… poate unii dintre dumneavoastra isi mai amintesc bancul cu ardeleanul care merge la gradina zoologica, iar la intoarcere e asaltat cu intrebari despre animalele exotice pe care nu le mai vazuse nimeni altcineva din sat:

– Si, spune, Ioane, cum ii girafa?

– Ba, stii cum e calu’?

– D-apoi cum nu?

– No, girafa e ca un cal, numa’ ca are gatul foarte-foarte lung si ii tata cu pete.

– Aha. Da’ zebra cum ii?

– Ba, stii cum e calu’?

– D-apoi cum nu?

– No, zebra ii tat ca un cal alb, numa’ cu dungi negre.

– Aha. Da’ hipopotamul cum ii?

– Ba, stii cum e calu?

– D-apai cum nu?

– No, asta nu seamana!

[Nota: A se observa ironia subtila – hipopotam = cal de rau.]

Asa si cu Houston-ul. Stiti cum e Chicago? New York? Los Angeles? No, asta nu seamana! 🙂

De mare, e cam la fel de mare (are aproape exact populatia Chicago-ului), are downtown cu zgarie nori, dar asemanarile se opresc aici. Downtown-ul nu e nici pe departe atat de aglomerat ca-n celelalte orase mari, ba dimpotriva. In cinci zile de colindat la diferite ore, am prins o singura aglomeratie in trafic si foarte multe momente cand pe strazi erau doar cateva masini. Explicatia, inclin sa cred, se gaseste in lipsa magazinelor – si de lux si altfel. Restaurante si birturi sunt – si multe chiar simpatice: mexicane, irlandeze, frantuzesti, japoneze, etc -, dar nu magazine.

Viata in Houston palpita in alte parti – bunaoara in cartierul Montrose (unde se-ntampla ca mi-am inchiriat un apartament :)). Din downtown o poti doar intrzari de pe acoperisul vreunui hotel, daca se-ntampla sa aiba acolo jacuzzi si piscina si te poti relaxa seara cu un pahar de vin (sau o bere).High-life 🙂

Nu voi pretinde acum ca dupa cinci zile cunosc Houston-ul. Ar fi absurd. N-am reusit sa vedem din el decat cateva firimituri. Dar totul in el mi-a lasat senzatia de „altfel”. Poate pentru ca e (totusi) Texas, iar Texas nu e intru totului tot America (nu intram acum in istorie, desi ar merita). Poate pentru ca in Texas, totul e mai mare – toate autostrazile pe care am mers aveau intre patru si sapte benzi pe fiecare sens, asa ca n-am prins decat trei ambuteiaje, dintre care unul era „obiectiv” (accident). Dupa experienta de pe Coasta de Est, condusul prin Houston mi s-a parut o plimbare prin parc.

Nici macar Golful Mexicului nu arata ca … Golful Mexicului. Cel putin nu ca ala de-l stiam, dinspre Florida. Din cauza aluviunilor aduse de Mississippi, apa nu e nici pe departe atat de albastra – dimpotriva. Galveston ramane insa o insula simpatica (unde mai am multe de explorat).

Ceea ce mi s-a parut, insa, cel mai interesant, a fost orasul – cand pare sa se termine, incepe din nou. Cand zici „acu’ am iesit din Houston„, intri intr-o noua zona de zgarie nori, mall-uri, s.a.m.d.. Mi-a amintit de Coloana fara de sfarsit a lui Brancusi. Exagerez, de buna seama, insa, precum a sunat cornul lui Doinas din Mistretul cu colti de argint, foarte putin 🙂