…No, hai si-om mere – fiecare impreuna!
…ce s-o mai lungim? De vorbit, am tot vorbit. De scris, am tot scris. De comentat, am tot comentat. De vaicarit, ne-am tot vaicarit. Ba chiar si de facut am tot facut, fiecare, cate ceva: facultati, oameni sanatosi, masterate, particule, doctorate, petrol, carti, dinti, copii, ziare, inventii si inovatii, reclame, consultanta politica, show-uri TV, politica, ONG-uri, politica de-a dreptul, s.a.m.d. Fiecare. Ce-am facut insa impreuna? Va cam stiu. Ne cam stim. Nu suntem multi – asa, la o prima vedere. La o a doua vedere, insa, suntem suficienti cat sa cream un bulgare – un bulgare care sa o ia la vale si sa produca o avalansa.
In ultimii ani am trait cu senzatia sabiei deasupra capului – si, daca e sa ma iau dupa voi – multa lume traieste asa: de azi pe maine, cu sabia deasupra capului. Multa lume simte ca in balanta, oricat de pompos ar suna asta, nu e destinul nostru, ca indivizi. (Ca veni vorba despre destinele individuale, astazi era sa-mi tai trei degete cu o drujba. Daca se intampla, nu mai apucam sa scriu aceste randuri – aveam altele pe cap. Nu s-a intamplat, insa. Le-am „ciupit” doar – mai cunoasteti vreun om atat de indemanatic incat sa-si poata doar „ciupi” degetele cu o drujba?:) Luati la bucata, fiecare se poate realiza sau rata – in Romania sau pe alte meleaguri. (In treacat fie spus, daca e sa ma intrebati, de ratat, ne ratam cu toii – depinde doar cum. Dar asta e deja o cu totul totului alta poveste.) Simtim, cumva, mai mult sau mai putin limpede, ca in balanta e cel putin destinul acestei tari pe care, intr-un fel sau altul, o iubim cu totii. Suntem condamnati s-o iubim. N-avem incotro. E parte din noi si noi, parte din ea. Suntem cu totii obisnuiti sa ne luptam cu morile de vant. Avem fiecare in spate o experienta de vreo douazeci de ani. Ne-am putea da doctoratul in morile de vant. Fiecare. Dar nu impreuna.
Si cu asta ajung in sfarsit, dupa atatea ocolisuri, la samburele ideii – pentru ca atata e deocamdata, un sambure. Ideea pluteste in aer de ceva timp. De ceva timp, oamenii simt ca ceva, undeva sta sa plezneasca, in Romania si aiurea. E criza mare, monser, or, unde e criza, e si oportunitate. O putem rata fara a face nimic, sau o putem rata incercand sa mutam muntii din loc. Personal, optez pentru a doua varianta.
Cum? Fiecare impreuna! Ce-nseamna asta? Ce vra sa zica? Habar n-am!
Sincer, habar n-am. Stiu insa ca daca suficente minti luminate isi pun neuronii la treaba, putem pune de-o avalansa care sa contracareze avalansa care, oricum, ni se pregateste. Asta nu e teoria conspiratiei. Asta e bun simt. Aici interveniti voi. Fiecare, impreuna. Indemnul de a „face ceva”, dincolo de comentariile pe forum, i-a venit lui Bogdan Popovici. Pe Bogdan nu-l cunosc. Il cunosc, insa, pe Traian Panghe, care-l cunoaste pe Bogdan:). Am facut un experiment cu sloganul de tara pe Voxpublica. Rezultatele au fost peste asteptarile mele. Ca exista in Romania oameni destepti, stiam. Ca exista in Romania atat de multi oameni destepti care citesc un bog relativ anonim si sunt dispusi sa-si consume timpul si neuronii pentru un slogan futil din start, m-a luat usurel prin surpindere.
Va propun, asadar, un brain-storming. Singura conditie este sa ne jucam serios.
S-o luam cu inceputul:
Ce vrem? Ce-am putea face? Cum am putea face? De ce? S.a.m.d.
Pentru inceput, propun sa ramanem deschisi oricarui scenariu – celor imposibile cu atat mai mult:). Suntem, vorba ceea, rezonabili – cerem imposibilul. Dar, ca orice bun conservator a la Burke, nu ne repezim cu capul inainte. O luam catunel, pas cu pas. Daca iese ceva din primul pas, bine – mergem mai departe. Daca nu, nu.
In ceea ce ma priveste, ideea unui partid nou nu ma intereseaza. Nici inca o platforma virtuala – e plin satul de ele – nu ma multumeste. Prima e prea mult pentru mine, a doua e prea putin. Ma gandesc deocamdata la ceva care sa fie politic si anti-politic in acelasi timp. Ceva care sa poata servi drept contra-pondere politicii formalizate, fara ca prin aceasta sa se propuna ca alternativa directa. Ceva care sa-i serveasca politicii formale drept ham sau hatzuri, fara ca prin aceasta sa devina politica asa cum e ea inteleasa astazi.
Nu ma gandesc la o ideologie anume – desi, nu e nici un secret, simpatiile mele se indreapta spre o dreapta conservatoare, crestin-democrata (nu intram acum in nuante). Din punctul meu de vedere, in aceasta intitiativa ar avea loc toata lumea, de la stanga, la dreapta (c-asa e si frumos:). Pot bea cu placere o bere (n-am gasit alta rima:) si cu Vasile Dancu sau Costi Rogozanu. Ba chiar si cu Paul Varvea (pentru a ne rezuma la Voxpublica). Conditia ar fi relativ simpla: sa nu mananci rahat. E mult? E putin? Nu stiu.
Stiu insa ca, daca aceasta initiativa, odata conturata, s-ar face auzita. Avem aici de toate: si jurnalisti si bloggeri, si politicieni si oameni din industria advertsingului, si doctori in fizica sau chimie si stomatologi si ingineri si medici si profesori, si europarlamentari sau deputati, macar un senator, cativa oameni de afaceri de pe vreo trei continente si doi antrenori de fotbal. Cel putin. Potential, carevasazica, exista.
Avem un munte. Avem zapada din belsug. Avem un bulgare. Ce-ar fi sa-i dam odata, totusi, drumul la vale?
PS For the record – titlul l-am „furat” de la Unu de pe Vox, care la randul lui l-a „furat” de la Avram Iancu (prima parte) si de la altcineva – nu-mi amintesc cine – a doua. Oricum, foarte multumesc inca o data.
PPS Nu e cel mai bun text pe care l-am scris vreodata – nici pe departe – dar e un text pe care l-am scris cu toata seriozitatea. Astept, cu acceeasi seriozitate idei, solutii, s.a.m.d. Dati-i careva drumul odata!
Filed under: Uncategorized | 48 Comments
blog de om 
Motto:
Cînd ne unim cu toţii, suntem vreo unu, doi.
Acuma, Aline, trebuie să recunoşti că la acţiune practică sunt înaintea oricăruia din scriitorii de pe Vox. Nenorocirea e că sunt prea puţini dispuşi să se lipească. Dar, uite, dacă vrei să-i testezi, mai rostogoleşte una din teme. Să zicem: condiţia Wasserman la încheierea unei căsătorii. E un îndemn la nesupunere civică, ce intră bine în tiparul tău ideologic, fără să pună greţuri doctrinare vreunuia din goţiii de pe Vox. Îndemnul ar avea un bazin anual de manifestare de circa 150.000 de virtuale incidente. Să vedem dacă are careva dintre cei pomeniţi de tine puterea detonantă necesară, sau e confecţionat doar din nitroceluloză murată.
uite aici o reactie:
http://www.facebook.com/BogdanGhiu?v=wall&story_fbid=136857956353388
No acum, trei degete recuperate din rumegus sunt usor de „lipit” in spitalele americane singura dandana aparand cand vrei sa arati cu ajutorul degetelor numarul berilor pe care sa le aduca chelnerul la masa.
Este adevarat ca personele care vad oportunitatile in perioadele de criza si reusesc sa le exploateze poarta numele de oportunisti ?
P.S. Ultimul stinge lumina !
cum de nu ai pus textul ăsta pe Vox?
@ Laura – eu i-am propus sa scrie mai degraba aici – e un loc mai tihnit, fara dementa platformistilor romani care vulgarizeaza- in sens figurat – si degradeaza orice idee.
@ all
Imi place ideea de nesupunere civica a lui Delaepicentru. Poate ca trebuie rafinata si pusa intr-un fel smart – ca studentii francezi din 68, fara stangismele de atunci (zic eu :))
Ce-as vrea sa spun – de la inceput – apropo de asta, e o rugaminte – sa-ncercam sa evitam cat se poate orice referinta la politicienii actuali; cu totii suntem probabil datati politic – eu sunt liberal de fel dar ca structura sunt mai conservator, crestin-democrat dar nu am cu cine ma identifica. Si iata ca eu am incalcat primul regula 🙂 Important ar fi, insa, la modul serios, sa ne scuturam putin de cei de acum. Sigur facem politica, sigur vom avea idei diferite, bine ar fi ca din creuzetul asta sa iasa ceva – macar o idee mare si proaspata 🙂
Ideile de brainstorming – data viitoare; acu sed si cujet, cum ziceti voi, ardelenii.
si multumiri lui Fumi pentru gazduire 🙂
Salut, Alin…
Ai dreptate, nu partid. Exclus. Si nici platforma virtuala. Un fel de asociatie de vulpi. Care, prinse in capcana, prefera, instinctual, sa isi roada coada si sa scape. Rosul cozii ar fi, in cazul nostru, efortul intelectual for free. Nu stiu daca sint cuvinte mari, dar prefer sa imi rod coada/tocesc neuronii pentru ceva care peste niste ani (si securistii mor, nu-i asa?) s-ar putea transforma intr-o miscare coerenta, flexibila, deschisa, inovatoare, civilizata… Pentru clipa actuala (si nu sint deloc indragostit de propria idee), mi se pare ca „Fraternitatea” e un nume ok… Oricine adera poate veni cu un alt nume. Mi se pare, iarasi, firesc si etic, sa avem un mini program, care sa spune, pe puncte, ce ne dorim sa facem. O sa scriu citeva „puncte”, la repezeala, pentru ca sint atit de incintat de proiect, incit nu vreau, acum, o ierarhie a lor.
1. Nu o facem pentru profit personal.
2. Oricine e binevenit sa adere, indiferent de orientare politica, religioasa, sexuala.
3. Obiectivele noastre sint pe termen mediu si lung. (Mosneag sa fiu sa apuc martusrisrea nepotelului meu, care pe 15 august face 2 ani, de a isi dori sa nu isi doreasca sa plece din Romania).
4. Nu criticam nici persoane, nici institutii, „la ordin”. Nu sintem angajatii nici unui mogul, ci adeptii unor programe de relansare.
5. Fonduri europene. Nu stim (si, mai grav, nu vrem) sa le accesam.
6. Atragere la „Fraternitate” de creiere performante. Tineri olimpici la diverse materii, soft-isti, oameni de afaceri.
7. Buletin informativ periodic care sa selecteze cele mai importante stiri internationale. Ex: China e a doua putere financiara mondiala. Ce-ai face pentru a aduce bani chinezesti in Romania?
8. Idei de afaceri.
9. Scrisori deschise catre guvernanti.
10. Rapoarte, statistici, comparatii, evenimente.
Repet, am scris aleator, dar sint mai mult decit convins ca putem pune cap-la-cap o strategie coerenta intr-un timp foarte scurt, independent de evolutia sociala, economica si politica… La o adica, ne putem stabili un deadline. 15 septembrie?
Presupunind ca pina atunci vom avea un nume, o strategie, si o platforma de comunicare „interna”, va trebui sa promovam online demersul. Vedem unde si cum.
Aaa, inca ceva… Trebuie sa fim de acord ca poporul asta e unul care, pina acum, a cautat probleme si nu a gasit solutii. Noi vrem invers.
Poate am fost putin patetic, dar chair cred in ocuparea neuronilor nostri (citi mai sintem, citi mai avem) cu o incercare timida pentru viitorii nostri copii.
Pe curind,
Bogdan
Hmmmm… Combinam? Fraternitate inseamna „fiecare impreuna”? Nu e foarte rau… Ba e chiar foarte bun…
Din categoria: scenarii si mici si imposibile.
Puterea noastra e votul. Un vot in cunostinta de cauza, un vot informat, un vot „luminat”. Inainte de a decide, trebuie sa analizam, sa comparam. Ne trebuie o „unitate de masura” pentru politicienii nostri. O unitate de masura larg (re)cunoscuta si acceptata. Un demers ce depaseste orice efort individual.
Prima data am gandit-o ca pe o gluma – nu mi-ar strica un „ghid Michelin” al politicienilor romani. Apoi, pe masura ce alegerea a devenit tot mai dificila, am ajuns la concluzia ca as fi consultat un asemenea ghid, intocmit conform unor exigente prestabilite.
Si prezentarea sumara a modalitatii acordarii stelelor Michelin (vezi Google) suna ca un inceput promitator: calitatea produselor, profesionalismul, personalitatea, raportul calitate/pret, constanta in calitate, consensul inspectorilor.
Bineinteles, scara va trebui sa cuprinda si trepte sub nivelul marii, pentru ca altfel unde s-ar incadra personajele care populeaza scena politica actuala.
Dar, de exemplu, nu vei mai fi atat de ingrijorat cand un „trei gandaci” va fi inlocuit de „o stea”, chiar daca steaua face parte din alta familie politica, al carei suporter nu esti. Si, in timp, daca vom fi cu adevarat norocosi, va aparea si cate „o dubla stea” care sa ne castige respectul (al celor care mai sunt in stare de a-l practica, restul, oricum, nu conteaza)
Cerinta ta, „ceva care sa fie politic si anti-politic in acelasi timp”, m-a trimis cu gandul la broderiile mele pe marginea acestei idei in preajma deplasarilor spre urna de vot din ultimii ani.
Singura conditie este sa ne jucam serios.
haide sa incercam sa negam negativismul; haide sa propunem… sa nu cautam probleme, ci solutii… sa nu analizam formulari, ci sa propunem idei…fie si intre noi… ar putea sa fie un pas spre normalitate… nu lamentari, nu acuze. nimic complicat, nimic obscur. trasparenta, sinceritae si obiectivitate. nu neaparat pentru noi… poate sintem prea batrini. ci pentru cei care vor trai aici dupa noi.
bogdan
alin,
haide, fa un efort… centralizeaza… sedimenteaza… am baut astazi o bere cu traian si parea in echilibru instabil… pe jumatate pierdut, pe jumatae optimist… pe jumatate nostalgic, pe jumatate increzator… nu se poate sa nu gasim impreuna o formula de exprimare coerenta, vigilenta, efervescenta…
bogdan
@ all scuze pentru absenta de 24 de ore – am avut altele pe cap (si inca le mai am).
@ Marius – am citit, mi-a placut. Ma gandesc ca asemenea acte de protest civic ar trebui popularizate la o scara cat mai mare – ii dau drumul pe Vox?
@ bogdan – nu te repezi! Inca nu stim ce vrem sa facem, dar avem deja un nume?:) Basca, dupa cum iti spuneam, Fraternitate aduce a Fratietatile masone… N-are rost sa ne complicam. Sunt cateva idei foarte bune acolo – dar, bunaoara, de ce sa nu „accesam” (cine? asociatia? o inregistram la tribunal?) finduri europene?!? Ma gandesc mai mult la o forma de asociere informala, cumva…
@ traian – cu totul de acord sa evitam orice definire ideologica, partinica, etc. Aici nu e vorba de Basescu, PDL, PNL, PSD sau UDMR ci despre relatia clasei politice cu „restul lumii”…
@ d.c. – exista o initiativa intrucatva asemanatoare a Colaitiei pentru un Parlament Curat. Dar ideea s-ar putea extinde. Bunaoara, ai in circumscriptia ta, sa zicem, vreo cinci-sase candidati cu sanse, dintre care trei sau patru sunt deja parlamentari (deputati sau sentaori). Nu e un efort cu asupra de masura sa le monitorizezi activitatea din legislatura precedenta. Ce legi au votat sau nu, ce initiative legislative au avut, ce luari de pozitii fata de un subiect sau altul. Iar pentru ceilalti, un background check. Pe urma, sa le publici „dosarul” in media locala – sau undeva unde expunerea locala e cea mai mare. Ceva pe-aici – ce zici?
@ all – cum nu am Facebook, tincuta mi-a pus la dispozitie un dialog de pe FaceBook-ul lui Bogdan Ghiu (daca nu-l cunoasteti, dati-i un Google). Mi se pare un semn bun faptul ca, independent unii de altii, mai multe grupuri se gandesc cam la aceeasi idee. Redau dialogul si astept in continuare reactii:
Bogdan ghiu: Ma simt ne-reprezentat, ne-aparat, abuzat. Cea mai mare greseala ar fi sa ma simt singur, o exceptie. Nu! Compunem cea mai mare comunitate virtuala, Internationala informala a ne-reprezentatilor.
Augustin Ioan a non-reprezentabililor
Tincuta Heinzel Ca tot are Fumurescu o teorie ca lipsa de incredere in clasa politica se datoreaza distantei dintre „forum internum” si „forum externum”, poate va intereseaza si experimentul pe care l-a pus la cale: https://fumurescu.wordpress.com/
Bogdan Ghiu O fi ceva, de ne da la toti singele pe nas in acelasi timp. O sa citesc.
Bogdan Ghiu Am citit. Scrisesem un pogon. Am apasat aiurea (trebuie sa fii atent unde pui mina), totul a zburat. Nu neaparat la drujba. O sa revin.
Bogdan Ghiu Pe scurt, nu vrem puterea, vrem sa controlam permanent exercitarea puterii. In contrabalans la reducerea democratiei la momentul electoral, accentul pe exercitarea mandatelor. PUTERE ASUPRA PUTERII.
Bogdan Ghiu Impotriva puterii captive, inchise. Tocmai de aceea, a nu vrea sa dai jos de la putere, sa iei locul la putere, caci astfel reproduci habitusurile cimpului inchis al puterii. Ci deschiderea puterii, controlarea ei, capacitate de impeachment permanent. Sau, mai radical, politizarea societatii. Dar a inlocui doar puterea, pesonalul, duce la reproducerea puterii.
Marilena Iordache you only get one shot, one opportunity. o miscare gresita, si pierzi puterea asupra puterii
Bogdan Ghiu
Ceea ce vrea Fumurescu nevrind nici partid, nici ONG este constituirea unui colectiv activ, de fapt el deplinge pozitiv, daca se poate spune asa, absenta oricarui simt al colectivului, al publicului, al comunului. Sintem o populatie care nu… avem in comun, formal, decit s-o ducem individual, familial, clanic bine. De acord, dar individualismul (si de grup) nu poate fi servit decit prin actiune colectiv interesata. Privatul trece prin public. Publicul asigura privatul. Or privatul a fost distrus neo-liberal de citeva generatii incoace. Tendinta fireasca, nu doar la noi, ci mondial este refacerea sferei publice, comune, si al actiunilor divers, nu unitar, colective.Vezi mai mult
Bogdan Ghiu E vorba de institutionalizarea, de „constitutionalizarea” puterii informale asupra puterii, de diversificarea si de complicarea tipologiei puterii. Numai totalitarismele, autoritarismele, populismele, „brutalismele” viseaza simplificarea democratiei, „modernizarea” prin reducere, democratia e angrenaj complicat, dar angrenaj. Abia contra-greutatile asigura, prin inertie, avint de „perpetuum mobile”.
Bogdan Ghiu Micro-verticalizare + colectiv: edica experienta-expertiza individuala agregata, combinata. Semio-pragmatic vorbind, politica a devenit o pragmatica electorala si, in restul timpului, doar o sintaxa autoreferentiala. Nu mai are semantica, adica verticalitate referentiala. Nu se mai refera la nimic din afara ei insesi.
Bogdan Ghiu Re-semantizarea politicii.
Bogdan Ghiu Complicarea „micro” a republicii, care in timpul mandatelor devine regalitate de ne-drept.
Lavinia Marin
Idiot vs. cetatean 😉
Idiotul (<gr.) este descris ca o persoană centrată pe sine şi ca nefiind conştienta de faptul ca „auto – suficienţa sa este pe deplin dependentă de comunitatea din care face parte“… „idioţii sunt idioţi tocmai din ca…uză că sunt indiferenţi faţă de condiţiile şi contextul în care îşi manifestă libertăţile“.
În opoziţie cu idiotul, cetăţeanul îşi asumă o identitate publică, înscriindu-se într-o reţea de reciprocitate şi, acţionând în consecinţă, el participă activ la binele societăţii.
http://rhumsroom.blogspot.com/2008/10/idiot-versus-cetean-pentru-ca-ne-aflam.html Vezi mai mult
Bogdan Ghiu Rediscutarea Constitutiei in sensul multiplicarii contra-greutatilor. Sistem de micro-contra-puteri. Dar si rediscutare a mitului "societatii civile". Fara ONG asa cum sint acum concepute.
Bogdan Ghiu Din pacate, totul trebuie refacut, caci a fost stricat: sistemul politic, dar si "societatea civila" si presa, care singura s-a transformat intr-o servitoare, dar se supara cind este tratata conform posturii autoadoptate.
Bogdan Ghiu Reinventarea criticii.
Tincuta Heinzel putere versus politica, legitimare versus reprezentare.
Bogdan Ghiu Da, trebuie forme noi, cautate colectiv. Nici partide, nici sindicate, nici ONG-uri. Ce? Colective transversale de expertize locale. Adica? Nu am cum sa stiu DE UNUL SINGUR.
acum 12 ore ·
Lavinia Marin
fac o trimitere (potrivita sau nu, adecvata sau nu..) la kibutz; si acolo a functionat (sau inca mai functioneaza) o forma de guvernare interesanta, de sorginte colectivo-socialisto..etc.., un fel de management pe orizontala (nu pe vertical…a) unde prin rotatie, la fiecare 6 luni, fiecare membru al comunitatii devine "manager general" – indiferent de "calificarea" pe care o are sau nu o are, fiecare membru este investit pt 6 luni cu povara responsabilitatilor de lider ..responsabilitati care probabil se continua si in restul timpului, sub mandatul de membru ordinar. ce vreau sa spun e ca un astfel de "management" responsabilizeaza foarte tare membri simpli (aparent simpli..) ai colectivitatii si nu lasa loc pentru tiranii, dictaturi si alte manifestari ale cultului personalitatii unui singur lider..Vezi mai mult
PLUS: (astea sunt spusele lui Ghiu):
Nu vreau puterea, ci putere asupra unei puteri care intredeschide usa, care iese din spatele usilor (mental) inchise doar la alegeri.
Ceea ce ne lipseste, pentru inceput, este informatia internationala, globalizarea cunostintelor si a experientelor sociale legate de putere. Deci degeaba ne-am apuca sa stam de vorba intre noi daca o face doar local. In loc sa fie folosit ca mijloc de cunoastere, internetul e sub-utilizat ca micro-entertainment. Si Fac…ebook-ul asta ar putea si ar trebui folosit ca mediu de "incunostiintare".
Ideile sint in alta parte. Exista fluxuri capitaliste de bani si date, nu si fluxuri sociale de cunostinte si experiente.
So, daca tot ne-am inchis si ne inchidem intr-un gheto pe dos in Lumea Intii, daca tot vrem sa realizam niste conditii de laborator, cream aici ceva bun, inalt, nou, de folos pentru toata lumea, sau doar ne ascundem ca sa dormim linistiti? La ce bun Occidentul daca nu pentru creatie universala?
"Nu exista element din catalogul mizeriei victoriene descrise de catre Dickens, Zola sau Gorki care sa nu aiba o corespondenta undeva, intr-un oras din Lumea a Treia contemporana. Si nu ma gindesc doar la conditiile sordide de viata sau la atavisme lugubre…"
@ Sorin Stanciu – in sfarsit, cineva se arata interesat de soarta celor trei degete! 🙂 Da’ sa stii, mai mult de doua beri de-odata n-are rost sa comanzi, ca se incalzesc :))
Aline, faptul că nu scrii cu picioarele e semn că te-ai rănit amical (de la drujba = prietenie). Cred că sperietura a fost mai mare. Cînd mi-am înfipt o ţeavă de sticlă în palmă, de mi-am secţionat nervul unui deget, m-am speriat atît de tare, încît, după 5 minute am leşinat. Am cerut întîi primul ajutor în laboratorul vecin, împreună cu un pahar cu apă îndulcită. După ce am băut soluţia de zahăr… M-am trezit din palme. Am rămas cu jumătate de mijlociu, pemanent amorţit pe lung (faţa dinspre index).
Da, două beri de-odată sunt ca trasul din două ţigări deodată. Însă am cîţiva clienţi ingineroşi, ce socotesc la secundă timpii auxiliari (de înnădire). Îmi comandă a doua bere cînd încă mai au paharul 1/3 plin.
Revenind la acţiunea (anti)politică, da, Aline, poţi prelua de la mine, pe Vox, sau oriunde crezi că merită, orice text, fără preaviz.
Mulţumesc pentru preluare. Mi-am dat seama după numărul de referinţe. Încă nu pot intra acolo, întrucît cerberii electronici de pe domeniile R&C mi-au pedepsit unul din provideri. 🙂 Dar voi încerca la noapte de acasă.
nici eu n-am voie pe vox publica. 🙂 Marius, facem un partid? 🙂
Dacă vrei, mai am o viziune, despre care nu sunt sigur că proiectanţii mediului e-România o vor lua în calcul. Viaţa fără Biroul de Stare Civilă.
http://www.realitatea.net/andrei-plesu-nu-ne-putem-salva-decat-prin-proiectul-nostru-pentru-viitor_709157.html
alin, haide sa o luam cu pasi mici, chinezesti.
propun asa: sa gasim (si sa agreem) un nume. apoi, un program/statut, cum vrei sa ii zici. iar al treilea lucru – definirea unui set de obiective.
ce zici? lansezi?
@ bogdan – ia-ma incet, c-ametesc!:) Astia nu sunt pasi mici, sunt foarte mari. Repet – cum sa gasesc un nume la ceva ce inca nu stim ce este? Haideti sa lamurim problema asta – care e esentiala! (Si va lua, probabil, cel mai mult timp.) Nu cred ca trebuie sa ne repezim cu formalizarea (statut?!?)
Am citit propunerea lui Plesu; Are si Mihnea Maruta mai multe interventii pe tema asta – cea a salvarii printr-un proiect comun…
La inceput fusesem entuziasmat, acum am inceput sa am niste reticente. Pana si formularea proiectului (spelling it out, cum ar zice americanu’:) risca sa deformeze … proiectul. Eliade se vaita ca generatia lor nu mai are proiect comun – si, totusi, cumva, au „pus” de o generatie strasnica!
Ma gandeam mai degraba la ceva asemanator cu ce zicea Ghiu…
„Pe scurt, nu vrem puterea, vrem sa controlam permanent exercitarea puterii. In contrabalans la reducerea democratiei la momentul electoral, accentul pe exercitarea mandatelor. PUTERE ASUPRA PUTERII.”
Si IN NICI UN CAZ experimente gen kibutz, democratie radicala, etc…
Poate o miscare care sa sanctioneze prompt derapajele. Bunaoara, voteaza Senatul impotriva legii ANI – make sure ca nu uita nimeni pana la viitoarele alegeri, sa nu-l mai voteze, indiferent de partidul din care face parte! Senator cu senator, circumscriptie cu circumscriptie…
Sau proteste civice organizate in diferite localitati din tara… Ceva de genul asta, nu stiu – mai veniti si voi cu idei, ca de aia ii zice brain-storming!
Intrebare – se poate construi un proiect comun in jurul unor negativitati – „asa nu!” ? Nu stiu, intreb – poate ar fi un inceput de solutie…
Putere asupra puterii – asta imi place:)
Poate ar trebui sa plecam de la un nivel mai teoretic – re-limpezirea relatiei public-privat la nivelul individului (cele doua fora) si pe urma la nivelul relatiei individ-societate…
ca tot am fost amintit aici de bogdan – eu sunt acel traian jumatate om-jumatate iepure schiop, vorba basmului – sa mai spun si eu ceva, ca s-au strans deja oameni aici.
Cum i-am spus si lui Bogdan la acea bere invocata, mie numele nu-mi suna neaparat ok si in general cred si eu ca e mult prea devreme ; dai nume unui produs – deja fabricat sau in proiect dar oricum un produs definit.
Noi aici – deja aem vpersoana intaia plural, suntem o comunitate asadar 🙂 – nu avem inca nimic. Muguri, germeni, idei in fasa, da – dar nu avem un proiect.
Am avut zilele trecuta o disputa pe messenger cu un alt nume invocat aici – Mihnea Maruta – despre proiecte vs oameni. Eu spuneam ca Romaniei ii trebuie proiecte, Mihnea ca trebuie lideri. Eu replicam ca ne sunt de ajuns liderii – mai ales carismaticii, tatucii, providentialii samd – el spunea ca tot trebuie lideri care sa stranga oamenii in jurul proiectelor. Si tot asa. N-as vrea sa transfer aici polemica ci sa sustin ca un proiect e necesar. SI abia apoi un nume. Nu e ca-n marketing, nu numele da forta ci ideea.
Eu as avea – de fapt as dezvolta- samburele de idee de data trecuta. Nu stiu inca exact ce anume sa se infiripe dar as vrea – si vad deja cum – as vrea ca actiunea, comunicarea (la asta ma pricep, o dau inspre ce stiu si eu :)) sa fie puternica, smart, eficace, simpla si dura. As vedea spiritul lui mai 68, repet, fara acea incarcatura ideologica. Dar cu mesaje tari, taioase, „rele”. Nu demagogice – evident ca nu – nu idealiste, nu explicative, nu dragute si amabile, ca de la vanzator la client. Cred ca e nevoie de o radicalizare – in sensul focusarii, simplificarii, esentializarii si al impactului sporit – a mesajelor civic-comunitare.
Revin.
multumesc
Traian Pang
Raspunsul tau mi-a produs tristete. Cu atat mai mult cu cat ai dreptate si constat ca este o stare generalizata la noi. In plin avant de coagulare a unor energii pozitive intr-un proiect, primul lucru la care ne gandim este sa facem curatenie, ne rezumam la „asa nu”. Concluzia inevitabila este ca avem nevoie de aruncarea gunoiului la cos.
Nu, nu ma gandeam la publicarea de „dosare”. Ceea ce imaginez eu este un ghid al alegatorului la propriu. O suma de personalitati din cele mai diverse domenii si deasupra oricaror suspiciuni, sa-i spunem „un senat”, cu contributia oricaror colaboratori sau consilieri credibili, sa analizeze din toate punctele de vedere (interesante pentru un alegator constiincios si nu pentru tabloide) personajele cu aspiratii la putere. In final, o decizie consensuala, care sa-l incadreze intr-una dintre categoriile disponibile. O seriozitate a demersului si o popularizare adecvata care sa-l impuna in ochii publicului si sa le produca fiori politicienilor. Mereu la dispozitia unor alegatori care vor putea sa gaseasca un reper (in mare masura) obiectiv pe care sa-si intemeieze votul. O apreciere pozitiva in acest ghid, sa zicem acordarea unei stele, sa insemne cu adevarat ceva, pentru politician, pentru partidul care l-a propus, pentru alegator.
Evident, personajele demascate prin activitatea Coalitiei pentru un Parlament Curat sau prin investigatii jurnalistice serioase reprezinta categoria „eject” si vor fi semnalate cu mesajul „scapati de ei repede si definitiv”. Indivizii profund imorali sau chiar penali nu ar trebui sa reprezinte niciodata o solutie. Oare numai de acest tip avem parte?
Scopul ar fi descoperirea si impunerea unui alt tip de politician. Fortarea partidelor politice sa propuna oameni decenti din toate punctele de vedere. De ce nu chiar crearea unei posibilitati reale ca o persoana cu initiativa sa se prezinte alegatorilor.
De ce sa nu promovezi „un examen” ca sa devii un politician? Un examen riguros si o continua verificare a „calitatii”. Cati ar avea curajul sa se supuna unui astfel de test?
nu vrem sa restrictionam oameni politici. stim cu totii ca, in marea lor majoritate, sint corupti. incercam un alt demers. unul civic, unul „blind”, unul sincer. haide sa punem deasupra lipsei lor de calitate plusul nostru de moralitate… ok?
Am citit articolul acum vre-o doua zile… si m-a pus pe ganduri ! Am citit si comentariile. Imi place! Uite ce mi-a traznit pana acu’ 😉
– Nu pune ideea inca pe vox! Vox distruge
– imi place titlu – e un adevarat slogan „Fiecare Impreuna”
– „a muta muntii din loc” e defapt destinul fiecaruia. Seamana cu „nu te intreba ce face tara pentru tine ci ce faci tu pentru tara”(citat aproximativ!)
– a definii o platforma punctuala acum e prea devreme, desi nu e o idee rea
– nu cred in ceva ce se construieste pe o viziune negativa, de cativa ani traim in politic bancu’ cu iepurasul si caciula (proiectul anti). Si in plus, degenereaza in timp intr-un mod pur balcanic. E de preferat o viziune pozitiva
– Imi place ideea lui TP, aceea a proiectelor si a liderilor(asta cred ca e un caz de dilema clasica ou/gaina)
– e greu sa eviti politica, dar as sustine ideile lui d.c.(26) aceea de a tehniciza meseria de politician. (Nu in sensul a ceea ce s-a intamplat cu conceptul de „manager” – care s-a separat aproape complet de ciclul evolutiv profesional, si a devenit o profesie de sine statatoare: iesi direct din facultate manager). Mai degraba pentru a milita in impunerea unui CV, reguli profesionale, etc..
– mi-a mai venit o idee buna de pus pe tapet : „bunul simt”. Se invata in cei 7 ani de acasa, impreuna cu politetea si respectul. In peisajul nostru cotidian a disparut, in toate formele. In seara asta am vazut pe RTV o intreaga filozofie groteasca a „betisorului” – actori, psihologi, analisti, medici, farmacisti toti au explicat, au recomandat!(ca vorbeam de bun simt in forma sa tehnica)
PS. daca mai trebuie batute niste cuie… vin si eu cu ciocanul 😉 I’ll be around..
@ Traian – stai bland, ca ajungem si la Mihnea :). Nu mi se pare nici o problema faptul ca aveti pareri diferite. Foarte bine! Nu cred ca trebuie sa alergam dupa vreo himerica unanimitate. Comunitatea e altceva. In familie nu te intelegi cu toti, tot timpul. Ba dimpotriva. Si totusi, e o comunitate. Nici o tara din lume, nici o generatie, niciodata, n-a avut o unire-n cuget si-n simtiri, chiar daca in momentele critice s-a apropiat de asa ceva. Nu asta e problema.
Intrebarea e, daca stau sa ma gandesc, veche: pentru a avea o comunitate, trebuie sa ai oameni crescuti in acea comunitate. Aparent e un cerc vicios. Teoretic, e un cerc vicios. Practic, insa, dupa cum s-a putut vedea de-a lungul istoriei, se poate. Zic sa nu disperam.
@ d.c. – de acord, sunt si oameni politici capabili si demni de descoperit. Adriana Saftoiu a avut de curand un text pe Vox pe tema asta.
@ echos – deocamdata, dupa cum se vede, suntem doar o gramada de scanduri. Asa ca e nevoie si de cuie si de ciocane.
@ bogdan – vad ca eu ma feresc de Voxpublica (deocamdata) si tu popularizezi ideea pe Pandora’s – pai se poate?
@ all – lipsesc, probabil, din peisaj, vreo doua zile.
Interesanta ideea – chiar si in faza asta ‘ante-embrionara’ 🙂 are calitatea de a te face sa te simti mai putin singur. Poate ca ar fi bine, la inceput, sa punem degetul pe toate ranile care ne dor (si care nu apartin in totalitate sferei politice). Sa facem un fel de recensamant al relelor care ne bantuie. Si apoi sa stabilim strategii.
eu as zice sa pornim cu un pas foarte mic si sa vedem unde duce. Avea Alin mai demult un fix, trimiterea de scrisori personale catre alesii din circumscriptia fiecaruia pe diverse probleme. Uite, acum vine votul pentru ANI. Am putea sa facem un fel de centru de editare scrisori – 200 de cuvinte maxim de fiecare petent, o singura idee, ton civilizat (e mai greu decat pare la prima vedere)
Am putea incepe noi insine.
alex rauta
intre timp „domul” care a inflamat opinia publica proclamand „tradarea PDL-ului” la votul de la senat, a anuntat ca de fapt PDL-ul n-a tradat nimic pt. ca votul decisiv nu a fost cel final (115:1) ci primul vot (52:51) despre care vorbea si ambasadorul USA.
Problema e ca „domnul” n-a mai avut la fel de multa grija sa si dez-inflameze ce-a inflamat 🙂
Si ce e ciudat e ca si Monica Macovei a inflamat (era sa zic ‘opinia’ publica, dar mi-am adus aminte ca nu exista asa ceva, exista doar PSD si PNL ), …. Monica Macovei deci a inflamat Revista 22 cu acelasi text, preluat instantaneu de RTv , PSD si PNL.
Asadar, iata al doilea „adevar” dupa Iulian Urban:
Dovada faptului ca senatorii PDL au fost singurii care au dorit dezbaterea pe articole a amendamentelor le legea ANI
21 Jul, 2010 Politica
http://www.urbaniulian.ro/2010/07/21/dovada-faptului-ca-senatorii-pdl-au-fost-singurii-care-au-dorit-dezbaterea-pe-articole-a-amendamentelor-le-legea-ani/
Cateva zile mai tarziu, acelasi Urban se-nfurie si-i ocaraste si mai rau pe aia de la PSD si PNL – dar ce folos: lumea stia deja de la MM si de la Urban ca PDL-ul tradase 🙂
Votul senatorilor PSD-PNL la legea ANI este egal cu tradarea de tara
21 Jul, 2010 Politica
Ce vreau sa spun nu e o aparare a PDL-ului, ci doar o uriasa uimire fata de cat de fragil mai e adevarul these days
daca adevarul e atat de fragil, atunci nu prea mai exista nici opinie publica genuina nici valori comune pe care sa se mai poata cladi o comunitate; raman doar comunitatile de interes, care sunt foarte limitate.
Călătorie spre Centrul Politicului. O aventură interioară în care ne vom întâlni cu jivine politice preistorice.
@andra,
de-asta mi se pare si importanta o initiativa in care sa se discute argumentele inainte sa scriem personal reprezentantilor nostri. Ca sa nu apara confuzii.
Insa, cu tot respectul, pierzi votul esential de parcurs si totusi votezi varianta finala? Pai cum vine asta?
Fumi, ramai un egocentric. Doar la tine te gandesti, daca ai si cativa amici la masa comanzi doar doua beri si-i lasi sa se bata pe ele. Asa, sa nu se-ncalzeasca !
(cum sa “controlezi puterea” cand nu stii cum functioneaza puterea?)
Alex
Votul final nu a fost votul decisiv. Votul decisiv a fost cel dinainte, cand s-a votat ce procedura sa fie aleasa :
– 1. Sa se dezbata si sa se voteze articol cu articol modificarile cerute de basescu
– 2. Sau sa se dezbata si sa se voteze legea in intregimea ei, asa cum a iesit din Comisia Juridica
Rez. Votului a fost 52:51, PDL a votat 1. ceilalti 52 au votat 2.
De ce-au votat apoi pt. lege asa cum a iesit din Comisia juridica?
Pt. ca altfel, ar fi votat cei 52:51 si modificarile Comisie Juridice ar fi intrat in vigoare oricum.
Trebuiau sa nu voteze? Era posibil ca cei 52 sa le intoarca serviciul si sa voteze exact invers, adica sa respinga modificarile Comieiei si atunci legea ramane asa cum venise de la Basescu pt. re-examinare, ceea ce era rau oricum si “interpretarea” televiziunilor ar fi fost si mai jalnica, cum ca PDL-ul a votat impotriva intregii legi deci si a modificarilor pozitive – atatea cate au fost – operate de Com. Juridica.
Descrierea procedurii pe larg aici:
Cine a ascuns de fapt declaraţiile de avere?
de ANDREEA NICOLAE, ELENA VIJULIE
Romania Libera, 2 Iulie 2010
http://www.romanialibera.ro/index.php?section=articol&screen=print&id=192378&page=0&order=0&redactie=0
Ce vreau sa arat aici este cat de fragil este adevarul, si cat de fragili au devenit toti cei care se pun intr-o situatie de “haiturire a puterii”, cum se doreste aici. Pentru ca deja jocul a fost mutat pe un teritoriu pe care-l stapanesc si-l joaca la perfectie niste unii cu mult mai profesionalizati in “haiturirea puterii”, si anume teritoriul jocului s-a mutat in zona de imagine pura, controlata de televiziuni, unde nu adevarul conteaza ci interpretarea lui, si cei care sunt controleaza interpretarea.
Ori, pe terenul asta nimeni nu mai poate concura cu Rogozanu si Gotiu, end of story.
PDL este si el un jucator pe imagine – chiar daca nu pare. PDL joaca pe imagine, si nu doreste sa schimbe nimic vreodata din jocul asta (vedeti atitudinea “nu stiu n-am auzit” a lui Basescu in legatura cu acuzatiile lui Bodo Hombach presedintele WAZ si membru OSCE, despre distorsionarea pietei media).
Se presupune (Iulian urban a lansat ipoteza asta cand acuza PDL-ul de non-combat) ca votul de 52:51 a fost de fapt un troc intre PDL si UDMR, sefia radio contra votului impotriva al UDMR pe legea ANI. Daca e adevarat sau nu, habar n-am, asta a devenit demult un teritoriu in care nu s-a aventurat nimeni deocamdata pt. ca e un teritoriu in care noi toti incercam sa impuscam avioane invizibile cu arcul cu sageti.
De aceea ma amuza cumva programul asta “sa-i controlam” pe politicieni, pt. ca la jocul asta nimeni nu mai poate rivaliza cu RTV.
Intre politicieni si oameni s-a interpus un jucator mult mai abil, care se cheama „media”, si care e controlat tot de politicieni. Ca sa controlezi puterea, trebuie sa te bati mai intai cu media.
Ori, batalia asta n-a castigat-o pana acum nimeni.
O sa-mi spui ca a castigat-o Basescu in 2004 si 2009.
Oare ?
O fi castigat-o basescu, dar au pierdut-o romanii.
Tare!!!
Dar eu am o idee fixa: Trebuie inceput de la legi + cei care le fac/aplica! Aici e buba, de aici trebuie facuta ordine incepand, altfel construiesti pe o baza de fum.
Daca ai alta idee, mai primara (un layer mai jos), shoot. Dar doar nu o sa incepem de la contractul social?! Desi… Ce ar fi sa li se aminteasca oamenilor de ce traiesc in comunitati organizate si ce inseamna asta? 😉
C.
Alin,
Nu sintem pe drumul cel bun. Poate sint eu visator, dar imi doream un club de idei, de propuneri, de solutii. Nu critici in van. Asa sintem si asa o sa raminem… Un popor mic, lipsit de noroc si cautator de probleme, nu de de solutii… Am trepidat citeva zile la ideea ca putem construi ceva, dar „utopie” descrie cel mai bine ceea ce imi propuneam… Cred ca o sa ma retrag, pentru ca nu vad cum „Solidaritatea” unui popor vecin poate deveni „Fraternitatea” noastra. O sa ne vedem cu totii de ale noastre si vom ramine ce am fost de-a lungul timpului: lasi si lipsiti de coloana. Cea a lui Brincusi nu o va inlocui niciodata pe cea vertebrala. Meritam.
@ all – imi cer deopotriva scuze si iertare (a propos de textul de pe Vox). Scuzele ar consta in faptul ca am avut o singura zi-ragaz intre doua plecari, cu toate complicatiile tehnico-tactice implicate, basca am scris textul de pe Vox care m-a „prins”. Peste cateva ore trebuie sa conduc vreo o mie de kilometri. Iertarea mi-o acordati singuri, „dupa posibilitati” 🙂
Promit sa revin cu raspunsuri mai detailate – n-are rost sa le fuseresc – in cateva zile. Pana atunci, insa, daca mai aveti de schimbat idei, va rog, simtiti-va ca acasa! 🙂
PS Bogdane, in perioada presei romantice aveam o vorba: „pilotii mor, cursa continua!” Revin.
Eu am incercat „puterea asupra puterii”. Am vrut de curand sa-i pun lui Vosganian niste intrebari despre FMI (ultima lui tema lui preferata), adica acolo unde aveam si eu o cat de mica “putere”; puterea de a cere explicatii. Hotnews a cenzurat intrebarile. Andreei Vass i-am pus o intrebare prin care vroiam sa ma lamuresc de ce PDL-ul nu cere de 2 ani opozitiei sa prezinte un program propriu de iesire din criza cu solutii concrete si cu cifrele pe masa – pt. ca cred ca aici se gaseste o problema de paradigma nu de raport putere-opozitie. Hotnews a cenzurat si intrebarea asta. O sa-i pun intrebarea pe blog Andreei Vass, pt. ca nu cred ca ea are vreo legatura cu cenzura.
Buna, Andra…
Nu ne cunoastem; eu sint acel Bogdan la care face Alin referire din cind in cind… „Puterea asupra puterii” e interesant ca ideal, dar e suspendat conceptual… Asta i-am spus si lui Alin de vreo citeva ori… Ca ne-ar trebui o platforma organizatorica… Nascuta cu nume si prenume, cu identitate transparenta si promovata… Revin obsesiv cu exemplul „Solidaritatii” din Polonia… Pastrind proportiile si respectind trecerea timpului, asa ceva ne trebuie: o organizatie. Nu partinica, nu ideologica, nu aventuriera, nu revansarda. Ci deschisa, activa, inteligenta, critica. Nu nascuta din frustrari trecute si prezente, ci „oferitoare” de idei de viitor. Plus, evident, critici pertinente, decente si documentate. Vezi Tolontan/Ridzi…. Din punctul meu de vedere, a trect (desi pare paradoxal) timpul comentariilor pe blog. E nevoie de atitudine. Altfel, nu mai e foarte mult si murim de inima amara…
Bogdan
M-am gandit si eu la ce se poate face in zilele de azi.
Un grup de reflectie , pt. gasirea de solutii ? E o idee foarte buna, dar sa vedem: exista deja astfel de grupuri, bloggerii au invatat deja sa se asocieze si au format grupuri puternice. dar nu au influenta, ergo, nu au efect, rezultate (decat cel mult in perioadele fierbinti de campanie electorala cand politicienii vin ei la bloggeri … si atunci nu pot influenta decat o singura decizie o singura data)
Ce se poate obtine, honestly, este doar influentarea catorva curente de opinie, dar niciodata pana la nivelul deciziei. Drept dovada, nimeni, dar absolut nimeni nu a putut influenta cu ceva protestiada construita complet artificial din 2008 de PSD si PNL impotriva votului, exact atunci cand votul putea curata intr-o singura zi toata clasa politca, pe termen lung: la PRIMUL vot uninominal din istoria Romaniei.
So…
Organizatie. Ar fi interesant. riscul e sa fie highjacked de unul sau altul si vanduta la kil. dar organizatie ca sa faca ce? iar nu-mi dai seama. Aici tine tot de influenta si putere, adica despre ce discutam mai sus.
Eu personal am vrut sa ma ofer voluntar de vreo 2x in chestii in care sa influntez nu atat decizia cat paradigma de gandire. Am renuntat pt. ca n-am gasit valori comune cu org. resp. dar nu e timpul pierdut, oamenii au inteles in ultimul timp ca asocierea da o alta forta unei idei. So, care-i „ideea” ?
Corectie: Am vrut de curand sa-i pun lui Vosganian niste intrebari despre FMI, pe Hotnews…
Andtra,
Inainte de toate (cite or fi, pentru ca nu stiu in clipa cind scriu ce o sa iti scriu), multumesc pentru raspuns.
Am sa te dezamagesc putin si am sa ma refugiez intr-o zicere de-a lui Nichita: „Ea era frumoasa ca umbra unei idei”… Asadar, nu e o idee, ci doar un sentiment mocnit de necesitate. Asta, din punctul meu de vedere. O forma (fara contur, deocamdata) de tentativa de fronda constructiva, lucida. „Umbra” ideii poate capata contur daca apare un cristal de organizare. Individual, toti protestam, de la tractorist la academician, pe blog, sau in spatele blocului. Dar e nevoie de o platforma. Putem sa-i zicem oricum… Uite, „Protest Virtual”… Sau „Puterea asupra puterii”… Sau „Reforma morala”… Important e sa ne organizam si sa ne promovam coerent. Adica degeaba eu citesc un editorial/comentariu despre o nedreptate/mitocanie/tragedie si il gasesc mobilizator, daca stiu despre el ca e un exercitiu individual. Poate cel mai bun exemplu e Paler. Un om lucid, moral, patriot, dar, din pacate, singur. O alta comparatie. S-ar putea sa nu te impresioneze. Este imnul echipei de fotbal Liverpool. N-ai sa intilnesti prea multi barbati, indiferent de echipa cu care tin, care sa nu iti spune ca li se face pielea gaina cind il asculta. Uite, asculta si tu.
Ce cuvinte simple pot insufleti o miscare… „You’ll never walk alone”… Oamenii aia care au inventat imnul nu cred ca au au avut o „big idea” in minte. Ci, pur si simplu, s-au strins la un pub si au apasat „enter” pe destinul unei comunitati… Pub-ul acela poate fi un mini-portal. Care sa devina, in timp, suficient de puternic, incit sa influenteze deciziile celor care ii voteaza pe cei care iau decizii.
Ma intorc putin la ce ai scris tu.
Eu, desi imi place sa ma consider un tip informat, nu stiu nimic despre grupuri puternice de blogger-i, nici in perioade electorale, nici intre alegeri.
Mai mult decit atit, nu imi imaginez o asociere intre blogger-i consacrati; sint multe orgolii, sint convins ca mai multe decit bune intentii. As vedea „inscrisi” in aceasta Poiana a lui Iocan contemporana mai degraba oameni care stiu sa formuleze enunturi de tip „problema-solutie”. Misiunea noastra ar fi sa stim sa ii atragem, sa fim credibili, indiferent de topic. Si sint convins ca efectul cercurilor concentrice nu ar fi deloc de ignorat de cei pe care acum ii toleram si ii injuram singuri acasa.
Si, da, ai trimis un porumbel in eter… Haide ca ideea sa fie sa incercam sa schimbam paradigma de gindire. Si Alin zicea bine… „Fiecare impreuna”… Dar cred ca e un pic elitist pentru primarul cinstit al unei comune care incearca sa obtina fonduri pentru o instalatie pentru conditionat aerul la dispensarul de la el…
Eu pot sa fac (fara nici un fel de cost) un mini-portal. O idee pentru „the big ideea” ar fi, destul de neortodox, dar functional, sa facem o lista de sectiuni. Dar, poate ma repet, cineva ar trebui sa gestioneze treaba asta. Key-word, asadar, organizare. Sper sa citeasca si Alin si sa comunicam, pentru inceput, macar in 3, aici.
Pe curind,
Bogdan
daca vreti sa il dati mai departe…
Nimeni si nimic nu poate si nu va putea explica venirea pe lume a mortii. Nu vreau sa transform aceasta “zicere” intr-o perifraza a neputintei, nici intr-o imposibilitate de intelegere. Te poti duce pe coasta unui deal plin de cirese coapte, te poti aseza pe iarba nimanui si iti poti spune, singuaratic si docil in fata iminentei si a imanentei, “Miine, sau poimiine, e programata sa moara mama”. Asa ti-au spus cei de la spital. Esti pe pajistea amintita, traita, si iti vine sa urli “Sa moara ma-ta, universule!” E greu sa te gindesti la Dumnezeu… De fapt, e greu sa incerci sa intelegi. Papusa de cirpa a lui Marquez e deopotriva naiva si inteleapta. Imi imaginez deseori ca mi-as dori ca acel text sa fi fost scris nu de Marquez, ci de o cirpa care sa fi fost eu. Cu care destinul sa fi sters pe jos, rascumparind pacatele pe care le-am facut. Cu voie, fara de voie, ce importanta are?
70 de ani. Prima, singura carte. Om batrin, deja, par alb, ten fragil. Cartea se cheama “Mama, te rog sa nu plingi”. Destinele unor oameni, tata si fiu, condamnati sa nu fie aproape. Inchisori. Comuniste.
70 de ani si citeva luni. Cancer la creier. Stai pe pajistea aia – trufanda de imaginate – si te intrebi daca merita. Undeva, destul de aproape, curge riul. Soarele aduce viata. Tu te gindesti ca viata aduce moarte. Fara sa te gindesti, lacrimezi.
Tata, te rog sa nu pleci.
@ Bogdan – am citit, ma gandesc, crede-ma. Momentan, insa, sunt intepenit – prea multe pe cap…
Salutari tuturor,
Nu ma cunosc personal cu niciunul dintre participantii la discutiile de pe acest forum. Cum tema a fost adresata in principal cunoscutilor d-lui Fumuresu voi incepe prin a cere scuze ca vorbesc si neintrebat si in calitate de necunoscut :).
Am incercat insa sa fiu concis – nu stiu daca am reusit.
La capitolul „Puterea asupra puterii” (expresie vehiculata aici pe forum) propun sustinerea crearii unui cadru de reprezentare directa a cetatenilor intr-un domeniu foarte concret: achizitiile publice.
Nu cred ca e o idee originala dar nici nu am auzit sa se realizeze ceva articulat in domeniu (in afara unor initiative de tip reactiv gen anchete jurnalistice, foarte utile de altfel).
Necesitatea unei asemenea initiative nu cred ca trebuie argumentata prea mult(chiar zilele astea citeam despre trecerile de pietoni din Bucuresti care au costat 86K EUR bucata, contract in valoare totala de 5.5mil EUR).
I. Ce se poate face:
I.A Modificarea legislatiei (nu cred ca prevede legea asa ceva) astfel incat la achizitiile publice sa participe (inclusiv decizional) si reprezentanti civili (mai exact, persoane ce NU sunt platite din bani publici si vor reprezenta cetateanul dintr-o alta perspectiva decat cea politico-administrativa).
I.B Identificarea reprezentantilor, asigurarea unui cadru transparent de selectie a acestora, sustinerea, monitorizarea si publicarea rezultatelor acestor reprezentanti civili.
II. Cine:
II.A. Cine creeaza cadrul de reprezentare:
O entitate (sic!) ce la inceputuri va face lobby (curent, valuri sau ce-o fi :)) pentru modificarea legislatiei. Daca reuseste, ar trebui sa continue cu:
– asigurarea cadrului pentru selectia reprezentatilor civili;
Nota: Asigurarea cadrului realizarea efectiva a selectiei; va trebui gasit un mod care sa nu presupuna ‘confiscarea’ procesului de selectie de catre entitatea nou creata;
– gestiunea aspectelor de logistica, know-how generat din aceste licitatii (acumularea si stocarea acestuia);
– urmarirea performantelor, rezultatelor reprezentantilor civili.
Organizatia va folosi voluntari (ma gandesc la voluntari in special pentru partea de conceptie entitate, lobby, popularizare, metodologie, etc). Ulterior, daca initiativa reuseste se poate pune problema angajarii unor oameni pentru asigurarea functionarea activitatilor ce presupun un caracter continuu: logistica, gestionarea relatiei cu reprezentantii civili, cu autoritatile.
Se va finanta evident din surse private (atragere de 2% din impozite, donatii, fonduri non-profit etc).
II.B. Cine sunt reprezentantii civili (cateva idei):
– Oameni cu o buna reputatie (etica, profesionala) si care doresc sa se implice;
– Oameni independenti financiar care NU deruleaza afaceri cu statul;
– Persoane ce au pregatire profesionala de preferat in domeniul pentru care se face achizitia sau in domenii conexe.
III. Cum:
Daca va exista interes sunt convins ca vom discuta si asupra modalitatilor.
Toate cele bune tuturor!
@ Dragos – Bine ai venit! Ideea nu mi se pare catusi de putin rea, in principiu. Practic, insa, chiar nu vad cum ar putea participa „civilii”, adicatelea nici patroni, nici firme de stat, la o licitatie publica. Poate mi-a scapat mie ceva…
Buna ziua,
Sunt de acord ca definitia „civilului” a fost vaga. Lucrurile sunt poate mai simple decat am reusit sa le descriu anterior.
In situatia actuala la o licitatie participa statul in calitate de cumparator (reprezentat de comisia de licitatie) si potentialii furnizori.
Eu propun introducerea unui „arbitru civil”, a unui om (unor oameni) care sa garanteze o data in plus ca statul nu a facut „blat” cu unul dintre furnizori.
Mai mult decat atat, arbitrul civil (individul ce participa direct) are in spate o organizatie „civila” care ii ofera suport insa si exercita control asupra activitatii individului („civilul” raporteaza organizatiei sale progresele si rezultatele insa poate cere si ajutor acesteia daca este necesar – informatii suplimentare, expert suplimentar, etc).
Asupra profilului de „arbitru civil” putem discuta. In principiu ma gandeam la indivizi, persoane fizice. Ei pot fi foarte bine patroni (chiar e de dorit avand o independenta financiara care i-ar tine departe de tentatii si suspiciuni).
Stiu ca mai devreme vorbeam de rol decizional iar acum vorbesc de rol de arbitrare. Ar avea rol decizional in sensul ca ar certifica corectitudinea, indeplinerea criteriilor pentru ca licitatia sa se desfasoare in bune conditii.
Schimband putin perspectiva as mai zice ca in Londra, la un moment dat, in patrulele de politie erau chemati si voluntari (adica „civili”) – un program de genul „politist pentru o zi”. E adevarat ca acolo politia londoneza a initiat programul pentru a imbunatati comunicarea cu londonezii insa cred ca la noi nu ne putem astepta sa aiba statul o asemenea initiativa de transparenta.
Cred ca trebuie luptat pentru un asemenea drept. Si evident ca eu am propus doar un domeniu. Insa a garanta prin lege dreptul cetateanului de a se implica in activitatile executive ale statului mi s-ar parea un mare castig.
Cred ca este o diferenta uriasa intre acces la informatii publice (drept ce teoretic exista) si acces la activitatile publice (dreptul in discutie).
Numai bine,
Dragos
Doar un lucru as mai adauga:
a asigura prin lege dreptul cetateanului de a participa la activitati executive (si aici se poate largi perspectiva eventual) ale statului ne-ar ajuta sa evadam din postura pacatoasa a vesnicului spectator (in general indignat) in cea de actor.
Am putea nu doar sa spunem ca nu e bine ci sa si aratam cum e bine (sau nu :)).
Oricum ar fi si o modalitate de a reduce frustrarea, tensiunea sociala si poate banii nemunciti (a fi idealist la peste 30 ani avea si o denumire :)).
Numai bine,
Dragos