La Strada

08Noi15

Motto: Nebunul (Il Matto): – Sunt prost, stiu, dar citesc carti. N-o sa crezi, dar toate pe lumea asta au un rost … pietricica asta, bunaoara.

Gelsomina: Care dintre ele?

Nebunul: Oricare. Fiecare are un rost.

Gelsomina: Si care ar fi asta?

Nebunul: Eee .. Nu stiu. Daca as sti, as fi Bunul Dumnezeu, care Le stie pe toate. Cand te nasti si cand mori … Cine poate sti? Nu stiu care-i rostul acestei pietricele, da’ are unul cu siguranta. Pentru ca daca n-ar avea, nimic n-ar avea. Nici stelele n-ar avea rost.

(traducere aproximativa; pentru nerabdatori, dialogul cu pricina are loc de pe la minutul 5 incolo)

… marturisesc spasit – am doua scarbe (aproape) irationale – de pasari si de multimi. Cu pasarile e mai simplu. Cand aveam vreo trei ani, tata, Dumnezeu sa-l ierte, m-a pus sa culeg de pe jos o cioara pe care tocmai o impuscase. Am facut-o, n-aveam incotro, iar asta m-a „traumatizat”, cum s-ar zice acum. N-am nici o treaba cu pasarile vazute de la distanta si nici cu cele care-s deja in tigaie. Dar simplul gand c-ar trebui sa pun mana pe una vie imi da fiori. Nu e frica, e scarba. Si nu e scarba din aia rationala, ca „stiu” ca nu-mi place, ci scarba instinctiva, scarba venita din vintre, care-ti face stomacul ghem. Nu sobolani, nu serpi, nu rame, gandaci sau viermi (am mancat mai de toate pe Amazon), ci pasari. Pentru mine, expresia „apara-ma, Doamne, de gaini, ca de caini ma apar singur” nu e catusi de putin metaforica.

Visez, insa, uneori, ca zbor ca o pasare. Si e minunat.

Cu multimile e ceva mai complicat. Nu m-au entuziasmat niciodata, de cand ma stiu. Cred ca m-au „traumatizat” multimile adunate cu japca pe vremea comunismului, desi explicatia mi se pare prea rationala si neconvingatoare. Nu-mi amintesc vreun moment precis care sa-mi declanseze reactia. Pe stadion, la un meci de fotbal, am fost o singura data si nu mi s-a parut nici o gaselnita. Dimpotriva. Si la Cenaclul Flacara am fost doar de doua ori – si de fiecare data am fost oripilat cand Adrian Paunescu spunea cu glasu-i tunator „tribuna din dreapta – in picioare!”, iar multimea din tribuna din dreapta se executa cu entuziasm. Entuziasmul de turma mi s-a parut dintotdeauna deplasat, chiar si atunci cand, gratie lui Paunescu, am devenit vedeta de-o zi a liceului, pentru c-am recitat niste poezii pe scena Cenaclului. Multimile sunt impulsive, irationale, usor de prostit dar, totodata, greu de controlat.

Nu degeaba in engleza poti spune si „the Romanian people is a hard-working people” (sa zicem 🙂 ), dar si „the Romanian people are hard-working people”. In primul caz te referi la poporul conceptual, ca un tot, in al doilea, la popor ca o colectie de indivizi. Prima varianta de popor ma entuziasmeaza. A doua ma ingrijoreaza. A doua e „multimea”. „Populimea”, cum zicea cineva, sau, daca preferati, „the populace”.

Pe vremuri, multimii i se spunea „bestia cu o mie de capete” – si am vazut-o in toata hidosenia ei la mineriade.

Pentru ca de participat, am participat la mai toate manifestatiile de strada, incepand cu Revolutia din ’89, Piata Universitatii, mineriade, victoria CDR, am fost gazat, arestat, etc., dar, cu exceptia Revolutiei, am participat in calitate de jurnalist, i.e., de observator. Eram in multime, dar nu ma simteam parte din ea.

Precum pasarile, vazute din afara, multimile nu ma deranjeaza, ba chiar mi se par interesante. Nu ma entuziasmeaza, insa. Nu m-a entuziasmat miscarea Occupy din America, si nu m-au entuziasmat nici variantele ei romanesti. Sa dai cu petul in asfalt ca sa-l aduci pe Ponta la putere nu mi se pare nici o gaselnita civica, zica amicul Mihai Gotiu ce-o zice.

Cum spuneam insa, uneori visez ca zbor – si-mi place teribil. Am visat ca zbor la Revolutie si am visat ca zbor in Piata Universitatii. M-am simtit pasare si m-am simtit parte din multime.

Acum ma simt la fel.

Nu-mi fac iluzii. Ponta nu si-a dat demisia din cauza strazii. Si-a dat-o din cauza lui Dragnea, care i-a cerut-o pe motiv de Oprea (ceea ce presupune ca Oprea il are la mana pe Ponta cu mai mult decat un fotoliu de premier si o posibila arestare). Dragnea si-a imaginat ca asa poate multumi strada. Strada, insa, cum spuneam, e imprevizibila. Au simtit-o pe pielea lor si Ceausescu si Iliescu si Basescu. Strada e precum batranii lui Cosbuc, greu de pornit, dar de-i pornesti sunt greu de-oprit.

Nu-mi fac iluzii. Strada se va plicitisi, se va fragmenta. Strada va esua cum a esuat Revolutia din Decembrie sau Piata Universitatii. Dar, precum Revolutia si Piata Universitatii, esecul se va dovedi un succes pe termen lung.Visele, precum ideile sunt mai incapatante decat oamenii. Daca avem putin noroc, vom avea guvern de tehnocrati (Dacian Ciolos?) si timp suficient pentru infiintarea unor partide credibile, daca tot s-a modificat legea (aude cineva?), dar nu prea multe, cat sa faramitzeze voturile.

Pentru asta, insa, strada are nevoie sa se transforme pe sine insasi. Populimea sa devina popor. „The people” sa devina „a people”. Or asta nu se poate face decat incepand din oglinda. Cum zicea Michael Jackson (am ajuns sa-l citez si pe el), „I’ll start with the man in the mirror„. Incep cu omul din oglinda.

Pentru ca toate pe lumea asta au un sens, pana si cea mai nesemnficativa pietricica are un rost. Iar Bunul Dumnezeu stie care-i.

NOTA: Textul a aparut si pe www.contributors.ro

Anunțuri


No Responses Yet to “La Strada”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: