… de ce ne tampim?

12Sep15

… o intrebare simpla si – imi place sa cred – de bun simt. Ne tot intrebam de unde (ne) vin crizele – care personale, care de familie, nationale, internationale, sau mai stiu eu la ce alt nivel (sat, comuna, municipiu, club de sah, parohie, grup de prieteni(e) – alegeti). Cand colo, raspunsul pare a fi deja continut in intrebare: pentru ca suntem tampiti, or, se stie, tampitii fac, prin definitie, alegeri tampite, asa ca de ce sa ne mai miram? Raspunsul asta, insa, nu explica nimic lasat asa, de capul lui. Raspunsul asta, la randu-i, ramane unul tampit. Cu alte cuvinte, raspunsul asta are, la randul sau, nevoie de un cap. Un cap care sa se mire: de ce suntem tampiti?

S-o luam mai pe ocolite.

La scara individuala, tampenii facem cu totii, mai multe sau mai putine, mai devreme sau mai tarziu. Sa ridice primul piatra cel care n-a recunsocut c-a „ramas tampit„, ca „s-a tampit„, c-a „facut tampenii” in trecutul mai mult sau mai putin indepartat, ca n-o sa mai faca, sau n-a declarat asta despre vreun prieten, iubit(a) sau membru de familie, oricat de drag: „Ai auzit, draga? Marinela s-a tampit in ultima vreme!„. Si toti cunoscutii clatina usurel din cap, c-adica da, s-a cam tampit, ce putem face, asa merg lucrurile. Of-of. Tz-tz. Ba mai mult: la scara individuala, tampenii fac si geniile – asta ne mai racoreste nitzel frustrarile: Cine nu stie de tampeniile pe care le-a facut Heidegger, bunaoara, sau Eminescu, sau – ca sa ridicam stacheta – pana si David, din Biblie, cel cu Goliat? Raspuns: Cine nu stie, sa puna mana si sa citeasca. S-ar putea sa ramana … cum sa zic? … tampit.

Pana aici, tampenia individuala pare, ca sa spunem asa, relativ limpede: De tampit se poate tampi oricine, ceea ce presupune ca tampenia nu e totuna cu prostia. Din tampenie iti mai poti reveni. Din prostie, nu.

Uite deja o veste buna! Daca suntem tampiti, mai avem o sansa! Nu e de colea.

Deocamdata, insa, am vorbit despre tampenie doar la scara individuala. Ce ne facem, totusi, cu „totii”? Altfel spus, ce ne facem cu tampenia la scara numerelor mari? Nu „eu” sau „tu”, ci noi. Noi, cu totii, Noi suntem tampiti. Asta e un fapt – tampenia a devenit epidemica. Nu mai e punctuala, nu mai e tranzitorie. S-a impamantenit, ca sa spunem asa, a prins radacini, ne-a incolacit pe toti. Ca o liana parazitara: in loc sa ne tragem noi seva din ea, isi trage ea seva din noi. Se hraneste din noi. Ar fi lesne daca de tampit s-ar fi tampit doar „ei”. In realitate, daca e sa fim cinstiti cu noi insine si cat de cat stiintifici, nu putem exclude ipoteza ca macar parte din problema tampeniei consta taman in faptul ca nu ne putem vedea ca participanti la proces. Cine-si mai aminteste principiul indeterminarii lui Heisenberg, poate intelege mai bine. (Nu voi intra acum in disputa daca principiul lui Heisenberg e totuna cu principiul observatorului care, prin simplu fapt de-a observa, modifica experimentul. Din cate stiu, Heisenberg a zis ca da. Altii, mai tarziu, au zis ca e alta mancare de peste.)

Nu se mai stie care e arborele si care liana. Cine hraneste pe cine. Hrana, insa, vine de undeva.

La scara numerelor mari, nu mai e vorba de tampenii personale – am facut o alegere gresita, am votat cu PSD-ul, cu Donald Trump, m-am casatorit cu cine nu trebuia, am divortat cand nu trebuia, s.a.m.d.. La scara numerelor mari, problema e una mult mai serioasa – pentru ca de-acolo, de la scara numerelor mari, incepe politicul.

Si-atunci, pentru a intelege mai bine miza intrebarii – „de ce suntem tampiti?” – se cuvine a ne intoarce la inceputuri. La etimologia „tampitului”, adica. Provenienta, dupa toate aparentele, e slava (tomp(u)), mai defel convingatoare fiind teoria dacoromana pornind de la muntii cu numele de „Tampa”, lansata de catre Nicolae Draganu in 1921. Si-apoi cine s-ar bate cu pumnul in piept c-a inventat tocmai cuvantul „tampit”? De-o fi una, de-o fi alta, fara doar si poate, sensul initial al cuvantului „tamp” era de „tocit” sau „bont”, adica opusul lui „ascutit” sau „taios”. In Biblia de la Bucuresti, la Dosoftei, la Cantemir, etc. „tampite” erau cutitele, sagetile, acele.

Uneori si mintea.

[Nota: Multumesc, oricat de tarziu (la urma urmelor, asta e farmecul carturariei) pe aceasta cale doamnei profesoare Rodica Zafiu, cea care m-a luminat cu un articol in Dilema Veche ce poate fi citit, pentru mult mai multe detalii aici http://http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/timpit ]

Stim de-acum ca tampitii au o minte „tocita”, „boanta”, ceea ce presupune ca (1) fie a fost odata ascutita si-acum nu mai e; fie (2) n-a fost niciodata ascutita, dar ca are acest potential, precum orice tais. Florile, bunaoara, nu se pot ascuti.

Una e sa ai o minte „brici”, alta e sa nu ai brici defel, si sa n-ai ce ascuti.

Oricum ar fi, raman cateva intrebari in aer. Haideti sa incercam sa le aducem pe pamant, cu bun simt. Sa incepem cu sfarsitul:

(2): Daca am fost tot timpul de pana acum tampiti, tociti, bonti, etc., ce anume ne-ar putea scoate din aceasta stare si pe ce anume ne-am putea baza c-am putea iesi? Mai mult, de ce am percepe-o, la nivel individual si colectiv, ca pe-o criza permanenta in loc de-o stare de fapt? Ne-am putea da seama ca suntem „tociti” daca n-am avea la ce ne raporta? Daca – trageti adanc aer in piept – asta e, in fond, conditia umana? Sa fim tampiti? Acum rasuflati usurati: daca asta ne-ar fi conditia, de tampiti, n-am mai recunoaste-o ca atare. Pentru a te nelinisti „tocirea”, e nevoie mai intai sa cunosti „ascutisul”. Taisul. O floare nu se ingrijoreaza c-ar fi boanta. Un rau sau un copac, bunaoara, nu pot fi ganditi in termeni de „ascutit” sau „tocit”. Atributele astea nu se potrivesc oriunde si oricui.

Uite o alta veste buna! Se cheama ca nu suntem tampiti de la natura. Mai mult: se cheama ca, in momentul in care am realizat ca ne-am tampit, am si inceput sa iesim din starea de tampeala.

Tampeala e un proces. Un cutit nu se toceste cu una, cu doua. Dureaza. Ia timp. La fel si (re)ascutirea.

(1) Nu va bucurati, insa, inainte de vreme. Ceva am „pierdut” pe drum, daca odinioara eram „ascutiti” la minte iar acum ne-am „tocit”? Ce si de ce? Raspunsul ni-l da, printre altii, Aristotel. El spunea, foarte politically incorrect, ca oamenii nu sunt egali, si ca adevarata egalitate e „echitate”, i.e., sa dai egal egalilor si inegal, inegalilor. Nu-i dai un pian lui Michael Jordan, nici o minge de basketball lui Chopin, doar de dragul unei egalitati abstracte. Dai fiecaruia ce i se cuvine si cat poate duce. Truditorii, palmasii – spunea Aristotel – sunt cetateni doar „intr-un fel de-a spune”. In realitate, nu sunt. Ca nu-si pot duce cetatenia. A fi cetatean, apud Aristotel, presupune a te implica, intr-un mod informat, in viata cetatii. Pentru a fi informat cum se cuvine, insa, nu e suficient sa ai acces la informatie. Mai trebuie sa stii cum s-o triezi, cum sa selectezi esentialul de ne-esential, si cum s-o interpretezi rational.

Or, asta presupune educatie.

Educatia presupune timp.

Tocmai de aceea Aristotel spunea ca plamasii, truditorii, nu sunt cu adevarat cetateni. Nu pentru ca sunt prosti de la natura. Ci pentru ca n-au timp, ocupati fiind cu munca. Educatia prespune „timp liber” pentru cugetat. Cu alte cuvinte, palmasii, truditorii, se tampesc incetul cu incetul nu de la munca, ci de la absenta ragazului absolut necesar cugetarii.

De-acum putem intelege mai bine sloganulnoi muncim, nu gandim!” Ziceau muncitorii aia ceva.

Mintea nu e precum cutitul. Cutitul se toceste prin folosire repetata. Facand, adicatelea, ce stie el mai bine – sa taie. Mintea, in schimb, se toceste „pe invers”, i.e., prin nefolosire.

Uite vestea cea proasta – ne tampim cu totii, devenim cu totii palmasi, truditori ce nu-si mai pot purta cum se cuvine crucea cetateniei, i.e., vocatia de fiinte politice. [Nota: Da, nu e nici o greseala – vocatia e o cruce de purtat.] Iar asta nu pentru ca muncim zi de vara pana-n seara, precum taranii si mestesugarii lui Aristotel. De muncit, muncim cu totii vreo opt ore. Ceea ce ne lipseste insa, precum palmasilor de-odinioara, e timpul. Ne tampim cu totii pentru ca nu mai avem timp. Nu mai avem ragaz. Nu mai avem odihna. Suntem intr-o permanenta stare de agitatie.

Sa ne-ntrebam: Potrivit lui Aristotel, cati dintre noi ar mai avea astazi drept de vot?

Dupa cum spunea David Carr intr-un editorial din New York Times acum un an, „we are part of the now. If we look away, we worry we will disappear … [W]e know a little about everything and nothing about anything, really”. Daca nu ne verificam news-feeds, emailurile, Twitter account, Facebook account, Instagram, etc la fiecare cinci minute, daca nu informam lumea c-am baut o cafea sau ca partenerul sforaie si nu putem adormi (caz real!), ne e teama ca vom disparea cu totului tot. In literatura de specialitate, asta poarta chiar si un nume – FOMA (Fear of Missing Out). Ne e teama ca ne scapa ceva, ceva esential, nu conteaza ce, pentru ca totul devine esential in absenta criteriilor – de la al Treilea Razboi Mondial la rochia purtata de sotia presedintelui la ultima aparitie publica. Cum sa (mai) deosebesti esentialul de ne-esential, cand asta presupune ecuatie, educatia presupune timp, iar tu n-ai, pentru ca – iata! – tocmai am fost instiintat c-am mai primit un email, iar pe contul de Facebook cineva si-a mai postat o fotografie din concediu si patru pisoi super-simpatici. Si-apoi mai sunt filmele si serialele care i nici un caz nu trebuie ratate, altminteri te simti stingher printre oamenii care doar asta comenteaza, termenele limita de la serviciu, obligatiile profesionale, sociale si familiale – cand sa mai citesti, in tihna, Muntele vrajit al lui Thomas Mann sau Ulysses-ul lui James Joyce? Mai bine citesti un rezumat pe Wikipedia si-atunci poti spune ca-n Romeo si Julieta un baiat iubea o fata. Si viceversa. Si-au murit amandoi.

Noi nu mai muncim, dar nici nu mai gandim. Ca n-avem timp. Ragaz. Tihna.

Ne tampim pentru c-am uitat sa fim lenesi. E si lenea o arta. Si, ca orice arta, deprinderea ei cere timp. Nu poti invata lenea de pe Facebook.

PS In copilarie, Marcel Petrisor mi-a spus ca obsesia muncii, impartasita deopotriva de catre comunisti („munca l-a facut pe om„) si nazisti („Arbeit macht frei„), nu e defel intamplatoare. „Dupa cum scrie si-n Facere„, mi-a explicat, pufaind din pipa, „munca e un blestem, o pedeapsa, si nicidecum o binecuvantare. Muncim pentru c-am cazut din Rai.”

 

 

Anunțuri


4 Responses to “… de ce ne tampim?”

  1. 1 AndreiV

    Criză internațională? Poate doar încălzirea globală, că de atacuri aliene nu am luat auzire… Cea monetară? Nu am simțit prea acut starea de criză în care nu mai mâncam 2 cartofi ci 1,5. Poate era criza bancherilor, a milionarilor, foarte internațională n-a fost, nu fu o criză a întregii umanități.

  2. 2 AndreiV

    Și cum le retrage Aristotel cetățenia celor cate nu vor să-i asculte adevărurile lui, doar el știe să trieze informația, că doar a mâncat din pomul cunoașterii binelui și a raului; le retrage drepturile politice, doar el și tagma lui de eruditi au moralmente vocația de a fi șefii cetății, de a-i supune pe alții. Homo homini lupus. Poate că în politic e doar dorința de putere, că cei care au putere cred că vor avea.

  3. 3 AndreiV

    Oricum cetatea ia ființare prin delimitarea de ne-cetate. Și o ne-cetate vă fi întotdeauna populată de oameni, exact ca o cetate. Și câte conflicte s-au dat și se dau între cetate și ne-cetate.

    Iar muncă fizică sau muncă intelectuală… tot muncă e! De muncă spirituală fugim noi, și fugim, și fugim.

  4. 4 AndreiV

    Să mă scuzați, însă, deabia acum am observat că defapt ați estetizat facerea lumii…
    „Mai bine citesti un rezumat pe Wikipedia si-atunci poti spune ca-n Romeo si Julieta un baiat iubea o fata. Si viceversa. Si-au murit amandoi.”
    Asta e și opinia mea. Decât să stai în tihnă și să iei la lecturat Ulysse cel vrajit a lui Thomas Joyce, mai bine afli de pe Wikipedia, că din obicei acel Romeo și acea Julieta iubeau, adică se traiau și se mureau, vicecersa, cum ați spus. Nu observai…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: