… pentru ca zilele astea am terminat de recitit Micul Print, al lui Saint Exupery. Sa va mai spun ca e o capodopera? Nu va mai spun 🙂 Sa va mai spun ca e o varianta condensata a unei alte capodopere, Citadela? Nu va mai spun nici asta 🙂 Va spun doar ca astazi, asteptand sa se faca seara in Franta si-n Romania, sa putem incepe colindatul pe telefon si pe Skype, am realizat ca, intr-un fel macar, suntem cu totii niste Mici Printi.

Daca va mai amintiti, Micul Print traia pe o planeta micuta, un asteroid, de fapt, ceea ce, dincolo de toate neajunsurile, prezenta si unele avantaje – putea, bunaoara, sa admire apusul soarelui, ori de cate ori simtea nevoia, doar mutandu-si scaunul cativa pasi mai incolo, pe un alt meridian (cum ar veni). Conform propriei marturisiri, intr-o singura zi l-a vazut de exact 44 de ori! Asta nu e de colea.

Dar noi? Noi nu traim pe un asteroid, dar planeta incepe sa se faca tot mai mica. Pe masura ce ne imprastiem mai tare care incotro, distantele se scurteaza si mai repede. Astazi ne putem vedea si auzi peste mari si tari mai repede decat ne puteam vedea sau auzi de la Cluj la Brad sau la Constanta, pe vremea cand eram eu student. Ba chiar si deplasarile dureaza cam tot atat (de la Brad la Cluj, „cursa de Abrud” facea cam sase ore, cu un „layover” la Campeni de o ora 🙂 ).

Iar acum? Acum ne mutam „scaunelul” la cateva ore, sa sarbatorim nasterea lui Hristos, Anul Nou, sau Invierea mai intai in Romania, mai apoi in Franta si Anglia, apoi pe Coasta de Est, apoi Central Time, apoi … Ati prins ideea. Pe masura ce scriu aceste randuri, imi trag, fara sa va dati seama, scaunelul spre Romania.

Laudati si cantati si va bucurati!

Dar, cum spunea Micul Print, lucrurile cu adevarat importante sunt cele nevazute. Spunea multe Micul Print. N-ar strica sa ni le amintim pe toate, macar in zilele in care ne tragem scaunelul pentru a mai vedea inca o data si inca o data un rasarit de soare sau o Nastere,