… la rascruce de melci. Si House a ajuns, in sfarsit, acasa! A murit, adica, putin …

22Mai12

… la inceput au plecat Cristinel cu Iuliana (si Cristina). Au plecat la New York, apoi la El Paso. Mai apoi am plecat noi. Am plecat la Bloomington, Indiana. Si mai apoi au plecat altii si altii – care prin Canada, care pe te miri unde. Unii mai aproape, altii mai departe. Dar comunitatea romaneasca din Columbia, Missouri a ramas pentru inca o vreme puternica. Acolo ne intalneam cand apucam, o data – de doua ori pe an. Acolo, Romania nu era in exil. „Nucleul dur”, Misu si Mihaela, Liviu si Ani, Dan si Ina si atatia altii, erau acolo, pe baricade: si-au cumparat case, primeau alti romani veniti la studii, organizau petreceri, se ajutau cum puteau, radeau si plangeau impreuna. Inca o mai fac – si-atunci de ce tonul asta de jelanie, de unde si pana unde tonul asta paseist? Eram, am fost, era…

Pai pentru ca acum pleaca si Ani cu Liviu (sau viceversa, ca nu vreau sa fiu acuzat de nu-s’ ce biasuri) si Oana. Ei au fost primii pe care i-am cunoscut cand am ajuns in Columbia. Liviu m-a dus la magazin si la aeroport, s-o recuperez pe Ancutza, Ani ne-a dat primele tacamuri, asa l-am cunoscut pe Misu fara de care orice viata e putin mai trista si de acolo tot asa, pana ce ne-am legat cu totii unii de altii si ne-am facut nod. Nodul de romani de la Columbia, Missouri. Pentru mine, Liviu a ramas capatul de fir de care pana acum n-a tras nimeni.

Pana acum. Acum au tras si de el oportunitatile. Si m-a palit asa, ca o tristete, desi s-ar fi cuvenit sa ma bucur.

S-a intamplat ca Ana sa fie acasa, asa ca i-am spus noutatea. Nu s-a mirat. Nu i s-a parut nimic nefiresc. „Si ce? Oamenii mai pleaca. Oamenii si se muta, Noi ne-am mutat„. Asa e. Ne-am tot mutat si, probabil, ne vom mai tot muta.

Si-atunci m-a pocnit si mai tare tristetea – asa ca m-am gandit s-o fructific cum stiu eu mai bine – dandu-i, cat de cat, un sens.

Io-te-l: Bunicii nostri (vorbesc de generatia antebelica) nu s-au mutat aproape defel. Cel mult dintr-o comuna in alta, sau dintr-un colt al orasului in celalalt. (I-a mai mutat razboiul, i-au mai mutat comunistii, dar asta „nu se pune”; alea au fost mutari fortate; astea sunt altceva.) Parintii nostri s-au mutat, insa foarte putin: de la tara la oras, de la provincie spre capitala, sau mai stiu eu ce. Dar, odata mutati, acolo au ramas. Legatura cu „locul”, cu „casa” s-a pastrat. De o casa sau doua – a ta si cea a parintilor – poti avea grija.

Si-apoi am venit noi: noi, cei care ne tot mutam dintr-o parte in alta. Numai in Cluj am schimbat trei apartamente si de atunci inca un continent si nu mai stiu cate state.

Am schimbat casele (si statele) mai repede decat ne-am putea schimba pe noi. Asa se face ca le-am tarat pe toate dupa noi, ca melcii. Dar niste melci impovarati. Impovarati de toate casele si toate locurile si toate amintirile si toti prietenii. Le caram pe toate, cu stoicism, dupa noi, ca niste melci supra-etajati.

Si-acum vin copiii nostri – care nu mai au nici o casa, nici un loc. Pentru ei, mutatul dintr-un loc in altul e de-acum fapt de viata. Nu-i acuz, constat. Asa au crescut, asa i-am crescut, asa li se cere – sa se delocalizeze. Au Facebook si internet si Skype, nu resimt delocalizarea ca pe ceva dureros. Pot, la o adica, trai pe aeroporturi, intre avioane. Sunt pretutindeni si nicaieri.

Si e pacat.

Ei viziteaza locuri, traiesc in ele, pentru o vreme, dar nu le mai locuiesc. Or, rostul locului este sa fie locuit.

[Nota: Are Heidegger o intepretare de-ti dau lacrimile la versurile lui Holderlin „In chip poetic locuieste omul pe acest pamant”.]

E inevitabil, dar e pacat. Pentru ca melcului fara casa, fara nici o casa, la noi i se zicea, pardon, limbric.

PS Si astazi s-a terminat „House, M.D.” – cel mai bun serial de televiziune pe care l-am vazut vreodata. Nu va mai spun de ce, va trebui sa ma credeti pe cuvant. Nu sunt bun la analize de seriale TV. A fost si un „episod” despre cum s-a facut. Ca-ntotdeauna, m-au fascinat scenaristii – vreo 15! – si felul in care s-au conturat, din mers, personajele. Nici Columbo n-a fost atat de bun.

Nota: Nu va faceti mari sperante cu ultimul episod. E asa cum ar trebui sa fie – dar cam atat. Finalul e previzibil. Dar nu sunt toate celea pe lumea asta? Vorba Fericitului Augustin: Ce pretentii sa avem de la lumea asta?

Anunțuri


10 Responses to “… la rascruce de melci. Si House a ajuns, in sfarsit, acasa! A murit, adica, putin …”

  1. 1 Ontelus Dan Gabriel

    Intr-adevar, nu este indicat sa avem pretentii de la aceasta lume. Iata de ce, dincolo de ineditul aplicarii in sens propriu a delocalizarii, efectele pentru ,,forul interior” ale provizoratului cochiliei sunt abia intuite. Neostoita nostalgie, a carei unicitate este tocmai ireversibilitatea temporala reprezinta autentica sursa a postarii despre plecarea cunoscutilor in alte zari.

  2. 3 Liviu

    Hai ba Fumi, parca nu-mi era destul de greu cu plecatu si fara sa mai filozofezi tu, la fel ca soacra-mea care zice ca „noi nu stim sa stam intr-un loc” sau ca taica-meu ca „ni s-a urit cu binele”. Cit despre cum s-au mutat bunicii nostri, pot sa-ti spun ca strabunicu-meu a venit in 1901 la Detroit si a plecat (dupa unire, nu stiu exact cind) inapoi in Romania. Si ei riscau mult mai mult in calatoriile astea. Iar unul din motivele principale pentru care ma mut este tocmai ca in calatoriile noastre pe coasta de est se simtea mai aproape de casa, de cum am crescut noi. Eu sint baiat de oras, imi place mai agitatie… Sa ma intrebi peste un an daca am gasit ce-am cautat!

    • 4 fumi

      Mai, n-am vrut sa te demolarizez – omu’ face si el ce trebuie sa faca. Da’ ca esti, de fapt, om „de oras mare” si ca-ti place agitatia, chiar n-am stiut! In ce dulap ai tupilat asta pana acum? 🙂
      In alta ordine de idei, azi ti-am simtit foarte tare lipsa, ca azi-noapte mi-a murit laptopul (in fine, sper ca-i doar in coma), asa ca-s usurel disperat momentan …

      • 5 fumi

        Erata: demoralizez – da’ merge si demolarizez, daca stau sa ma gandesc :))

  3. 6 Dintr-o gradina

    cum adica e pacat? Omu’ sfinteste locu’..the more (he) moves, the merrier..e drept ca mai depinde si de om..

  4. 7 fumi

    … dintr-o gradina, cum ai tu cate o vorba inteleapta de fiecare data, de ma si mir! Ptiu!

  5. 8 i bine shi i bine shi no !

    dragilor, eu am ramas in cluj in timp ce multi colegi de-ai mei de scoala facultate si altele au cam plecat … pe mine m-a intors din drum un prieten de-al meu pictor (Presecan pour les conaiseurs) care mi-a zis cam asa: Mah, ce vrei tu sa faci pe acolo? Poi sa ma asez intr-un loc cu colegii si prietenii mei si sa traim civilizat si curat intr-un mediu sigur si prietenos… Da’ de ce nu va luati voi un deal intreg aici in Romania si sa faceti acolo un loc civilizat si curat unde sa formati o comunitate doar de prieteni ? Tare, nu ? Chiar de ce nu? Tintareanu si-a facut un paradis verde pentru el si prietenii lui… noi de ce nu am putea?

  6. Stra-stra-bunicul meu era din Sacele de Brasov, in Imperiul Habsburgic. Si-a luat cele 4 fete si s-a dus sa le marite la Cahul in Basarabia care era in Imperiul Tarist la vremea aia. Si erau romani cu totii. Unul din descendentii acelei familii e stabilit de multi ani in America, pensionar cu copii si nepoti acum, dar fiecare vara si-o petrece in casa pe care si-a facut-o la Sacele.
    Am fost si eu vreo 2 ani si ceva prin America, mi-am luat un masterat ca de doctorat nu am mai avut energie (munca multa, nu ca Ctrl V. Ponta) si m-am intors in Bucuresti.
    Asa ca cine stie, dupa mutari si mutari veti ajunge poate intr-un final inapoi acasa.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: