…despre bani si oameni

12Iun10

…drept sa va spun, habar n-am acum unde ma va duce acest text. E o idee in lucru, careia ma caznesc inca sa-i dau de capat. E – ca tot am mai vorbit despre generarea ideilor – un ghem incalcit in acest moment, ca un fir de undita innodat de vreu crap stiurlubatic. Dar, ca la pescuit, daca esti rabdator si insistent, in cele din urma il deznozi. Si, daca mai esti si norocos pe deasupra, dupa aceea poti chiar prinde – pestele sau ideea. Incep asadar sa scriu in speranta ca scrisul in sine, obligatia de a insirui cuvinte cu sens (era cat pe ce sa scriu „pe pagina”), aceasta disciplina incapatanata a mintii, ma va forta sa ajung la ideea careia ii tot dau tarcoale de cateva zile incoace. (Si-n plus, i-am ramas si dator lui C.:)

In postarea anterioara faceam ceea ce americanii ar numi „a very bold claim„. Sustineam ca asistam la un fenomen rarisim in istoria cunoscuta, de cateva mii de ani, a omenirii. Ca atat auto-identificarea omului cat si identificarea lui de catre ceilalti – cele doua mergand mana in mana – este pe cale de a se schimba cum s-a mai intamplat doar de vreo doua ori pana acum: o data, cu grecii; a doua oara, in Evul Mediu. Va trebui sa-mi iertati eurocentrismul, dar cata vreme si chinezii si tibetanii si indienii ba chiar si arabii se misca in ziua de astazi, vrand-nevrand, in paradigma europeana, asta este.

Mai spuneam atunci ca omul de astazi este „dezradacinat” – ca am ajuns sa fim precum banii – fara nici un reper fix. Si-acum se cuvine sa explic. Sa-ncepem cu ce stim mai bine, adicatelea cu istoria banului. N-o luam de la fenicieni, sarim cateva milenii si ne oprim la ultimele sute de ani, cand apare banul ca si „reprezentativ” pentru ceva – la inceput, pe urma spaniolilor (le convenea:), argintul. A urmat standardul dublu – aur-argint (sir Isaac Newton a avut un cuvant de spus la chestia asta), care a sfarsit cu standardul de aur. Ai un „ceva” – bancnota, moneda – care, zice-se, valoreaza x grame de aur. Era deja, dupa cum subliniaza deja Locke, o conventie care marca iesirea din „starea naturala” (state of nature). Era un soi de joc de-a mama si de-a tata. Io zic ca hartia asta „face” atata aur (sau argint, sau grane), tu accepti conventia (in treacat fie spus, o buna parte din averea cavalerielor templieri provenea taman din tranzactionarea acestor „bilete la purtator”; cand ii dadeai templierului doua kile de aur si el iti dadea un „bon” in Ierusalim, te puteai prezenta cu el la Paris si alt templier iti inmana, fara sa cracneasca, doua kile de aur; scapai, pe drum, de grija talharilor). Pentru ca asa cum tot Locke zicea, aurul nu poate fi mancat, nu poate tine de frig, de foame sau de sete. E o conventie. Un joc de-a mama si de-a tata. Atat. Oricum, in vremuri de criza,  i.e., razboi, aceasta coventie a fost pusa, fara mari sughituri, intre paranteze. Iar cand pana si americanii s-au decis sa renunte de-a binelea la ea, restul lumii n0a mai avut incotro si a renuntat si ea. Nu te poti juca singur si de-a mama si de-a tata. (Sarpele monetar al Comunitatii Europene a demonstrat ca exista doar doua variante: la bal sau la spital. Sau nu?:)

(In alt treacat fie spus, tocmai asta se uita in aceasta criza mondiala: cand actorilor principali nu le va mai conveni conventia vor impune alte reguli, dupa principiul „nu ma mai joc”. „Nu-ti convine?” Atunci, vorba poetului Horea Muntenus, „tu razi si iata sabia” 🙂 Dar asta e o alta poveste.

Revenim la noi, oamenii din ziua de astazi, uni-dimensionali si dezradacinati. Precum banii.

De ce uni-dimensionali? Pentru ca inainte vreme omul avea doua dimensiuni – forum internum si forum externum. Erai, dupa cum am mai tot spus, deopotriva unic si la fel DAR – si aici e marea confuzie prin simplificare ce intervine pe la jumatatea secolului al XVI-lea, forum internum nu era apanajul exclusiv al unicitatii si autenticitatii, dupa cum nici forum externum nu era sediul unic al asemanarii si conformismului. In ambele fora erai atat unic cat aidoma. Si atom si parte din angrenaj. Dialectica persoanei in „intunecatul” Ev Mediu era  cu muuult mai sofisticata decat noi, astia de astazi, am indrazni sa ne-o imaginam, fie chiar si pe canapeaua psihanalitica (sic!:).

In forum internum erai unic in fata lui Dumnezeu si personal responsabil. Dar erai, totodata, aidoma oricarui alt om, fiind toti creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (prima cauza), chiar daca nascuti din parinti biologici diferiti (cauza secundara, in scolastica). Ratiunea cu majuscula se cuvenea sa informeze acest forum, dar nici un judecator lumesc (nici bisericesc si, cu atat mai putin, secular) nu putea intra peste tine aici. In forum externum erai, insa, supus judecatii comunitatii, universitas, nu societas,  i.e.  simpla colectie de indivizi, din care faceai parte. Universitas erau mai multe: comuna, parohia, breasla, etnia, sexul, biserica – toate erau universitas. Insa faptul ca erau mai multe – cand suprapuse, cand intrepatrunse – nu insemna si ca erau superficiale. Dimpotriva, erau constitutive. Erai un „eu” in masura in care erai „membru” al unei universitas. Si erai membru doar in masura in care erai un „eu”. Un tot nu are ce face cu parti asemanatoare. Un tot are nevoie si de degetul mic de la piciorul stang, si de ochiul drept si de apendice, si de creier, si de inima.

Ar fi absurd, zicea Fericitul Augustin, sa fie degetul invidios pe ochi. Un deget nu poate fi niciodata ochi, dar nici ochiul un deget.

Era, ca sa zic asa, o dialectica complicata, desi cei care o traiau n-o resimteau ca atare. Pentru un om crescut cu ideea absurda logic de Dumnezeu in trei, fiecare dintre cei trei fiind Dumnezeu intreg, de Dumnezeu Fiul deopotriva om pe de-a-ntregul si Dumnezeu neimpartit, o asemenea dialectica intre forum externum si internum, dublata inlauntrul fiecarui forum de catre o alta dialectica intre unicitate si asemanare, nu prezenta probleme deosebite – oricat de uimitor ne-ar putea noua parea, astazi.

Se mai intamplau, ce-i drept, poticneli, unele majore. Asa se face ca, bunaoara, calugarii se certau – inainte de schisma – intre vita activa si vita contemplativa, la fel cum alde Platon, Aristotel sau Cicero, inaintea lor, incercau si ei sa gaseasca dreapta masura. Asa mergeau pe atunci lucrurile – oamenii isi puneau intrebari.

Cum merg ele astazi? Prost. Prost merg. Dialectica aceea sofisticata intre forum internum si forum externum, dublata de cea dintre si intre unicitate si asemanare, s-a dus pe spuma marilor. Ne-am aplatizat. Ne-am unidimensionalizat. Am ales fie o varianta simplificata a forum internum – una in care doar „juna sunt, libera sunt, de nimeni nu depand” -, fie contrapartida la fel de simplificata si la fel de pernicioasa a unui forum externum redus la romanitate, americanitate, sexualitate, ori mai stiu eu ce.

Cand „aia” se arunca dimpreuna cu avioane in cladiri e semn de boala a doua, dupa cum tot semn de boala a doua e si cand „astilalti” impun „democratia” cu forta (o scriu intre ghilimele, pentru ca acum democratia e inteleasa, pentru prima data in istorie, ca numaratoare a vointelor fara legatura cu ratiunea – vezi, bunaoara, Guizot). Semn de boala intai e relativismul absolut, in care nu mai exista radacini, fiecare pre sine auto-definindu-se in fiecare clipa. Aici contradictiile nu sunt doar tolerate, sunt imbratisate ca semn al autenticitatii trairii. Aici pishu pe traditie si pe intelepciunea populara devine dintr-o data semn de emancipare. Problema in acest caz, dupa cum sesiza pe la inceputul secolului al XX-lea Georg Simmel, e ca nu putem fi cu totii cu un pas inaintea modei. Ca moda e, atlfel spus, o forma mai subtila de a iesi din front, ramanand, totusi, in zona de comfort a frontului.

Sa ne gandim: pantalonii evazati se purtau prin anii ’70. Cand, in ’90, Ancutza a vazut-o pe Oana Sarbu (parca) purtand pantaloni evazati, a declarat sec „asta se-mbraca precum bunica” (sau ceva asemanator). Un an – doi mai tarziu purta si ea panatlaoni evazati, pentru ca astia erau la moda. Moda e lucru’ dracu’. Trebuie sa nu iesi nici primul in fata, dar nici sa ramai ultimul care renunta. Moda, paradoxal, pe cat de tare pretinde originalitatea, pe atat de tare impune mediocritatea. Toti purtam blugi. Chinezii sunt fraieri:)

Si cu asta de-abia daca am ajuns sa circumscriem fondul problemei de la care plecasem – ca n-am uitat. Acum, ca avem fundalul, putem intra in miezul problemei. Ca la tablouri.

(Va tot urma)

PS Multumesc anticipat pentru rabdare. Aici, daca nu v-ati prins deja, e pentru mine un soi de Boema:)

PPS – @C. – Inteleptul a spus sa te apropii incet de miezul placerilor:)

Anunțuri


9 Responses to “…despre bani si oameni”

  1. 1 Horia Muntenus

    Salve! Alin, mă bucur foarte mult că îti aduci aminte de mine şi de ceilalţi prieteni miraculoşi, că au rămas şi in inima ta şi în inima mea şi în inimile lor înnălţările spirituale pe care le-am trăit împreună în vremuri aspre şi decolorate. De demult. Un de demult ca din basme. Atunci croiam din petece de albastru Cerul. Şi era atât de multă seninatate! Şi erau atât De multe şi mari bucurii!
    E scris să ne revedem – după atâţia lungi ani în care s-au înşurubat schimbări şi prefaceri.
    Versul pe care îl citezi („TU RÂZI ŞI IATĂ SABIA!”) îi aparţine lui Daniel Hoblea. Este un vers pe care şi tu şi eu îl citam şi îl cităm în multe situaţii.
    Îţi trimit un link să îl revezi pe Daniel. Ce mare forţă! Câtă cuprindere!

  2. 2 alex rauta

    foarte misto expunerea. Acuma parca inteleg si eu de ce erai asa de entuziast in legatura cu fora intern si extern. Dubla dialectica pe care o propui, prin alaturarea cu unic/asemenea, pune niste probleme foarte interesante. Un lucru spus de tine mi se pare in mod special provocator si interesant, din pacate insa nu insisti asupra lui. Ma refer la perspectiva oferita de tine pentru forum internum, conform careia „nimeni nu se putea amesteca” in zona asta. Replica imediata ar fi: pai stai un pic, feudalul si religia nu tocmai cu asta se ocupau? Cu amestecul in ce trebuie sa creada si cum trebuie sa se perceapa pe sine tot omul? Tortura, suspiciunile de tot felul (vrajitoare si alchimisti), dar si spovedania nu erau concepute tocmai pentru a dezvalui amenajarea lui forum internum si a o pune in acord cu morala dominanta? Poate cele doua nu sunt chiar atat de separate pe cat lasi sa se inteleaga … sau poate sunt separate dintr-o perspectiva pe care nu o inteleg. Sau poate nu inteleg ce e forum internum …

    A doua observatie ar fi un protest. Nu mi se pare corect sa echivalezi redefinirea continua din modernitate cu unidimensionalitatea. In primul rand moda nu este una, sunt multe mode, care acopera multe aspecte separate ale vietii noastre, care sunt legate poate dar care in niciun caz nu se schimba coordonat ci mai degraba potrivit unor logici diverse si cateodata contradictorii, cu inertii diferite, a caror intersectare este o adevarata sursa de diversitate. Faptul ca si Habermas si Foucault sunt la moda astazi nu inseamna ca exista o moda Habermas/Foucault (sau ma rog, pune niste americanezi aici). Si nici oamenii nu se redefinesc complet in fiecare secunda, chiar daca asa e, se redefinesc continuu. Nu sunt pur si simplu capabili sa scape de reziduurile acumularilor anterioare. Dezradacinarea e un fenomen real, uni-dimensionalitatea e la fel de reala, insa si ele sunt supuse propriilor dinamici dialectice ale confruntarii cu identitati de ocazie si cu anxietatea propriilor alegeri. Nu mai traim de mult optimismul consumerist si baby-boomer al anilor 60, in care notiunea de unidimensionalitate aparea ca o ingrijorare apropo de impacarea cu situatia postbelica si lipsa de spirit critic in relatia cu establishmentul. Acum anxietatea si contestarea rolului social al fiecaruia sunt la ordinea zilei si asta trebuie cel putin sa aiba un impact asupra lui forum internum. Nici astazi nu putem fi echivalati cu expresia noastra publica, avem nevoie de refugii.

    Ma mai gandesc si poate revin. Foarte interesanta si provocatoare paradigma. Stimuleaza tot felul de ganduri. Cred insa ca ar avea numai de castigat daca nu ar putea fi incadrata atat de direct in categoria pesimismului legat de decadenta aferenta modernitatii. Parca in postarea trecuta erai mai optimist cand vorbeai de voxpublica.

  3. 3 szpiridusz

    Daca tot te itnereseaza chestiunea modei ca forma de reprezentare /aderare a individului vezi si : Lars Svenson -Philosphy of mode (unde afirma ca azi numai e vorba de o perpetua reinnoire a noului, ci de existenta simultana a mai multor stiluri ), dar si Gilles Lipoveski (care pleaca de la Tocqueville si trece pprin Louis Dumont si Marcel Guachet pentru a a pune un semn de egalitate intre moda si democratie / anti- totalitarism). Acum in ceea ce privete transformarea vesmantului in tehnologie, despre asta o sa-ti povestesc alta data….. sau iti dau sa citesti ceea ce am scris.

  4. 4 fumurescu

    @ Horia Muntenus – o-ho-ho, salutare! Transmite-i, rogu-te, si lui Daniel toate urarile mele de bine). Scuze pentru confuzie – ce sa fac, daca toti astai din Zalau veneati, ca sa zic, asa, la pachet?:) Mi-e dor de voi. Poate-om apuca vreodata sa mai stam la o bere – tare mi-ar tihni.
    PS Multzam pentru video-clip. Nu s-a schimbat Hoblea – ceea ce ma bucura. pare-se ca astia mai narozi ramanem constanti, spre deosebire de restul lumii care, desi mai „rigida” la o prma vedere, se dovedeste mai grabita sa se adapteze.

  5. 5 fumurescu

    @ alex rauta – la prima observatie: forum internum era, intr-adevar, forumul spovedaniei DAR – si asta mi se pare fascinant – la catolici (remember, suntem deja la vreo suta de ani dupa schisma de la 1054) NIMENI, nici macar biserica sau duhovnicul nu te puteau condamna „oficial” – asta e clar in toate comentariile. Daca te ardeau pe rug sau te condamnau ca vrajitor/oare alchimist sau mai stiu eu ce era doar din perspectiva lui forum externum – gresisesi, asadar, fata de comuniatatea/universiyas al carei membru erai. Pare doar o nuanta, dar e una care face toate diferenta din lume.
    La observatia a doua – protestul:) – nu si da. Nu, moda e aceeasi, indiferent de formele pe care le imbraca. Nu aici e noutatea. Da, noul forum externum are impact asupra forum internum – a avut dintotdeauna, dar acum am redevenit oarecumba constienti de dialectica dintre cele doua. Cred. Dupa cum ai constatat si tu, uneori sunt mai optimsit, alteori mai pesimist. N-am inca o concluzie despre aceasta schimbare – dar o constat.

  6. 6 fumurescu

    @ szpiriduzs – multzam de recomandari! Astept textul/textele.

  7. 7 alex rauta

    foarte interesanta perspectiva, intr-adevar. E surprinzator sa afli ca exista in secolul 12 o etica formala a distinctiei dintre trairile interioare si manifestarile exterioare. Cred ca abia acum inteleg ce vroiai sa spui prin uni-dimensional. Inainte, preotul la spovedanie il ajuta pe om sa-si amenajeze trairile sufletesti, pe cand laicatul (ghidat sau nu de biserica) putea sa intervina doar in judecati formale. In felul asta, se recunostea complexitatea trairilor omului si dreptul sau la intimitate (daca nu ti-e cu banat formularea juridica moderna). Acum, dreptul asta la intimitate si la o traire personala a relatiei cu lumea ar fi cumva negat de constiinta faptului ca cele doua fora se intrepatrund, se influenteaza. Uni-dimensionalitatea omului de azi este data de o constiinta (sau premisa rationalizanta) generalizata a uni-dimensionalitatii. Omului ii este refuzata premisa de inocenta in trairile sale interioare (totul e creat de societate, totul se poate explica prin trecut, educatie, istorie personala si de familie, loialitati mai mult sau mai putin constientizate etc.) In consecinta, nicio piatra nu trebuie ramasa neintoarsa atunci cand vrem sa explicam comportamentul in comunitate.

    Parca am inteles ceva mai bine … sper.

    Totusi, cred ca ramane inca intrebarea daca nu cumva ar fi mai productiv ca pentru modernitate mai degraba sa schimbi paradigma generala de interpretare decat sa apelezi la atitudini de genul: decadere sau evolutie. O sugestie ar putea fi: evul mediu se bazeaza pe doua fora generate de gestionarea unei dialectici complicate a relatiei om-Dumnezeu in variantele sale teologica si laica (asemenea/unic respectiv for interior/exterior); mai departe, in modernitate fostele foruri pot folosi mai degraba drept repere ideale pentru o interpretare a omului in care granita dintre intim si public sunt mobile si vag definite. Ce e psihanalizabil sau tratabil se opune la ce este condamnabil in justitie. Medicina si justitia (formala sau mediatica) isi definesc in continuu ariile de competenta.

  8. 8 fumurescu

    @ alex rauta – cu scuzele de rigoare pentru intarzierea raspunsului. Lucrurile cu mine stau cam asa: uneori, cand am parte de o replica de ma pune pe ganduri, ma pune – asta e, n-am ce-i face. Imi zic atunci „ma, mai las-o nitzel, n-o fuseri, pana cand ai vreme s-o rumegi si sa-i raspunzi omului cum se cuvine”. Apoi zilele trec, vin altele pe capul meu si ma trezesc in crucea noptii ca „mai, nu i-am raspuns omului astuia!” Atunci m-apuca remuscatura duhului launtric si raspund – ceea ce fac chiar acum. Dar nici pe departe intr-atat de bine pe cat mi-as fi imaginat in clipa in care am decis sa aman raspunsul. Sper sa ma intelegi.
    Amu’, la subiect. Ai inteles! Cu exceptia ultimelor randuri din primul paragraf, asupra carora as avea niste nuantari – poate esentiale – suntem pe aceeasi pagina. Asta-i vestea buna pentru amandoi:)
    Paragraful doi: NU e vorba despre evolutie sau decadere in povestea asta. Paradoxal, INCA nu e. Evoluezi sau decazi in raport cu ceva. Grecii vechi l-au omorat pe Socrate pentru ca era modern… Daca iei la purecat toata istoria gandirii, mai toata lumea are impresia ca „ne ducem pe spuma marilor”. Machiavelli – om nu prost dar nici genial (din astia au fost vreo cinci), oricum in liga aia de sus – confruntat cu aceeasi constatare (si el a fost printre primii care vorbea despre „lucrurile moderne”) gasea ca posibile explicatii (1) istoria a fost scrisa de catre invingatori, asa ca e normal sa fie prezentata in roz; (2) rautatile intamplate altora nu ne mai afecteaza, asa ca e normal sa retinem partile bune; (3) pe masura ce omul imbatraneste, ceea ce-l enerva/supara in tinerete nu-l mai afecteaza, asa ca e firesc sa retina doar jumatatea plina apaharului propriei vieti. DAR tot el zicea, asta nu se aplica in cazul romanilor care, domnule, sunt dovada vie a decadentei italienilor din ziua de astazi!:))
    Cam asa si eu:) (For the record: am ajuns la concluzii asemanatoare inainte de a-l citi cu atentie pe M.:)
    Ceea ce zic eu e (deocamdata, cel putin) e ca pe la jumatatea secolului al XVI-lea, confruntata cu crizele religioase, sociale, economice, etc – dialectica individului – in Vest cel putin [despre relatia Occident- Orient mai tre; sa ma gandesc] s-a rupt in doua: francezii au exagerat (si simplificat) distanta dintre cele doua fora; sub presiunea absolutismului s-au reorientat spre forum internum ca singur pastrator al identitatii (ceea ce, medieval vorbind, e gresit prin simplificare); englezii le-au colapsat, rezultatul fiind individul uni-dimensional de care avem parte astazi.
    Au, asadar, dreptate atat cei care vad o continuitate intre evul mediu si early modernity (modernitatea timpurie?), cat si cei care vad o fractura majora petrecuta intre sec. 16-17.
    Care au fost consecintele pe termen lung? Cand oamenii si-au dat seama, instinctiv, ca ceva, undeva, nu merge bine, au ales – cum zicea Culianu – una dintre combinatiile posibile: unii au ales sa se focalizeze pe universitas (si-avem drept rezultat variantele de totalitarianism), altii, pe mitul omului-atom, jun sunt, bel sunt, de nimeni nu depand, varianta contractariansmului liberal. De buna seama, ambele sunt exagerari, dar ambele sunt exagerari cu rezultate cat se poate de concrete in viata de zi cu zi – si asta atat la scara mare cat si la scara individului.
    Pentru ca de felul in care se defineste individul, i.e., e invatat sa se auto-perceapa e corect spus?) depinde si felul in care se face politica – nationala sau internationala. C-asa merg lucrurile. Discursurile, fie ele si gaunaoase, tin exact in masura in care omul se regaseste in ele.
    De aceea vin si zic: asistam la o noua schimbare de paradigma. Cum, in ce fel, in ce directie, mi-e greu de precizat acum. „Cum”, e mai usor. „In ce directie”, e mai greu.
    PS Am uitat sa precizez:) Exista – vorbind despre Machiavelli – si posibilitatea ca omenirea intr-adevar sa mearga tot in jos, de la caderea din rai incoace. Stiintific vorbind, nu vad de ce o asemenea posibilitatea ar putea fi indepartata din start. Cadem de cateva mii de ani incoace – si ce? E, la urma urmei, un hau suficient de mare. Mai putem cadea inca multe milenii de aici inainte 🙂
    PPS Nu te superi, sper, daca am decis sa transform majoritatea acestui raspuns intr-o postare separata. N-am timp sa mai scriu alta.

  9. 9 Sorin Stanciu

    Socrate nu a fost condamnat deoarece a fost modern. Socrate a fost pur si simplu viu sau altfel spus, adevarat. Somnul ratiunii a impietat adevarul sa-si faca simtita prezenta iar norii s-au razbunat, Dovada de intelepciune ? Atata timp cat este intru adevar, da. Dar nu a fost.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: