…eu:”Du-m-acasa, mai tramvai!”; tramvaiul: „Unde?!?”
…am primit o invitatie de a participa la o conferinta internationala la UBB – Europe in Today’s World Crisis. Nu mi-am facut sperante mari: e criza, bugetele s-au redus drastic, timpul e foarte scurt (nu pot lipsi decat cel mult de la un curs). Surprinzator, insa, am primit ceva promisiuni de finantare – suficient cat sa-mi acopere vreo jumatate din cheltuielile de deplasare. Poti sa rezisti unei asemenea ispite? Ca nu poti! Nu dupa ce de vreo doi ani n-ai mai dat pe-acasa…
Asa ca te scobesti prin buzunare, strangi din dinti, si-ti planifici o calatorie de cinci zile din care doua vei fi pe drum, iar in celelalte trei stii dinainte ca nu vei apuca sa faci nici jumatate din ceea ce ti-ai propus, nu vei apuca sa te intalnesti cu toti oamenii pe care ai vrea sa-i revezi, ba – colac peste pupaza – vei ajunge inapoi acasa pe la doua noaptea, pentru ca peste cateva ore sa te prezinti fresh si plin de farmec in fata studentilor:)
Hopa! „Inapoi acasa” am zis? Pai parca „acasa” plecam? Cum vine asta? Unde mi-e „acasa”?
Intrebarea asta m-a framantat si acum cativa ani: cand ai prea multe „acasa” – la Brad, unde m-am nascut, la Cluj, unde m-am facut „om mare”, m-am casatorit si-am avut copiii, sau aici, unde am casa si unde traim de ceva vreme – mai ai vreun „acasa”?
Exista, din cate vad, trei posibilitati de raspuns: (1) pick one and stick with it! (2) NU mai ai un acasa, nu-ti mai fa iluzii, accepta-ti statutul de dezradacinat; (3) problema e fals pusa: fiecare e un „acasa” „in its own rights”.
Raspunsul (1) mi se pare suspect de simplu si, oricum ai suci-o, nedrept. Raspunsul (2) suna a vaicareala de pomana si cliseu. Asa ca raman la (3).
„Acasa”, inclin sa cred, e ca soarele reflectat intr-o oglinda – un soare, un soare oglindit. Daca spargi, insa, oglinda, soarele ramane acelasi, dar imaginea lui e reflectata integral in fiecare dintre cele trei cioburi. Reflectata fara rest. S-a inmultit soarele? Nu, s-au inmultit imaginile acestuia. Soarele e acelasi, oglinda s-a spart. Si fiecare bucata de oglinda e egal indreptatita sa clameze „eu reflect soarele in intregul sau!” „Eu sunt acasa!”
Asa e. Acasa e in mine. Si se reflecta la fel de intreg si la Brad, si la Cluj, si-n America.
Daca tramvaiul e nedumerit cand ii cer sa ma duca acasa, e problema lui, nu a mea:) E un amarat de tramvai, ce pretentii poti sa ai?
Vorba lui Sorescu: „de aceea eu voi avea intotdeauna un avantaj fata de lucrurile care nu gandesc”. Si chiar daca, debusolat, tramvaiul va sari de pe sine, zdrobindu-ma de vreun stalp, intotdeauna se va gasi un om care, ganditor, sa se urce-n tramvai, ordonandu-i cu o voce visatoare sa-l duca acasa.
Filed under: Uncategorized | 19 Comments
blog de om 
pai si pana la urma ajungi la Cluj au ba? Ca n-am inteles! Si cand?
@ C. – pai ajung, nu spusei?:) vezi ca ti-am trimis si-un email…
K! Ti-am raspuns! Te-ai inscris cu ceva dissertatie la conferinta aceea?
sooo. asta voiam sa intreb si eu. ajungi?:)) si daca da, unde te gasim sa dam o bere? :))
@ C. – normal! in general de aia esti invitat:)
@ cru – prin Cluj – undeva, intre sapte octombrie dupa-amiaza si zece octombrie noaptea, dac-o vrea Doamne-Doamne. Inca nu stiu detaliile. Nu ramane berea aia nebauta:)
Acasa este acolo unde te simti bine, in largul tau si alaturi de oameni dragi.
Ma bucur pt. Fumi ca are vreme de a reveni putin pe Somes. Il simt insa acasa si in alta parte.
Sunt ceva probleme la blogul de pe domeniul cotidianul.ro.
E in lucru sau l-au inchis?
In rest, drum bun spre Europa si acasa!
Misto. Si io o sa fiu in Cluj zilele alea, ‘ da io plec acuma joi 🙂
@ samanu – cred ca sunt norocos: am oameni dragi imprastiati care-ncotro:)
@ nelu – multzam frumos – ce probleme? eu-l accesez de pe Google si merge – habar n-am pe ce „platforma” (parc-asa-i zice) sta. Ma gandesc ca m-ar fi anuntat dragos daca se schimba ceva… Dragos?:)
@ Ana Maria – wow! banuiesc ca nu vei sta acolo pana pe 7 ocotombrie – sau da? Ia de-ncearca sa-ti imaginezi:)
Stau pina pe 9.
… uitai: hai ca e simpatica alaturarea asta a pozei mele construind o coliba in Amazon c-un batic pe cap si-o macheta in mana cu toate digresiunile astea mai mult sau mai putin academice despre reprezentare si compromis…:) Acu-mi pica fisa – mai greu, ce sa facem?:)
Acasă e acolo unde ţi-e pielea. Îţi înţeleg deruta. Cînd Tetsu stătea să se nască, nu eram hotărît ce nume să-i dau. Ce nume de familie, vreau să zic.
La mine e relativ simplu să spun unde e acasă. Mă ajută vocabularul. Pentru a se întoarce acasă există un verb special. Însă sunt şi căi de nuanţare. Cînd zici simplu, kaeru e clar că te întorci acasă, oriunde ar fi ea. Cînd zici sato gaeri, e clar că te întorci în locul natal.
poate-ti faci vreo cateva ore si in Bucuresti 🙂
baga un mail pe yahoo sa ne dam ceva date de contact, daca e
@ anamaria – cool!:) pai inseamna ca ne vedem! Da-mi un numar de telefon.
@ marius delaepicentru – nuantata japoneza asta!
@ traian – din pacate, nu ajung prin Bucuresti – daca nu gaseam cursa directa la Cluj nici nu veneam. Ar fi insemnat ca, din cele trei zile si jumatate, sa mai pierd una-doua, pe drumul Bucuresti-Cluj. Da, cu mila Domnului, oi ajunge si-n Bucuresti candva – si ne-om vedea cu siguranta.
fumi:
las’ că vă adun eu. nu te stresa tu cu telefoane 🙂
Stiam ca ma pot baza pe tine 🙂
banuiam ca nu ai fi luat trenu’ buc-cj dus intors, ma gandeam ca intre avioane, cateva ore da’ aia e, las ca-ntre timp poate scapam de vize si venim noi; sa te tii afluenta de vizitatori:)
Abia am consemnat ca Ana maria e in avion, si acum ce-mi vad ochii, ca o sa va si intalniti la Cluj. Bravo!
@ all – sa ne vedem, dupa caz, auzim, citim, cu bine!