…de ce suntem rai?
… de o vreme incoace, mai cu seama dupa toate mizeriile citite pe Vox – publica!!!, ma bantuie intrebarea asta: de ce suntem rai? Ca suntem, incepand cu suprasemnatul. Ma surprind uneori trecandu-mi prin minte chestii rele, da’ rele. Am inca reflexul de a le alunga imediat dupa ce apar. Dar asta nu inseamna ca nu exista. Ar fi lesne sa arat cu degetul in alta parte – ar fi, de fapt, de ce sa mint?, extrem de tentant. Dar asta nu ar rezolva problema.
Reformulez, asadar: de ce sunt rau, cand sunt rau? Ma gandesc ca, daca rezolv intrebarea asta, o voi putea „rezolva” si pe cealalalta, mai generala – de ce sunt oamenii rai cad sunt rai?
Aveti, asadar, ingaduinta cu mine. Asta e o idee ‘in lucru’. Nu stiu nici eu unde ma va duce.
Prima explicatie, cea mai la indemana, e ca sunt rau-justitiar (cel putin, asa imi imaginez). Sunt, adicatelea, rau pentru a repara o nedreptate perceputa ca atare. E, daca vreti, rautatea „olteneasca”: „Cin’ se ia cu mine bine/Ii dau haina dupe mine/Cin’ se ia cu mine rau/ Sa-l fereasca Dumnezeu„… Sunt, insa, usurel nederept cu oltenii – astia tzipa, injura, dar cam atat. Doua minute mai tarziu, se pupa. Cainele care latra nu musca. S-ar putea zice ca mai periculosi, din punctul asta de vedere, sunt ardelenii: te tin minte ani intregi, generatii intregi. Pe cand vietnamezii, plicisiti, si-au strans si impachetat deja capcana de o mie de ani, ardeleanul de-abia si-a facut incalzirea pe margine:)
Si asta, insa, ar fi o apreciere nedreapta. Din moment ce obisuinta e a doua natura, ardeleanul isi va cere scuze inainte de a implanta cutitul in oltean, dupa care, inainte de a-si da ultima suflare, isi vor face amandoi, piosi, semnul crucii.
Nota: V-am prevenit ca am tot felul de rautati clocotind la foc mic in mine:) Uneori mai dau pe de laturi.
Revenind (continuand, de fapt): de ce (mai) sunt rau? Mai sunt rau-defulatoriu. Rau, ca sa zicem asa, de prea multa bunatate. Dupa ce te fortzezi vreme mai mult sau mai putin indelungata sa fii bun, simti nevoia la rastimpuri sa explodezi. Si explodezi. Te defulezi in rautatea sincera, fara masca.
Si mai sunt rau de curios. Sa vad cum e. Nu v-a dat niciodata tarcoale ispita lui „ce-ar fi daca”? Ce-ar fi daca in loc de a-mi inalta mana, o cobor, in loc de a vira spre dreapta o iau la stanga, in loc de a reactiona cum toata lumea, y compris myself (iarta-ma, limba romana!), as face exact pe dos – ce-ar fi? Cum ar fi?
Era sa uit motivul cel mai important. Ultimul, dar nu cel din urma: raul-posedat. Uneori sunt rau (era cat pe ce sa zic „pur si simplu”:) pentru ca sunt … apucat. Asta e, foarte probabil, raul cel mai periculos, pentru ca nu suntem obisuiti sa-l identificam ca atare. Ne-am obisnuit sa fim in control. Ne controlam greutatea, glicemia, colesterolul, cand facem copii, s.a.m.d. Ne repugna ideea ca unele lucruri ne scapa controlului – viata, bunaoara. Rautatea, bunaoara. Cum sa fim posedati cand ne iluzionam zilnic ca suntem „liberi”? Pana si raul, daca il facem, trebuie sa fie „al nostru”. Ei bine, inclin sa cred, nu e intotdeauna. Si nu, nu e vorba de gene, determinari cromozomial-sociale sau mai stiu eu ce.
Vorba lui Baudelaire – om care stia ce spune:): „Cea mai mare viclenie a diavolului e acceea de a te face sa crezi ca nu exista„.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea rautatii mele asa. Nu, n-am incalecat pe nici o capsuna. Ar fi fost nu o mare si gogonata minciuna. Ar fi fost o rautate.
Morala – daca tot e sa fie una: Pana e scoasa la lumina, pusa pe masa, cu un nume, rautatea mai poate fi controlata. Ignorata, lasata in penumbra, sub protectia anonimatului, infloreste. Stiau Sfintii Parinti ce stiau cand au introdus Taina Spovedaniei. Practica desertului si-a spus si aici cuvantul.
Zicea Parintele Cleopa ceva de genul asta: „Pentru cei care vietuiesc in lume, dracul vine sub forma unei carti, a unei sticle de vin, a unei femei. Pentru cei care locuiesc in pustie, vine in persoana.” Cand am citit pentru prima oara asta, mi s-a facut parul maciuca.
Mi se face si acum, cand o scriu.
PS Multumesc pentru ingaduinta.
Filed under: Uncategorized | 46 Comments
blog de om 
Hei, numai-şezutul o fi o formă de somn al raţiunii?
pt că e mai uşor să fii rău decât bun. să fii bun e o chestie pe care o înveţi de mic şi pe care te străduieşti să o respecţi. să fii rău îţi vine, pur şi rimplu. ca să nu mai zic că e de plict să fii tot timpul bun. pierzi toată distracţia. 😀
„Cand am citit pentru prima oara asta, mi s-a facut parul maciuca.
Da.
Mai sunt cateva (feluri de rautati) dar e irelevant. Tu nu pui fenomenul in contextul real, Alin. L-ai plasat intr-un context din care nu face pur si simplu parte, si unde nu poate fi nici remediat (entitatile care produc rautate pe net nu au ”persona”-personalitate)
Cele descrise de tine sunt forme de rautate naturala. Cum ai zis si tu, uneori pacatul de a fi “rau” e doar o simpla exercitare a libertatii omenesti.
Pot sa-ti car un pumn, si sa am mereu pregatita mana cealalta sa te sustina daca te prabusesti.
Ce se experimenteaza pe internetul din Romania nu e un fenomen natural, e unul construit artificial.
Intr-un mediu natural, rautatea, ca si bunatatea, se regleaza natural prin dialog. Pur si simplu, pentru ca ele nu pot exista “in sine” ci numai in relatier (cu altii).
Deci apar limite, se inventeaza limite, se inventeaza consecinte pentru bine si rau.
Intr-un mediu construit artificial, raul se poate extinde fara nicio limita (ca in comunism).
O massa de indivizi care propaga un anumit tip de atitudine negativa, nu poate fi oprita decat de alta massa critica – daca ea exista.
Daca nu exista, la revdere, asta este, deci nu exista nici consecinte pt. rau, si raul poate sa se extinda endlessly.
Scrisesem o povestire in care iti descriam cum a evoluat fenomenul, dar am realizat apoi ca sunt altii mult mai destepti ca mine care stiu ce se intampla, dar NU SPUN.
Pe scurt, net-ul a fost timp de 3 ani (2004-2006) o nisa populata de oameni carora PSD le redusese drastic aria de expimare pt. ca ajunsese sa captureze toate televiziunile .
Dupa 2007, mai exact dupa suspendare, patronii de televiziuni si actorii politici interesati, au vazut ce resursa puternica de libertate si activism devenise net-ul, asa ca au inceput sa-l cucereasca.
Indivizii care timp de 3 ani populau net-ul pt. a-si exprima si a-si valida valorile politice in care credeau, au fost inghesuiti la zid si in ultima instanta fortati sa paraseasca zona, de catre echipe de net specializate in lobby politic Finkelstein style. Echipele de net au functionat tot timpul in sincron cu televiziunile puternice, RTV si A3.
PARTIDELE AU GASIT UN NOU CANAL DE MANIPULARE: FORUMURILE VIRTUALE
Haitasi politici pe internet
30 Iunie 2007
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/haitasi-politici-pe-internet-99741.html
Atunci a inceput, imediat dupa suspendare. E un fenomen, nu un pacat. Pacatele sunt personale. Fenomenul nu e creat de “persoane” ci de echipe; echipa are un scop si strategii prin care sa-l atinga, dar persoanele care fac echipa nu pot fi facute responsabile individual. Asta e avantajul.
Din acest moment putem vorbi deja de realitati virtuale, adica despre realitati care nu au nicio legatura cu ce se intampla in lumea reala.
Ciudat insa, ajung sa determine lumea reala. Asta era si scopul.
Negativislul generalizat e un sentiment “construit”, pe televiziuni si pe online as well.
Insingurarea, sentimentul ca esti fara de putere daca nu esti intr-o haita, nevoia de afilere, de a face “parte” dintr-o haita politica, toate sunt creatii recente.
Imi pare tot timpul rau ca nimeni nu vorbeste despre asta.
In Romania pare ca nimeni nu mai vorbeste despre realitatea imediata, ci numai despre ce spune televiziunea mainstream ca este realitatea imediata.
Realitatea s-a schimbat enorm, si fata de 1996, si fata de 2001, si fata de 2005 – anii ‘raportarilor” noastre colective
Dar nimeni nu vorbeste despre ea.
Andra, aş vrea să citesc mai multe idei, pe care bănuiesc că le expremaţi pe vreun blog personal. Cum sau mai bine unde vă găsesc ? Carmen
Carmen, nu scriu pe blog, dar am un blog pe care l-am facut special pt. oameni care vor sa comunice cu mine; daca vrei sa-mi spui ceva, ma gasesti oricand aici http://axum12.wordpress.com/
Uite ca vorbeste cineva, ales cu grija sa fie doar unul care „observa” dar nu poate si „influenta” ceva.
Pentru ca „rautatea” de care vorbesti s-a construit in mod sincronizat (integrat, cum zic ei), in tv si in online, uite cum descrie Tom Gallagher fenomeuo si efetele lui pe termen lung:
Găsești acest articol aici: http://www.romanialibera.ro/index.php?section=articol&screen=print&id=194034&page=0&order=0&redactie=0
Interesant articol. Mai interesant decat cele ce le puneti zilnic pe Vox, unde va citesc cu placere. Am citit si comentariile. Cat despre articolul in sine, hm.. l-am citit si am ramas cu niste intrebari/reflectii…
De unde sti ca esti rau, cand esti rau? Adica in subiectivismul perceptiei proprii, raul perceput poate fi echivalent cu raul manifestat(ca si consecinta a raului perceput)? Ce rol joaca educatia in subconstientul fiecaruia in a definii raul in sine – unde e pragul de rau – si actiunile pe cale de consecinta ca „rau”? Cred ca atunci cand ne nastem suntem cu adevarat liberi, o libertate totala ce ne da dreptul la orice actiune(exista doar limitele fizicii careia ii suntem supusi intreaga viata – vorba cuiva: toti suntem alergici la gravitatie). O intreaga gama de considerente, privite mai ales din prisma consecintelor sociale, ne obliga in drumul nostru spre maturitate sa impartim actiunile in „bune” si rele”, impartire ce devine pur personala si ca atare pur subiectiva. Procesul in sine e inceputul a ceea ce noi definim educatie. Desi toti ajungem sa percepem si sa definim „raul” prin perspectiva rezultatului cu impact negativ, pana la urma raul in sine e o expresie a libertatii cu care ne nastem, o expresie a sentimentelor cu care suntem inzestrati si le gestionam – practic o expresie a liberului albitru. Ca si cale de consecinta si sentimentele le catalogam – unele rele ca invidia, ura si altele bune ca empatia. Poate e ciudat, dar zilnic folosim ambele stari ale „libertatii initiale”(ce e drept ponderate) intr-o mai mare sau mica masura. Ca defineati niste modele de rau, prin prisma motivatiei, am o viziune proprie asupra modelelor.
Primul, raul-justitiar, e un caz de perceptie de „bine” cu actiune in „rau”, il caracterizam mai ales prin consecintele lui negative, nu prin intentia ce provoaca actiunea de a corecta o eroare/nedreptate – fapte percepute si ele la randul lor prin prisma subiectivismul personal. Scopul scuza mijloacele – e doar o axioma ce incearca „albirea” acestei stari. Celelalte doua, raul-defulatoriu si raul-curiozitate consider ca sunt manifestari semi-constient negative(stim/intuim imediat rezultatele posibil cu efecte negative) ce vin din dorinta noastra de evolutie – vrem altceva, nu mai vrem reguli – un fel de aducere aminte a libertatii pierdute din copilarie. Cat despre raul-posedat cred ca mai degraba e o incercare de largire a barierelor bine/rau deja definite in viata noastra in spreanta redobandirii controlului, perceput ca fiind deja pierdut. E probabil, cu exceptia cazurilor definite patologic, actiunea cea mai constienta si de de durata pe „axa raului” pe care o intreprindem. In caz de esec sau abandon, cel putin in ceea ce priveste redefinirea granitelor bine/rau, la sfarsitul experientei stam si ne declaram de cele mai multe ori surpinsi/mirati de rezultatul actiunilor noastre 😉
Cat despre trecerea de la „eu” la „noi” din prisma raului, procesul e mult mai complex de definit si masurat. In principiu aici intervin alti factori care ne influenteaza profund convingerile si educatia – dorinta de integrare sociala, inoculata de la varste fragede in subconstientul nostru modifica pragurile de bine si rau. Practic intreaga scara a valorilor personale se modifica – ca sa folosesc alti termeni la moda -, lucrurile se transforma din antiteza „bine/rau” in „cool(misto)/not-cool”. Asa se poate explica de ce anumiti indivizi cu o reputatie excelenta ca unic individ, ajung sa efectueze actiuni reprobabile in grup. Cat despre Romania – prin raul pe care il mentionati la inceput ca fiind prezent zilnic pe Vox – e in plin experiment social.(un experiment tipic de sociologie a grupului, daca vreti) Un experiment ce dureaza de 4 ani sub sigla „anti-„. „Indobitocirea” prezentata zilnic in presa srisa sau electronica ne-a modificat scara valorilor, schimbul de idei a lasat loc injuriilor, anti-modele gen Becali/MagdaCiumac au devenit exemple sociale/modele de urmat… (d-na Andra detaliaza bine subiectul in comentariile dansei) Ma distram acu’ intr-o seara auzind un sofer la volanul unui VW, iesit dintr-o zona inundata injurandu-l pe Basescu pentru ploaie..
Cat despre consecintele rautatii colective … sunt greu de evaluat mai ales acum… poate dupa disparitia de pe scena politica a lui Basescu vom realiza „infantilismul” intelectual al societatii… (vezi referirea la T.G.). Cert e ca corectarea lui va dura foarte multi ani de acum inainte
PS: Morala mi se pare interesanta..
oare cum se face Fumi, dragă, că, indiferent ce scrii, comentatorii tăi tot pe politică o dau? 🙂
Dacă nu eşti rău, nu eşti sexy.
Dacă nu eşti rău, nu-ţi iese un contract favorabil.
Dacă nu eşti rău, fluieraş de os, mult cântă duios.
E.
Unii mi-au spus că poţi fi şi bun, şi rău, simultan. Încă sunt în dubii.
para
Sa luam niste Publicitate.
Tocmai ieri am citit: „Daca oamenii sunt atat de rai e poate numai din cauza ca sufera, dar timpul ce desparte clipa cand au incetat sa sufere de cel cand ajung sa fie ceva mai buni e lung.” Daca rautatea e la fel de inevitabila ca suferinta, Δt sa fie dimensiunea ei (sau macar una dintre) ?
@Andra
putem încerca şi cu paracetamol.
cred că oamenii au devenit mai răi fiindcă se nu se înţeleg pe sine, sunt tot timpul conectaţi la maşinile de vise abil utilizate de manipulatori, de aceea fac o legătură dintre răutate şi eternul vot negativ al românilor
@ para # 1 – poate sa fie, dar poate sa fie si o forma de desteptare (e, cel putin, in mai toate tehnicile misticii: golirea mintii, linistirea inimii, etc)
@ laura – asta a fost „prins” in categoria „raul-defulatoriu”. Atentie la text!:)
@ Andra – prima parte mi se pare interesanta (si merita dezvoltata). Parte a doua ma intereseaza mai putin in acest context. Nu ma refer doar la un episod de rautate, chiar daca el poate fi extins la scara unei tari. Ma intereseaza mai mult fenomenul in sine – mi s-a parut extrem de interesanta ideea ca, in mediu virtual, rautatea se poate extinde fara bariere. E ceva ce merita rumegat pe indelete. (pe de alta parte, exista suficiente exemple – ai dat unul de-altfel, comunismul) – in care raul se poate extinde, aparent necontrolat – si nu poate fi aruncata vina pe mediul virtual. Oricum, daca mai ai ceva de adaugat la ideea asta, te rog!
@ laura – 🙂
@ para – asa poti fii si „rau de bun”. Sau ca fata imparatului: rea, da’ reeeea, da’ buuuna! Dar asta nu ne duce dincolo de un hohot de ras.
@ d.c. – rautatea ca raspuns la suferinta s-ar incadra la raul-justitiar, raul-reactiv. Dar partea cu factorul timp mi se pare demna de luat in calcul. SUferinta indelungata abrutizeaza, fara doar si poate.
@ Zorin Diaconescu – vezi si mai sus, raspunsul pentru Andra. Da, exista si acest fenomen, dar – daca e sa luam negativitatea romanilor (ceea ce poate fi nu rautate, ci suspiciune – buna sau rea) – s-ar putea gasi explicatii care vin cu mult inainte de explozia internetului.
@fumurescu
am capacitate limitată, aşa că simplific.
Dacă mergem pe linia aproprierii naturale a mijloacelor de producţie şi a priorităţii proprietăţii private, ajungem la o anumită răutate, necesară pentru a putea trăi liber. Când cineva îţi încalcă dreptul de proprietate, este recomandabil să reacţionezi, să apelezi la justiţie sau, acolo unde trăieşti tu, să adaugi plumb organismului agresor. Nu e asta o răutate? Este răspunsul agresiv la o răutate evidentă, demonstrată inclusiv legal, un lucru bun? Cum poţi fi şi bun, şi rău, în acelaşi timp? Pentru mine e o dilemă, şi nu una de râs.
Ă gioc iz ă very sirius sing.
Adică, suntem răi de la natură. Cred.
de ce e o dilemă pentru mine, pentru că refuz să cred că binele este relativ.
are legatura si cu asta:
„I hereby declare, on oath, that I absolutely and entirely renounce and abjure all allegiance and fidelity to any foreign prince, potentate, state, or sovereignty of whom or which I have heretofore been a subject or citizen; that I will support and defend the Constitution and laws of the United States of America against all enemies, foreign and domestic; that I will bear true faith and allegiance to the same; that I will bear arms on behalf of the United States when required by the law; that I will perform noncombatant service in the Armed Forces of the United States when required by the law; that I will perform work of national importance under civilian direction when required by the law; and that I take this obligation freely without any mental reservation or purpose of evasion; so help me God.”
Alin
Multumesc mult pentru raspuns. O sa ma gandesc si o sa raspund mai pe larg, dar trebuie sa depun putin efort ca sa scriu mai putin.
In rezumat, in Romania exista doua perioade distincte: 2004-2007, cand internetul a fost absolut liber, si ce e mai important, era populat cu cei mai buni si mai inteligenti dintre romani, si a doua perioada care a urmat dupa asta, din 2007 si pana acum, cand netul a fost capturat de echipele de lobby ale partidelor (si nu numai, dar lideri sunt 2: PSD si PNL) si a devenit foarte rapid un mediu complet artificial, populat de oameni in misiune.
Vorbesc aici exclusiv despre internetul ziarelor si televiziunilor cu audienta, unde intre 2004-2007 se formase o solidaritate autentica si foarte frumoasa, asemantoare cumva cu Piata universitatii – ultima solidaritate de care romanii au mai avut probabil parte, pentru mult timp de acum inainte. Acest fenomen a fost spart cum am povestit mai sus, si dupa 2007 a disparut complet.
Eu am fost martor la toate astea, asa cum au fost multi altii mult mai destepti ca mine (Marius Delaepicentru de exemplu). Pe mine m-au interesat mai putin aspectele de putere si de activism, cat am avut nevoie sa inteleg – asa cum cauti si tu aici – daca oamenii sunt intr-adevar fundamental rai, mai ales in confruntare cu sursa asta exceptionala de putere care e internetul. Eu am privit net-ul ca la biserica, ca pe orice comuniune (impartasire) intre oameni. Asa ca din experienta mea personala pe net, eu pot sa spun ca stiu clar ca NU, oamenii nu sunt fundamental rai. Dar ca sa explic asta, trebuie – cum am zis – sa ma gandesc mai mult ca sa scriu mai concis.
@ para – corect: a joke it’s a very serious thing! Da’ depinde si de context. Inseamna asta ca totul e relativ, y compris binele? Grea intrebare. Nu cred. Dar cred si eu, ca tot crestinul, ca nu toate ni-s date in seama sa le-ntelegem. Nu acum, cand vedem ca prin ghicitura. Este binele relativ? In aceasta lume, probabil ca da – depinde din ce parte il privesti.
Am avut acum cativa ani o discutie cu niste budisti tibetani, invitati sa conferentieze la UMC. Sa faci binele ? – i-am intrebat. Usor de spus, greu de facut, cata vreme nu-l stii cu certitudine, n-ai cum sa cunosti toate consecintele actelor tale. Luam un caz simplu: iti pedepsesti copilul la boacana X? Daca da, cum? Daca nu, ai procedat bine – pentru el si pentru cei pe care el ii va influenta la randul sau – sau nu?
Poti ramane paralizat in momentul asta. Poti sa nu mai faci nimic, nici macar copii. Poti ajunge la concluzia ca totul e relatic, murind lihnit, precum magarul lui Buridan, plasat la o distanta perfect egala intre doua capite de fan perfect egale. Sau poti trage aer in piept, zice Doamne-ajuta, nu-s date chiar toate in seama mea, fac dupa cum ma pricep mai bine, lumineaza-ma!
Iar partea cu proprietatea privata suna prea Rousseauisto-Marxist pentru gustul meu.
Si oamenii nu sunt rai de la natura. Nici buni. Sunt nicium. Natura omului e sa nu aiba o natura ci sa si-o construiasca, intr-o buna masaura, de unul singur. (Pot da si citate aici:)
E pe fuga stiu, si cam pedagogic. Scuze. Deformatie profesionala:) Sper sa ma intelegi.
Andra – n-ai de ce sa-mi multumesti. Poate eu, tie. Mi-a facut chiar placere. Sunt de acord in linii mari cu ce zici despre transformarea spatiului public al internetului romanesc intre perioadele astea. Nu zic ca nu e un subiect interesant – ca e. E, insa, cum sa spun?, partial. O miza ceva mai mare – cu un potential exploziv – ar fi reconfigurarea comunitatilor ‘virtuale’ in comunitati ‘reale’. Folosesc ambele cuvinte intre ghilimele, pentru ca ‘realitatea virtualului’ si, respectiv, ‘virtualitatea realului’ reprezinta un subiect de discutie de sine statator. In care nu ma simt in stare nici macar sa inmoi degetele de la picioare la ora asta:)
@fumurescu
Nu a fost în intenţia mea să-l susţin pe Rousseau.
Dacă zici că omul e nicicum de la natură, ce sens mai are creştinismul, care ridică omul căzut? Mai există vreun sens, sau binele e relativ? Sau facem ca budiştii, ne reducem la o piatră în spatele buricului, extrem de mulţumiţi de sine?
Eu cred că oamenii sunt răi de la natură, şi e bine că e aşa, pentru că altfel binele n-ar mai fi răsplătit. Cred.
Adică, ce simt eu pe pielea mea, că binele cere efort, pe când răul îl faci de multe ori chiar fără să-ţi dai seama, de aceea zic că efortul ăla e un semn al ieşirii dintr-o stare rea. Cred.
Mulţumesc pentru dialog.
Intai pe scurt despre rautate pe net. Am fost direct interesata sa vad daca e asa, la inceput, pentru ca vroiam sa stiu daca nu-mi fac pacate cumva (stii ca oamenii care “cred’ cu adevarat au catodata o putere ciudata si pot sa raneasca foarte adanc, fara sa-si dea seama). Mi-am pus in cap sa vad daca pot sa ma apropii de
‘rai’ si daca pot sa-i fac sa se schimbe, sau sa se dezvaluie, sa iasa din uniforma pe care si-au imbracat-o, pentru ca vroiam sa vad daca rautatea e un dat sau doar o forma. Marius Delaepicentru poate sa-ti povesteasca despre bibi cucernicu, e o poveste lunga, pe scurt, nu exista oameni rai, noi am reusit cumva sa reglementam ‘rautatea” dar apoi am descoperit ca ne pusesem toata energia in asta si nu mai aveam chef de nimic. Raul si actiunea de a-l reglementa au „sterilizat” cu totul intentile si proiectele noastre bune, dar asta – pt. mine cel putin – a fost doar un accident de inceput.
Despre comunitati reale e mult mai interesant. Prin 2007 ajusesem la disperare deja; activistii distrusesera deja 3 comunitati virtuale extraordinare (Evenimentul Zilei, forumul Codifianul si Cotidianul-ziar), si incepusera si campania ultra agresiva si negativa (tip Finkelstein) pe televiziuni (atunci m-am hotarat brusc sa nu ma mai uit la tv, si nu ma mai uit din 2007, decat in cazuri exceptionale cand se anunta dinainte cate ceva intersant sau un om intersant).
Atunci insa eram speriata si pe buna dreptate; mai tarziu niste prieteni mi-au explicat ce tip de inginerii sociale se puneau la cale. Oricum, atunci nu stiam, dar simteam asta in ceafa, venind, si m-am zis ca dupa tv, o sa cedez si teritoriul net-ului, but not without a fight. Not this one, anyway, pentru ca ma saturasem sa-i vad pe cei mai buni dintre romani alungati de peste tot.
Asa ca prin ianuarie 2007 m-am dus pe forumul de la RTv hotarata sa aduc in strada ce se-ntampla in virtual, Si am reusit. M-au ajutat prieteni, pe care i-am folosit si care m-au folsit si ei la randul lor (dar sa stii ca-mi jurasem sa fac absolut orice ca sa vad daca “se poate”), prima iesire in peisaj a fost la mitingul pentru sustinerea Monicai Macovei, acela a fost primul miting al romanilor dupa mult-mult timp (din 1999, de fapt). Important e ca s-a intamplat si apoi, multa lume a prins curaj si noi am intretinut strea de sprit, asa ca au facut “click’ si ai vazut apoi mitingul de pe 19 aprilie de la suspendare, care de data asta a avut si suport de la PDL (noi n-am avut niciun sprijin la mitingul pt. Monica). Au urmat mitinguri si un entuziasm de nestavilit in toate orasele importante, apoi referendumul pt. suspendare. Apoi, au urmat marile greseli ale lui Traian Basescu si ale PDL-ului, pt. ca TB n-a stiut – sau n-a vrut mai degraba – sa institutionalizeze acest suport popular i-repetabil. PDL la randul lui a crezut ca acest suport popular i se cuvenea cumva “de drept”, Finkelstein a inrosit campaniile pe televiziuni si a terminat si ultimul forum – forumul RTv – unde se nascuse prima (si singura miscare off line din care am facut si eu parte si la care am contribuit personal).
Se mai poate repeta astazi ce a fost atunci? Nu, pentru ca au plecat toti oamenii buni si frumosi care au construit acea comunitate despre care ti-am spus la inceput. Au fost alungati si inlocuiti cu masinarii, oameni-roboti care executa ordine si nu gandesc, si care nu au limite: adminstratorii de forum le cultiva toata abjectia in mod nelimitat, fara sa le interzica nimic; raul nu mai e purtator de consecinte, drept urmare raul devine norma.
Apoi, nu mai exista spatiul public in care sa se intalneasca idei si oameni. Spatiul intalnirii publice unde se creau solidaritati intre oameni si idei, a fost pierdut pentru totdeauna, la fel ca si ‘solidaritatea pierduta” a privitului la televizor, cum spune Alexandra Banicioiu…. Ultimul spatiu unde ne intalneam absolut toti – indiferent de credinte, orgolii, dileme…
Acum el exista fizic, dar oamenii adevarati, romanii buni si inteligenti nu mai participa. Au devenit “spectatori”.
PDL ? Nu e un partid pentru oameni, nu a stiut niciodata sa faca legatura cu aceasta solidaritate, nu si-a dorit-o vreodata si n-a stiut ce sa faca cu ea cand i s-a pus in brate.
Acum “ceilalti” au la dispozitie „solidaritati” si miscari de mobilizare sociala gata fabricata la cheie de televiziuni dupa dorinta fiecaruia. Li se da ordin la televizor sa nu voteze – nu voteaza. Li se da ordin sa ceara respect, cer respect.
(…)
Am obosit, ma doare mana de nu mai pot (am incheietura fisurata si scriu greu), dar am reusit sa spun povestea si sa-mi salvez sufletul 🙂
Week end placut, si mult bine iti doresc
Alin
aw, Alin, te rog din suflet, sa nu cumva sa te gandesti sa publici ce-am scris eu aici, urasc din suflet acest lucru.
Sefu’, vacanta cu berile in nisip si vechii clasici pitici ranjind calare pe capsuna sau altceva. Sa spunem ca raul reusesti sa-l reprimi lasand acel bun sa creasca in voie dar ce facem cu cel urat ce risca sa ne napadeasca ?
Cred ca o sa citesc iarasi Neghinita, poate reusesc sa vad de unde vine.
@ para – aici te-am prins cu Platon!:) (Socrate, whatever…) El zicea cam asa: Exista diferite interpretari ale Binelui/Dreptatii/Justiei. Ele difera de la „tara” la „tara” (in fine, polis la polis, polis la imperiu, regiune la regiune – lucrau cu alte concepte). DAR, TOCMAI faptul ca in toate aceste comunitati EXISTA IDEEA de dreptate, bine, frumos, justitie, kolakagathon, etc, in diferite forme dar cu aceeasi idee, DEMONSTREAZA ca aceste idei exista. Amu’, cum si ce facem cu aceste idei, e o alta discutie. Muuult mai lunga. Mai mult ca sigur si fara sfarsit:)
Si inca una: oamenii sunt „cazuti”, nu „rai” „de la natura”. E o nuanta esentiala.
PS Si nu mai imi tot multumiti atata, ca eu „profit” de voi, nu voi de mine!
@ Andra – (1) – Stiu cate ceva despre punctul asta, ba chiar si despre Bibi Cucernicu’ – mai nou „in the sky with diamonds” – rautatea si relativa inteligenta a acestui personaj ma fascineaza. Am vorbit si cu Marius, chiar daca nu direct despre acest subiect. Tot nu m-am lamurit.
(2) – Woooow! Asta n-am stiut! Sarutmana inca o data! Pe-aici, pe undeva, cred ca trebuie gasita/este solutia – bajbai si eu… Un singur caveat: asta poate sa iasa „la bal sau la spital” – vezi Revolutia Franceza…
(3) Stai linsitita: What happens in Vegas, stays in Vegas! Si asa as vrea sa ramana!:)
@ Sorin – asta-i o intrebare grea cu un raspuns cat se poate de simplu – nu il luam in serios! Il dam in spuma marilor! Partea majora a depresiilor de astazi este ca sunt luate in serios.
In Pateric zice ca era un calugar din pustia Egipetului – [nota: aia, daca puneau sare in apa!!! = le bateau ailalalti obrazul ca au venit in desert sa bea ciorba!!!]. Asta nu punea sare in apa in care isi muia pesmetii, ci mergea vreo zece kilometri, pana la prima asezare.Facea prostii pe-acolo. Facea zece kilomteri la-ntors, intra in singura capela din desert, se arunca la panat si zicea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul” (sau ceva pe aproape:).
Azi asa, maine asa, dupa o vreme, cand se ruga, apare un inger de lumina si-i bate obrazul: „Pai nu ti-e rusine, Pafnutie (sa zicem), sa te rogi la Domnul Dumnezeu dupa ce vii de la facut prostii?
@ Sorin – continuare – Pafnutie, sa zicem, se insapimanta. Se inspaimanta, dar nu suficient cat sa nu zica – „eu stiu ca Dumnezeu a zis ca ne iarta pe toti, pe cei veniti in ceasul al doisprezecelea, ca si pe cei veniti la prima ora – atata stiu.”
Iar ingerul de lumina a disparut intr-un nor de pucioasa. Si de atunci, ava Pafnutie n-a mai mers la femei:)
No… era sa zic ceva dar ma opresc aici.
@ Sorin – point-ul era, ca nu tre’ luat in serios. Asta e o alta smecherie de-a lui. Sa invatam din povestile cu Danila Prepeleac – nu i se contesta existenta, dar este luat peste picior. Nu sunt eu al mai in masura sa dau sfaturi in domeniul asta, da’ abordarea asta mi se pare ca functioneaza 🙂
@ Sorin – cat pe ce sa uit – bai, tu n-ai avut nici o porecla! Erai … Stanciu.
„La bal sau la spital, cu basescu-n rolu principal”…. …stiu Fumi, am vazut show-ul asta zillion times pana acum, in toate scenariile posibile, asa ca pot sa-ti spun dinainte : asta nu-i Vegas 🙂
Nu Fumi, nu am avut porecla si aduceam deconturile la timp ceea ce enerva la culme. Nu beam bere cu picioarele in fantana arteziana si nu ma luptam cu … maturatorii. Am ramas Stanciu.
@ Andra – dat fiind ca SS-ul, i.e., Sorin Stanciu – na, ca i-am gasit o porecla:); mai bine mai tarziu decat niciodata – mi-am amitit de NU, mi-am amintit si de Comi (aka Florin Paravan). Alt personaj – asta era frumos la NU, ca eram o intreaga galerie de caractere:). Aveam o secretara noua. Comi ii zice (parca) Stelutza. Biata femeie zice: „Pe mine nu ma cheama Stelutza, pe mine pa cheama… Andreea”. Comi nu clipeste: „Andreea, astazi te cheama Stelutza”.
Astazi, hic et nunc, ii zicem Vegas!:)
@ Sorin Stanciu – e trist sa n-ai nici o porecla si sa faci poze atat de misto – asa ca vezi mai sus:))
PS Mai am si acum, la loc de mare cinste, fotografiile facute pruncilor – unele alb-negru – iti mai amintesti?
PPS Si coperta de la NU cu papusa varata in chilotzi? Mai, ce vremuri!
Scuze ca revin cu subiectul asta („despre solidaritati pierdute„), dar uite ca ii preocupa si pe altii
NIMIC NU ESTE MAI IMPREVIZIBIL DECÂT TRECUTUL
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/nimic-nu-este-mai-imprevizibil-decat-trecutul-49176.html
Brrr…. mi-e frica de omul asta (ai vazut ce poza gigantica si-a pus pe blog …?)
Nu am citit revista Nu, dar sotul meu a facut facultatea la Cluj in anii lui Dancu si Puscas (probabil v-ati si intalnit, el era un fel de rock-star al baschetului de la „fizica” in vremurile alea :)); din cauza lui m-am indragostit si eu de Cluj… dar, voua nu va e dor de solidaritatea pierduta a revistei Nu ?
Cine o sa mai scrie vreodata despre ea…? De scris, si re-descoperit, SIGUR o va face cineva, asta e viclenia istoriei vii, ea nu dispare niciodata (… doar „lipseste” putin…), dar cine isi va pune amprenta (si) pe re-descoperirea aceasta …?
… Tot Dancu …?!
Grabeste-te, Alin … 😦
Moartea unei solidarităţi demodate, uitatul la TV
de Alexandra Bădicioiu]
…Apoi, pe un site care vorbeşte numai despre viitor, am găsit articolul acesta. Şi mi s-a părut ciudat. Am descoperit, ironic, un alt tip de solidaritate: aceea a nostalgiei după propriul nostru prezent.
Voi ce moarte mai deplângeţi?
http://voxpublica.realitatea.net/media/moartea-unei-solidaritati-demodate-uitatul-la-tv-16646.html
ups! mi-am postat aiurea comentariul… 🙂
Eu imi pastrez opinia: v-ati urcat pe Statuia Libertatii cu un geamantan de carti de filozofie si, inafara amintirilor de mai an de cind erati mai tinar si credeati ca faceati presa in Romania (un ciot, care a ajuns buturuga putreda), nu mai vedeti nimic bun de unde ati plecat.
Va amagiti crezind ca pacaliti lumea „acuzindu-va a fi rau”, cind de fapt sinteti un fost visator de a ajunge jurnalist.
Si ati ajuns doar aparatorul lui Gotiu.
Vedeti dvoastra, dle Fumurescu, sinteti coleg cu Rogozanu, un fost mare talent in critica literara si care, acum, traieste atacindu-i pe Patapievici, Neamtu si pe altii din „gasca” lui Basescu.
In postarea „…de ce suntem rai?” ati reusit sa amalgamati atitea intrebari incit cineva mai putin repezit asupra vietii ar fi scris ceva carti.
Si nu din rautate va recomand sa cititi:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/citatul-ca-arma-alba
@ Andra & echos & victor L. – am o mare, mare rugaminte. O rugaminte ca de la om la om, adicatelea nu o rugaminte virtuala – va rog din suflet sa nu popularizati blogul acesta pe Voxpublica! E un blog „de casa” si asa intentionez sa ramana.
Nu ma intelegeti gresit: sunteti bineveniti – dar nu-l popularizati! Va rog. Daca asta nu mai e blog de casa, nu mai scriu ce si cum scriu … Multumesc anticipat pentru intelegere.
Si inca o precizare: mi-e greu, desi nu imposbil:), sa folosesc pluralul de politete cu un … nick. Dle Cireasa, dna Micutzacekurai mi se pare anapoda. Asadar, petru a echilibra balanta, va mai rog sa renuntati la pluralul de politete. Cata vreme eu nu-l pot folosi, nu vad de ce l-ati folosi voi.
Amu’, ca lamuriram conventiile de baza:)
@ echos – comentariul e foarte pertinent, DAR (intotdeauna dupa un asemenea inceput exista si un „dar”) imi pare, daca inteleg bine – ceea ce nu bag mana-n foc – ca adopti o pozitie Hobbesiana in privinta binelui si-a raului: sunt, altfel spus, conventii. Se poate – si s-a facut – construi un argument puternic in jurul acestei idei atat de la stanga cat si de la dreapta – pot oferi exemple. Ingaduieste-mi sa u fiu de acord. Putem discuta. Daca am inteles gresit, imi cer anticipat scuze.
@ Victor L – Scrisul e lucrul naibii. Nu poti satisface intotdeauna pe toata lumea. De multe ori, nici pe tine insuti. Cu Rogozanu sau Gotiu, ca i-ai pomenit, am avut multe „disagreements along the line”. Inca mai avem. Pana una, alta, insa, mi se pare ca isi argumenteaza decent ideile – or asta, in dictioanarul meu, conteaza cel mai mult. De aceasta decenta a argumentatiei avem nevoie. [Inutil sa mai precizez, „piciorusul” ne mai scapa tuturor,la rastimpuri.] PS Vad ca iti place Dilema Veche – am acolo cateva texte:) (na, ca nu m-am putut abtine!:)
„va rog din suflet sa nu popularizati blogul acesta pe Voxpublica!” – nici o problema! chiar nu simt nevoia mizeriilor de acolo!
„…pozitie Hobbesiana” – se poate, mai ales pentru explicatia referitoare la individ. E o deformatie profesionala de a simplifica lucrurile si a ignora o serie intreaga de factori – sunt inginer ;);)
eu n-am popularizat niciodata blogul asta pe VP, si nici n-am s-o fac, fii linistit. tocmai de-asta te-am rugat sa nu publici niciodata ce scriu eu aici
Apelul dvoastra, dle Fumurescu, mi se pare total deplasat.
Scuze.
Cit despre Dilema veche, uite ca nu pot nici eu sa ma abtin, o citesc de la nr. 3 (pina acum doi ani am avut-o si in colectie), si mi s-au publicat vreo 20 de scrisori in vreo 4 ani.