… buldogul tiribomba (ultima parte)

05Mar15

… pentru ca desi inteleptul a spus sa te apropii incet de miezul placerilor, n-a zis sa nu ajungi niciodata 🙂 Si-apoi, tot inteleptul a spus si ca „ce-i prea mult nu-i sanatos”. Fair warning: „Miezul placerilor” in acest caz e o biata figura de stil. Povestea e destul de plictisitoare, chiar si pentru o patanie de buldog.

buldog.2

Ultima scena – Houston, Texas, iarna. De fapt, povestea a inceput mult mai devreme, pe cand eram inca la Tulane. [Nota: La o prima vedere, s-ar putea zice ca la Yale n-am avut nici un „buldog-moment”. Fals. Am avut, dar nu de tipul care sa poata fi scris. Nu nici macar pe un blog de casa. Asteptati cartea 🙂 ] In 2013, dupa ce ratele la cartile de credit o luasera de multisor razna, am hotarat ca prea mult e prea mult. Asa ca am angajat o companie care sa negocieze cu cartile de credit. Eu urma sa le platesc lor o suma lunara, ei urmau sa faca platile catre cartile de credit si sa-si retina un comision de fiecare data cand reuseau sa „inchida” o carte de credit. Toata operatiunea urma sa ia, mi-au spus, intre doi si trei ani. Okay.

La inceput, totul parea sa mearga uns. Faceam o singura plata lunara, in cateva luni doua carti de credit erau deja rezolvate, urmau altele doua, etc. Lunar primeam grafice frumos colorate, cat am platit, cat mai am de platit, s.a.m.d. Se parea ca scapasem de durerile de cap. Mi-a luat ceva timp pana mi-am dat seama ca, totusi, ceva nu era in regula. Unele cifre nu „puscau”. Nu intru acum in detalii, ca nu conteaza. Am inceput sa dau telefoane, am ajuns la compania prin care se faceau, de fapt, platile, si-am realizat ca, de cateva luni bune, (aproape) toti banii mei intrau in conturile companiei si ca, in ciuda graficelor frumoase, alte carti de credit nici macar nu fusesera contactate.

Au urmat telefoanele (mele) – de doua, trei ori pe luna, cand aveam timp. De fiecare data raspunsurile au fost cam aceleasi, „noi nu vedem aceleasi grafice pe care le vedeti dumneavoastra, o sa vorbesc cu oamenii care se pricep, o sa va contactam negresit„. Nimic, niciodata, asa ca sunam din nou si o luam de la capat. Norocul (dupa cum se va vedea) a fost ca o asemenea conversatie a avut loc si via email, ca de inregistrat telefoane nu m-am apucat (desi mult nu mai aveam). Nu-mi venea sa cred. Eram, totusi, in America, unde totul se bazeaza pe incredere.

N-a fost, insa, singura surpriza neplacuta, care mi-a zdruncinat serios increderea in cinstea „genetica” a americanilor. Povestea de-abia incepe. Buldogul de-abia isi facea incalzirea, fara sa stie.

In cele din urma am renuntat la serviciile lor si i-am anuntat ca ii voi da in judecata. Am vorbit singur cu toate cartile de credit si am rezolvat toate datoriile (sar multe detalii tehnice, sa nu va plictisesc, dar au necesitat si „detaliile” multi nervi si multa rabdare). Eram deja la Houston, si-am inceput sa caut un avocat – poate parea simplu, pentru cine se pricepe, dar eu nu stiam nici macar de unde sa incep. Au urmat telefoane, cautari pe website-uri, etc. In cele din urma, am gasit un avocat, Eric (nu-i dau numele intreg din motive lesne de banuit 🙂 ). M-a invitat la birou, sa vada documentatia si sa stam de vorba.

20140602_130057

M-a ascultat compasionat, m-a asigurat ca sunt multi ecsroci care profita de necazurile oamenilor – ce lichele!. Numai de mana nu m-a tinut. Pe urma s-a uitat peste evidente, mi-a spus cam cate incalcari ale legii facusera si mi-a cerut 500 de dolari, pentru a ma reprezenta. E prima si ultima plata, m-a asigurat. Urma sa le scrie o scrisoare oficiala, in care sa le ceara sa-i returneze toti banii incasati ilegal. Daca refuzau – ceea ce era foarte probabil – el ii va tari in proces si va cere despagubiri mai mari decat suma datorata pentru daune morale. Din banii obtinuti, urma sa-si traga onorariul si un procent din despagubirile „morale”.

Am stat putin in cumpana, dar daca tot ajunsesem pana aici, mi-am zis ca, unde merge mia, merge si suta (inutil sa mai precizez ca „mia” e aci doar inca o figura de stil). I-am dat cecul si, din nou, la inceput toate au fost bune si frumoase. Eric a scris scrisoarea, mai vorbeam la telefon sau pe email. Prin decembrie l-am intrebat ce se mai aude cu procesul – cand incepe? Mi-a raspuns ca e ocupat, ca vin sarbatorile, dar imediat dupa Anul Nou. Dupa Anul Nou, la vreo saptamana, l-am sunat din nou. Imediat, mi-a raspuns. Am multe pe cap, dar ma ocup imediat.

Si asta a fost tot. De la jumatatea lui ianuarie pana spre sfarsitul lui februarie, secretara imi spunea ca e intr-o intalnire, la masa, etc – ma suna el. I-am lasat mesaje pe celular. Degeaba.

Si-atunci am avut un sentiment de deja-vu. M-am tot intrebat de ce ar avea interesul sa se opreasca taman acum, cand are o sansa sa faca niste bani cinstiti. Singura concluzie logica la care am putut ajunge a fost ca ii facuse deja, necisntit, de la compania pe care urma sa o dea in judecata.

Buldogul din mine s-a trezit la viata. Am cautat pe internet si am gasit asta:

Regarding Complaints of Professional Misconduct Against Attorneys Licensed in Texas

The Office of the General Counsel of the State Bar of Texas distributes a brochure titled „Attorney Complaint Information” which is designed to answer some common questions about the State Bar’s disciplinary process. The Texas Ethics Reporter publishes opinions about attorney ethics and disciplinary actions to facilitate understanding in this area.

„All lawyers in Texas have an obligation to maintain a high standard of ethical conduct toward their clients and others. To enforce this standard, the State Bar of Texas investigates and prosecutes complaints of professional misconduct against attorneys licensed in Texas.” – From the first page of the brochure „Attorney Complaint Information.” Below are set forth the Questions and Answers from the brochure. Any references in the answers to „our” are references to the State Bar of Texas authorities. If you have any further questions about this process, please call the Office of the General Counsel of the State Bar of Texas.

(urmau detaliile. Scuze, dar nu mai traduc. In esenta e vorba de cei care se ocupa cu plangerile clientilor impotriva avocatilor care nu actioneaza in interesul clientilor.)

Am sunat din nou. Secretara mi-a spus din nou ca e ocupat, poate sa ia un mesaj? Ca Eric imi va raspunde negresit. I-am spus ca poate: Sa-i spuna lui Eric ca urmatorul meu telefon va fi la Office of the General Counsel of the State Bar of Texas. I-am dat si numarul cu 1-800.

Eric m-a sunat inapoi in cinci minute. Facea pe revoltatul. Cum sa il reclam eu? Asa ceva n-a mai patiti niciodata. L-am linsitit, ca nici eu. Si pentru mine era o premiera. Nu va mai reproduc toata conversatia, care a durat mai bine de o jumatate de ora. Nu mai am nervi. cert este ca m-a trecut prin tot arsenalul din dotare, de la amenintari, y compris ca ma da el pe mine in judecata (n-a insistat, cand i-am amintit ca avem si noi, la University of Houston, juristii nostri), la obraznicii (sa-i mai dau 800 ca sa se apuce de treaba), la pseduo-rationamente („ce incredere mai pot avea eu in el?”), la rugaminti, sentimente, etc. Numai n-a plans. M-am tinut tare. I-am spus ca are doua optiuni: sa-i dea pe aia in judecata, gratis pentru mine, sau fac plangere. Aveam si de la el emailurile. Pe urma i-am inchis telefonul.

M-a sunat inapoi peste alte zece minute. Ce-ar fi sa-mi dea el banii inapoi si sa ne consideram chit? Am stiut de ce alsese calea asta: pentru ca nu putea sa le spuna alora de la care luase banii ca ii da, totusi, in judecata. Pe de alta parte, nici eu nu aveam dovezi in sensul asta. Iar ideea de a lua inapoi bani de la un avocat m-a binedispus. I-am zis okay. Mi-a zis ca-mi trimite cecul in aceeasi zi. Asta era vineri. Marti inca nu il primisem. L-am sunat din nou. Mi-a raspuns dupa primul apel, sa ma linsiteasca. Fusesera ceva incurcaturi, dar cecul e pe drum. L-am primit, intr-adevar, dupa inca o zi. A fost cecul care m-a bucurat cel mai mult dupa cel cu drepturile de autor de la Cambridge University Press 🙂

Acum nu mai trebuie decat sa gasesc un alt avocat si s-o iau de la capat. Pilotii mor, cursa (buldogului) continua 🙂

PS Imi cer scuze pentru fotografie – n-am prea multe poze relevante din Houston, iar una cu Eric nici atat.

Anunțuri


No Responses Yet to “… buldogul tiribomba (ultima parte)”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: