… dupa cum va puteti imagina, in ultimele saptamani am avut destule pe cap. [Nota: Imaginea farfuriilor tinute in aer ramane valabila.] Si toate de rezolvat contra-cronometru si-n plus toate complicatiile neprevazute care se cereau si ele rezolvate „hic et nunc„. Au fost zile in care simteam ca nu le mai pot duce pe toate, ca merit si eu o pauza.

Pauza am avut, dar nu asa cum ma asteptam. Doamne-Doamne are o pedagogie anti-stress mult mai eficienta :).

Zilele trecute ma intorceam de la scoala, si ma indreptam spre parcare pe acelasi drum pe care merg de obicei de aproape un an. O bucata din traseu e pe langa o sosea din campus – poti merge pe stanga sau pe dreapta. E bucata la care nu am o rutina – merg pe stanga sau pe dreapta in functie de trafic.

In ziua cu pricina, am mers pe stanga.

Pe partea dreapta era/este un stejar „de sud” (Southern oaks nu seamana cu stejarii nostri, dar, ca toti stejarii, pe masura ce imbtaranesc se fac tot mai frumosi.) Recapitulam: eram pe stanga – ma intorceam de la scoala cu mintea plina de ganduri, mai am de facut asta, si asta, si asta, nu mai apuc sa fac asta, daca nu iese astalalta ce fac, etc. Pe dreapta, stejarul cu pricina.

Pe cand ma aflam in dreptul lui, am auzit un parait si o creanga de vreo patru metri lungime, groasa cam cat un om, s-a prabusit in doua secunde, din senin, din iarba verde (sic) exact in locul in care-as fi fost daca as fi ales partea dreapta a soselei. Nu era furtuna, nici macar nu batea vantul, cerul era aproape senin. (Fotografia am facut-o dupa doua zile, cand creanga cu pricina disparuse.)

Daca as fi ales sa merg pe dreapta, nu pe stanga, eram mort. De unde se vede ca ideologia prost aplicata ucide 🙂 [Nota: Imi amintesc cum, acum vreo 231 de ani, ma intorceam cu Mihnea de la o petrecere, c-un taxi. La un moment dat, taximetristul ne-ntreaba: „La stanga sau la dreapta?” Pana sa apuc eu sa zic „la stanga”, Mihnea zice, sagalnic, „la dreapta, si iar la dreapta, si iarasi la dreapta” – ca doar nu era sa zicem la stanga, nu? 🙂 ]

In memoriile sale, Don Fernando (Fernand Fournier-Aubry), povesteste cum, coborand pe Amazon, a legat barca de un copac, undeva, in mijlocul junglei, pentru o pauza. Si-atunci a vazut un fluture deosebit, unul din care nu mai vazuse vreodata, Si, cum avea un prieten care colectiona raritati, s-a pornit dupa el. Cateva secunde mai tarziu, copacul de care isi legase barca, s-a prabusit, la fel ca stejarul meu – din senin, din iarba verde (sic).

Daca nu pornea dupa fluture, era mort.

„Intamplari” din astea functioneaza ca „anti-depresante”. Te ajuta sa-ti pui „agitatiile” in perspectiva corecta 🙂