… pestera cea de toate zilele + Bonus + Update

18Ian15

… pentru ca la inceputul cartii a saptea a Republicii, Platon expune faimoasa alegorie a pesterii. Pentru necunoscatori: Imaginati-va, le spune Socrate lui Glaucon si Adeimantus, un grup de oameni care au trait toata viata inlantuiti intr-o pestera, in asa fel incat nu pot vedea decat peretele din fata lor. Mai imaginati-va ca in spatele lor e un zid, in spatele zidului niste papusari, in spatele papusarilor un foc. Ca papusarii misca la rastimpuri obiecte care seamana cu arbori, pasari, etc si fac sunete care seamana cu suieratul vantului, cantecul pasarilor, s.a.m.d.. Si ca detinutii, care si-au trait intreaga viata asa, privind umbrele aruncate de lumina focului pe peretele din fata lor, nu mai realizeaza ca sunt detinuti, iau umbrele drept realitate, si-ncep sa faca felurite asociatii cauzale – dupa pasarea mare vine cea mica, cand arborele se misca se aude suieratul vantului, etc (exagerez si simplific nitzel, in scopuri strict pedagogice). [Nota: In treacat fie spus, David Hume avertizeaza si el, cu mult dupa Platon, dar cu mult inaintea lui Taleb si a sa faimoasa „lebada neagra„, asupra pericolului de a confunda „succesivitatea” cu „cauzalitatea” – daca soarele rasare in fiece zi dupa ce-mi suna ceasul – Doamne fereste! 🙂 – asta nu inseamna ca soarele rasare pentru ca-mi suna mie ceasul. Ba, daca stau bine sa ma gandesc, inainte de Platon, Heraclit a zis „Daca nu astepti de ne-asteptatul, nici ca il vei gasi„.]

Si-apoi, continua Socrate, imaginati-va ca in pestera vine un om care-l elibereaza pe altul, il sileste sa se ridice in picioare, il rasuceste pe calcaie si-l impinge, cu forta, spre iesire. De ce cu forta? Pentru ca bietul detinut n-a stat niciodata in picioare – si e dureros -, n-a vazut niciodata lumina focului – si-l dor ochii pana se obisnuieste, dupa cum il dor si mai tare cand iese din pestera si vede lumina soarelui, adevaratii arbori si adevaratele pasari si-n cele din urma, soarele insusi. Nu voi comite impietatea de a incepe sa descifrez aici toate implicatiile si provocarile alegoriei (cine e omul care intra in pestera? cine sunt papusarii? etc). Pentru moment, e indajuns sa remarcam ca alegoria pesterii e o ilustrare a liniei dialectice de la sfarsitul cartii a sasea, unde cele vazute si/sau imaginate sunt pe treapta cea mai de jos a cunoasterii.

Realitatea e in alta parte, sugereaza Platon, si nu se vede cum suntem noi obisnuiti sa intelegem vazutul.

In fine, ce s-ar intampla, se mai intreaba Socrate, daca un asemenea om – unul care a „vazut” adevarul, care stie de papusi si papusari si umbre, ar fi convins sa reintre in pestera si sa incerce sa-i convinga pe ceilalti ca umbrele pe care le iau atat de mult in serios sunt doar atat – umbre? Raspunde tot el: s-ar face de rusine, pentru ca nemaifiind obisnuit cu intunericul, se va impiedica, nu va mai vedea umbrele cu acuitatea detinutilor, va parea nebun sau rau intentionat. Cu alte cuvinte, va deveni un fel de ciuca a batailor – si daca scapa doar cu batjocura, fara a fi omorat, s-ar putea considera norocos.

Atat despre alegoria pesterii. Acum despre pestera de la Houston 🙂

pestera.3

E greu sa te intorci in pestera, chiar daca nu esti filosoful-rege. Dupa o luna si jumatate de stat acasa (prezinta si academia avantajele ei, in afara de pixuri, carti, laptopuri si conferinte „gratis” :)), e greu sa te intorci intr-un apartament pustiu in care nu patrunde lumina soarelui din motive obiective: cand ai un perete de sticla care da spre strada, trebuie sa tii jaluzelele trase, ca altfel traiesti intr-un acvariu si nu-ti vine. De unde se vede ca prea multa transparenta sfarseste in opacitate 🙂 Nici un suflet de om inlauntru – pentru al patrulea an consecutiv de „burlacie” (relativa). Nu va speriati, nu despre singuratate am chef sa vorbesc astazi – am tot facut-o si cred ca am cam epuizat subiectul. Ci despre intoarcerea in pestera.

pestera.1

La inceput e deprimant. Iti faci privirea roata si nu vezi decat mizeria. Obisnuit cu curatenia de-acasa, in ciuda cainilor, mizeria iti sare in ochi, te raneste fizic: podelele imputite, chiuvetele imputite, cativa gandaci morti ici si colo, toate aruncate care incotro, claie peste gramada, din cele trebuincioase si din cele perfect inutile, intr-o devalmasie careia ii lipseste orice urma de boema mai mult sau mai putin poetica. Cand ai parasit apartamentul, toate pareau in relativa ordine. De obisnuit, te obisnuiesti cu orice. Acum, toate iti intorc stomacul pe dos. Asa ca stai, ca Thales (parca), neclintit in mijlocul dezastrului, cu o bere in mana, si contempli, netulburat, eternitatea.

pestera.4

Pana pui mana pe burete si mop si-ncepi sa freci podelele si chiuvetele, incepi sa faci ordine prin hartii si notite, arunci ce nu-ti mai trebuieste, stergi praful, maturi tutunul cazut pe te miri unde, freci si cada si buda, daca tot te-ai pornit. Eternitatea mai poate astepta.

Afara e soare, cald, frumos, la Houston aproape ca a venit primavara, in casa trebuie sa aprinzi becurile – cate sunt – sa poti vedea ce? Inca un gandac mort. Duci gunoiul si-ti amintesti de un amic, profesor prin El Paso, care a stat si el cativa ani, singur: „Fumurescu, e fain la inceput. Poti face ce vrei, nu te bate nimeni la cap sa nu-ti arunci ciorapii sau chilotii cine stie pe unde, mananci cand vrei, dormi cand vrei. Da’ asculta-ma: cand arunci sticla goala de whiskey in mijlocul casei si ti-e lehamite s-o ridici cateva zile, se cheama c-ai inceput sa ai o problema.” Noroc ca nu beau whiskey 🙂

Dupa care incepi sa-l intelegi pe St Exupery – femeile astea, obsedate de ordine si curatenie cum sunt, stiu ele ceva, mai mult sau mai putin instinctiv. E drept, Marta fara Maria n-are nici un haz si nici o adancime, dar reciproca e si ea valabila: orice Maria are nevoie de-o Marta. Nu poti trai, pe lumea asta, fara lumea asta. Ca te desprinzi si-o iei razna. Vorba lui Ibn Baja: spiritualul universal are nevoie de particularul spiritual care, la randul sau, are nevoie de corporal. Aci nu e vorba de curatenie si ordine. Aci e vorba de intelesul pe care-l dai curateniei si ordinii. Pentru evreul ortodox, legatul la sireturi are un alt inteles decat pentru restul lumii. Devine o rugaciune, care leaga sireturile cu Doamne-Doamne.

pestera.2

Si-atunci, frecand buda, am inteles. Am intekles ca, daca tot esti inapoi in pestera, mai bine ti-o gospodaresti. Cu drag, nu din obligatie. Si altfel am frecat-o – ca un om norocos am frecat-o. Spre deosebire de filosoful-rege, eu nu trebuie sa ma scot din pestera decat pe mine insumi 🙂 Mircea Eliade, cica ar fi avut o pestera in Himalaya, care-l astepta, orice i s-ar fi intamplat. N-a folosit-o, ca n-a fost cazul. Eu am una la Houston, in mijlocul orasului, si-o folosesc.

Nu degeaba mi-au placut de mic pesterile.

BONUS: Ca tot veni vorba de femei si St Exupery si de buda unde recitesc, cum se poate vedea, traducerea in engleza a Citadelei – cea mai pe nedrept ignorata carte din America (nu s-a mai retiparit din … 1979!!!), probabil din motive de political correctness), iaca un bonus 🙂 (as ramane indatorat daca cineva mi-ar oferi traducerea romaneasca – din cate-mi amintesc e la fel de buna ca aceea in engleza):

buda

I pitty you in your disputes and reconciliations, for they take place on a place other than that of love. For love is, above all, a communion in silence, and to love is to contemplate. There comes an hour when my sentry weds the city. And comes an hour when you meet your beloved – and its import lies not in one gesture or another, in one expression of her face, in one word or another that she utters, but in her.

There comes an hour when her name alone suffice as a prayer; no further words are needed. And comes an hour when you ask for nothing, neither her lips nor her smile, neither her gentle arms’ embrace nor the fragrance of her presence. It suffices that she is.

But women there are who bid you justify yourself and who sit in judgment on your acts. They confuse love with posession. What good were it to answer? What joy will you have in meeting such an one? Your desire was to be received in silence; not for the merit of this gesture or another, this quality or another, this word or another – but because, with all your unworthiness, you are what you are.”

UPDATE: Strigatul meu n-a rasunat in desert (sic) 🙂 Am primit din mai multe parti ajutor cu varianta romaneasca a Citadelei. Iata deci fragmentul in traducerea romaneasca, cu multumirile mele cele mai calde:

Te plang pentru contradictiile si compromisurile tale, caci ele apartin unui alt nivel decat cel al iubirii. Iubirea este, inainte de toate, ascultare in tacere. A iubi inseamna a contempla. Va veni o ora in care santinela mea va imbratisa orasul. Va veni ora in care vei alatura femeii pe care-o iubesti ceea ce apartine nu unei miscari sau alteia, unui detaliu al obrazului sau altuia, unui cuvant pe care-l pronunta, ci ii apartine Ei.

Va veni ora in care doar numele ei iti va fi de ajuns ca rugaciune, caci nu mai e nimic de adaugat. Va veni ora in care nu vei mai cere nimic. Nici buzele, nici surasul, nici bratul mangaietor, nici rasuflarea prezentei sale. Caci iti este suficient ca Ea sa existe.

Va veni ora in care nu va mai trebui sa-ti pui intrebari, pentru a le intelege, nici asupra acestui pas, nici asupra acestui cuvant, nici asupra acestei hotarari, nici asupra acestui refuz, nici asupra acestei taceri. Fiindca Ea exista.

Dar o alta iti cere sa te justifici. Si deschide un proces faptelor tale. Ea confunda iubirea cu posesiunea. La ce bun sa-i raspunzi? Ce vei afla in ascultarea ei? Cereai in primul rand sa fi primit in tacere, nu pentru o miscare sau alta, nu pentru o virtute sau alta, nu pentru un cuvant sau altul, ci in mizeria ta, asa cum esti.”

[NOTA: Dat fiind ca „Citadela” a fost „pusa cap la cap” dupa moartea lui St Exupery, diferiti editori au operat diferite modificari, rearanjari, etc.. Din aceasta cauza, a fost destul de frustrant pana am reusit sa identific pasajul – numaratoarea fragmentelor, ba chiar si continutul lor, difera intre varianta in engleza si cea in romana (dupa cum se poate vedea si mai sus – varianta romaneasca e „mai completa”.) Cu toate acestea, pasajul acesta imi pare ca suna mai bine in engleza decat in romaneste – mai cu seama la primul si ultimul paragraf, unde m-as incumeta la o traducere mai buna.]

Anunțuri


9 Responses to “… pestera cea de toate zilele + Bonus + Update”

  1. 1 CP

    Cauta singur:

    • 2 fumurescu

      @ CP – Multumesc pentru indemn :), da’ sunt doar primele 79 de pagini. Citatul cu pricina e catre sfarsitul cartii. Intre timp, insa, am primit varianta completa – si-am gasit, dupa ceva cazna si pasajul. Vezi mai sus.

  2. 3 clara?

    M-a distrat comparatia intre pestera filosofica a vietii si pestera casnica/feminina, si trebuie sa recunosc ca femeile au un simt al pesterii supradezvoltat. Cel putin unele. Adevarul e ca intri intr-o anume febra a perfectiunii amenajarilor si reamenajarilor, cand intri, si este o anumita odihna in a face curatenie, a face sa fie totul sclipitor si dichisit. Totul culminand cu aranjarea cuibului, inainte de nastere, mi se pare ca este si o denumire de sindrom in sensul asta, adica devine aproape patologica nevoia de a pregati pestera pentru bebe (evident, numai un barbat putea sa se raporteze la nevoile astea atat de stiintific si detasat si sa le categoriseasca la patologic :-)).

    Si de aici, scandalul pe care atat de frumos il desfiinteaza Exupery, contradictiile intre dulcea femeie care s-a spetit dereticand si barbatul cu privirea pierduta spre filosofie, care intra ca in pestera si isi abandoneaza detaliile terestre pe unde apuca.

    ca in Nichita,

    „Ei i se face rău de singurătate
    ea stă şi spală tot timpul podeaua
    până o face de paisprezece carate
    şi tocmai să calce pe dânsa licheaua.

    Ea spală zidul casei cu mâna ei
    şi atârnă pe dânsul tablouri
    ca să se bucure derbedeul, e-hei
    căzut de la uşă-n ecouri.”

    Si inca ceva: desigur ca podeaua bine frecata nu aduce nici o satisfactie daca nu calca licheaua pe ea, asa ca scandalul e implicit. Exupery nu are dreptate, scandalul tine de fericirea casnica, cat timp nu escaladeaza si e bine temperat. E o verbalizare a contemplarii dintre Ea si El, dupa un timp.

    Nu am vazut vreo fata batrana incremenita in curatenia casei ei si fericita, dupa cum, iata, nici locuitorul singuratic al pesterii nu e prea fericit. Cred ca feministele au cam ratat obiectivul!

    • 4 fumurescu

      … de acord, in proportie de … sa zicem 95% 🙂 (St Exupery ar fi urat procentul asta! A propos, a inceput sa semneze de Saint Exupery in timpul sederii in America, cand toti i se adresau cu Mr. Exupery – era, totusi, conte :)) Ce fel de scandal e ala care nu escaladeaza si e bine temperat? Atunci nu mai e „scandal”, nu? Devine o banala cearta, rabufnire, sau altceva, dar nu scandal. Zic si eu.

      • 5 clara?

        Pai raspunsul e in alta parte, in aia cu Marta si Maria. Adica, scandalul ca reteta a fericirii nu e descifrabil/definibil in termeni de intensitate, ci printr-o privire asupra originii lui. Si, stim, vine din … ispita! Suntem ispititi la tot pasul, Maria e o ispita pt Marta, dupa cum Marta e o ispita pt Maria, colegul meu de birou e o ispita pt mine, dupa cum cred ca si eu sunt o ispita pt el, bine, fiecare de alta categorie 🙂 Sotul e o ispita pt podelele sotiei, si ea e o ispita pt urechile/nervii lui, si uite asa, traim in zarea ispitei. Asa ca scandalul se tempereaza sau se tureaza in functie de cat de repede ne amintim ca vine din ispita. De fapt, ce te mana in lupta nu e deloc rational, la un moment dat iti dai seama ca ai intrat pe un alunecus pe care depinde de tine cand si daca te opresti. O ilustrare memorabila, Razboiul familiei Rose!

        Uite, si dragul de Exupery, ce ispita pe capul lui, asa generos in viziune si totusi contectat iremediabil la titula! 🙂

  3. 6 fumurescu

    … mi-a placut aia cu „sotul e o ispita pentru podelele sotiei”. Dar mai cred si ca exista ispitiri bune, dupa cum exista si neispitiri de evitat. Bunaoara, problema Martei era ca nu o ispitea Maria 🙂 Problema altora e ca nu ii ispiteste nici raiul, nici sophia si-n general nimic din ce merita sa te ispiteasca. Zic si eu 🙂

    • 7 clara?

      :))) da, acuma realizez ca ispita poate fi si atractie, cu o conotatie ghidusa daca se aplica intre podea si barbatul cazut de la usa’n ecouri.
      Eu ziceam de ispita ca incercare pt nervii celuilalt, peste care cu calcare de inima treci. Marta e o ispita pt Maria cea spiritualizata, cum tot grobianul e o ispita pt oamenii subtiri (fara sa ma revendic de la nici una din categorii si deci fara sa le judec), si Maria e o ispita pt Marta, cum tot omul spiritualizat pare cam nesarat/negatat/nepractic neinitiatului.
      Acest „zic si eu” m-a indemnat sa re-re-raspund, scuze!

  4. 8 Samanu

    🙂 https://archive.org/details/Antoine_de_Saint_Exupery-Citadela_0_1_08__
    toate variantele electronice.
    (salutari ubb si hunedorene)

    • 9 fumurescu

      @ Samanu – Intorc salutarile cu multumirile de rigoare. Acu’ am traducerea romaneasca si-n print si-n varianta electronica!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: