc. Toate organice, pestii prinsi „in the wild”, vitele hranite cu iarba, putin gluten si altele daunatoare sanatatii.

Targ.2

Oamenii civilizati, isi dadeau intaietate cand isi ciocneau carucioarele, multi cu vreo cafea de 5 dolari in mana, sau vreun smoothy organic (asta e ceva mai „piparat”). Nu era insa aceeasi leneveala ca dincolo. Vanzatorii se miscau eficient, nimeni n-avea timp de stat la povesti, si, oricum, nimeni nu se cunostea cu nimeni. Ii infratea dorinta de intoarcere la natura, de a trai simplu, de a salva planeta si de a respinge consumerismul. Asta costa al naibii de mult.

Targ.1

Aceleasi produse pe care dincolo le gaseai aruncate la gramada, aici stateau organizate si ambalate frumos, doar ca la pret triplu. Ce-i drept, dincolo nu aveau fineturi precum lapte de migdale. Dar nici astia nu aveau ceaiuri pentru vindecarea infertilitatii 🙂

Va las pe dumneavoastra sa va alegeti targul. Eu, unul, mi l-am ales.

 

 



No Responses Yet to “… socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ :)”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: