… plansul si scrasnirea dintilor

05Ian12

… sa tot fi trecut doua zile din 2012, cand m-a apucat o durere de dinti. La inceput a fost asa, ca o boare de primavara peste niste ciresi infloriti: scutura cateva petale si gata. Mai tarziu, boarea s-a transformat in vanticel, vanticelul in furtuna in toata regula. A inceput sa fulgere. Mai intai la gramada, o jumatate de maxilar, mai apoi localizat pe un dinte care, teoretic, nu mai avea nici un nerv (root-canalul sa traiasca). Teoria ca teoria, practica insa nu ma lasa sa dorm noaptea. Si-asa am ajuns la dentistul care se ocupase in prealabil de dintele cu pricina. Un dentist neamt, simpatic altminteri.
Ii spun ce ma doare (la propriu), imi face radiografia si constata ceea ce stiam si eu: dintele cu pricina n-are cum sa ma mai doare. Daca o face, totusi, e pentru ca va fi fiind probabil ceva infectie mititica, pe undeva pe langa. Trece cu antibiotice. Cica.
Asa o fi, dar de atunci au trecut mai bine de 24 de ore si nimic nu s-a schimbat. In bine. In rau, da. La inceput, dupa un pain-killer si-un Ibuprofen, puteam respira cateva ore. Ba mai puteam si adormi. Acum, mai putin. Mai am nitel si ajung precum Dr. House, dependent de Vicodin.
Cum n-am ce face decat sa astept, iar de dormit nu pot, am incercat sa profit. Asa c-am inceput sa ma gandesc de ce durerea e intr-atat de enervanta. Durerea, in general, si cea de dinti, de la care iti dau la rastimpuri lacrimile, in particular. Si nu, nu e pentru ca „te doare” – cu asta se mai poate trai. Si nici ca nu poti dormi – de asta ai putea chiar sa te bucuri, vorba lui Eliade ca adolescent miop. Ci pentru ca nu te poti concentra. Nu-ti poti duce gandurile pana la capat.
De cateva zile, am multe idei bune. Cateva chiar spre foarte bune. Cand incep, insa, sa le „buchisesc”, sa le dau un cap si-o coada, ma-mpiedic de durere, ca de-o caramida asezata de vreun glumet in mijlocul drumului. Si-atunci sar la alta. Si tot asa. Topai de la un gand la altul, intr-o incercare disperata de-a scapa de o banala durere de dinti.
Si uite-asa, m-am decis sa scriu si pe blogul de casa. Cu speranta ca, vorba lui Noica, trecuta prin filtrul culturii, orice durere devine suportabila.
Asa o fi.

Anunțuri


3 Responses to “… plansul si scrasnirea dintilor”

  1. 1 C.

    Ti-a trecut? 😀 (Nu credeam ca la varsta asta si cu antiinflamatoarele vietii la indemana sa te mai poata durea dintii sau prin jur…) Nici nu stiam ca mai scrii pe blogul asta al tau. Am recuperat, numai vesti bune! Cheers!

  2. 2 fumurescu

    @ C. – Trecut! SI uite-asa am mai ratat o sansa de-a medita serios asupra durerii – Doamne-ajuta! 🙂

    • 3 maria

      Suferinta este scoala concesivitatii a spus Cioran.Lasand filosofia deoparte,de ce nu ai chemat SMURD-UL ca tot este un fel de dum.nezeu si ar putea invata si americanii ceva de la noi…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: