… stiu, n-am mai scris de multisor, dar aveti a ma ierta. Nu e chiar lesne sa schimbi – si tot pe fuga – atatea fusuri orare, tari, orase, impresii. Ba chiar si bani 🙂 – dolari, franci elvetieni, euro, lei.

Astazi, despre Paris – mon premier amour! Aici, ca arbitru, s-ar putea sa fiu partinitor. Am iubit Parisul cu muuult inainte de a-l vedea pentru intaia oara. Cred ca l-am iubit de cand am inceput sa invat franceza, de pe la trei ani. Cred si acum ca limba franceza e cea mai frumoasa limba ca sonoritate, are un je ne sais quoi, pe care nici o alta limba nu-l are.  I-am invatat nu atat istoria cat istorioarele, i-am cunoscut nu atat capodoperele cat stradutele, nu atat regii si filosofii, cat sansonetele.

Am visat Parisul inainte de a-l cunoaste.

Iar cand l-am cunoscut nu m-a dezamagit.

Am avut norocul de-a merge la Paris de suficiente ori pentru a ma „plictisi” de el. Stati! Inainte de-a ridica, mustratori, din sprancene, ingaduiti-mi sa va explic ce inteleg prin „plictiseala” in acest context. Ca-n orice amor, a te indragosti e usor. Iubirea, insa, se cladeste abia atunci cand fluturii au inceput sa oboseasca a mai falfai, cand intervine obsinuinta, cand intervine, cu alte cuvinte, „plictiseala”.

Nu poti cunoaste – si, deci, nici iubi – cu adevarat un om sau un oras pana nu te-ai „plictisit” de el. Cand te plictisesti de-un oras, nu te mai repezi, ca orice disperat de turist, sa „vezi Luvru” (n-ai cum sa-l vezi daca nu-i aloci macar o saptamana; cu alte cuvinte, daca nu apuci sa te „plictisesti” de el), Turnul Eiffel, Notre Dame, Sacre Coeur sau mai stiu eu ce.

De-abia cand te plictisesti de Paris, de-abia atunci incepi sa-l vezi cu adevarat. Ai timp sa „flanezi”, sa pierzi vremea pe vreo terasa, privind spectacolul strazii, sa fii atent la detalii. Bunaoara, ca la metroul din Paris, dar si in multe alte locuri, nu sunt rampe pentru handicapati (am vazut femei carandu-si in brate caruciorul; pe una dintre ele am si ajutat-o – celelalte erau insotite :); sau ca, spre deosebire de alte orase, aici zdrobitoarea majoritate a chelnerilor sunt barbati (in atentia doamnelor, de obicei tineri, aratosi, amabili si connoisseurs).

La o iubita de care te-ai plictisit, gasesti intotdeauna ceva care te surprinde – un zambet la care nu te-ai fi asteptat taman atunci, un nou rid fermecator, un gest de tandrete care te ia prin surprindere, in locurile cele mai familiare. In Paris, in locurile cele mai familiare, gasesti inca strazi pe care inca nu le-ai mai vazut, un nou graffiti, un alt bistro.

Personal, m-am bucurat ca pana si in ziua de astazi, daca faci doar cativa pasi dincolo de potecile batute de sute de turisti, ai, in continuare, Parisul „tau”.

Doar cateva exemple, ca nu vreau sa „le stric” inocenta.

In spate la Sacre Coeur, de-acolo de unde incepe Montmartre-ul adevarat, nu era nimeni. Nimeni!

Si, daca tot veni vorba, putin mai jos de infernal-de-aglomeratul Place du Tertre, pe partea dreapta, e Chez Plumeau (va rog frumos, nu imprastiati zvonul, ca se aglomereaza si asta), de unde ai si o priveliste a Parisului pe care din Place du Tertre doar ti-o poti imagina.

Lumea se inghesuie la Luvru si Palais Royale, dar nimeni nu hoinareste prin Jardin des Tuileries.

Catedrala St Germain l’Auxerrois, aproape la fel de frumoasa ca Notre Dame, e aproape pustie.

La fel si cheiurile Senei, de cele mai multe ori.

Turistul alearga in turma, si nici parizianul nu are toata ziua timp de zabava.

(Va urma, pentru ca Parisul nu merita doar o liturghie :))