…timpul femeilor si timpul barbatilor (II) Pathei mathos

06Oct13

… nu sunt un adept infocat al biologiei evolutioniste, ca n-am cum, din doua motive: ca e biologie si ca e evolutionista 🙂

Ce vreau sa zic?

(1) Ca nu poti explica totul prin prisma biologiei. In general, nu poti explica totul prin prisma unei parti. Ca de aia totul e tot, ca e mai mult decat suma partilor – o chestie cat se poate de simpla, de bun simt, pe care o stiau stramosii nostri, dar pe care, cumva, am pierdut-o pe drum. Repet, nu e aici vorba neaparat de biologie. E vorba de un anumit fel de a te raporta la lume si la viata. Un Weltanschauung, daca sunteti inamorati de cuvinte nemtesti, care – ca si ochelarii – te fac sa pari mai inteligent 🙂 Serios acum: Ganditi-va doar la toate reclamele in care un aspirator, un detergent, o pilula – in fine, ceva, orice – te fac fericit. Ai „ceva-ul” ala, esti fericit. Nu-l ai? Ghinion. Esti nefericit. N-ai stiut? Nu-i nimic, afli acum. N-ai cont de Facebook sau de twitter, nu existi – cum imi zicea odinioara Laura. Astea – ca si biologia – sunt explicatii unidimensionale pentru un univers complex, multi-dimensional.

Nu poti reduce totul la gene, hormoni, feromoni sau mai-stiu-eu-ce. Adica poti, dar nu e bine, nici teoretic si nici practic.

Teoretic pentru ca, repet, suntem mai mult decat suma partilor. Si nu suntem masini. Rousseau – in ciuda multiplelor defecte – a zis el ceva cand a zis ca suntem oameni nu pentru ca suntem inteligenti, ci pentru ca suntem liberi. De fapt, suntem inteligenti pentru ca suntem liberi. Spre deosebire de animale, noi putem alege sa facem X sau Y. Leul nu se poate apuca sa pasca, nici mielul sa zboare sau sa sara la beregata leului, s-o sfasie. Noi, insa, putem. Iar asta ne forteaza sa fim destepti.

Practic, pentru ca – si daca, prin reducere la absurd, ar fi adevarat – nu ne-ar folosi la nimic. Daca sufar, ma bucur, ma indragostesc sau urasc din motive de gene, hormoni, feromoni si alte alea, nu mai am nici o responsabilitate – adicatelea nici o libertate. Reactionez. Sunt o victima din start. Sunt o papusa trasa pe sfori de hormoni (n-am gasit alta rima :)). Sunt programat din start, intors cu cheia. Fac ce mi-a fost scris in codul genetic sau in istoria familiei sa fac. Nu-s nici de vina, dar nici merite nu-mi pot aroga. Exagerez, insa foarte putin.

(2) Conceptul de „evolutie” mi-e suspect din start. Nu pentru ca n-as „crede” in dinozauri sau pentru ca l-as crede pe Darwin tampit. Nu pentru ca ma oripileaza ideea ca ne tragem din maimute, or asta contrazice Biblia. Nu. Ci pentru ca a „evolua” presupune ca stii spre ce. Evoluezi in masura in care te apropii de ceva care stii ca-i bun, or „binele” in biologia evolutionista e definit strict ca si supravietuirea genelor/ the survival of the genes. De aia nu-i zicem schimbare sau involutie. Cum ar veni, stim ce-i bine. Sa ne supravietuiasca genele. De aia barbatii sunt mai predispusi sa insele, ca vor sa-si largeasca „baza genetica”. De aia femeile nu sunt la fel de predispuse, ca nu vor sa-si compromita sansele de supravietuire a genelor prin progenituri. Poti insamanta, pardon, o mie de femei, dar nu poti creste de una singura o mie de copii. S.a.m.d. Cam simplut, dupa gustul meu.

Acestea fiind zise, nu zic ca n-au si astia cu biologia evolutionista dreptatea lor. Cata vreme mergi la buda si altele asemenea, ar fi putintel penibil sa-ti negi partea animalica. Da, avem 98% (parca) din gene in comun cu cimpanzeii. Ne place mancarea, ne place sexul, chiar si cand zicem ca „facem dragoste”. [Vedeti? Zicem ca facem dragoste, nu sex, ca nu vrem sa fim cimpanzei. Nu vrem. Putem. Deci nu suntem :)]

Are atunci Mihnea dreptate cand zice ca femeile au, din start, un avans in gestionarea timpului raportat la barbati, pentru simplul fapt ca sunt femei? De buna seama ca are. Cand esti programata genetic sa tii un fat in pantece pentru noua luni asta iti schimba felul de a te raporta la lume si la viata, fie ca faci copii, fie ca nu. Iti schimba Weltanschauung-ul.

Si-aici vroiam sa ajung (stiu – mi-a luat ceva timp, aveti a ma ierta, sufar de sfatosenie in ultima vreme): Femeile sunt ca si chinezii :): nu se grabesc. Daca ati auzit de capcana vietnameza de o mie de ani sau de Mao raspunzandu-i reporterului care-l intreba ce parere are despre Revolutia Franceza „e prea devreme ca sa ma pot pronunta„, intelegeti ce vreau sa zic. E contra-intuitiv, da, dar mai ganditi-va o data inainte sa radeti.

Femeile sunt precum englezii. Femeile sunt din start conservatoare. Sunt rabdatoare. Rabdarea le este a doua natura. Cand te incearca, cu asta te incearca: nu cati bani ai, nu cat de chipes esti, nu daca scrii poezie, nu daca bei, fumezi sau iti plac cainii, ci daca ai rabdare. Cu ele si cu lumea. Daca ai rabdare cu ele, ai rabdare si cu tine.

Si nu va ganditi (neaparat) la prostii – desi si-aici teoria pare sa functioneze. Ganditi-va doar cat timp ii ia unei femei sa se decida la orice – de la pantofii pe care sa-i cumpere, la iubitul vietii. Cu noi e mai simplu. Noi suntem mai simpli, de la natura. Nu neaparat mai tampiti, dar mai simpli. Fie reactionam instinctiv – flutura-mi tramvaiul si-ntorc capul – fie vedem problema si decidem asupra solutiei mai la indemana. Cea mai rationala. (Paradoxal, cele doua tendinte nu se bat cap in cap.) De aceea, la barbati, atat bucuriile cat si tristetile dureaza mai putin. Nu stam pe loc. [Nota: In treacat fie spus, aici Mihnea cred c-a gresit, spunand ca femeile au timpul, noi, spatiul. Noi „avem” spatiul in masura in care il largim, il exploram, in masura in care ne miscam de colo, colo. Femeile, insa, il au cu adevarat, pentru ca ele il locuiesc, il aseaza, il tin „pe loc”.]

amazon.4

Noi ne miscam – amusinam – jungla, muntii, pesterile. Femeile vin si, vorba lui Heidegger, le locuiesc in chip poetic si pentru noi. Pentru ca da, in chip poetic locuieste omule pe acest pamant – nu va faceti iluzii prozaice; suntem condamnati la poezie 🙂

 

De aceea, ca regula generala (ca nimeni nu pretinde ca nu-s si exceptii) femeile tind sa se indragosteasca rar, da’ bine, barbatii des, da’ mai putin. Si tot de aceea, bucuriile si suferintele femeilor si cele ale  barbatilor nu pot fi comparate.  Sunt alta mancare de peste. [Ma poate lamuri cineva de unde vine expresia asta in limba romana (ca n-am mai auzit-o in alte limbi)? De ce nu „alta mancare de pui sau porc”?]

Barbatii n-au rabdare nici cu suferintele, nici cu bucuriile. Femeile au. Barbatii n-au nicodata timp. Sunt tot timpul (sic) pe fuga. Femeile au. „Take your time” e o expresie care nu se poate traduce, dar a fost, cu siguranta, inventata de o femeie.

(V-am avertizat din start ca asta nu va fi un text recomandat zelotilor PC.)

Cand se bucura, barbatul se bucura foarte tare pentru cinci minute, chiuieste, eventual se-mbata, dupa care incepe deja sa se ingrijoreze de altceva. Femeia, nu. Femeia „takes her time”. Se bucura domol si mult, cum plimba degustatorii de vinuri licoarea prin gura, fara se indure s-o inghita sau s-o scuipe din gura.

Cand se supara pe cineva sau sufera, barbatul sufera intens, tranteste caciula de pamant si-o calca-n picioare. Eventual se-mabata; la fel cum ar fi facut-o de bucurie. P-orma si-o ridica din tarana, o scutura si si-o indeasa pe cap. Doar n-o s-arunci o cusma buna. Femeia, nu. Femeia isi incepe suferinta domol, de parca ar fi un maraton, la care important e sa-ti dozezi atat respiratia cat si energiile. Si-o tine. Patruzeci de kilometri, sau patruzeci de zile sau patruzeci de ani.

Pe urma, de-abia, ii trece si ei. Ca-i trece, la un moment dat. Om si femeia 🙂

Barbatul e complet nedumerit si se scarpina-n crestet, asteptand-o pe linia de sosire: „Pai dac-ai stiut c-aici vroiai, de fapt, sa ajungi, de ce ti-a luat atata timp?” De ce sa pierzi timpul?

Or, asta nu intelegem noi. Femeile nu pierd timpul – il castiga. Castiga timp taman atunci cand par sa-l piarda. Ele invata. Pathei mathos – suferinta, ca si bucuriile, te-nvata. Asta daca ai timp. Barbatii sunt repeziti, n-au rabdare. Nu vor sa piarda timpul. Vor solutii hic et nunc. Aici si acum. pe loc. Asta e linia de sosire, acolo vreau sa ajung – si ajung, pe coate si-n genunchi daca trebuie, sau mor incercand sa ajung acolo cat mai repede. V-ati gandit vreodata de ce media de varsta a barbatilor a fost, este si va ramane mai mica decat cea a femeilor? Nu pentru ca se-mpusca, calaresc motocilete sau merg la razboi. Nu. Ci pentru ca se grabesc sa ajunga la linia de sosire. Pentru ca barbatul se grabeste sa moara, chiar daca nu stie. Femeia, in schimb, are rabdare. Nu-i graba. Take your time. Moartea, ca si pantofii, nu se termina cu una cu doua. Avem timp.

Pe scurt, cu fiecare bucurie sau tristete, barbatii pierd timp, incercand sa nu-l iroseasca. femeile il castiga, batandu-si joc de el.

P.S. Spusa lui Bernard Show, daca nu ma-nsel, ar putea folosi aci drept motto (sau PS): „Femeia nu este inferioara barbatului, nici superioara lui. Iar despre egalitate nici nu poate fi vorba”.

Anunțuri


6 Responses to “…timpul femeilor si timpul barbatilor (II) Pathei mathos”

  1. 1 Violeta Pirvu

    Inteleg. Nu mi-au trebuit patruzeci de ani ( nici din fericire, dar nici din pacate) si nici nu am regasit pe nimeni la linia de finish, dar am inteles intre timp ( interesanta expresia ” intre timp” ) ca femeia nu e inteleasa. Clar, daca nu e nici superioara, nici inferioara, unde sa o asezi , pe scara valorii masculine ? Macar stradania sa existe, de-ar exista…Dorința de a descoperi un lucru (regret acest cuvânt în limba română, nepotrivit într-o groază de contexte) extrem de simplu și frumos, așa cum le place barbaților. Femeia se poate darui in totalitatea fiintei ei , pentru binele unei alte ființe ( nu numai pentru supraviețuirea ei). Copilul este modelat emoțional, psihologic, de unicitatea mamei. Ea e singura care poate transmite unui alt om cea mai pura iubire neconditonata. Copilul are extraordinara șansă să simtă aceasta. De la naștere, omului i se revelează secretul fericirii. I se oferă reperul. Toate valorile sale , mai tarziu , în viață , se vor raporta la acest reper. OK, mă așteptam să săriți : ” și tații, tații …?” Păi, cum rămâne cu cele o mie de femei, cu păstrătorii speciei ? De acord, o femeie nu are fizologic șansa să crească o mie de copii, dar un barbat are ? Tocmai a lăsat cumva , natura, o mie de copii fără tată? Scârție teoria asta. Nu o sa spuneți acum ca tatăl nu e atât de important. Că are mai puțin de oferit. Oricât de puțin ar trebui sa contribuie , tot nu-i ajunge pentru o mie de copii. Suntem în eroare ,deci. Un barbat nu „insamanțeaza” o mie de femei, ca să produca o mie de urmași, ci este condus spre un posibil astfel de deznodamânt( să nu spun ispitit ) de o fiziologie endocrină aparte. Să spunem că-l menține apt ( un fel de Air Force 1) , pentru a reuși să fie la inalțime atunci când femeii ii vine sorocul. Ei, aici e aici ! Ar putea sa exerseze cu aceeași femeie de o mie de ori? Și să rămană apt? 🙂 Se cere un răspuns à la Radio Erevan : ” da, dar sa-și folosească și capul „( n-am putut să dau răspunsul la care vă așteptați 🙂 ). Domnule, aici abia intră în discuție evoluția. Devii tată, sau rămâi un simplu partener.Și pentru copil și pentru femeie. Nu învățăm să iubim necondiționat, ci redescoperim asta. Copilul își iubește necondiționat părinții pe tot parcursul vieții. Și nu e vorba de frică sau dependență aici. Evoluam în aceasta existență redescoperindu-ne, înlaturând balastul suferinței și al fricii depus pe albia iubirii, în absenta unor parinți valoroși. Da, părinți valoroși…Perpetuăm specia, dar nu oricum. Evoluând. Altfel. La facultatea asta, Darwin e doar șeful onorific al catedrei de genetică. Și toate cursurile sunt importante. Dar afli asta, de multe ori , prea tarziu, când vine examenul final. Culmea e că , după tot chinul ăsta, nici măcar nu vezi diploma de licență. O primesc copiii. Sau ființele cele mai apropiate. Reguli dure. Înveți pentru tine, dăruind altora. Necondiționat. Starea acesta, trăită, e tot ce merita ( pentru cunoscatori). Cine o fi rectorul… ? Întreb studenții din anii mai mari, până îl voi întâlni.

  2. 2 Violeta Pirvu

    PS : De câte ori trebuie să-și ridice barbatul cușma ca sa-și dea seama că nu se mai poate bucura din cauza durerilor de coloana ? Tot întreb asta, de-o vreme. N-am primit până acum decat raspunsul ” de câte ori poate”. Nu i-o fi durând încă. Și durerea asta, are rostul ei.

  3. 4 Violeta Pirvu

    Daca vreti sa aveti ce ridica….:)

  4. 5 Floarea din gradina

    De acord si nu prea(pe riscul meu!) cat despre „alta mancare de peste” pai cel putin la noi pestele se manca intr-un singur fel: dat prin malai si prajit in tigaie, cu mamaliga! Asa ca daca cineva vreodata gatea pestele altcumva (din Delta pana in tara Barsei e ceva departare) inseamna ca era cu totul altceva de altundeva..q.e.d? parerea mea. Din porc si alte alea stii si ‘mneatale cate se pot face, incepand sau terminand cu Snitzel!

  5. alexmaicon.wordpress.com


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: