… inaintea cinei, insa, a fost pranzul (sic!). Servit in campus. Campusul Universitatii din Lausanne e nou, de prin anii ’70, desi universitatea are cateva sute ani vechime, prin urmare la fel de urat precum cel al Universitatii din Houston, construit prin anii ’30 : cladiri functionale, cu toate cele necesare si moderne, dar niste paralelipipede de beton si sticla, fara pic din farmecul cladirilor si campusurilor de odinioara, de la Princeton, la Harvard sau Yale. Sau chiar si Indiana University – Bloomington. Pozitia, insa, e unica – din nou, pe malul lacului Leman, cu Alpii francezi, acoperiti de zapada, in fata.

Mancarea, la fel, absolut exceptionala, cu atat mai mult cu cat vorbim aici de un restaurant de „campus universitar”. Nu intru in detaliile cu vitei, sosuri si hamsii, din  doua motive. Primul, pentru ca nu vreau sa va fac pofta. Al doilea, pentru ca nu ma pricep :)) Nu sunt, din fire, sofisticat, ba dimpotriva. Am avut, insa, norocul, de-a lungul vietii, de-a manca la restaurante care mai de care mai faimoase, pe unde-a mancat Regina Angliei sau nu-stiu-ce-presedinti, y compris ai SUA, dar „vitelul cu hamsii” intra cu siguranta in Top 10.

Masa de seara – cum altfel? tot pe malul lacului, cu vedere spre Alpii francezi – o alta experienta. Aici un coleg, bosniac crescut ca adolescent in Elevtia, partea italiana, cu scoala facuta in partea franceza, un doctorat in Germania si-un fellowship la Princeton, s-a dovedit mai francez decat toti francezii. Repet: nu intru-n detalii. Cele mai bune mancaruri raman tot cele traditionale, oricate linii artistice de ciocalata tragi pe langa ele. Dar trebuie sa stii sa-ti iei o bere la inceput, locala, de apero (asta e o mica blasfemie, dar una care – am descoperit cu placuta surprindere – nu e chiar rusinoasa; dupa ce mi-am comandat una, jumatate dintre colegi au indraznit si ei), pe urma, normal, sa asortezi vinul etc. Dar sa iei un platou de branzeturi inainte de desert, pe urma un espresso, putin inainte de miezul noptii, asta e ceva ce pana si un taran ca mine poate sa aprecieze. „And the digestive?” intreb, ca taranul. „The digestive comes after coffee.” Vine dupa cafea. Asa a si fost – o grappa locala 🙂

Nu degeaba „savoir-vivre” e o expresie frantuzeasca.

Oamenii astia vorbeau toti intre trei si cinci limbi: franceza, engleza, germana + sarbeste, ruseste, ungureste, italiana, spaniola, sau te miri ce dialect din Africa de Sud (nu glumesc catusi de putin!) Asta, ca romano-american, care vorbeste doar engleza, franceza si roamana, m-am simtit usurel handicapat.

Pe drumul inapoi spre hotel am vorbit mult despre diferentele dintre sistemul academic american si cele europene. Din nou fara a intra in detalii tehnice, America e la ani lumina de Europa.

Ca european, mi se frange inima.

Ca american, ma simt umilit.

Nicicum nu-i bine.

Glumesc ?

Pana acum, America vs. Europa – 1 – 1!

(dar va urma …Partida inca se joaca)