… Gongul – prima runda! Nu ca asta ar fi un „meci” care, pentru mine, s-ar desfasura pentru intaia oara, dar este primul din acest an. America versus Europa (si cateva tari din Europa, una versus cealalta).

Sa-ncepem. Am fost invitat la o conferinta internationala in Lausanne inca de anul trecut. Acum cateva luni ni s-a comunicat data limita pentru a „circula” lucrarile intre toti participantii – 10 aprilie. Fiind o mini-conferinta, un workshop cu vreo 12 participanti, fiecare participant facea cate o prezentare si era comentatorul principal al unui alt participant. Restul comentariilor – la libera alegere. Disciplinat, mi-am trimis prezentarea inca de pe 2 aprilie (lucrasem la ea din decembrie). Organizatoarele, ambele elvetience la origine, dar una profesoara la University of Venice zilele acestea, cealalta in Lausanne, si le-au postat in 10 aprilie. Pana in 15 aprilie, nimeni n-a mai postat nimic. Din 15 pana prin 20 aprilie, au mai postat un olandez, un danez, un irlandez, o nemtoaica si … cam atat. Intre 20 si 23 aprilie au postat restul. In 24 a fost postat ultimul articol.

Conferinta a inceput pe 25 aprilie, la noua dimineata. Si nu s-a enervat nimeni. In afara de mine.

O conferinta programata cu un an inainte.

In Elvetia, tara ceasurilor … elvetiene.

Conferinta a mers la fel. Pentru necunoscatori, la fiecare prezentare exista un asa-numit „time-enforcer” („pastratorul timpului„, daca preferati), a carui principala sarcina, in afara prezentarilor generale, este sa anunte cand vorbitorul mai are cinci minute, trei, gata, sa anunte „comentatorul” cat timp mai are,  sa faca o lista cu intrebarile celorlalti participanti, si sa se asigure ca fiecare se incaderaza in timpul delimitat.

Nu e un lucru de saga, nu atunci cand lucrarile se desfasoara zilnic de la 9:00 dimineata la 17:30, cu pauze de 10 minute si una de doua ore, pentru pranz.

Oameni destepti, prezentari interesante, intrebarile si criticile asisderea, ce s-a intamplat? „Pastratorul timpului” („pastratoarea„, in prima parte) s-a sfiit sa-i traga pe participanti de maneca – si pe prezentatori, si pe comentatori si pe contribuitorii la Q&A sessions (Questions & Answers – Intrebari & Raspunsuri). I-a tras timid, „mai sunt trei minute” sau „a expirat timpul„, dar oamenii si-a vazut de-ale lor, dupa o scurta inclinare de cap, semn c-au inteles avertismentul. Ce sa le faci? Sa le tai capetele?

La sfarsitul ultimei pauze, care din zece minute se transformase din nou in douazeci, trei participante, printre care si „pastratoarea timpului„, mi-au cerut parerea cu privirea la discutia inflacarata pe care tocmai o purtau. Le-am raspuns ca mi-as aduce cu mare placerea contributia la discutie, daca nu am fi „behind the schedule„, intarziati fiind deja cu o ora si jumatate. In doua ore trebuia sa ajungem si la hotel, sa ne schimbam si primenim si sa ajungem si la restaurant, pentru cina.

Ca unul venit din America, cu intarzierile de rigoare pe aeroportul din Paris, si vreo cinci ore dormite din ultimele 48, insistam, nepoliticos, pe punctualitate. Mi s-a reprosat, mai in gluma, mai in serios, ca sunt „tiranic”, dar lumea s-a asezat la masa pentru ultima prezentare. Asa, abia, am reusit cu totii sa ajungem la restaurant, pentru cina, nu pe la 19:30, ci pe la 20:30 („nici o problema, am sunat si am schimbat rezervarea„).

Mi s-a parut ca sunt la Portile Orientului.

Scorul primei runde America-Europa? 1-0!

Pe urma, a venit cina 🙂