… intrerup scrierea despre amfiteatre (in masura in care ceva la care scrii din an in Thanksgiving poate fi intrerupt), pentru o pauza de publicitate 🙂 Dupa cum spuneam candva, undeva (la Clujeanul, inclin sa cred), ca ziarist am trait din ridicari de sprancene. Gandul ca i-am pus pe altii pe ganduri (sic) era suficient pentru a-mi confirma alegerea facuta. Ca profesor, tot din ridicari de sprancene traiesc, atata doar ca, de-asta data, le pot si vedea – nu e nevoie sa mi le imaginez.

Si-atunci, la sfarsit de semestru, cand studentii vin sa-ti stranga mana si sa-ti multumeasca, cand – ani mai tarziu – continua sa iti scrie, cand le citesti comentariile in evaluarile de la sfarsitul semestrului, n-ai incotro – te simti bine 🙂

Sfarsitul acestui semestru a mai marcat o premiera – o „felicitare” colectiva, pe al carei plic era scris „in romaneste” (oamenii s-au straduit). Asta nu e o „practica normala”.

Ceva bine trebuie ca fac 🙂

PS For my American students „reading” this blog – I know for a fact that some of you do – thank you! Please notice that smoking a pipe and a cigar at the same time requires a lot of commitment 🙂