… Robert Nozick a fost un filosof american de succes. A inceput de foarte de la stanga, ca membru al unui obscur partid socialist, pentru a ajunge la Harvard foarte la dreapta, in tabara libertariana. S-ar putea spune ca, pana aici, nimic neobisnuit. Vorba ceea: Cine pana la treizeci de ani nu e de stanga, nu are inima. Cine dupa treizeci de ani nu e de dreapta, n-are minte. In cazul lui Nozick, insa, povestea e ceva mai complicata – omul a sarit, efectiv peste noapte, dintr-o extrema in cealalta. O asemenea metanoia a fost dificil de gestionat pana si de Saul pe Drumul Damascului, daramite pentru Nozick. Scrierile sale sunt un efort, cinstit, fara doar si poate, de a-si explica rational alegerea facuta, cu tot riscul impingerii teoriei pana la absurd – in numele realismului.

Cartea „Anarchy, State, and Utopia” („Anarhie, Stat si Utopie„) l-a propulsat rapid pe culmile filosoficesti americane, nu in ultimul rand pentru ca ataca teoria unui alt filosof american la moda, John Rawls. [NOTA: „Culmile” filosofiei americane sunt asa, mai colinare, cum se spunea pe vremea mea la geografie. Le urci fluierand, cu mainile-n buzunare. Cine vrea senzatii tari n-are incotro – trebuie sa se intoarca pe batranul continent.] Rezumand excesiv, Nozick pledeaza pentru un stat minimal (in acceptiunea libertariana a cuvantului), singurul care ar putea acomoda, realist vorbind – sustine el – atat utopia anarhiei cat si pe cea diametral opusa, a statului-asistential (daca nu totalitarian de-a dreptul). Pentru a-si consolida argumentul, Nozick nu ezita sa se foloseasca de biologia evolutionista, genetica, rational choice theory, logica analitica, science fiction (ce-ar fi daca am putea crea niste oameni cu anumite caracteristici?, etc) dar si de alde Socrate sau Einstein. Cate putin din fiecare, cate ceva pentru fiecare, ca de aia e o piata libera, nu? Alege fiecare ce vrea. Daca P, atunci Q.

Pe undeva pe-aici, prin mijlocul demonstratiilor rationale, Nozick se impiedica de dragoste. Spre cinstea lui, nu se preface ca n-o vede, nu intoarce gandul de la subiect, dar nici nu are pretentia ca-l poate gestiona cu uneltele rationalitatii instrumentale in care e atat de versat. [NOTA: Cu titlu anecdoctic, daca tot veni vorba, Nozick a fost casatorit, a facut doi copii, dupa care a divortat si s-a recasatorit cu o poeta, relativ celebra si ea, in ciuda numelui imposibil de pronuntat – Gjertrud Schnackenberg.] Zice el asa:

„An adult may come to love another because of the other’s characteristics; but it is the other person, and not the characteristics, that is loved. The love is not transferrable [sic]  to someone else with the same characteristics, even to one who ‘scores’ higher for these characteristics. And the love endures through changes of the characteristics that gave rise to it. One loves the particular person one actually encountered. Why love is historical, attaching to persons in this way and not to characteristics, is an interesting and puzzling question.”

Si gata. Nozick trece mai departe. In traducere, paragraful ar suna cam asa:

„Un adult poate sa iubeasca un altul/a datorita trasaturilor celuilalt, dar iubeste cealalta persoana, nu trasaturile acesteia. Dragostea nu este transferabila altcuiva cu aceleasi trasaturi, chiar daca acel altcineva ‘sta mai bine’ la aceleasi categorii. Iar dragostea rezista schimbarilor in trasaturile care au iscat-o. Iubesti persoana pe care ai chiar intalnit-o. De ce dragostea e istorica [nota: Nozick folseste termenul „istoric” intr-un sens particular, de care ne e cazul sa ne ocupam acum], atasandu-se de persoane, iara nu de trasaturile acestora e o intrebare interesanta, care te pune pe ganduri.”

Si mai pe romaneste: Gigel o poate iubi pe Marioara, si-si poate chiar imagina c-o iubeste pentru cum arata, cum gandeste, cum gateste, cum scrie sau pentru cat e de buna la pat. Insa dovada ca Gigel se inseala explicandu-si asa dragostea e limpede: Gigel n-o iubeste pe Vasilica, o fata care arata mai bine decat Marioara, gandeste mai bine, gateste mai bine, si e mai buna la pat. Mai mult: Gigel continua s-o iubeasca pe Marioara si dupa ce Marioara se ingrasa, se tampeste, arde mancarea si nu mai are chef de prostii la pat. Sa vezi si sa nu crezi! Unde e logica aici? Unde e rationalitatea? Nu iubesti „pentru x, y, sau z”. Nu te lasi de iubire pentru ca non-x sau non-y sau non-z. Nu. Iubesti pur si simplu. Neconditionat, pentru ca de aceea e iubire. Nozick e puzzled. E nedumerit.

Isi foloseste insa nedumerirea pentru a aplica o lovitura mortala socialismului. Mortala, pentru ca logica. Orice sistem de redistribuire in numele justitiei sociale, zice Nozick, indiferent ce algortim de re-alocare foloseste, ce principiu, ignora cu necesitate dorinta de a darui. Ignora, altfel spus, dragostea neconditionata, alegand sa se concentreze pe cine si cat trebuie sa primeasca, pentru ca asa e drept. Dar daca cineva vrea sa daruiasca? Sa daruiasca asa, nu pentru ca e drept, ci pentru ca vrea sa daruiasca? Nu se strica atunci „donatorul” balanta distribuirii juste? Un copil, sa zicem, care primeste din partea parintilor mai mult decat primesc de la stat alti copii, nu este oare avantajat? Ba este, fara doar si poate. Ionel va avea un avantaj din start fata de Georgel, ca sa nu mai vorbim de darurile naturale, gen Mozart v. Salieri. Dar, daca asta e nedrept fata de altii, mai ne-iubiti, ca sa zicem asa, sau fata de altii, iubiti de persoane mai putin inzestrate sau mai putin generoase, ce urmeaza? Sa interzicem daruirea neconditionata? Sa interzicem, cu alte cuvinte, dragostea? Il interzicem pe Mozart pentru ca-l dezavantajeaza pe Salieri?

Nu mi-am propus aici sa discut validitatea argumentelor lui Nozick, in general, si, cu atat mai putin, aplicabilitatea lor in lumea „reala”, in particular. Vreau doar sa subliniez ironia situatiei: Un om cu pretentii de rationalitate suta-la-suta, precum Nozick, foloseste impotriva adversarilor ideologici cu aceleasi pretentii de rationalitate, o arma „nucleara” – dragostea. Rationala in irationalitaea ei, dupa cum o stim inca de la Paul, fost Saul, in Corinteni 13 – cu o conditie: sa fie dragoste. Adica nu „pentru ca”.

„Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata.”

Rational choice theory, cum ar zice Nozick.

NOTA: Textul a aparut si pe http://www.contributors.ro