… pentru necunoscatori, replica „Houston, we have a problem!” („Houston, avem o problema!”) a devenit faimoasa datorita filmului Apollo 13, si-a fost inspirata de o replica reala din timpul misiunii spatiale. De-atunci a devenit loc comun si e folosita mai abitir decat „spuma marilor” de-a lungul si de-a latul Americii.

In cazul asta, insa, nu e nici o problema – nadajduiesc. Am primit o oferta de la University of Houston pentru un tenure track position de Assistant Professor. Mi s-a parut o oferta de nerefuzat din mai multe puncte de vedere. Asa ca am acceptat-o. Astazi.

Sa nu ziceti ca nu v-am spus.

De-acum incepe o intreaga nebunie logistica – mutari, scoli, case, caini, etc.. Cu putin noroc, insa, peste un an, om putea spune si noi precum Churchill dupa victoria de la El Alamein: „Acesta nu este sfarsitul. Nu este nici macar inceputul sfarsitului, Dar ar putea fi sfarsitul inceputului.” Vietii de nomad academic, adicatelea 🙂

Era si timpul. Daca iei o carioca si trasezi drumurile din Illinois in New Mexico, inapoi in Illinois, de-acolo in Missouri, din Missouri in Indiana, din Indiana in Louisiana, din Louisiana in Connecticut, si-acum Texas, mai ramane nemazgalita doar Coasta de Vest si Alaska 🙂

Obosisem. Asa ca nu, Houston, n-avem nici o problema!

Cand am ajuns prima oara acolo, pentru interviu, la aeroport ma astepta un sofer negru, c-o limuzina, sa ma duca la hotel. L-am rugat sa mai stea cinci minute pana trag cateva fumuri. Dupa vreo zece ore de abstinenta, plamanii mei urlau dupa putin tabac. Amabil, omul a zis ca nu e nici o problema. Am tras adanc fumul in piept si i-am linsitit. Dupa aceea, insa, am tras si aer in piept. Si, n-o sa va vina sa credeti, dar aerul din Houston avea, asa, ca un miros de mic-burghezie. Poate-poate 🙂