…Eminescu sau povara canonului
Motto: Pentru cel care nu stie, muntii sunt munti, arborii sunt arbori, si apele – ape. Pentru cel care stie cate ceva, muntii nu mai sunt munti, arborii nu mai sunt arbori si apele nu mai sunt ape. Iar pentru cel care stie, muntii redevin munti, arborii – arbori, iar apele – ape. (Proverb zen – parca)
Cam asa se intampla si cu Eminescu. Mai intai, undeva prin clasele primare, cand cu Scrisoarea a III-a, esti convins ca Eminescu a fost un geniu si, mai mult, ca e poetul nepereche. Mai tarziu, undeva prin liceu, Eminescu nu mai e cool – devine prafuit, obosit, o gogoasa umflata cu pompa didactica. Din nefericire, am cunoscut multa lume care ramane la faza asta – imberba. Pentru cei care au rabdare, insa, si-l mai citesc o data, Eminescu redevine geniu si poet nepereche.
Cazul Eminescu exemplifica foarte bine ceea ce pe aici, cel putin in stiintele sociale, se numeste „problema canonului”: De ce sa continuam sa citim Homer si Platon si Cicero si Machiavelli? De ce numai barbati si numai albi si numai europeni? De ce generatie dupa generatie se perpetueaza mereu aceleasi nume, mereu aceleasi stereotipuri? Ce se mai poate spune nou despre Platon? Problema mi se pare fundamental gresit formulata: pe de o parte, pentru ca cine l-a citit pe Platon are o sansa s-o citeasca si pe Christine de Pizan (sunt gata sa pariez ca nici una dintre cititoarele feministe ale acestui blog – cate si daca vor fi fiind – n-au auzit de prima femeie scriitor-profesionist – sec. XV – si nu, nu scria rau:); pe de alta parte, pentru ca la scoala – elementara, gimnaziu, liceu, ba chiar si primii ani de facultate, esti obligat, ca profesir sa alegi: nu poti preda totul intr-un trimestru, intr-un semestru sau doua. Trebuie sa elimini.
Si-atunci cu cine sa-ncepi? Cu Platon sau cu Tecumseh – un indian care a incercat unificarea triburilor pe la 1800 toamna si-a tinut niste discursuri bunicele?
In fine, dar nu in cele din urma, farmecul canonului este precum farmecul textelor sacre: cand esti fortat sa recitesti de cateva zeci de ori aceleasi randuri esti obligat sa descoperi sensuri noi. N-ai incotro. Uitati-va ce-au facut misticii arabi dintr-o literatura relativ prozaica precum Coranul! (no offense)
Eminescu e cool! – asta trebuie sa priceapa copiii din ziua de azi. Nu degeaba unii ajung in canon si altii nu. Exista o selectie a valorilor pe care doar timpul o poate confirma. Reciteam azi Antigona lui Sofocle (nu din proprie initiativa – o am de predat maine:) Si-am recitit-o cu sufletul la gura si-am mai gasit cateva sensuri la care nu ma gandisem pana atunci. (Si, cand am fost la Harvard, Honnie Bonig a tinut si ea o conferinta tot despre Antigona – ceva cu totul totului nou!). Asa si cu Eminescu. Geniul e, oricum, o pedeapsa. De ce sa-l mai pedepsim inca o data, postum?
Oda (in metru antic)
Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Cand deodata tu rasarisi in calea-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce…
Pan-in fund baui voluptatea mortii
Neinduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaet,
Pe-al meu propriu rug ma topesc in flacari…
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar in san, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!
Filed under: Uncategorized | 12 Comments
blog de om 
nu ştiu feministele, dar eu am auzit de de Pizan în liceu, de la profa de română, Ioana Dobrotă. ne spunea că a scris un poem despre Ioana D’Arc şi ne-a povestit un pic despre ea. era o profă bună, cum ar veni. ştiu că atunci au tot căutat poemul colegii prin biblioteci, dar nimeni nu l-a găsit 🙂 so, cu mine ai pierdut pariul, ne-feministă fiind 😀 😀
Pariu castigat cu mine la capitolul Pizan, insa citind randurile de mai sus mi s-a facut un dor teribil de Eminescu… Multumesc pentru ca l-ati starnit domnule profesor (cu respect, sau era cu dragoste? 🙂 )
Eu sunt feminist si am auzit de Christine de Pizan. Se pune?
Cum este sa predai core class?
@ laura & davidv – wow! sincer impresionat! Banuiam eu ca asta e un blog cu cititori de calitate:) – Am pierdut, dau berea… pe bune, femeia merita citita – a avut o viata extraordinara: ramasa vaduva de tanara, a fost nevoita sa se intretina, practic, din scris: si-a scris de toate, si-a scris bine. La 1400 toamna, cand inflorea literatura! Au ramas de pe urma ei multe manuscrise. Si se mai scrie si Pisan, in cazul in care o cautati:)
@ silvi – ma bucur. Daca e dragoste sau respect – depinde de sex:))))
@ davidv – asta e curs 105 – e, intr-un fel, si frustrant dar si excitant – astia nu stiu nimic, trebuie sa-i iei de la zero si sa-i duci de mana… dar si cand le vezi fetele cum se lumineaza, una cate una, ca instalatia de la pomul de Craciun, creste inima-n tine:))) Pana-n vara i-am scos din pestera!:)
noah bun, acum explică-mi şi mie ce înseamnă „core class” şi „curs 105”, că aici m-ai pierdut…
ps: şi era pe bere pariul? eu credeam că jucăm ceva mai serios 😀 😀
Dincolo de Eminescu si de Christine de Pizan, o dedicatie pentru nefeministi:
http://www.mediapart.fr/club/blog/pierre-puchot/140110/paris-une-auteure-de-theatre-algerienne-agressee-et-aspergee-d-essenc
@ laura – e vorba despre cursurile hai sa le zicem obligatorii. Alea ‘100’ sunt alea introductive. De la 300 in sus pretentiile cresc. In graduate school iei mai degarba 400 si 500…
@ szpiridusz – am citit link-ul. Nu prea inteleg ce are cu prefectura. Sincer. Prosti si fanatici sunt peste tot.
@ spiridusz – pe Socrate si pe Hristos i-au omorat de-a binelea. N-au folosit sprayuri. Dar sunt in canon:)) Nu de aia.
1) raspunsul meu era legat de comentariile facute
2) invata si tu sa citesti cu atentie: am zis ca „dincolo de” …. eu am marcat deci deviatia de la subiect…
3) „Si pe Socrate si pe Hristos i-au omorat de-a binelea.” -> Nu doar pe ei – si „vrajitoarele” erau arse pe rug.
Cat despre biata autoare algeriana din Paris, nu fu doar un pic sprayata, ci i se turna pur si simplu benzina in cap, si pe urma ii aruncara in fata niste chistoace aprise…. Intamplarea face ca am stat in cartierul cu pricina, cartier care e „noua boema” a Parisului daca vrei (ai rue Vieille du Temple cu toate maghernitele arabesti si, mai nou, chinezesti, si ai avenue Parmentier care intretaie strada, unde ai o gramada de galerii si ateliere, si unde se intampla o serie intreaga de chestii „cool”). Si cum fizionomia mea m-ar legitima pentru o descendenta asa, mai de „Moyen Orient”, nu odata mi s-a intamplat sa fiu luata de araboaica. Si mi s-a intamplat la un moment dat, cand m-am dus sa-mi iau bagheta de la o brutarie tunisiana, sa fiu impinsa la iesire de doi handralai care s-au simtit ofuscati ca nu le-am dat prioritate si au inceput sa-mi zica ceva pe un ton foarte agresiv in araba… Noroc ca am avut prezenta de spirit si le-am intors pe un ton foarte calm in romana, ca regret pentru dansii, dar nu inteleg o iota…Ceea ce, evident, i-a lasat perplesi! Asa ca mai terminati cu zaduful asta anti-feminist, ca nu sunt lucrurile asa de roz pe cat va place voua sa credeti!
Sa nu fii prea impresionat; prietena mea studiaza literatura franceza, iar eu car cartile, de la biblioteca acasa sau de pe mese si fotolii inapoi in rafturi. Si din cand in cand le mai si deschid, sa vad de ce-s asa grele. 🙂
De la o vreme insa ne-am cam lamurit ca nu prea exista joburi pe medievala, si nici pe XVI, XVII sau chiar XVIII, asa ca tot ce ajung sa rasfoiesc sunt de-alde Joan Scott prin bucatarie sau Ranciere prin baie; de parca pe timpuri recente ar angaja cu adevarat cineva (dincolo de subiectele la moda francofonia sau feminismul).
Foarte fain cursul acela, eu de mult doresc sa predau ceva Intro to Math for the Liberal Arts; as fi tare curios sa ii vad cum gandesc si cum raspund la provocari.
@ szpiridusz – nu e, zau, nici un zaduf anti-feminist! Cel putin de la mine nu se vede… Aici era vorba despre „canon”: merita sa intri in canon doar pentru ca esti discriminat, homosexual, (fumator, cum sunt eu:), femeie care nu poate fuma in harem, stropita cu benzina, etc…? Oricat de oripiliante ar fi aceste povesti (si autoarea ta s-a ales cu niste arsuri pe gat, n-a fost arsa pe rug, iar experienta ta a fost cu niste conationali de-ai ei, din cate inteleg…), suferinta sau discriminarea in sine nu garanteaza geniul. Despre asta era vorba aici. Sper, insa, sa ne mai auzim/citim in ciuda (sau datorita) diferentelor de interpetrare.
@ davidv – uff! ma mai linistisi!:)) Incepusem sa ma mir cum de aproape toata lumea de pe blogul asta a auzit de Pizan… Glumesc, de buna seama – se pare ca cetitul asta pe fuga iti prieste. Multumeste-i prietenei. Da, nu se mai cauta clasicii – asta e si marea mea suferinta… Si-ti doresc sa apuci sa predai! E o satisfactie greu de descris!
NU era vorba de a intra in canon numai pentru ca esti discriminat, dar ma tem ca fara libertatea de expresie, slabe sanse sa ajungi sa te exprimi (anne frank e in acest caz o exceptie fericita). De aia, n-am prea inteles de ce a trebuit sa faci referire la feminism!