… la New Orleans, Mos Craciun vine ceva mai devreme

10Dec11

… mai exact, la terminarea semestrului. Atunci cand oamenii aia, baieti si fete aflati la varsta de cumpana, varsta la care pot s-o ia spre bal sau spre spital, dupa ce si-au dat si ultimul examen si nimic nu se mai poate intampla, vin si-ti strang mana (baietii) sau doar iti zambesc (fetele) si-ti spun ca asta a fost cel mai bun curs pe care l-au luat vreodata, ca le-ai schimbat viata, sau pur si simplu „multumesc” ori „a insemnat mult pentru mine”. Unii, mai sfiosi, iti trimit e-mailuri de multumire.

Spuneam candva: ca ziarist, traiesti din ridicari de sprancene. Ca profesor, traiesti din multumurile astea. Te gandesti cum un om, un curs, poate schimba o viata – cum mi-a schimbat-o mie profesorul de filosofie, Ludovic Notaros, in liceu. Mi-amintesc si-acum dezinvoltura lui cand il discuta pe Platon (batranu’) si pe Aristotel (profesoru‘). Nu doar umaniza filosofii. Umaniza ideile. Le dadea consistenta. Sangerau, radeau si plangeau. Pe vremea lui Ceausescu. Sa te joci cu atata nonsalanta cu ideile mi se parea – atunci ca si acum – fascinant. Ai putere asupra unor minti care inca se mai intreaba incotro s-o apuce. Or, cu puterea asta, vine si repsonsabilitatea.

Numai fraierii au impresia ca filosofii nu schimba lumea. In fapt, ei sunt singurii care o schimba. Fara ideile lor, preluate, rumegate, schingiuite sau renegate, inca ne mai distram prin pesteri. Sau prin copaci. Asa si cu dascalia. Numai fraierii isi imagineaza ca nu dascalii schimba lumea. In fapt, ei o schimba – om cu om. Doar pentru ca nu intotdeauna un eveniment istoric poate fi trasat inapoi la un anume filosof, la un anume dascal – nu intr-atat de limpede ca la Marx, bunaoara – nu inseamna ca relatiile de cauzalitate nu exista. Nu inseamna ca te poti lepada de responsabilitate.

Tot profesorul meu din liceu, Notaros, m-a invatat si asta

Era seara, la redactia Ziarul de Cluj, cand am primit telefonul. Sa tot fi fost cinsprezece ani de cand terminasem liceul si tot atatia de cand nu mai vorbisem cu profesorul. Stiam ca se mutase la Arad, dar n-aveam nici o idee ce mai face. Dupa cum mi-a marturisit, facea pe seful la o statie de televiziune locala. Dar nu, nu era suparat pe el. La el, ca sa zic asa, renuntase. Era suparat pe mine. „Aveam pretentii mai mari de la tine„, mi-a zis. Am incercat sa ma apar, sa-i spun ca sunt ditamai redactorul-sef la cel mai bun (si mai bine vandut) ziar local, ca stiu tot ce se intampla in targ si ca de la primar la seful Politiei sau al SRI, plus toti oamenii de afaceri imi raspund la telefon. Basca, mai sunt si asistent universitar la Facultatea de Studii Europene. Ma simteam precum King Kong izbindu-se cu pumnii-n piept.

Nu s-a lasat convins si l-am simtit, prin telefon, stramband din nas: „Aveam pretentii mai mari de la tine„, a repetat.

Abia acum inteleg ce-a vrut sa zica. Sper ca de asta data sa nu-l mai dezamagesc.

Responsabilitate.

Oricat de stupid ar suna, sper sincer ca macar cativa dintre studentii mei sa schimbe lumea. In bine. Sau macar pe ei insisi. Sau daca nu ei, atunci macar copiii sau studentii lor. Ana are mere, Xenia are pix: Cineva, cativa, cumva, vor schimba lumea. Nu e de colea.

PS Am ramas dator cu o poveste despre New Orleans si Tulane University – stiu. Vine acusica.

Anunțuri


8 Responses to “… la New Orleans, Mos Craciun vine ceva mai devreme”

  1. 1 Cristina

    Problema-i ca si asta poate fi un cadou otravit, fiindca, daca nu esti atent, vine la pachet cu trufia. Sa ajungi sa crezi ca insemni ceva – asta nu-i tocmai smerenie.

  2. 2 fumurescu

    @ Cristina – Ba, fara suparare, nu e trufie, e responsabilitate 🙂 De-abia daca te culci pe urechea lui „si-asa nu conteaza” risti sa pici in pacat. Repet, n-am zis ca, profesor fiind, contezi neaparat „in bine”. Poti conta si „in rau”. Aici intervine si responsabilitatea (etica responsabilitatii, daca e sa ne luam dupa Max Weber). Daca nu crezi ca „insemni ceva” in viata lor, sanse sunt sa le transmiti exact mesajul asta – ca nici tu, nici ideile pe care le transmiti nu „insemnati” nimic. Ceva mai cumplit decat asta mi-e greu sa-mi imaginez.

    • 3 Cristina

      Stai nitel, nu incurca borcanele! Nu e vorba despre ce se alege mai apoi de studenti si nu e vorba nici de a crede in insemnatatea ideilor pe care le profesezi/predai. E vorba doar despre cum ar trebui sa intelegem noi ca profesori (o sa-mi ingadui sa ma includ aici) care ni-i menirea, ca sa nu pacatuim (nu fata de altii, ci fata de noi insine).

      Cind „omul tinar” vine la tine si-ti spune „Professor, this was the best class ever, you have really opened my eyes” (era sa continuu cu bla bla, dar nu e cazul, lucrurile astea sint, de obicei, spuse „pe bune”, din tot sufletu’), mnoa, cind vine studentul si-ti spune asta, tu o iei drept omagiu adus profesorului „care este” sau drept ofranda depusa pe altarul stiintei/cunoasterii/intelepciunii sau ce-o mai fi, altar la care ai prestat si tu, printre altii asemeni tie, veghiind sfintele moaste? (Distinctia omagiu/ofranda nu e elaborata, mi-a venit pe moment, dar cred ca intuitiv se poate prinde diferenta).

      Stiu ca e un cliseu ras-folosit, dar profesorul trebuie sa se vada (doar) ca mediator al cunoasterii. Ii asisti pe altii pe calea cunoasterii (azi vorbesc numa-n clisee, dar nu stiu cum s-ar putea spune „mai altfel” lucrurile astea). Metafora aia cu mositul. Dupa ce nasti, ii multumesti moasei pentru copil sau pentru ca te-a ajutat sa-l nasti? Profesorul e doar moasa (discreta, eficienta, anonima). A te crede mai mult de atit e trufie. Sa te oglindesti narcisist in ofrandele pe care studentii ti le lasa la sfirsitul cursului e pacat fata de sine.

      Despre ce responsabilitate vorbesti? Alta decit sa fii punctual, sa mergi pregatit la ore, sa respecti termenii contractuali din syllabus, sa nu le impui mintile cu idei aiuritoare? Responsabilitatea profesorului (covirsitoare, de altfel) e sa-si faca bine treaba. Nu, nu ca orice functionar cinstit, pentru ca e vorba de un patos controlat si de un etos al transmiterii care sint vitale. Dar eu cu mine, seara cind ma spal pe dinti si-mi rinjesc in oglinda ar trebui sa ma smeresc si sa recunosc ca multumirile studentilor nu ar trebui sa-mi hraneasca vanitatea.

      • 4 fumurescu

        Crisitina – da’ necrutatoare mai esti! 🙂 Ingaduieste-mi, totusi, sa ma leagan (legan?) in continuare in iluzia ca nu-s doar o teava de transmis informatie. Sau, ma rog, ca sunt o teava cu flitru 🙂 Una e sa transporti apa, alta e sa ii faci s-o si bea.
        Da’ ai dreptate: slava desarta isi iteste capul pe unde nici nu te-astepti.

  3. nu pot să cred că l-ai avut profesor pe Notaros 🙂 it’s a small world, Fumi! după ce am terminat studiile europene – unde tu erai asistent – m-am întors la Arad unde l-am cunoscut și am lucrat cu el la două ziare… apoi eu am plecat la Milano până acum câțiva ani. de la întoarcere l-am întâlnit de câteva ori. cred că predă încă la facultate în Arad. atitudinea lui mi-a făcut și mie mult bine… un dascăl cu multă stofă de mentor. nu se mai fac prea mulți pe modelul ăsta 🙂

  4. 6 razvan

    Laci Notaros. si mai era un tip scund, care preda ceva fix. am cateva vagi amintiri de petreceri tinute in casa de la Brad, cu ei in prim plan. mereu m-am intrebat ce-o fi cu omul asta. merita un drum la Arad. multam, Fumi.

    Razvan

    ma bate gandu samut taraba de aci. as mere catre tari mai intarite. gandul meu e catre prunc, cand gandesc asa. ce parere ai, domnule, se merita?

  5. 7 fumi

    @ Razvan – Cu scuzele de rigoare pentru intarzierea raspunsului: Nu stiu. Sincer, e ca la maritis/insuratoare. Nu se pot da sfaturi.

    • 8 razvan

      multam, omule de blog 🙂
      recent m-a vizitat un uom din LA. posibil sa apara catre sfarsitul anului un drum incolo. dar, de ajungeti voi anu asta si nu dai un semn, pun steag verde la primaria din brad.
      sper ca sunteti bine. sanatate sa fie


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: