…sindromul Da Vinci si cateva nelamuriri…

21Noi09

…sa incepem cu nelamuririle: handicapat tehnologic cum sunt (computerwise challenged – parca suna mai frumos) imi accesez propriile bloguri tastand pe google (parca) „fumurescu blog” sau „blog fumurescu” – si ele apar: mai intai cea de pe voxpublica (normal, are mai multe accesari), p-orma asta, blogul de om. Am aplicat aceeasi traditie acum: imi par tot felul de balarii, twittere, Patrasconiu, pana sa dau de … mine, la urma urmei. De ce? Nu stiu. Dar, daca m-ar lamuri cineva, as ramane indatorat. S-a schimbat ceva in „creierul Google”?

Realizati, sper, cat de dependenti am ajuns de ceva asupra caruia nu avem nici un control – dar asta e deja o alta poveste.

Vroiam doar sa va impartasesc o suferinta mai simpla, de care – parca – v-am mai spus. Sufar. Sufar de ceea ce am numit de buna voie si nesilit de nimeni, sindromul Leonardo Da Vinci (in lipsa de un termen mai bun). Nici o legatura cu codul sau alte balarii. Ce vreau sa spun? De cand eram flacau, am avut senzatia ca ma pricep la tot felul de chestii – de la chirurgie la teatru, de la reclame la filosofie, etc… Unii mi-au mangaiat „piticii” ocazonali, astia s-au facut mari, s-au insurat, au deja copii la randul lor. Am facut chirurgie, am scris teatru, am facut reclame si filosofie.

Banuiesc, intr-o psihanaliza de doi lei si-un pic,  ca jurnalismul a reprezentat metoda mea de a face fata acestui sindrom: ca jurnalist nu esti nimic si esti de toate. Esti bagat in toate, fara a fi expert, de fapt, in nimic. De aici si conflictul interior (ca s-o tinem langa cu psihanaliza ieftina): eu vreau sa fiu in expert in toate! Sau macar sa le fac pe toate foarte bine! Or, asa ceva, nu se ex …

NOTA: aici s-a terminat mesajul. Mai era inca pe atat. A disparut. Nu mai am nervi (deocamdata) s-o iau de la capat. Iertati-ma.

Nota Notei: NU! Era cel putin de doua ori pe atat! E o conspiratie a masinilor!”) Scuze, dar nu pot fi inteligent de doua ori la rand… N-aveti decat a va imagina ce-as fi scris… Ce-am scris, de fapt.

Tragem aer in piept si-ncercam s-o luam de unde o lasasem. Ca si asta face parte din sindromul Da Vinci – incapatanarea. (mi s-a intamplat, cand am ajuns in State, sa rescriu – pe bune, am martori!- un editorial de 33 de ori pentru ca imi „cadea modemul” si nu stiam cum sa scriu in word, sa salvez si sa fac un attachment; dar editorialul a ajuns la timp:)

Nu va iesi acelasi lucru. Ideile au forma si fond. Fondul, probabil, va ramane neschimbat. Forma, insa, cu siguranta, va fi alta.

Deci, ramasesem acolo unde incercam sa le fac pe toate bine, or asa ceva, vorba ardeleanului, „nu se exista”.

Studiu de caz: ziua de astazi – ziua marii dezbateri televizate intre candidatii la presedentie. Scot cainii, bag cainii, merg la cumparaturi (ca e vineri:), dau telefoane sa rezolv una-alta, raspund la emailurile studentilor, prietenilor, profesorilor, platesc niste billuri, ma interesez de repararea unei mese roase de caini (sarcina de la Ancutza), schimb rotile la van cu alea de iarna (nu eu, niste oameni:), etc. N-am scoala, de uitat la dezbatere n-as fi vrut sa ma uit, dar m-as fi uitat oricum, n-are rost sa ma mint, asa ca fac ceea ce n-am mai facut pana acum – comentariu „in direct”. O termin. Sunt, relativ, stors. Vin baietii acasa, vine Ancutza, mancam, n-avem lectii azi, ca e vineri, baietii pleaca la plimbare cu cainii, raspund la niste telefoane (nu toate:) care ma intreaba ce parere am despre dezbatere, scriu vreo patru ore la capitolul ala de carte/dizertatie, imi dau seama ca n-am nici macar umbra unei sanse de-al termina weekendul asta, dupa cum mi-am propus, ma uit la Monk, mai lucrez o jumatate de ora, ma apuca dipserarea si lehamitatea, nu mai pot scrie, asa ca ma opresc.

Si ce fac – cu mici intreruperi? Scriu pe blog! Nu mai am nici macar rabdare sa ma uit la History Channel, la Cosby Show, la penticostali – ma releaxeaza oamenii astia cu sfarsitul lumii:) – n-am rabdare sa citesc nici macar Newsweek (asta-i semn rau).

Va multumesc pentru rabdare. Acum, ca m-am mai racorit, poate ma pot apuca din nou de lucru. Daca asta nu se poate numi cu indreptatire sindromul Da Vinci, apoi nu stiu ce se mai poate numi! (si nu m-am gandit la nici o reclama:)

Anunțuri


7 Responses to “…sindromul Da Vinci si cateva nelamuriri…”

  1. Hai ca m-ai intaratat rau 🙂 cum,ma, Fumurescu, ai facut reclame? Tu, care-mi spuneai prin ’98, cand am intrat in advertising, si ani buni dup-aia cand ne mai auzeam la telefon, „ce faci, ma, Traian, tot cu Galina blanca” (desi te corectam de ‘jde ori ca facusem o campanie la Knorr tu tot pe Galina o tineai).
    Tre’ sa-mi trimiti niste scripturi sau idei pe mail. Pe bune, m-ai facut mega-curios. :))

  2. 2 fumurescu

    @ pang – bai, m-a luat gura pe dinainte…:))) No offense. Da’ Gallina Blanca?????:):)

  3. 3 C.

    Fumi: ca jurnalist nu esti nimic si esti de toate. Esti bagat in toate, fara a fi expert, de fapt, in nimic.

    Asta e tare! Un bun punct de pornire pentru o intreaga discutie. Probabil tot dintr-un complex similar au aparut si mutantii gen„jurnalisti procurori”
    Neintelegand rolul si rostul profesiei si neavand cine sa le explice asta (colegi, sefi, patroni) se simt datori sa imparta „dreptate” dupa cat ii duce mintea (pe uni mai mult, pe multi, mai putin).
    Parerea mea e ca incercarile de a transforma o profesie (jurnalsit) intr-o (pseudo)stiinta (jurnalism), toate teoretizarile practicii, pretentia de a preda/invata aceasta meserie in scoala, crearea a tot felul de organisme de reglementare si standardizare paraprofesionale, normarea si sindicalizarea, chiar si ridicarea la a patra putere, au adus presa in criza in care se afla.
    M-a distrat „rezolutia” CRP care le-a retras lui Rosca si Chireac dreptul de a se numi jurnalisti sau asa ceva. 🙂
    Stupid! In primul rand CRP (sau orice organizatie media) nu are nici un drept de a acorda cuiva „titlul” de jurnalist sau de a-l ridica. Pana una alta (in lipsa unei legi a presei) numai „presa” insasi (in cel mai larg sens) are acest drept.
    Nu mai spun ca in acest timp mii de „jurnalisti”, nesanctionati de CRP’n stuff, coloreaza paginile unor publicatii tabloide cu odiosenii dintre cele mai sisnistre, violand orice „regula” a jurmalsismului, morala sau conduita civica normala. DAR, repet, atata vreme cat o publicatie le gazduieste materialele si cineva le cumpara, e dreptul lor sa se numeasca chiar si jurnalisti!

    NOTA pentru cei care nu pricep: Acesta este un punct de vedere liberal. Corporatistii (fuga la dictionare! 🙂 ) nu au decat sa isi exprime si sustina propriile puncte de vedere cu argumente pro sau contra (nu atacandu-le pe ale mele, sau pe mine, cum e „regula”).

    Acum, expeditiv, problemele tehnice:
    MA, tu n-ai auzit de bookmark?! Vezi ca ai o chestie in browserul web (care de obicei e enervant de prezenta) cu care iti poti memora linkurile pe care vrei sa le tii minte (de ex. blogurile tale). „Bookmarks” se cheama in firefox (mozilla), „Favourites” in exploiter.
    Buuun, de SAVE ai auzit? Vezi ca de obieci ai pe undeva un buton care zice SAVE DRAFT sau asa ceva. Ai in optiuni si o setare pentru „autosave” in caz ca uiti (poti sa il pui sa salveze la fiecare minut). Nu ar fi exclus, ma gandesc, chiar sa ia salvate pe undeva toate drafturile pe care le-ai dat pierdute 🙂

  4. 4 C.

    Aaaa. Inca una tare. Pe placul corporatistilor :-))

    Potrivit „reglementarilor in vigoare”, de o vreme Autoritatea Electorala Permanenta (www.roaep.ro) da adeverinte institutiilor media.
    Adica, parizamplu, TVR, ProTV, Antenele, Romania libera, EvZ etc.etc., ca sa poate acredita ziaristi la alegeri, trebuie sa obtina de la AEP o ADEVERINTA care sa ateste calitatea de televiziune, ziar etc. Iata un exemplu aici!
    Stii care e chestia funny? Ca nici un ziarist nu a facut vreo „intampinare” pe chestia asta (cei acre au facut sa ma corecteze!). Am constatat ca tuturor li se pare absolut normal acest tratament, prin care niste indivizi numiti (vezi ce este AEP la ei pe site) la apelul bocancilor, sa dea „adeverinte” presei.
    Tot procesul de „acreditare” e umilitor, lasand la inemana unor presedinti de bloc (convertiti temporar in presedinti de sectii de votare) sa ii ia la intrebari pe ziaristi si sa le refuze accesul la informare, in baza unor rahaturi de petece de hartie, date oricum la gramada celor care s-au obosit sa se ocupe de toata hartogaria.

    Mai adaug inca un aspect, ramas la randul lui nesanctionat de putritana media romaneasca: potrivit acelorasi reglementari, fiecare ziarsit propus spre acreditare trebuie sa completeze o declaratie de neapartenenta politica.
    Acum intreb: unde scrie (vorbim aici de legi) ca un ziarsit nu are voie sa fie membru de partid? Si de ce unui ziarist membru de partid sa i se refuze acreditarea la alegeri?

    Nu va grabiti, inteleg: in tara hotilor, hotii striga primii „Hotii!” 😛

    C.

  5. 5 laura

    adică tu erai bolnav, aveai un sindrom pe care l-ai şi botezat pretenţios, că de’, te cheamă fumurescu şi nu poţi să ai orşice sindrom, deci, revin, tu erai BOLNAV şi eu te-am luat în serios, chiar crezând că te pricepi la toate? prostie prostească din partea mea 😀 😀

  6. 6 Cris

    Fumi: acum ca te-ai racorit, iarasi ai luat o pauza? :-))))))))))))))

  7. 7 fumurescu

    @ C. – luai o pauza ca am o morcoveala perosnala – prea personala pana si pentru blogul de casa. E mai relaxant sa te ocupi de politica:) (Nadajduiesc sa-mi treaca!:)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: