… e lesne uneori, mai cu seama cand, tehnic vorbind, nici macar nu e a ta, ci a bunicilor tai. Sau poate chiar a strabunicilor. Dupa ce bunicii mei dinspre partea tatei au murit (la cateva zile distanta unul de celalalt), pe cand eram inca un pustan, am vazut crucea asta pe un perete al casei din Branesti, judetul Gorj.

Nu e exact ceea ce s-ar numi o cruce ortodoxa – Iisus avea chiar si brate decupate din lemn, din cate am inteles, atata doar ca disparusera de multisor; li se mai vede, pana in ziua de astazi, doar urma. E, de fapt, o cruce pe cruce. Cum insa fratele tatei fusese preot (ii am si Biblia), am asumat – atunci ca si acum – ca aceste discrepante nu vor fi fiind nici un capat de tara ortodoxa. Crucea mi-a placut din primul moment, asa ca am primit-o la prima cerere.

De atunci, Iisus cel pictat s-a mai sters nitzel, dar sa nu uitam ca au trecut vreo 40 si ceva de ani de atunci, si-a calatorit mult. Crucea asta m-a insotit pe unde am stat, de la Cluj in America. Nu mai recapitulez acum, dar a schimbat mai bine de sase dormitoare.

Am purtat-o, cum ar veni, peste tot. Si mi-a dat, de fiece data, senzatia ca nici n-am plecat de undeva, altundeva. Crucea era si este la locul ei, pe peretele din dormitor.

Si aici, la casa noua. Sa fie intr-un ceas bun.