… nu sunt un adept infocat al biologiei evolutioniste, ca n-am cum, din doua motive: ca e biologie si ca e evolutionista 🙂

Ce vreau sa zic?

(1) Ca nu poti explica totul prin prisma biologiei. In general, nu poti explica totul prin prisma unei parti. Ca de aia totul e tot, ca e mai mult decat suma partilor – o chestie cat se poate de simpla, de bun simt, pe care o stiau stramosii nostri, dar pe care, cumva, am pierdut-o pe drum. Repet, nu e aici vorba neaparat de biologie. E vorba de un anumit fel de a te raporta la lume si la viata. Un Weltanschauung, daca sunteti inamorati de cuvinte nemtesti, care – ca si ochelarii – te fac sa pari mai inteligent 🙂 Serios acum: Ganditi-va doar la toate reclamele in care un aspirator, un detergent, o pilula – in fine, ceva, orice – te fac fericit. Ai „ceva-ul” ala, esti fericit. Nu-l ai? Ghinion. Esti nefericit. N-ai stiut? Nu-i nimic, afli acum. N-ai cont de Facebook sau de twitter, nu existi – cum imi zicea odinioara Laura. Astea – ca si biologia – sunt explicatii unidimensionale pentru un univers complex, multi-dimensional.

Nu poti reduce totul la gene, hormoni, feromoni sau mai-stiu-eu-ce. Adica poti, dar nu e bine, nici teoretic si nici practic.

Teoretic pentru ca, repet, suntem mai mult decat suma partilor. Si nu suntem masini. Rousseau – in ciuda multiplelor defecte – a zis el ceva cand a zis ca suntem oameni nu pentru ca suntem inteligenti, ci pentru ca suntem liberi. De fapt, suntem inteligenti pentru ca suntem liberi. Spre deosebire de animale, noi putem alege sa facem X sau Y. Leul nu se poate apuca sa pasca, nici mielul sa zboare sau sa sara la beregata leului, s-o sfasie. Noi, insa, putem. Iar asta ne forteaza sa fim destepti.

Practic, pentru ca – si daca, prin reducere la absurd, ar fi adevarat – nu ne-ar folosi la nimic. Daca sufar, ma bucur, ma indragostesc sau urasc din motive de gene, hormoni, feromoni si alte alea, nu mai am nici o responsabilitate – adicatelea nici o libertate. Reactionez. Sunt o victima din start. Sunt o papusa trasa pe sfori de hormoni (n-am gasit alta rima :)). Sunt programat din start, intors cu cheia. Fac ce mi-a fost scris in codul genetic sau in istoria familiei sa fac. Nu-s nici de vina, dar nici merite nu-mi pot aroga. Exagerez, insa foarte putin.

(2) Conceptul de „evolutie” mi-e suspect din start. Nu pentru ca n-as „crede” in dinozauri sau pentru ca l-as crede pe Darwin tampit. Nu pentru ca ma oripileaza ideea ca ne tragem din maimute, or asta contrazice Biblia. Nu. Ci pentru ca a „evolua” presupune ca stii spre ce. Evoluezi in masura in care te apropii de ceva care stii ca-i bun, or „binele” in biologia evolutionista e definit strict ca si supravietuirea genelor/ the survival of the genes. De aia nu-i zicem schimbare sau involutie. Cum ar veni, stim ce-i bine. Sa ne supravietuiasca genele. De aia barbatii sunt mai predispusi sa insele, ca vor sa-si largeasca „baza genetica”. De aia femeile nu sunt la fel de predispuse, ca nu vor sa-si compromita sansele de supravietuire a genelor prin progenituri. Poti insamanta, pardon, o mie de femei, dar nu poti creste de una singura o mie de copii. S.a.m.d. Cam simplut, dupa gustul meu.

Acestea fiind zise, nu zic ca n-au si astia cu biologia evolutionista dreptatea lor. Cata vreme mergi la buda si altele asemenea, ar fi putintel penibil sa-ti negi partea animalica. Da, avem 98% (parca) din gene in comun cu cimpanzeii. Ne place mancarea, ne place sexul, chiar si cand zicem ca „facem dragoste”. [Vedeti? Zicem ca facem dragoste, nu sex, ca nu vrem sa fim cimpanzei. Nu vrem. Putem. Deci nu suntem :)]

Are atunci Mihnea dreptate cand zice ca femeile au, din start, un avans in gestionarea timpului raportat la barbati, pentru simplul fapt ca sunt femei? De buna seama ca are. Cand esti programata genetic sa tii un fat in pantece pentru noua luni asta iti schimba felul de a te raporta la lume si la viata, fie ca faci copii, fie ca nu. Iti schimba Weltanschauung-ul.

Si-aici vroiam sa ajung (stiu – mi-a luat ceva timp, aveti a ma ierta, sufar de sfatosenie in ultima vreme): Femeile sunt ca si chinezii :): nu se grabesc. Daca ati auzit de capcana vietnameza de o mie de ani sau de Mao raspunzandu-i reporterului care-l intreba ce parere are despre Revolutia Franceza „e prea devreme ca sa ma pot pronunta„, intelegeti ce vreau sa zic. E contra-intuitiv, da, dar mai ganditi-va o data inainte sa radeti.

Femeile sunt precum englezii. Femeile sunt din start conservatoare. Sunt rabdatoare. Rabdarea le este a doua natura. Cand te incearca, cu asta te incearca: nu cati bani ai, nu cat de chipes esti, nu daca scrii poezie, nu daca bei, fumezi sau iti plac cainii, ci daca ai rabdare. Cu ele si cu lumea. Daca ai rabdare cu ele, ai rabdare si cu tine.

Si nu va ganditi (neaparat) la prostii – desi si-aici teoria pare sa functioneze. Ganditi-va doar cat timp ii ia unei femei sa se decida la orice – de la pantofii pe care sa-i cumpere, la iubitul vietii. Cu noi e mai simplu. Noi suntem mai simpli, de la natura. Nu neaparat mai tampiti, dar mai simpli. Fie reactionam instinctiv – flutura-mi tramvaiul si-ntorc capul – fie vedem problema si decidem asupra solutiei mai la indemana. Cea mai rationala. (Paradoxal, cele doua tendinte nu se bat cap in cap.) De aceea, la barbati, atat bucuriile cat si tristetile dureaza mai putin. Nu stam pe loc. [Nota: In treacat fie spus, aici Mihnea cred c-a gresit, spunand ca femeile au timpul, noi, spatiul. Noi „avem” spatiul in masura in care il largim, il exploram, in masura in care ne miscam de colo, colo. Femeile, insa, il au cu adevarat, pentru ca ele il locuiesc, il aseaza, il tin „pe loc”.]

Noi ne miscam – amusinam – jungla, muntii, pesterile. Femeile vin si, vorba lui Heidegger, le locuiesc in chip poetic si pentru noi. Pentru ca da, in chip poetic locuieste omule pe acest pamant – nu va faceti iluzii prozaice; suntem condamnati la poezie 🙂

De aceea, ca regula generala (ca nimeni nu pretinde ca nu-s si exceptii) femeile tind sa se indragosteasca rar, da’ bine, barbatii des, da’ mai putin. Si tot de aceea, bucuriile si suferintele femeilor si cele ale  barbatilor nu pot fi comparate.  Sunt alta mancare de peste. [Ma poate lamuri cineva de unde vine expresia asta in limba romana (ca n-am mai auzit-o in alte limbi)? De ce nu „alta mancare de pui sau porc”?]

Barbatii n-au rabdare nici cu suferintele, nici cu bucuriile. Femeile au. Barbatii n-au nicodata timp. Sunt tot timpul (sic) pe fuga. Femeile au. „Take your time” e o expresie care nu se poate traduce, dar a fost, cu siguranta, inventata de o femeie.

(V-am avertizat din start ca asta nu va fi un text recomandat zelotilor PC.)

Cand se bucura, barbatul se bucura foarte tare pentru cinci minute, chiuieste, eventual se-mbata, dupa care incepe deja sa se ingrijoreze de altceva. Femeia, nu. Femeia „takes her time”. Se bucura domol si mult, cum plimba degustatorii de vinuri licoarea prin gura, fara se indure s-o inghita sau s-o scuipe din gura.

Cand se supara pe cineva sau sufera, barbatul sufera intens, tranteste caciula de pamant si-o calca-n picioare. Eventual se-mabata; la fel cum ar fi facut-o de bucurie. P-orma si-o ridica din tarana, o scutura si si-o indeasa pe cap. Doar n-o s-arunci o cusma buna. Femeia, nu. Femeia isi incepe suferinta domol, de parca ar fi un maraton, la care important e sa-ti dozezi atat respiratia cat si energiile. Si-o tine. Patruzeci de kilometri, sau patruzeci de zile sau patruzeci de ani.

Pe urma, de-abia, ii trece si ei. Ca-i trece, la un moment dat. Om si femeia 🙂

Barbatul e complet nedumerit si se scarpina-n crestet, asteptand-o pe linia de sosire: „Pai dac-ai stiut c-aici vroiai, de fapt, sa ajungi, de ce ti-a luat atata timp?” De ce sa pierzi timpul?

Or, asta nu intelegem noi. Femeile nu pierd timpul – il castiga. Castiga timp taman atunci cand par sa-l piarda. Ele invata. Pathei mathos – suferinta, ca si bucuriile, te-nvata. Asta daca ai timp. Barbatii sunt repeziti, n-au rabdare. Nu vor sa piarda timpul. Vor solutii hic et nunc. Aici si acum. pe loc. Asta e linia de sosire, acolo vreau sa ajung – si ajung, pe coate si-n genunchi daca trebuie, sau mor incercand sa ajung acolo cat mai repede. V-ati gandit vreodata de ce media de varsta a barbatilor a fost, este si va ramane mai mica decat cea a femeilor? Nu pentru ca se-mpusca, calaresc motocilete sau merg la razboi. Nu. Ci pentru ca se grabesc sa ajunga la linia de sosire. Pentru ca barbatul se grabeste sa moara, chiar daca nu stie. Femeia, in schimb, are rabdare. Nu-i graba. Take your time. Moartea, ca si pantofii, nu se termina cu una cu doua. Avem timp.

Pe scurt, cu fiecare bucurie sau tristete, barbatii pierd timp, incercand sa nu-l iroseasca. femeile il castiga, batandu-si joc de el.

P.S. Spusa lui Bernard Show, daca nu ma-nsel, ar putea folosi aci drept motto (sau PS): „Femeia nu este inferioara barbatului, nici superioara lui. Iar despre egalitate nici nu poate fi vorba”.