… (mai mult) despre amfiteatru si (mai putin) despre agora (II)
… spuneam ca amfiteatrul e simbolul invatarii – o piramida intoarsa cu varful in jos, un vortex care te „trage la fund”, inaltandu-te. Intr-un amfiteatru urci, coborandu-te.
Asta a fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. Pentru ca pe masura ce s-au modernizat, amfiteatrele au inceput sa se imblanzeasca. Panta, odinioara abrupta (revedeti, rogu-va, amfiteatrul de la Medicala 2) a inceput sa se domoleasca, sa se orizontalizeze.
Pana a disparut cu totul.
Asta nu e o intamplare, ci un alt mod de a gandi. Altminteri n-ar fi asa de raspandit in toate universitatile, de la Indiana University la Harvard, de la IUPUI la Yale, sau de la Tulane la University of Houston.
Cu cat mai „moderne”, cu atat mai aplatizate.
Bag seama ca „cineva” a realizat ca amfiteatrul presupune ierarhie. Or, cum stim macar de la Tocqueville incoace, revolutia democratica nu mai poate fi oprita, procesul de egalizare se manifesta pana si in conceperea amfiteatrelor. Nici studentul nu mai e atat de sus (adica jos), nici profesorul atat de jos (adica sus). Toti suntem egali. Toti o apa si-un pamant.
Adica mocirla.
Si, cu un drum, studentul s-a indepartat de profesor. Ganditi-va: cu cat panta devine mai domoala, cu atat distanta dintre studentul din ultimul rand si profesor creste. E „mai egal” in teorie, dar mai departe in practica.
Amfiteatrul s-a transformat intr-o agora. O piata a ideilor.
N-am nimic impotriva agorelor. Iubesc agora. Dar agora presupune, prin definitie, un spatiu al egalitatii, un loc unde fiecare este egal indrituit sa-si dea cu parerea. Or universitatea, prin definitie – „universitas” – e o corporatie. Un corp, daca preferati. Un organism. Or organismul presupune o anumita ierarhie a membrelor. O inegalitate. Stomacul si creierul nu sunt pe picior de egalitate (sic), dupa cum nici ochiul si degetul mic de la piciorul stang. C-asa merg lucrurile.
[Nota: Insa, dupa cum nota Fericitul Augustin, nici degetul mic n-are a fi invidios pe ochi, nici ochiul pe deget. Pentru ca, dupa cum degetul nu poate vedea, nici ochiul nu poate agata. Fiecare are rostul sau.]
Sa ridice doua degete cine ar vrea sa fie compus doar din ochi, doar din urechi, doar din inimi sau doar din creiere.
Filed under: Uncategorized | 5 Comments
blog de om 
Pentru mine amfiteatrele rămîn în amintire, căci m-am pensionat din vară. Vă urez, Alin, toate cele bune în Texas – don’t mess with Texas, chestia o știe orice redneck Tea Party! 🙂
Cu puțin ani în urmă a fost o dispută în care am „cooperat” de pe poziții diferite. Eu unul am rămas pe acea poziție, sînt oarecum curios dacă percepția dv. se va fi modificat ori ba (adresa de email rămîne un mod confortabil – și discret din partea mea, o știți! – de comunicare).
Căci în doi sau trei ani realitățile s-au schimbat dramatic, măcar prin comparație cu viziunile jenantului portal „vaxpublica”.
De va fi comentariu/mail ori ba, n-are mare importanț, eram doar curios. Cu intenții pozitive, ca și acum 2-3 ani!
Merry Christmas anyway!
Aveti a ma ierta, dar – desi imi amintesc de „pataphyl” – nu mai imi amintesc disputa. Could you, please, refresh my memory? Multumesc.
In Linie Dreaptă, „Fumurescu vs Tea Party” etc.
PS. aka Dr. Andrei Rugină
Domnule doctor, mi-e teama ca nu, nu mi-am schimbat opinia. Nici acum nu mi se pare o gaselnita sa scrieti „vaxpublica” in loc de „voxpublica”, dupa cum nu mi s-ar parea o gaselnita sa scrieti In Linie Stramba, in loc de In Linie Dreapta. Si acum mi se pare ca la Voxpublica tonul era (poate mai este, nu prea ii mai citesc) mai civilizat decat la In Linie Dreapta si se putea discuta dincolo de diferentele ideologice, ceea ce la InLinie Dreapta nu era cazul (poate s-au schimbat, nu stiu, nu ii mai citesc de atunci). Acest refuz al dialogului civilizat „in numele dreptei” mi se pare cel mai mare pacat al unei drepte doar pretinse. Cum am tot incercat sa explic, dreapta de aia … well, dreapta, pentru ca e „dreapta” (sic) 🙂