… in aceasta dimineata mi-am tuns trandafirii…
…si parca niciodata aceste „eterne” puncte-puncte nu s-au potrivit mai bine. In fapt, n-a fost vorba de nici un trandafir si de nici o dimineata. De trandafiri, petunii, crini si ce-or mai fi, are grija Ancuta. Si tot ea are grija, impreuna cu Alec, si de dimineti. Dar in Citadela lui St. Exupery – una dintre putinele carti pe care, parafrazandu-l pe Peltz, batranul, mi-ar fi placut sa le fi scris – apare un personaj (singurul, din cate se intelege, mai intelept decat naratorul, mai intelept decat dusmanul naratorului, mai intelept chiar decat tatal, mort, al naratorului) – Geometrul. NU ma-ntelegeti gresit. Nu-l intelegeti pe St. Exupery gresit. Geometrul „sau” nu are nimic de-a face cu l’esprit geometrique al unui Pascal. Rectific. Geometrul creatorului Micului Print are totul de-a face cu l’esprit geometrique, ba chiar si cu cel de finesse. E mai geometru decat geometrul lui Pascal. E nichitastanescian. Geometrizand geometrizarea, iata duhul intelepciunii.
Ce raspunde acest Geometru la intrebarea „Ce ai facut astazi?”
„In aceasta dimineata„, zice omul nostru, „mi-am tuns trandafirii„.
Atat.
Nu am citit carti, nu am scris carti, nu am avut revelatii. Mi-am tuns doar trandafirii.
Atat.
Ei bine, eu, saptamna trecuta, mi-am (re)vopsit terasa de lemn din spatele casei si usa roasa, zgariata de caini. Am transpirat, am intrebat despre chitul de lemn, despre diferitele nuante, am dat chix de cateva ori si am luat-o de la capat. Nu mai intru acum in toate detaliile tehnice, in brazii care strajuiesc terasa si arata atat de frumos iarna, dar sunt imposibil de clintit cand vrei sa-ti vari mana pe dedesubt pentru a reimprospata lemnul, nici in liliacul atat de frumos pentru cel mult doua saptamani dupa care, cand vine vorba de-o pensula pe langa se transforma intr-un dusman, etc.
Nu, nu ma vaet, constat doar: munca fizica e mai odihnitoare decat cea intelectuala si, de multe ori, mai satisfactoare, pentru ca mai sigura. Transpiri opt-doisprezece ore pe zi dar stii, vezi cu ce te-ai ales. Bati un cui, sapi un sant. Obositoare cum e, munca e mai odihnitoare decat ganditul. Cred ca de aia merg in jungla, de aia ma catar pe munti, de aia tund iarba, de aia merg la pescuit. Cand in ’90 oamenii aia strigau „Noi muncim, nu gandim!” stiau ei ce spun, fara sa stie. E odinitor sa muncesti si sa nu gandesti. Sincer. E odihnitor.
Pana la un punct.
…in aceasta dimineata mi-am tuns trandafirii.
PS Astazi i-am pus pe baieti sa mai „tunda” cateva crengi care riscau sa transforme o latura a casei intr-o jungla. In rest, fasolea lui Andrei creste, multumim de intrebare.
Filed under: Uncategorized | 7 Comments
blog de om 
Mi-au fost necesari câțiva ani să pot înțelege sloganul,, noi muncim , nu gândim,, și faptul că exprimau o realitate cruntă.
FUMI,
Iara ne-ai chemat in sufragerie….
Nu stiu daca ajung la intalnire. dar trimit si eu un raspuns. Scuze copy-paste, am sa revin in sufragerie cu un text tarziu al celui care se pare ca la doborat cu ceva bombe pe pilotul autor de Citadela. :
„- Caut oamenii, zise micul prinţ. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
– Oamenii, zise vulpea, au puşti şi vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc şi găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauţi găini?
– Nu, zise micul prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
– E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă „a-ţi crea legături”…
– A-ţi crea legături?
– Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…
– Încep să înţeleg, zise micul prinţ. E undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit…
– Se prea poate, zise vulpea. Pe Pământ întâlneşti tot soiul de lucruri…
– O! Dar nu e pe Pământ, zise micul prinţ.
Vulpea se arătă foarte nedumerită:
– Pe altă planetă?
– Da.
– Pe planeta aceea sunt vânători?
– Nu.
– Interesant. Dar găini?
– Nici.
– Nimic nu e desăvârşit, suspină vulpea.”
…cum faci tu şi din vopsitul terasei o întreagă filosofie. 🙂 trebuia doar să munceşti, remember, nu să şi gândeşti? 😀
@ samanu – multumesc!
@ licurici – defect profesional, bag de seama … 🙂
Foarte frumos! Gasesc o implinire majora in infapuirea treburilor de curte si gradina…ba pina si consortul meu atat de iubitor de video games a ajuns sa pretuiasca muncile de prin ograda. Cre’ ca-i satisfactia lucrului bine facut cu manutzele tale…
Nimic nu te relaxează psihic mai mult deît o muncă fizică în curtea casei tale. Pe lingă faptul ca am turnat betoane pentru trotuare, ca mi-am refăcut acoperișul la garaj, acum m-am apucat să lipesc plăci peste betoanele turnate acum 5 ani. Vreau sa dau „fața”. Nu pot să lucrez decît sîmbata. Cam 2 mp pe weekend reușesc. Soția mea rîde și a făcut rapid calculul că pîna în decembrie aș putea termina. Am bani să plătesc un meseriaș să o facă, dar ce farmec ar avea? În plus, meseriașii nu știu să creeze o suprafață în pantă astfel încît apa să se ducă spre sifonul de scurgere. Eu mi-am cumparat o nivelă (poloboc) cu care asez fiecare placă pînă sunt mulțumit de unghiurile de înclinație, Durează cam 15 min o placă după care 30 min de odihna. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese. Sunt grele, au cam 15 kg. În tot acest timp, nu ma gîndesc la nimic altceva, privesc fiecare placă pusă. Evident că a doua zi,(noroc ca este duminică totdeauna) febra musculara mă face să merg ca un robot, că am redescoperit brîul stramoșilor noștri, dar sunt muțtumit și relaxat.
Eu gîndesc că decît să plătesc pe unul să facă o treabă proastă, mai bine o fac eu pe gratis 🙂
@ daniel – chiar intr-atat de ambitios nu sunt 🙂