Motto: „You may all go to hell and I will go to Texas” – Davy Crockett

… stiti cum se spune: Cand esti in Roma, poarta-te cum se poarta romanii. In consecinta, „when in Texas, do as the Texans do” – asa ca ne-am dus la Houston Simphony :). Am ascultat Dvořák, Cantecele slavone si Simfonia a noua, Din Lumea Noua (From the New World) – o combinatie cat se poate de potrivita, as spune, de Europa si America. Spre surprinderea mea, sala a fost plina si n-am vazut nici o palarie de cowboy 🙂

Pe unde m-am dus, de la Bulzesti (pentru nestiutori, asta e un sat de la poala Muntelui Gaina), pana in Amazon sau Franta, am incercat sa ma imbib de istoria si cultura locului, sa ma inscriu, cum s-ar spune, in peisaj. Dar, desi stau in Texas de-aproape un an (si-am fost si la rodeo, daca va mai amintiti :)), „texan” nu m-am simtit pana n-am schimbat placutele de inmatriculare ale masinilor, de pe Indiana pe Texas …

… si pana n-am ajuns la Alamo.

Intre noi fie vorba, mare lucru n-a mai ramas din Alamo, care acum e „ingropat” aproape in mijlocul orasului San Antonio. Dar strigatul de lupta care a „creat” Texas-ul a fost „Remember Alamo!”, iar pentru a-ti reaminti ceva nu e nevoie de mare lucru – cateva ziduri ramase in picioare, inconjurate de copaci seculari, ajung cu varf si indesat.

Adevarul e ca, spre deosebire de Houston care e doar mare, San Antonio e un oras frumos, cu stradute inguste, multe cladiri vechi (in fine, vechi dupa standardele americane, nu dupa cele europene 🙂 ), si, mai ales, faimosul „River Walk”, serpuind prin mijlocul centrului vechi, flancat de-o parte si de alta de restaurante, magazine de te miri-ce si magazine de nu-te-mai-miri de nimic.

Asa ca ramane cum ne-am inteles: „The Alamo wasn’t the end. It was just the beginning.”