… Viata ca uragan
… vine. Nu vine. Loveste Florida. Nu, loveste New Orleans. E tropical storm. Ba nu, e uragan. Mic, categoria 2. Nu, ca asa am zis si de Katrina si asta face la fel. E groasa. Evacuam ? Cumparam baterii, conserve ? Stam cu bratele incrucisate ? Se mai tine conferinta anuala a American Political Science Association ? Mai pregatesc masa rotunda sau nu ?
Ma-ntreaba lumea : e cazul sa ne speriem ?
Ma enervez. Ce pacatelor ? Ne-am pierdut bunul simt ? Tocmai pentru ca New Orleans a fost lovit de Katrina pe 29 august, Isaac nu va mai lovi inca o data orasul in aceeasi zi. Asta se intampla in calendarul Mayas (ca, daca au dreptate, nu mai imi apare cartea in ianuarie – si-atunci chiar ca ma frustrez), nu in viata asta fara inorogi. Ii cred pe veteranii de razboi, cei de se ascundeau de obuze in gaurile de obuz, pe principiul de bun simt ca doua pbuze nu cad niciodata in acelasi loc.
Si chiar daca se mai intampla una ca asta, ce ? Ce ? Murim ? Wow ! Asta da supriza la care nu ne asteptam. Viata se-ntampla. Te loveste in tampla (sic) cand ti-e lumea mai draga. N-ati invatat asta ? Aveti nevoie de-un uragan ? Uraganele se-ntampla. Sau nu. Moartea, insa, nu-i ca uraganul. Pe asta macar te poti baza : e ca neamtul – Ein Man, ein Wort – sau ca o gospodina de treaba : a zis ca-ti face placinta de mere ? Iti face placinta de mere.
Uraganul Isaac ? Ma faceti sa rad, ca n-am mai ras demult.
Filed under: Uncategorized | 9 Comments
blog de om 
Vînd cască de biciclist. Stupiditatea formei şi a culorilor, garantată.
Na, te inunda Isaak? Sper ca esti bine…
@ marius – :)) Buuuna!
@ th – nu, nu ma inunda! Vezi pe contributors detaliile.
Vom fi un popor cu mai multi cetateni dastepti cand toti vom trai ca danezii,elvetienii,suedezii si vom implementa modelele lor.Daca standardele LOGICII,ESTETICIIsi ETICII nu sant identice se instaureaza ignoranta si coruptia,
dezbinarea si pauperitatea.A se vedea filmul lui Mel Gibson-APOCALYPTO.
şi de când uraganele serioase au nume de bărbaţi?
… pai de cand intr-un an au nume de femei, in celalalt, de barbati 🙂 Unii barbati, ca si unele femei, sunt mai seriosi, altii nu. Sa nu fim sexisti 🙂
Te arde. Stiu ca te arde. Dar daca vii in Romania, asteapta-te sa gasesti aici o societate profund polarizata, profund schizoida. Din ce in ce mai polarizata si mai schizoida de la an la an. Ma tem ca ai sagasesti – ca si mine – o majoritate ponosita, subjugata compromisului si lipsita de drepturi, despuiata pina si de propriile potentialitati, peste care troneaza vulgar si arogant o minoritate, indraznesc sa spun ucigasa, cu “gipane” supradimensionate, gata sa te spulbere cu zile pentru singura vina de a te fi aflat in fata scumpilor lor bolizi, gata sa te stilceasca in bataie pentru simplul moft de a-i fi incurcat in grandomania lor fara limite. Sint indivizi care si-au pierdut orice reper nu doar crestin, ci uman. Iar lege nu exista. Decit, poate, pentru prosti, in fond, asta e si ideea. Sarmanii ii urasc pe bogati, ii dispretuiesc pentru comportamentul lor, dar in adincul inimii ii invidiaza, le admira viata si ar vrea sa fie ca ei. Sa poti ajunge din terorizat terorist,iata visul ce merita visat!. Oamenii au uitat sa-si vorbeasca si latra. Se comunica aproape monosilabic: bai, mai, vino, du-te, hai, ma-ta; toate formulele de politete, de bunavointa, cuvintele acelea galante, cu consistenta, noima si duh, care te imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti fac ziua agreabila – multumesc, buna ziua, ce mai faceti, ma bucur pentru dumneavoastra – par sa fi iesit din uz. Traiesc numai in dictionare si, din cite imi dau seama, dictionare nu prea mai foloseste nimeni.
Lumea se imbulzeste in zona ta privata la banca, la posta, la magazin. Lumea nu e senina si demna. Lumea care “se descurca” e mereu grabita, repezita, agresiva. In realitate, se fusereste la greu, si totul pare dus numai pina la jumatate. Hai, maximum pina la trei-sferturi, dupa care “e bine si asa”, se schimba brusc directia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea fata de un principiu asumat e taxata drept rigiditate, criteriile-s bune doar in teorie. Flexibilitatea e cuvintul de ordine azi, mai ales cea morala. Se practica, in plus, o exhibare degradanta, gretoasa a sexualitatii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile – adinci, barbatii – atitati in animalicul lor. Lucrurile sfinte sint subiect de banc, iar spatiul public este nespalat.
De gura adolescentilor sa te feresti. Multi dintre ei nu mai respecta nimic si pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta in primul rind) pe ei insisi. Rusinea a murit, cuviinta isi da ultima suflare. Prin cartiere, cofetariile s-au transformat in cazinouri. Manelele au evadat din muzica si s-au instalat in haine, in arhitectura, in maldarele de gunoaie din mijlocul parcurilor nationale, in drujbe si in termopane. Kitsch-ul acopera ultimele bastioane ale solemnitatii si ale decentei. Piese de o frumusete elegant trasata cad in miinile unor demolatori nu doar fara cultura, ci lipsiti chiar si de acea innascuta delicatete in fata puritatii simple. Unii demoleaza chiar construind. Demoleaza autenticul si frumosul, slutesc peisajul si handicapeaza sufletele privitorilor.
Natura, creatie a lui Dumnezeu, e incendiata, braconata, furata, retezata la pamint, lasata sa se iroseasca sub scaieti. Asa trateaza mai-marii darul. Tara-i un SRL. Al lor. Preotia se vinde si se cumpara, mosiile sufletesti se transeaza ca si imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanturi in trotuar, ca nu cumva sa leviteze. Trebuie indesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie impanate ca niste toape ale tranzitiei, cu flori de plastic indesate in jumatati de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprima in doze mari de beton, in pseudo-icoane si in podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie sa fie mari. Bigotismul a devenit virtute si vorbeste in citate aproximative. Ai senzatia ca sufletele ratacesc razlete undeva intr-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumbla singure, pustii si pline de riduri de colo pina colo, punindu-si ca unic tel banul – fara de care esti nimeni. Daca nu ai bani, nu ai drepturi, nu primesti respect, nici ingrijire, demnitatea persoanei umane sta in dimensiunea portofelului, in succes, in numarul de plecaciuni efectuate periodic fata de pile suspuse. La cantitatea de munca si de stres pe care o presupune, o minima prosperitate te costa sanatatea, casnicia si viata personala. Toti vor sa ajunga bogati repede, doar o viata au, si ea se consuma integral aici, intre hoti si smecheri, in aceasta perpetua senzatie de nesiguranta. Da, asteapta-te ca in Romania sa te simti in nesiguranta. Asteapta-te de asemenea sa gasesti lucruri mai proaste decit “dincolo” la preturi mai mari decit “dincolo”, la salarii mai mici decit “dincolo”. Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, si inca lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al taranului harnic si cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregatit, de a umple hambarul cu lucrul miinilor lui? Ori pasiunea mestesugarului de a lasa ceva solid in urma, peste generatii? Mai tine cineva la ideea lucrului durabil si bine facut ca la o satisfactie personala? Nu pot sa iti dau mari sperante. Se practica intermedierea, comertul, mutatul dintr-o parte intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toata tara pare o teapa. Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca ar avea in vedere un unic obiectiv: teapa. Cit mai mare si cit mai repede. Asteapta-te ca acela care a comis o ilegalitate sa iti pretinda sa platesti in locul lui, iar daca refuzi sa o faci, sa se indigneze ca “nu e drept”. Smecheria e numai a lui, dar vinovatia e la comun, ca la comunisti. Cind e de luat, sa ia singur, dar cind e de dat, sa dea toti. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate intretinuta, saracie. Democratia nu functioneaza, fiindca daca ar functiona ar insemna ca poporul ar avea puterea, or eu nu vad asta niciunde. Educatia e dinamitata, dupa cum e si familia. Copiii ramin de izbeliste, devorati de oboseala, precaritatea materiala, visele consumeriste sau ambitiile de cariera ale parintilor. Sanatatea e un cadavru in putrefactie, iar – daca-mi permiti metafora – la morga nu functioneaza nici frigiderele, nici aerul conditionat.
Agricultura e in colaps; turismul e o gluma sinistra (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sint omor cu premeditare. Ai senzatia ca tara nu e guvernata. Ai senzatia ca singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimti cu o acuitate dureroasa dezagregarea, disolutia, absenta oricarei strategii a poporului roman pentru poporul roman. Cine sintem? Cine vrem sa fim? Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem noi de la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa ne pozitionam in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani si ce intreprindem, concret, pentru asta, ma indoiesc ca vei afla in tara un raspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic decit interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulata, dar zac inerti civic, vociferind inutil in fata televizorului sau pur si simplu epuizati, preferind sa se lase condusi. Direct in stilp sau in sant. Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai oripileaza nimic, nimic nu li se mai pare strigator la cer.
Patria e enclavizata. Caci da, singurele care mai traiesc, care mai respira cit de cit normal, care mai tintesc catre ceva, care nu au fost carbonizate inca in acest razboi civil mocnit, dar generalizat sint citeva discrete enclave de dreapta judecata, de deschidere, de initiativa, de profesionalism, de activitate creatoare, de revolta si constructie, de demnitate, de marturisire, de crestinism autentic, de delicatete revigoranta, de daruire si bunatate, de gindire pe termen lung, de convingere in niste valori perene, clare si nenegociabile. In fata acestor oameni, care se incapatineaza sa dea ce au mai bun din ei in aceste conditii (pe care tu abia reusesti sa le suporti in trecere), iti vei pleca fruntea si te vei simti inferior. Unii zic ca enclavele sint majoritare si probabil ca e adevarat. Dar nemaiputind comunica intre ele, neputindu-se uni si actiona in front comun, sint, practic,
anihilate. Urletul ubicuu al imposturii ii ascunde, vrind sa ii faca muti si invizibili. Cauta sa le discrediteze eforturile, ii bruiaza si descurajeaza sistematic, ca intr-un plan perfid menit sa convinga ca verticalitatea aici e imposibilitate si povara. Uneori reuseste. Enclavele bine-crescute isi accepta marginalitatea, efectuind miscari retractile catre forul interior al propriei fiinte, refugiindu-se in anonimat ca sa se salveze macar pe sine. Intelepciunea lor proaspata, rabdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de initiati, iar copiii lor vor suferi precum ciudatii si inadaptatii societatii.
Vino, daca insetezi tare, dar ai sa pleci mai indurerat si mai confuz, realizind ca, de fapt, alternativa perpetua in care traiesti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasa la care visezi mereu si-n care, ca emigrant roman, esti suspendat o viata intreaga, de fapt nu exista. A murit si,incet-incet, va muri si in tine… impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar… DA…ESTE ARTICOLUL TAU ….DAR TE-AI GANDIT CA SI TU PORTI O POARTE DIN VINA PENTRU TOT CE CE INTAMPLA LA NOI IN TARA ….OAMENII DE VALOARE …OAMENII CURAJOSI AU PLECAT IN ATLA TARA ….SI CINE A RAMANS…OAMENII MEDIORCIII FARA PUTERE DE DECIZIE ….OAMENII CARE SE COMPLAC IN CEEA CE EXISTA SI NU AU PUTEREA DE A SCHIMBA CEVA…SUNT MULTE DE SPUS DAR….
Grateful, be very!
Intai a fost o perioda confuza cand inca te zbateai sa iasa totul bine Dar treburile mergeau prost si o dadeai mereu in bara… Dadeai vina pe altii si pe tine insuti si o luai de la inceput sperand ca va fi mai bine.
Dupa nenumarate esecuri te-ai resemnat sa mergi cu suvoiul, sa nu-ti mai pese, ca boul la jug, un pic de apa, fan si somn. Te mai agitai putin cand trebuia sa strigi ca-i foarte bine, dar altfel nu te suparai prea tare. Si traiai cu bancuri, cateva carti traduceri imprumutate in lant, cozi la carne, zahar si hartie igienica, imbulzeala din tramvai, un film sau serialul de la tv.
Un bun prieten a fugit si ti-a scris din strainatate ca viata acolo e altfel. Sigur ca a trebuit sa-l „denunti cu indignare” ca a parasit tara care l-a educat si ingrijit ani bune, dar sa nascut in tine o mica speranta ca poate, poate…Si intr-una din zile ti-ai luat inima in dinti, te-ai asezat la coada sa capeti formularele si le-ai depus. Au trecut doi ani in care ti-ai pierdut slujba, apartamentul proprietate si multi dintre prieteni.
Norocul ti-a suras in sfarsit cu un pasaport si data de plecare. Cu desaga si 50 franci te-ai refugiat in vestul plin de greve si somaj. Ai muncit din greu pentru fiecare dollar pe care l-ai pus deoparte si incet, incet ai razbit la malul decentei si pe teren stabil.
Ai acum o slujba buna pe masura posibilitatilor intelectuale, casa si un cont la banca ca sa nu-ti mai fie frica de ziua de maine. Viitorul copiilor tai va fi fara ipocrizia pe care ai lasat-o in urma si pe care aprope ai uitat-o. Sigur ca sunt alte probleme dar le poti rezolva mai usor. Ai parul carunt, iar spatele ti s-a garbovit putin, o durere acolo, un junghi aici, dar asa e viata de la o anumita varsta.
Te gandesti uneori la cum ar fi fost viata ta daca ramaneai acolo in tara muma. Si te loveste o nostalgie pentru anii cand te plimbai seara pe strada cu tei, mana in mana cu fata svelta pe care aprope ai uitat-o. Pentru varul care acum e batran si bolnav, dar care te-a ajutat atunci sa intri la facultate. Pentru locurile pe care le-ai strabatut cu piciorul, plin de tinerete si un elan pe care nu-l mai ai.
Nu te duce acolo; nu vei mai gasi nimic din ce-ai lasat. Toate s-au schimbat in mai rau, iar ceeace cauti e mai mult tineretea ta care nu se mai intoarce. Sa nu regreti c-ai plecat, ba din contra sa-ti para bine.
Si sa fi recunoscator pentru ca viata a fost darnica cu tine in a doua jumatate. Grateful, be very!