… sunt peste tot, ca nisipul. Si tot ca nisipul, n-ai cum sa-i ocolesti. Sunt boboci si sunt „proaspeti” (nu degeaba americanii le spun ‘freshmen’). Aburesc inca, ca painea de-abia scoasa din cuptor. (Nu-i vorba, la temperaturile din Houston e usor sa ‘aburesti’ si daca esti mai ofilit :)) Sunt nerabdatori sa dea cu capul de pragul de sus si n-ai cum sa nu te entuziasmezi de entuziasmul lor, chiar daca n-ai loc de ei nicaieri. Se vara peste tot, ca nisipul. Pana sfarsesc prin a se ti se vari in suflet.

PS Cand ii vezi stand tolaniti atat de relaxati pe treptele alea, n-ai cum sa nu te gandesti ca ei nu se gandesc ca tot asa se vor pozitiona si mai tarziu in viata, dupa colegiu. Doar ca pe altfel de trepte. N-ai cum sa nu te gandesti si ca bine fac ca nu se gandesc. Carpe diem.