… nu era exact genul “om de viata”. Umbla tot timpul la costum si cravata si una dintre vorbele lui preferate era « ma facusi sa rad, ca n-am mai ras de mult ». Nu glumea. Folosea perfectul simplu la tot pasul, ca era oltean – si mandru de asta. De atunci folosesc si eu perfectul simplu la tot pasul, si una dintre vorbele mele preferate este « ma facusi sa rad, ca n-am mai ras de mult ».

Desi eu rad mult mai des.

De fapt, avem foarte putine in comun. Mie-mi place sa umblu imbracat « ca un pui de bogdaproste », pe el nu-mi amintesc sa-l fi vazut vreodata nici macar in tricou. Pana si la vanatoare mergea imbracat in costum de vanator si n-a inteles niciodata de ce unora le place sa se tarasca prin pesteri pline de noroi. Doar viata e plina de noroi, nu mai trebuie sa-l cauti tu cu lumanarea sau lanterna. Aveam intelegeri diferite ale noroiului, si-n general perspective diferite asupra vietii.

Mie-mi plac petrecerile, el le ura. Cred ca l-am vazut dansand de cel mult trei ori in viata. El s-a apucat de facut copii tarziu, cand se apropia binisor de patruzeci. Eu m-am grabit sa-i fac de cum am trecut de douazeci. Era pasionat de medicina, pe mine ma lasa indiferent. Mi-a zis odata : « Aline, de meseria asta nu-ti bati joc ! » Am bagat asta bine la cap si-am preferat sa ma las de medicina. Cred c-am facut-o la timp, inainte s-apuc sa-mi bat joc de ea.

Una peste alta, cred ca i-am urmat sfaturile, chiar daca nu intotdeauna a iesit cum s-ar fi asteptat. Nu cred, insa, ca asta l-ar fi deranjat cu asupra de masura. Cand, pe la cinci ani, am declarat ca nu mai vreau la lectiile de acordeon, mi-a tinut, spre surprinderea mea, partea. « Nu poti forta omul sa faca ceva daca nu-i place » – asta era motto-ul lui. Avea dreptate. N-am regretat nici o clipa ca m-am lasat de acordeon, dupa cum n-am regretat ca m-am lasat de medicina. Sunt oameni care se pricep la amandoua mai bine decat mine.

In ziua in care a murit, ma pregateam de examenul de Semiologie, la Medicala II. Ultimele cuvinte pe care mi le-a spus au fost « Invata, Aline ! ». L-am ascultat. Am invatat mai mult, cred, decat s-ar fi asteptat, chiar daca nu neaparat in medicina.

De atunci au trecut fix 25 de ani. Un sfert de veac fara tata.

N-a apucat sa-si cunoasca nepotii. Nu foloseste nici unul dintre ei perfectul simplu – de-abia daca mai vorbesc la rastimpuri in limba romana. O vorba insa ma incapatanez sa le-o repet de-atatea ori pana le intra bine si-n cap si-n vocabular, sa le-o poata spuna si ei copiilor cand va fi cazul : « ma facusi sa rad, ca n-am mai ras de mult .»