… Bloomington e un orasel american ingropat in inima Indianei. Indiana e un stat predominant „de tara”. La tara traiesc taranii. Rednecks, cum le mai zice pe aici (literal, „gaturi/cefe rosii” de la stat aplecat deasupra cazmalei sau a furcii in soarele dogoritor al verii). Redneci, mai pe romaneste. De cum iesi din Bloomington, te afli deja in America profunda, una care n-are nimic de-a face cu America din filmele de la Hollywood. Cele doua Americi se ignora reciproc, cu dispret egal, desi ambele au farmecul lor, cel putin ochii celor carora li intampla sa fie un amestec ciudat de domn si taran.

De multe ori, insa, nu e nevoie sa iesi din oras. Redneci se gasesc si aici – dar in timpul anului nu ies in evidenta, Lucrurile se schimba cu prilejul Craciunului, cand se dezlantuie o adevarata frenezie a prostului gust in materie de decoratiuni: Mosi gonflabili si saltareti, iluminati pe dinaluntru, oameni de zapada asisderea, reni din sarma, Fecioare din beculetze, pana si acadele uriase cu luminitze rotitoare, si-n general orice ii poate trece unui om prin creanga mintii, cu sau fara legatura directa cu Craciunul.

Pana anul acesta, obisnuiam sa bufnesc in ras de fiece data cand treceam pe langa o astfel de casa impanzita de ktch-uri multicolore, neparat luminate si neaparat miscatoare. Anul acesta, insa, am vazut o inscriptie luminoasa pe acoperisul unei asemenea case. Scria (cu beculete palpaitoare, de toate culorile): „Happy Birthday, baby Jesus!” [Nota: Am trecut ziua pe langa casa si am incercat sa-i fac o poza din masina. Imi cer scuze pentru calitatea imaginii. Va trebui sa va folositi imaginatia: inscriptia cu pricina ar fi pe acoperis, intre cei doi fulgi de zapada, dar ziua e stinsa. In plus, decoratiunile din poza sunt doar o particica din cele cateva zeci de exponate care inconjoara casa pe toate partile.] Asta s-ar traduce prin „La Multi Ani, pruncule Iisus!”, dar conotatia in limba engleza e mult mai familiara. Mai aproape ar fi, probabil, La Multi Ani, bebe Iisus!”

Marturisesc ca m-a pocnit un val de duiosie, insotit de o doza zdravana de rusine fata de atitudinea mea „elitista”. In definitiv, oamenii astia sunt, dintre protestanti, cei mai apropiati de viziunea ortodoxa, in care Iisus e mai intai de toate un prunc, un bebe, si-abia mai apoi Hristos, Mantuitorul. E o simplitate aici pe care multi am piedut-o, undeva pe drumul dintre comercializarea Craciunului si intelectualizarea lui pioasa. Putem filosofa mult si bine, hegelian, asupra Universalului devenit particular, pentru a-i ingadui particularului accesul la universalitate, dar dincolo de toate astea importanta ramane trairea Craciunului. Bucuria. Laudati si cantati si va bucurati! Aci nu este vorba de estetica – la urma urmei, ce diferenta este intre un brad impodobit cu nuci in staniol, de toate culorile, si unul cu funde de matase, in doua culori mestesugit alese in asa fel incat sa nu iasa in evidenta decat prin discretie si bun gust? Estetica rafinata ucide bucuria, precum gandul lipsit de viata poate ucide gandirea. Grajdul nu era si nu este estetic. V-o poate spune orice taran. Orice rednec. Iar un grajd nu poate fi transfigurat cu rafinamente estetice, ci doar cu bucurie. Bucuria transfigureaza kitch-ul.

La Multi ani, bebe Iisus!

Sa Se nasca, si Sa creasca, Sa ne mantuiasca!

Si de-acum pana-n vecie, mila Domnului sa fie,

Laudati si cantati si va bucurati!