…o bere la vremea ei, te salveaza vrei-nu vrei:)

02Aug09

…ma scuzati, n-am gasit alta rima si – din motive relativ simple (o idee mai exact, nu va ganditi la prostii) – sunt astazi bine dispus. Imi ingadui, asadar, sa ma relaxez nitzel.

Am promis pe celalalt blog ca va voi spune cum am salvat (alaltaieri) o pasare colibri. Povestea in sine, insa, nu e mare lucru, daca nu stiti contextul. Nu suport pasarile. Pentru mine, zicala „fereste-ma, Doamne, de gaini, ca de caini ma apar singur” nu e nici o parabola. E o rugaciune din inima. N-am treaba cu serpii, soparlele, sobolanii, ramele, paianjenii, viermii de toate dimensiunile si culorile. Ii ating fara probleme si, daca e cazul, ii si mananc. Si pasarile le mananc (cu pofta!), dar numai odata ce au trecut de faza cu pene. Cata vreme au pene, nu ma intereseaza daca sunt mari sau mici, vii sau moarte, agresive sau pasnice. Le pot privi, le pot chiar admira daca sunt frumoase (si multe sunt) dar nu le pot atinge. Adica pot, dar cu scarba si o imensa strangere de inima.

am.22

Pentru un om care a facut medicina si a disecat cateva cadavre – care mai proaspete, care mai formolizate – la viata lui, trebuie sa recunosc ca aceasta aversiune e o ciudatenie psihologica. Explicatia pe care singur mi-am oferit-o – si care pare desprinsa dintr-un curs de Psihologie 101 – se regaseste, de buna seama, in copilarie. Mergeam, de pe la doi ani, la vanatoare cu tata, Dumnezeu sa-l odihneasca. Imi placea: vanam iepuri, mistreti, vulpi. Intr-o buna zi, insa, (si nu, nu era o zi de vanatoare) ne intorceam de undeva cu masina, ne-am oprit pe Valea Prislopului, undeva pe langa Brad (va pot indica locul exact cu ochii inchisi pana in ziua de azi) si intamplarea a facut ca o cioara sa si-o caute cu lumanarea: s-a rotit minute in sir deasupra noastra, croncanind, pana cand tata a scos pusca din portbagaj (da, din acest punct de vedere, Romania anilor ’60 nu diferea mult de America acelorasi ani), a dus-o la ochi si a impuscat cioara. Zburatoarea s-a prabusit insangerata pe sosea, la cativa metri de masina. Tata m-a trimis s-o ridic.

amp.27

Acum vine partea interesanta. Nu aveam nici un chef sa o ating, asa ca nu pot sti daca obsesia a inceput atunci sau plutea deja inlauntrul meu. Cu tata insa nu se putea negocia, asa ca am luat-o de un picior si i-am adus-o. De atunci n-am mai pus mana pe vreo pasare. Cand ma trimiteau sa iau ouale din cuibar, ma rugam sa nu sara vreo gaina pe mine. Acum vreo luna, cand am gasit in iarba un porumbel mort, Alec a fost cel care a luat-o si – urmand indicatiile paternale – a facut cu ea ceva ce eu sa nu stiu ce. (Alec nu are probleme din astea si viseaza sa se faca medic – parca e un blestem care circula in familie!:)

am.34

Acestea fiind datele problemei sa ne intoarcem la ziua de ieri: ma duceam in garaj sa-mi iau o bere (e un ritual de gospodar aici, un gospodar care-si face vara sanie si iarna caruta: nu scoti o bere din frigider fara sa pui alta in loc:) – cand vad o pasare colibri zburatacind prin garaj de colo pana colo (si, dupa cum stiti, o pasare colibri zburataceste ceva, la cateva zeci de batai din aripi pe secunda). Nu era pentru prima data. Era pentru a doua. Pasarile astea, mici cum sunt, au si creierul pe potriva – zboara pe loc sau in sus, niciodata (din cate le-am vazut eu) in jos. Usa de la garaj fiind deschisa doar pana la jumatate, biata zburatoare nu-si mai gasea drumul de iesire. Incerca sa iasa pe sus, ceea ce era, evident, imposibil.

Asa ca am deschis complet usa garajului, i-am urat succes si mi-am vazut de ale mele. O ora mai tarziu, ducandu-ma din nou in garaj:), am constata ca nu mai zburatacea nimic. Mi-am zis ca pasarea si-a gasit drumul spre iesire (era si cazul – ditamai iesirea!) si-am uitat incidentul. Bine ca nu mai trebuia sa o cobor cu o matura, cum facusem cu prima, tot timpul ingrijorat sa n-o ranesc. Fuse, fuse, si se duse. Doamne-ajuta! Am coborat din nou usa garajului. Alte doua ore mai tarziu, m-am dus inca o data in garaj, dupa o bere. Cand sa iau bere din lada am auzit un „sfrrrr’ – apoi tacere. Nimic. Misc lada de bere – „sfrrrr”. O trag inspre mine. Nimic. Mut o cutie de vopsea, uitata acolo de vreo doi ani, „Sfrrr”. O trag spre mine. Nimic.

(Imaginati-va acum ca lada e sub un raft de lemn pe care tin tot felul de unelte, printre cutii de vopseluri si uleiuri, s.a.m.d.)

Greierasul de pe umarul stang imi sopteste la ureche: „Gata, ajunge, te-ai straduit destul. Nu e aici. Renunta. Bea o bere:)”. Geierasul de umarul drept nu se lasa nici el: „Dar daca e aici? Ai putea-o salva…” Greierasul stang: „Pai tocmai? daca e aici si e pe moarte, va trebui sa pui mana pe ea ca s-o salvezi – nu mai ai cumd a inapoi atunci.” Greierasul drept: „Si, dac-o gasesti moarte printre cutiile de bere la urmatoarea excursie e mai bine?”

A invins greierasul de pe umarul drept. Am scos cutie dupa cutie si, in cele din urma, am gasit-o. Amarata nu era mai mare decat jumatatea degetului meu mare. A mai incercat inca o data sa zboare, dar a luat-o din nou in sus si s-a izbit de raft. A cazut la pamant epuizata.

Era ca la saltul in piscina de la o trambulina de cativa metri. Nu-ti vine sa te arunci, dar cu cat amani mai mult momentul, cu atat mai putine sanse ai sa te decizi. Asa ca am gras adanc aer in piept, am inchis ochii, am intins mana si-am cules-o in causul palmei. Nici macar n-am simtit-o, asa ca a trebuit sa deschid ochii pentru a ma asigura ca era acolo. Era. Atat de mica si atat de usoara incat nici macar nu era. Era, fara sa fie. Era ca la televizor. Asa ca am respirat usurat, am iesit din garaj si i-am dat drumul in iarba. A zburat un metru, dupa care s-a parabusit la pamant. N-am mai stat s-0 urmaresc.

Dumnezeu cu mila. A doua zi (ieri) am tuns iarba, cu inima stransa ca voi da peste ea sau, si mai rau, ca-i vor strivi trupul cu lama mowerului. N-a fost sa fie. Avusese zile.

M-am bucurat teribil de tare. Pentru amandoi m-am bucurat. Nici vestea aducerii lui Nistorescu la carma Cotidianului nu mi-a putut strica buna dispozitie.

V-am prevenit – nu e mare lucru. Pentru voi. Pentru pasarea aia si pentru mine, insa…

PS Scuze pentru intarzere, licurici:)

Anunțuri


7 Responses to “…o bere la vremea ei, te salveaza vrei-nu vrei:)”

  1. Si eu am salvat saptamana trecuta un pui de pisica. Dar l-am salvat asa de bine ca acum e acasa la mine si cred ca incepe sa devina incet-incet stapanul casei 🙂

  2. 2 marcello

    N-as vrea sa fac ceea ce nici Nistorescu n-a reusit, dar Michiduta ma indeamna sa te intreb cum stati cu pisicile prin zona? Ca, vorba din batrani, ce naste din pisica colibri mananca.

  3. 3 licurici

    ce mi-a mai tihnit textul ăsta!!! foarte mulţumesc 🙂

  4. 4 fumurescu

    @ Lady Io – grija mare – pana sa te dezemeticesti, te trezesti cu vreo trei, ei dorm pe canapea si tu pe jos (asculta un om patit:)
    @ marcello – n-am pisici (si nici vecinii) – doar caini.
    @ licurici – ma bucur:)

  5. 5 SAMANU

    E ceva cu pasarile astea, cu gazele cu tot ce zboara…

    Acum 6-8 saptamani imi aduce tatal meu un porumbel puitz. Il gasise in parcare, necopt de zbor inca. Eu am un balcon de 18 metri liniari, inchis, o gradina in mediul urban. Am si o fetitza de 9 ani, topita dupa animale si animalutze si tocmai eram in finalizarea unui divortz prezentat initzial ca un proiect de viatza…
    Ma trezesc cu puiul de porumbel in ditamai balconul.
    Aflu ca tata il adusese, „ca la mine e mai mult spatiu si copii din parcare il puteau omorii jucanduse cu el….”
    Toate bune s frumoase, fetei mele ii plac animalele, e chiar ok, insa porumbeii, ca toate zburatoarele, cand vor invata sa zboare o sa dea cu capul in geamul balconului si se va omora crezand ca tocmai isi castiga libertatea…
    Convinge fetitza ca e mai bine sa mergem impreuna sa eliberam porumbelul in iarba, undeva in afara orasului…
    Pornesc masina, pe inserat, cu porumbelul in mana fetei, cu fosta nevasta in masina, ma indrept spre aleea care duce la iesirea din oras. La o intersectie schimb brusc directia, instantaneu : la dreapta urca un drum spre o biserica care are in jur numai case si multa verdeatza, gradini taranesti si apoi delauri si paduri….
    Opresc masina la 100 de metri de biserica si deshid usa masinii. O rog pe fata sa lase porumbelul jos in iarba. Ca niciodata Miruna „executa” doleantza mea, cu sufletul ranit ca ramane fara porumbel, dar sigura ca el va zbura. Fosta sotie spune sec : „Crizele tale mistice…”

    Atunci mi-am dat seama ca nu tot ce zboara se mananca, dar sigur ceea ce trebuie sa zboare va zbura. Si daca nu putem ajuta macar sa nu incurcam !

    N-am vazut in viatza mea Colibri. Dar mai am vreme… I-am povestit fiicamii cum arata. I-am povestit si cum arata un licurici. Mai degraba o pot duce pe valea Streiul superior (Baru Mare, Petros) sau la Polovragi sa-i vada ea insasi.

    PS : am baut si eu o bere dupa eliberarea porumbelului.

  6. 6 fumurescu

    @ samanu – frumos. Dar un colibri merita vazut – dupa cum stii, sunt singurele pasari din lume care pot zbura pe loc. Sunt, cum s-ar zice, niste metafore vii:)

  7. 7 SAMANU

    Fumi:
    Imi doresc sa vad o pasare Colibri !!! In mediul natural.

    Cand o sa am ocazia- o s=o fac. Sper sa fie si fiicamea cu mine .

    Pana atunci, daca tot mi-am renovat biroul, vreau sa-mi comand un terariu si sa-l integrez in nisa biroului renovat, apoi sa caut cu fiicamea 4 tritoni pe care sa-i ingrijesc. Langa Terariu cu tritoni vreau sa pun un bonsai, sau – daca nu gasesc bonsai, ca asa e in provincie, macar un cactus.

    PS: Pe valea Streiului superior, in anul 86, in zilele Cernobalului (am aflat ulterior, dupa o expeditzie, terminata in diminiatza zilei de Pasti…), am venit acasa cu o Salamandra ! O alta metofora vie ! Metaforele raman metaforele; adevar revelat. IE : fiicamea, vazand poza din ’86 cu salamandra, poza alb-negru facuta cu Smena 8, imi spune direct- asta e salamadra. Eu, imediat, o intreb (ea cu poza alb-negru in mana, 6×9, clasica poza devlopata in laborator…): da de unde stii tu ce culori are salamandra ? Ea se uita la poza si spune : e neagra si cu pete galbene, se vede.

    PS2 : facem un ONG al tatzilor de fete ?????


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: