… Romanul economicus – Sau cum se topeste un popor sub ochii nostri

27Iul16

Motto: “- Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare? Cosmonaut? Tamplar? Preot?”

“- Bogat.”

… e grav. E trist-amarui cu gust de fiere. E deprimant. E dincolo de ingrijorator. Opinia publica din Romania (si agenda mass media, ca oricum nu mai exista diferente) e ocupata cu alte crize: terorism, imigranti, coruptie, sistemul sanitar, educatie, s.a.m.d.. Prin urmare, cifrele de la admiterile la universitati au fost expediate in cateva minute si nu au starnit nici o reactie. Pacat. S-a ratat astfel o discutie sobra despre radacina tuturor crizelor de mai sus.

Tinerii din ziua de astazi, romanii de maine, “se orienteaza”. Sunt pragmatici. Cele mai cautate specializari au fost, conform datelor publicate, limbi moderne aplicate, IT economic, medicina si drept. Cele mai putin dorite? Filosofia si fizica. Traian Basescu a fost razbunat. Noua generatie a inteles ca poporul prea multi filosofi si prea putin chelneri, asa ca procedeaza in consecinta. Aci nu mai e vorba despre prudenta (phronesis, cum ii spuneau grecii) care-ti spune sa nu te faci vizitiu de diligente dupa ce-a aparut trenul, sau rotar dupa ce-au aparut cauciucurile. Ala e bun simt. Aci e vorba de ceva mult mai grav – de o inaclaire a rostului vietii la scara unui intreg popor.

A-ti alege ce vrei sa faci in viata, nu e lucru usor. Posibilitatile sunt multiple, iar criteriile de alegere, subiective, de multe ori. Cand eram de vreo cinci ani, visam sa ma fac tractorist. Fara gluma. Era nenea ala pe tractorul de pe moneda de un leu, ce ara ogoarele patriei sub un soare bland rasarit de dupa munti. Parea un om fericit. Apoi am vrut sa ma fac, in ordine, tamplar, geolog, speolog, scafandru, biolog marin, scriitor, farmacist – de obicei ca urmare a unor carti, oameni intalniti, vazuti prin filme, etc.. Am fost norocos. Tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, nu m-a contrazis niciodata si nici n-a incercat sa-mi schimbe opiniile pe tema asta. Mi-a zis doar atat: “Sa faci ceva ce-o sa te pasioneze o viata, si ceva la care sa fii printre cei mai buni.” Or asta nu se mai intelege in ziua de astazi – si anume ca miza alegerii unei profesii, a oricarei profesii, e uriasa. Nu alegi doar ce vei face, ci si ceea ce vei fi. Nu degeaba in romaneste nu intrebi copilul “ce vrei sa faci cand vei fi mare?” ci “ce vrei sa te faci?” Tu, pre tine insuti. Si nu degeaba in germana „Beruf” inseamna deoptriva “meserie”, dar si “vocatie” sau “chemare”. Asa, putem intelege mai bine de ce “meseriasii” nemti au o reputatie atat de buna de-a curmezisul planetei – pentru ei, meseria e o vocatie, o chemare.

N-ar fi nici o problema daca toti tinerii care s-au inscris la facultate anul acesta ar fi cu adevarat pasionati de limbi straine aplicate sau de IT economic (indiferent ce va fi insemnand si asta), medicina, etc. Bunul simt, insa, ma face sa ma indoiesc. Bunul simt imi spune ca acesti tineri s-au orientat spre profesii care par sa le asigure un loc de munca si-un trai cat mai tihnit (material vorbind, desigur). De altfel, toti profesorii intervievati, de la diferite facultati (inclusiv cea de Fizica, a Universitatii Bucuresti) au incercat sa-si “vanda” specialitatea in termeni strict economici: se gaseste de lucru (sic) si se castiga bine. Asadar, nu-ti cauti o profesie, nu-ti urmezi o chemare, nu alegi o vocatie, ci un job, ceva “de lucru”! Sa nu stai cu mana-n san sau cu ea intinsa. Nu te faci ceva, ci iti faci de lucru. Ce mai conteaza daca vei face toata viata ceva ce te plictiseste, in cel mai bun caz, si urasti, in cazuri mai grave? Important e sa ai “de lucru”, sa n-ai ragaz nici de gandit, nici de regrete.

Cand, la optesprezece ani, ai renuntat deja la visul de a te face ceva, i.e., de a fi cineva, e grav. E trist-amarui cu gust de fiere. E deprimant. E dincolo de ingrijorator.

E o chestiune de pierdere asumata a identitatii. Facand ceva, orice, doar pentru a-ti asigura un trai tihnit presupune automat ca ai renuntat la propria-ti identitate. (In Republica, Cartea I, Socrate ii spune lui Trasymachus ca pastorul nu e pastor pentru ca face bani, ci pentru ca are grija de oi, medicul nu e medic pentru cat castiga, ci pentru ca vindeca, la fel si capitanul unei corabii – altminteri le-am spune tuturor la fel: “facatori-de-bani”.) Daca nu ai o “chemare”, daca nu-ti poti descoperi nici una in afara de aceea de a face bani, se cheama ca ai renuntat, de buna voie, la tine insuti. Ai ales sa fii doar un “facator-de-bani”, adica nimic. Pentru ca banul nu e “ceva”. Banul e nimic. E o conventie. Un “spuneam ca”. Nu degeaba oameni precum Warren Buffet sau George Soros, care au facut averi uriase invartind, practic, banii de colo-colo, incearca, cu totii, sa se implice in felurite proiecte, politice, sociale, de caritate, etc. Vor si ei sa incerce senzatia ca au facut ceva. Pentru ca a face bani, oricat de multi bani, nu inseamna ca ai facut ceva. Banii n-au miros, de aceea nici identitate nu au.

Or toate crizele cu care ne confruntam astazi, in Romania sau aiurea, isi gasesc radacinile, mai mult sau mai putin directe, in criza de identitate. Te faci (sic) terorist, nu pentru ca esti sigur de Islam, ci tocmai pentru ca nu esti sigur de identitatea asta. Te lasi corupt, ca medic, mecanic auto, instalator sau profesor, nu pentru ca esti sigur de idntitatea ta de profesionist, de meserias, ci tocmai pentru ca nu esti. Te vezi doar ca un ineficient facator-de-bani. Dar, daca nu vrei, daca nu visezi sa te faci tamplar sau doctor sau cosmonaut sau invatator, nici roman nu vei putea fi. Deci, nici european, crestin, sau mai stiu eu ce. Nu vrei sa visezi ca te faci ceva, pentru ca nu esti ceva. Cineva. Ti s-a inaclait viata inainte chiar de a incepe si nici macar nu iti dai seama. Cum spunea Václav Havel inca de prin 1988: “Tragedia omului modern nu e aceea ca stie din ce in ce mai putin despre rostul propriei vieti, ci ca asta il deranjeaza din ce in ce mai putin.”

PS Din promotia 1985 a Liceului industrial Avram Iancu din Brad, judetul Hunedoara, specialitatea sculer-matriter, doi au ajuns profesori la universitati din SUA. Unul face fizica teoretica, celalalt filosofie politica.

PPS Textul a fost publicat si pe http://www.contributors.ro

 

Anunțuri


One Response to “… Romanul economicus – Sau cum se topeste un popor sub ochii nostri”

  1. 1 alex

    In Romania procentul celor care au un job care le place / fac ce le place e neglijabil.
    Ajungi sa te gandesti la astea si sa pui intrebi de genul „hm dar mie-mi place ce fac la birou 9 ore zilnic?” doar la o anumita varsta si maturitate, si doar in cazurile fericite cand iti permiti asa ceva.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: