… ati fost vreodata curiosi sa aflati etimologia cuvantului … „curios”? Nu? Curios! In greaca veche „kurios” insemna Domn sau Stapan. Capul familiei, stapanul gospodariei, cel care se ingrijea de toti si de toate era „kurios”. Deloc surprinzator, in Noul Testament, Iisus apare drept „kurios„, i.e., Domn si Stapan.

In latina, „cura” insemna de asemenea „a avea grija”, „a ingriji”, „a obloji”, „a vindeca” – de unde si „curativ” in romaneste. „Curiosus” in latina avea sensul de „cu grija”, „atent”, „iscoditor”, dar si „a-ti vari nasul un pic prea mult in treburile altora”, „a te baga acolo unde nu-ti fierbe oala”. Sensul se transmite aproape intact in franceza veche, „curios” (in franceza moderna „curieux„), dar mai dobandeste unul – acela de „ciudat”, „neobisnuit”, sens pe care, de altfel, il gasim si in limba romana: „E curios ca s-a intamplat/a zis/a facut asta!”De ce? pentru ca doar ceea ce e neobisnuit starneste … curiozitatea, i.e., interesul, adicatelea grija. Cu acest sens, „curious” apare si in engleza pe la 1715, toamna. Si tot cam pe-atunci, in cataloagele bibliotecilor englezesti, „curious” incepe sa fie echivalat cu „erotic” sau chiar de-a dreptul „pornografic”. Pornografia era inca doar o curiozitate.

Ce concluzii putem trage de-aici? Iata doar cateva, pe fuga (raman deschis – curios sa aflu, daca preferati (sic) – altor sugestii).

(1) Ne-am cam pierdut curiozitatea fata de curiozitate – nu e nici o gluma, desi pare doar un joc de cuvinte. Ne-am blazat, adicatelea. Nimic nu ne mai poate retine atentia, nimic nu ne mai poate starni curiozitatea. Functionam, in marea majoritate a timpului, in virtutea inertiei. ce-i drept, dam click pe head-lines, verificam the tweets si Facebook accounts, dar n-o mai facem de curiosi, i.e., pentru ca ne pasa, pentru ca ne intereseaza, pentru ca avem grija. O facem din reflex, precum cainele lui Pavlov. Ne ingrijim de ceva „pret” de doua-trei click-uri. „Pret” nu e nici el intamplator aici. Time is money.

(2) Asta, la randu-i, presupune (cel putin) alte doua : (a) Ca nu mai simtim ca lumea a fost creata anume pentru fiecare dintre noi (cum zice in Sinhedriu), adicatelea ca nu mai avem responsabilitate personala pentru ea, cu bunele si relele ei, ca nu mai suntem implicati in lume, atenti la ea in toate detaliile, si nu mai credem ca ne revine noua, personal, s-o gospodarim. Cu alte cuvinte, ca nu mai suntem „kurios” in sensul initial al cuvantului. Si cum am putea fi, daca la nivel individual ne repugna ideea de ierarhie, de Domn si Stapan? Doar toti suntem egali, nu? Suntem cu totii responsabili, adica nici unul. Dar (b), aceasta arheologie etimologica (sa-i dam si lui Foucault ce-i al sau), ne reaminteste deoptriva ca, la nivel colectiv,  exista in curiozitatea prost inteleasa un pericol la fel de mare, ce nu se cuvine a fi ignorat: acela de a-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala. Pentru ca nici individual, nici colectiv, noi nu suntem dumnezei (desi de multe ori, la nivel colectiv, actionam ca atare) sa ne fiarba toate oalele in toate dormitoarele: Nu sunt toti si toate date in seama noastra.

(3) In fine, dar nu in cele din urma, ca se cuvine a ne gospodari curiozitatea cu macar aceeasi doza de intelepciune practica de care – teoretic, cel putin – dam dovada cand ne gospodarim familiile: atenti la tot si la toate, vorba lui Doinas (pentru ca adevartul exceptional se ascude sub masca banalitatii), dar la fel de atenti si la a nu ne vari cu cizmele in sufletul omului. Cum zicea un clasic inca-n viata, orice om are nevoie de-o privata 🙂 Un singur „Kurios” poate si trebuie sa-si vare nasul peste tot, in toate oalele, pentru ca toate-s ale Lui. Toate ii sunt Lui date in grija. Noua, nu.

Nu-i asa ca e curios cat de curioasa poate fi curiozitatea?

NOTA: Textul a aparut si pe http://www.contributors.ro