…despre soarta mea la (pe?) rascruce

28Feb10

…desi, sincer sa fiu, incepusem prin a ma gandi sa scriu ceva despre diferenta dintre „blogul de casa” si „blogul de platforma”. Dar acest subiect poate si merita a fi plasat intr-un context mai larg.

Sa termin mai intai contextul „meschin” – cel al diferentelor dintre cele doua categorii  de bloguri.

Cand m-am apucat de ziaristica am stiut de la bun inceput la ce ma inham. Gazetaria nu e literatura – ca de aia ii zice „jurnalistica”. Am ras de nenumarate ori alaturi de colegi despre faptul ca in ceea ce scriem noi astazi isi vor impacheta maine oamenii cartofii. Sau pestele. Sau pantofii. Ce vremuri! Ce glume! Aveam cu totii macar senzatia ca scrisul nostru reprezinta ceva „pentru o zi”. Mai nou, am inceput sa realizez ca, de fapt, „o zi e lucru mare”. In vremurile de astazi, 24 de ore nu e putin lucru. E un record.

Pe platforma Voxpublica traficul e mare – uneori incredibil de mare. Tentatia de a ramane in top e, prin urmare, la fel de mare. Nu, nu e vorba de bani (inca n-am luat nimic de-acolo, iar cand voi lua vor fi bani de … tutun de pipa – daca! E vorba de un orgoliu al bloggerului. In cazul meu cel putin, situatia este, inca, sub control. Nu scriu niciodata doar de dragul de-a face trafic si n-am ambitii mai mari decat aceea de a ramane in top 10. Cand vad insa ca am scazut sub pozitia a sasea, incep sa ma agit. Scriu ceva. Si nu-mi place.

Banuiesc ca, intr-o masura mai mica sau mai mare, toti bloggerii vox fac cam acelasi lucru (Gutza, daca citesti, felicitari sincere, fara gluma, si ai vreo parere in calitate de lider?:) Ceea ce vroiam sa spun, de fapt, e ca, din aceasta cauza, postarile se succed intr-un ritm ametitor. Succesul lor dureaza cateva ore – si acelea doar daca sunt bine alese. Dupa care sunt „sufocate” de postarile care vin deasupra si nimeni (sau aproape nimeni) nu mai are timp sau chef sa le „dezgroape” de-acolo. 24 de ore? Vise taica, vise, laturi pentru pasarele, vorba lui Shakespeare. Bataia pestelui se da in primele trei-patru ore, hai cinci sau sase daca postezi in crucea noptii sau la mijitul zorilor (dar atunci traficul e scazut:).

Iar aici nu e vorba de Vox, voxul e doar un exemplu – aici e vorba despre o tendinta generalizata a lumii in care traim – ca moderna nu-i mai pot zice. Ideea acestei platforme (bravo, Dragos:), e parsiv-geniala pentru ca ea corespunde nu neaparat modernitatii, ci structurii umane, facuta pentru a alerga neostoita dupa un morcov care, o stie dinainte, nu ii va fi niciodata de ajuns, pentru ca intotdeauna se va gasi un morcov mai proaspat si mai mare care abia asteapta sa fie inhatat. [Diferenta dintre modernitate si clasici – evidenta la Hobbes – e ca primii refuzau sa se multumeasca doar cu aceasta evidenta – desi o recunosteau – in vreme ce ultimii, mai obositi, au ajuns la concluzia ca alergatul asta dupa morcov e, in fapt, mai odihnitoare decat saltul necontenit dupa o transcendenta ce nu poate fi atinsa. Nu credeti ca Cervantes a scris intamplator Don Quijotes in secolul al saptesperezecelea? Aici ar fi multe de spus. Chestie de ambitie si de pretentii.] Dar asta e deja o alta poveste:)

Blogul de casa, insa, e altceva. Aici iti poti ingadui absente de zile, aici textele tale vor fi citite si recitite (probabil) de cativa oameni. Oameni, in general, la care tii. Care conteaza. Aici poti face, la o adicatelea, chiar si literatura. Blogul de casa e odihnitor.

Si uite-asa am descoperit gaura de la macaroana: sunt facut in asa fel incat trebuie sa le fac pe amandoua. As putea pretinde ca sunt altfel, dar sunt prea batran pentru a incepe tocmai acum sa ma mint. Aici nu mai e vorba doar de bloguri – de casa sau de platforma. Aici e vorba despre un pattern care se manifesta de la medicina/filosofie, ziaristica/literatura, cariera univesritara/cariera media, Romania/USA, credinta/practica … s.a.m.d. As putea continua asa mult si bine, cu exemple din ce in ce mai picante, dar sa ne reamintim ca, desi e un blog de casa, nu e, totusi, un blog de dormitor:)

Sunt la rascruce. Am fost la rascruce. Si voi muri, fara doar si poate, la rascruce. Asta ma nelinisteste putin:) – pentru ca habar n-am in ce parte va inclina balanta.

Dar nici macar asta nu e subiectul blogului de fata. (Ati citit pana acum degeaba!:) Traitul asta „si-si” – de unde, poate, si obsesia mea impotriva compromisului – prezinta multiple dezavantaje practice. Cata vreme vrei sa le faci pe toate – si sa le faci bine – sanse sunt ca vei sfarsi facandu-le pe toate destul de prost: nu voi fi nici un dramaturg sau scriitor faimos, dar nici un ziarist de top; nici universitar de varf, dar nici explorator de consemnat in istorie. S.a.m.d.:)

Intr-un plan si mai concret, voi debusola intotdeauna lumea din jur care nu va mai sti in ce cutiuta sa ma plaseze si va sfarsi frustrata: ce fel de om e asta care se uita la desene animate, bea bere in loc de vin si citeste Platon cu aceeasi placere ca si un Playboy [precizare: asta a fost artificiu retoric; chiar NU imi place Playboy si nu am mai citit vreunul de vreo 20 de ani] Ce fel de om e asta care merge pe Amazon si la Harvard, se scobeste in nas in vreme ce asculta deopotriva Chopin, Tudor Gheorghe si Stratan?

Vi se pare ca e amuzant? Ei bine, nu e.

Daca sunt frustrant pentru cei din jur, pentru mine, va rog sa ma credeti, e indoit de frustrant. Am ajuns la constatarea ca, din acest punct de vedere, ma inteleg cel mai bine cu … param-pam-pam … politicienii romani! Dar ma inteleg cel mai bine pentru ca ei isi imagineaza ca sunt unul de-al lor. Ca faptul ca astazi il critic pe X pentru ca maine sa-l laud e semn ca sunt „unul de-al lor”, cand de fapt e un semn de constanta a principiilor.

De vreun an si mai bine incoace am avut norocul (sau ghinionul?:) sa intru in corespondenta cu un numar destul de mare de ceea ce in Romania poarta numele de „intelectuali publici”. Am avut cu mai toti o relatie excelenta cata vreme parerile lor coincideau cu ale mele si puteam fi, asadar, plasat „intr-o tabara”. In clipa in care m-am abatut de la „linie”, am devenit, peste noapte, un „dusman”, un „tradator” – si, atentie! – nu ma refer la intelectualii despartiti de diferente ideologice sau politice, ci la cei care fac, teoretic si practic, parte dein aceeasi tabara.

Am fost (sunt in continuare) socat. Nu va imaginati ca ceea ce vedeti pe Voxpublica ar fi altceva decat varful aisbergului. Sunt schimburi de emailuri in care am incercat sa aduc daca nu la impacare, macar la aceeasi masa, doi oameni (multi „doi” oameni). Oameni pe care, cand ii citesti, iti imaginezi ca sunt campioni ai pluralismului si dezbaterii, dar care se impiedica de orgolii in asa hal incat iti lasa un gust amar in gura. Refuza sa vorbeasca unul cu altul. Vorbesc prin intermediari – sa zicem Fumurescu, daca tot e la rascruce – un Fumurescu pe care-l injura amandoi, pentru ca-l suspecteaza de „tradare”.

Obosesc uneori. Ca norocul, nu ma tine mult. Cand esti la rascruce esti condamnat la neodihna. Ce sa faci? Iti duci, in definitiv, crucea.

Anunțuri


13 Responses to “…despre soarta mea la (pe?) rascruce”

  1. 1 laura

    ia o chitară şi cântă. 🙂

    ca să înţelegi mai bine ce zic: http://en.wikipedia.org/wiki/Robert_Johnson_%28musician%29#Devil_legend

  2. Si tu esti la mii de kilometri distanta de lucrurile astea- gandeste-te noi cum suntem de scandalizati/revoltati/satui/resemnati.
    Intorcandu-te cumva in tara – ca asta ti se-ntampla scriind/corespondand des despre Romania/cu romani – te contaminezi de nimicnicia asta romaneasca. De noi e cumva mai bine ca ne-am obsinuit, de tine ca esti totusi departe fizic. De noi e rau ca nu ne mai revoltam indeajuns, de tine e rau ca mai mult decat sa te revolti nu prea poti face, la modul concret, de-acolo din Indiana.

  3. 3 alexandru mircea

    Alin (imi permit o tutuiala ca intre ardeleni si, mai ales, ca pe net 🙂

    Nu toata lumea foloseste platformele online in acelasi fel. Multi dintre noi am ajuns sa ne rationalizam foarte puternic navigarea pe net dupa ce am vazut cum iti consuma timpul si, mai ales, cat de mici sunt rezultatele cand o facem fara cap si fara coada. In ce ma priveste, nici nu as concepe sa stau sa sap pe Vox Publica mai multe ore pe zi ca sa vad ce mai e nou si ce ecouri starnesc articolele. Am trecut prin faza asta si am depasit-o (slava Domnului). Ca si multi altii, eu sondez la inceput o platforma, un site, un blog, si apoi ma abonez la ce ma intereseaza. Asta inseamna ca mai departe citesc ce primesc in Reader si, in cazuri exceptionale, deschid si pagina-sursa ca sa citesc si comentariile. De pe VoXPublica urmaresc in felul asta cateva bloguri pe care le urmaream de cand erau bloguri ale Cotidianului. De ce nu ma implic mai mult? Pentru ca ma bazez pe genialul efect de capilaritate al web 2.0: daca e ceva care merita citit si, eventual, urmarit, imi va fi semnalat de voi.
    Modul asta de abordare e esential cand esti „heavy user” de internet. In momentul asta am 227 (!) de surse in Reader, si am avut mai multe (sunt acum in proces de periere).

  4. 4 C.

    Voxpublica e o platforma in cautare de trafic. Articole de substanta (de idei) sunt impinse in jos, marsaluind in rand cu comentarii de Gâga si postari stupide, sport, politica, filosofie, can-can, stiinta si alte cele la un loc. Nu o mai ridica in slavi ca nu e the huffington post, 5-38 sau real clear politics (btw, vezi la ultimul o structura fezabila de platforma de comentarii). E de toate si nimic (noroc ca are si o sectiune calsificata, din pacate pusa la sfarsitul paginii principale). E business-model-ul romanesc de a face totul si de toate, dintr-o data. Si, evident, cum ziceai, prost.

    Citesc comentariile „abonatilor” si mi-e mila de ei. Saracii, aia traiesc o drama reala!, nu mai reusesc sa se injure la un articol, sa isi duca la capat imprecatiile demonstrative, ca topicul respectiv e ingropat de altul si o iau de la capat. Cu aceeasi incrancenare, tot mai furiosi si frustrati. nici macar nu s epot cita pe eie insisi, ca nimeni nu s emai oboseste da verfice in urma. Dar asta e partea buna a lucrurilor.
    Partea rea e ca asta se intampla si cu opiniile de substanta. Cititori ca alexandu (above) reusesc, in cel mai bun caz, sa citeasca diagonal cate ceva si, poate, sa traga si o concluzie (?). Daca mai apuca.

    Stii de ce folosesc eu, de ex, acel site? Pentru informatia de actualitate. Strict. E unul dintre cele mai rapide siteuri de stiri :-)) Multi postaci se grabesc sa bage ei informatia inainte de a o plasa la institutiile media la care lucreaza.

    Mai e interesant de urmarit si masiva manipulare in interes personal sau de grup, practicata de majoritatea autorilor de acolo. Daca ai cheile potrivite mai poti afla cine cu cine „voteaza”, ce interes are si ce se mai pune la cale. Nu ar fi o problema daca autorii textelor si-ar asuma public pozitiile pe care le sustin. Dar, ca orice „gazeta” romaneasca (ca e scrisa, ca e radio, ca e TV, ca e net) toata lumea-i independenta, impartiala si – evident! – absolut dezinteresata 😛

  5. 5 alexandru mircea

    @C: probabil n-am fost destul de clar; eu nu intru DELOC pe VoxPublica. Am trei bloguri la care sunt abonat si ale caror articole imi intra direct in Reader (Google Reader), unde le si citesc. [De fapt sunt mai multe bloguri dar in afara de cei trei pomeniti – Alin, C. Rogozanu si C. Teodorescu – ceilalti nu mai scriu aproape deloc, asa ca o sa ma dezabonez.] Ideea de a folosi regulat un site-platforma romanesc imi da fiori :)) Sincer nici nu stiu cum mai arata layout-ul VoxPublicei.

  6. 6 davidv

    „nu voi fi nici un dramaturg sau scriitor faimos”

    Asta ramane de vazut. Si Saramago si-a dat drumul cu adevarat mai spre pensie asa.

  7. 7 fumurescu

    @ laura – scuze, n-avusei timp sa citesc pana la capat, asa ca mi-a scapat „mesajul”. Nu-l poti rezuma?
    @ Traian – da, ai dreptate – de fapt nici n-am plecat:) Dar macar ne revoltam – nu e mare lucru, dar te-ai mira daca ai constata cum s-a schimbat istoria datorita unor revolte din astea, individuale. Eu inca mai sper.
    @ alexandru mircea – sigur, nici o problema. Da’ 233 de feed-uri pe zi?!? Pai asta se numeste adictie:) Si eu ma vaitam…
    @ C. – evident, ai in proportie de 80% dreptate. Ca de obicei, insa, avem si 20% disagreement. „Manipulare” exista oriunde exista trafic, dar mie imi pare ca sugerezi un scop mai constientizat-malefic decat e cazul. (Si, vezi, iti gasesti scuze, da-l folosesti:) – asa si eu:)
    @ davidv – multumesc pentru incurajare:) Chiar ma gandeam pe unde-ai disparut tocmai acum, cand – daca inteleg bine – suntem pe cale de a deveni „vecini”:)

  8. 8 laura

    ba. e o legendă despre unul dintre cei mai tari cântăreţi de blues din state, robert johnson. se spune că şi-a dobândit talentul de a cânta memorabil la chitară în urma unui pact făcut cu diavolul la o răscruce de drumuri, în mississippi. un fel de faust negru şi ăsta 🙂

  9. 9 laura

    a, şi mesajul meu era: dacă eşti la răscruce, fă pactul cu diavolul. sau cu cine o trece pe acolo 🙂

  10. 10 fumurescu

    @ laura – puschea!:) Macar atata stiu chiar si atunci cand imi deschdea ayahuasca portile raiului:)

  11. 11 fumurescu

    @ laura – precizare, daca mai era cazul: „macar atata stiu sa NU fac”…

  12. „…-Şi, al cui eşti tu, măi, de-acolo, din Brazaville?” (poanta unui banc de pe vremuri)

    Aşa e, Aline! Românul are boala apartenenţei. Vrea să fie sigur de sprijinul necondiţionat al unei găşti, la o adică. „-E dialog, dar să nu mă contrazici.” Şi iese „chatul lui Piţigoi”. (Dai într-unul ţipă doi. ) Oare cînd vom scăpa de ţîfnele intelectualist-gigea-cîh?

    Un mic amendament dezmorcovitor: „Ce să faci? Îţi duci, în definitiv, răscrucea.”

  13. 13 fumurescu

    @ delaepicentru – da, e buna asta – „iti duci rascrucea”. Imi pare rau ca nu mi-a trecut prin minte.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: