…despre somn (II)
…”mai ‘nalt e-n sine cugetul sa-nfrunte/Sagetile si prastiile soartei?/Sau mari de suferinte strabatand/Sa curme totul bland?/Sa mori. Sa dormi. Sa dormi si sa visezi – aici e aici„. (Hamlet, in cazul in care n-ati recunoscut:) – traducatorul, spre rusinea mea, imi scapa – Doinas? Nu bag mana-n foc.)
Vorbim asadar despre alunecarea in somn. Despre alunecarea in somn atunci cand vrei sa dormi. Cand ti-o doresti din tot trupul, cand fiecare fibra, fiecare celula din corp iti urla „somn!” Pauza. Respiro. Relache.
Spui „Ingerasul”, te speli pe dinti, te bagi pat. Degeaba. Nu vine. Somnul nu vine. Femeia se lipeste de tine. Frumos ar fi sa o imbratisezi. E calda, insa, or tu vrei racoare. Asa ca te desprinzi cat mai duios cu putinta, dai la parte patura, plapuma, te uiti la ceas. Cifrele sunt verzi, noaptea e tanara. Le iei la rand pe toate pe care le-ai facut bine si pe toate care le-ai facut rau. Incepi cu cele mai proaspete, de saptamana asta. Cifre verzi, noapte tanara, le epuizezi si pe astea si treci la faza urmatoare care curpinde intreaga viata. Recapitulezi tot ce e de recapitulat: acolo am facut bine, acolo am facut rau. De cele mai multe ori ai facut rau – asta nu ajuta.
Iti incrucisezi mainile pe piept, degetul mare lipit de degetul mare, spuma marilor, vor fi zicand si aia cu yoga si energia ceva, nu s-or fi caznit mii de ani chiar degeaba. Degeaba. Nu adormi. Intri si iesi din somn ca un stergator de parbriz. Te gandesti ca esti mort. Degeaba. Te gandesti ca esti viu. Degeaba. Cifre verzi, noapte tanara.
Te ridici din pat, faci un pisu, bei un ceai rece, te pui in pat. „Ba, tre’ sa dorm , ca maine am de predat!” Privesti tavanul. Iti iubesti nevasta. Iti recapitulezi inca o data viata, pe puncte. N-ai ratat nimic. Nu ajuta. Te gandesti: „si ce? maxim ce se intampla daca nu adorm?” Copiii dorm. Cainii dorm. E ca-n gradina lui Ion, te pufneste rasul si iti sare somnul.
Undeva, pe la momentul asta, da peste tine Bradul. Da peste tine Clujul. Dau peste tine si liceul si facultatea. Dau peste tine si n-au nici o mila. Prieteni si iubite si parcuri si castane – ti se pravalesc toate in cap. Zambesti, pe jumatate adormit – pentru ca stii ca esti pe jumatate adormit. Te invarti prin Liceul Industrial Avram Iancu si pe holurile UBB. Iti misti piciorul mai la dreapta si misti un caine. Cainele ofteaza in somn. Tu oftezi in trezie. Toata lumea e multumita. Adormi.
Suna ceasul.
Filed under: Uncategorized | 6 Comments
blog de om 
E normal, după cît ai pătimit în războiul vecino-canin. Nasol e că, o rezoluţie administrativă, oricare ar fi ea, nu-ţi va reda somnul. Visul tău a fost zdrelit ireversibil. În situaţii din astea, numai o sincopă repetată te mai poate ajuta. O dezancorare. Ca de pildă, un hobby căruia să-i acorzi, mai des, mai mult timp. Uneori ajută.
Ţi-am citit recentul articol din Dilema. E foarte bine scris. Dar te rog ca, în nopţile de insomnie, să te apleci şi asupra fenomenului invers, nu mai puţin dătător de insomnii: negarea personalităţii juridice a persoanei fizice, în lipsa actelor de identitate. Cu alte cuvinte, promovarea corporaţiilor ca subiect de drept nu e întîmplătoare. Ne îndreptăm spre modelul insectelor structurate social. Nu ai markerul chimic al apartenenţei la muşuroi: harşti! Legal, eşti ca şi mort. Facem ce facem, şi, umanist şi periodic, aplicînd raţiunea pînă la ultimele ei consecinţe, ne sinucidem colectiv şi colectivist.
@ delaepicentru (1) – multumesc pentru sugestie, dar n-am nici o problema majora din cauza asta: daca nu pot adormi, nu pot adormi si gata. Nu-i nici o tragedie:)
(2) da, ai dreptate – asta incercam si eu sa sugerez – aceasta „reintoarcere” la corporatii e de fapt „un salt inainte” in prapastia anomismului. E o stergere a „chipului” si inlocuirea lui cu un Social Security Number.
Mi-a placut tare mult textul, e foarte reusit.
Important este ca nu mai latra vasile. sa nu’l trezim 🙂
@ vasile decu – cu intarziere – multumesc.
@ dana.o – :)) – shhht!