… intrerup, temporar, seria „buldogului”, din motive cat se poate de obiective: trebuie sa ma laud 🙂 Astazi am facut chili! Con carne, de buna seama. Carne tocata pentru carnat italian! Nu radeti, ca nu e de colea – pentru mine, cel putin: doua feluri de sos de rosii, doua feluri de fasole, un fel de ceapa si unul de vegeta, un singur fel de bere (da, se pune si bere, asta e, cica, „secretul”). (Adevarul e ca in magazinele din Houston gasesti atatea varietati de ingrediente pentru chili, ca e greu sa te deicizi.) O singura problema: cantitatile s-au dovedit usurel exagerate pentru capacitatile oalei mele de tuci. Sunt insa precum batranii lui Cosbuc – greu de pornit, dar de-i pornesti sunt greu de-oprit (din gatit 🙂 ).

Asa ca am continuat sa mestec, chiar daca asta a insemnat sa umplu tot aragazul cu sos de chili, cu speranta ca fierberea va accentua procesul de evaporare. L-a, dar nici pe departe cat as fi sperat (si-ar fi fost nevoie). Asa ca am sfarsit cu o oala plina ochi de chili. Con carne, de buna seama.

Am acum chili sa mananc vreo spatamana, zi de zi. Ceea ce nu-i neparat rau, dat fiind ca, surprinzator, e foarte gustos. Si-n plus, locuiesc singur 🙂

Sa recapitulam: in patru ani de „burlacie” am facut oua ochiuri si omleta (cinstit sa fiu, astea n-au iesit niciodata grozav; cred ca am o problema cu ouale – no pun intended), snitzele „vieneze” cu piure de cartofi, pui cu ceapa calita, pulpe de pui cu cartofi la tava, friptura de miel si friptura de curcan pe varza. (Doritorii pot verifica postarile mai vechi pentru poze.) Pai e putin lucru? Pentru omenire va fi fiind un pas mic, dar pentru mine (si pentru cine ma cunoaste) e unul urias 🙂

PS Iar pentru curiosii care-si vara nasul unde nu le fierbe oala (cu chili): Da, am frecat aragazul si e ca nou!