…a murit un blog…

25Iul09

…de fapt s-a sinucis, dar rezultatul e acelasi – e mort. Sters. Disparut. Dai click pe „licurici” in dreapta paginii asta si-ti apare un comunicat sec, pe care nu m-am straduit sa-l retin. Ideea e, insa, clara: blogul asta nu mai exista. A murit. Pare o decizie relativ banala, dar nu e. Numai cine n-a avut sau n-a citit bloguri poate sa dea cu piatra.

E interesant cum ajungi sa te atasezi de bloguri ca si de oameni. Poate, doar poate, blogurile sunt precum cainii. Odata ce te-ai obisnuit cu ei, odata ce le-ai dat voie in dormitor (tu -lor, ele -tie), simplul gand ca nu mai exista te mai mult decat intristeaza.

Nu a incetat sa mai scrie, nu l-a lasat sa falfaie stingher in spatiul virtual precum  blogul unui mort – l-a sters pur si simplu. Din cate stiu (il citesc cand apuc) n-a scris nici o scrisoare de adio, n-a oferit posibilitatea unor contra-argumente. N-a sunat la 112 inainte de ainghiti baribituricele, de a se arunca de pe blog, sau de apasa pe tasta „delete”.  Astea sunt sinuciderile care ne nelinistesc cel mai tare – cele care sunt intr-atat de hotarate incat nu le mai pasa de parerea celor din jur.

Stiu: avem tendinta fireasca de a personifica lucrurile. Ne rastim la televizor cand rateaza canalul, injuram laptopul cand ‘ingheata’ (n-am indraznit sa spun ‘frozeaza’:) , ne bagam picioarele in masina cand i se termina bateria, etc. Un blog, insa (stiu – folosesc ‘insa’ si ‘stiu’ in prostie – psihanalizati-ma!:)) e mai mult decat un lucru. Nu-i vorba. Si lucrurile au un fel de suflet (si nu, nu sunt animist). Heraclit, daca nu ma-nsel, zicea si el ca lucrurile „isi fac rautati unele altora pentru a se scoate una pe alta din existenta”. (Licurici si ana m-au facut mie blog.) E si asta un fel de a privi lumea. Biologia evolutionarista, care are pretentia ca ne explica totul prin gene si sex, e inca mic copil. Mai are de invatat.

De ce si-a inchis, totusi, licurici, blogul? (Ca doar nu credeti c-am lasat subiectul plutind in eterul speculatiilor?:) Din motive temeinice, zice-se, care pe scurt pot fi rezumate astfel: 1) NU mai stiam ce sa scriu; (2) simteam o presiune inexplicabila sa scriu – asa ca viata mea devenise un soi de cautare de subiecte; nu mai traiam – gandeam subiecte (3) nici macar nu mai scriam bine.

O stiu pe licurici de multisor asa ca nu ma mai mir de nimic:) Explicatiile ei, insa, (again?!?), se cuvin rumegate mai pe indelete. Si asta tocmai pentru ca, in ciuda defectelor, are o mare calitate – se straduieste sa fie sincera cu ea insasi. Nu accepta bull. Nici de la ea, nici de la altii. Si pentru asta – desi spune demulte ori tampenii – sunt gata oricand sa-mi scot palaria. De fapt, mi-am si scos-o:)

(1) cat se poate de corect: consumerismul (si internetul) a readus in prim plan vechiul indemn: „Scrieti baieti, numa’ scrieti!” Daca ai cat de cat respect pentru scris (y compris blog) nu scrii doar de dragul de ascrie si de a avea „accesari”. (2) legat de (1) – presiunea: da, si daca nu te intereseaza numarul de accesari, blogul e precum poezia – are nevoie de auditoriu, altminteri n-ar mai fi blog si-ar muri pe o foaie dictando. Presiunea unui auditoriu necunoscut si nenumarat e reala, indiferent daca e vorba de o 20 de oameni sau de doua milioane (credeti-ma!). Vrei – nu vrei – intr-o buna dimineata te trezsti gandindu-te ca si cum ai scrie. Nu mai traiesti decat pentru a scrie. O traire neimpartasita se cheama ca nu mai e traire pura si simpla. E un simptom si asta. Dar e un „portret al artistului in tinerete”:)

(3) – „nici macar nu mai scriam bine” – asta e o fraza, vorba lui Peltz al batran, pe care as fi putut-o scrie io:)

Si-acum partea buna: Ana are mere, Xenia are pix, iar licurici e mai mult decat blogul asta. Intr-atat de mult e incat n-o vor bate parintii daca se va hotari sa-l reinvie:) Stati pe-aproape!

PS Nefiind un cod de conduita pentru astfel de cazuri (cel putin eu n-am stiinta) nu pot decat sa-i urez virtualitate usoara!:) Realitatea, insa…

PPS Virtualitate vine de la virtu, adica de la barbat!:) Noi si cand suntem, suntem virtuali:)

Anunțuri


27 Responses to “…a murit un blog…”

  1. 1 licurici

    foarte mulţumesc de necrolog. mi-a tihnit (mai ales partea cu „spune de multe ori tâmpenii”) :)))))

    ps. am scris un post de încheiere ca să-mi iau la revedere de la oameni (o sinucidere ca la carte, cum ar veni), dar a trăit doar câteva ore. în timpul ăsta tu dormeai pe partea ta de planetă. 🙂

  2. 2 alexandru mircea

    nu stiu cat sunt de acord, dar ce e important e ca un blog NU se sterge. eventual ii scrii incheierea si il lasi asa. sa il stergi inseamna total altceva decat cele trei motive pomenite.

  3. 3 fumurescu

    @ licurici – „foarte multumesc de necrolog” – „cu placere” 🙂 Ce-ar fi daca asemenea replici ar putea avea loc si in viata asta, reala, nu doar in cea virtuala? (Sau poate ca au, in viata de dincolo, si noi nu stim… „Mai, ce necrolog simtit mi-ai scris – multzam! As fi vrut sa apuc sa-ti scriu si eu unul!’ 🙂 s.a.m.d.)
    @ alexandru mircea – pai nici eu nu sunt de acord – dar ce putem face? Nu-i blogul nostru, decizia nu ne apartine – si e mai bine asa.

  4. 4 fumurescu

    PS @ licurici – uitai: as fi vrut sa citesc si eu postarea „de adio” – dar uite, ca nu mai pot, dat fiind ca blogul a murit. De aia e nelinsititoare moartea – pentru ca e ireversibila. (Nu ca viata ar fi, da’ ors’cat:) Si de aia e ortodoxia reconfortanta – pentru ca permite sa mai faci ceva pentru morti, in numele lor, daca ei nu mai pot… Ba chiar si pentru vii… (Am, la capitolul asta, cateva exemple interesante.) Da’ asta e un alt subiect.

  5. Io chiar am apucat sa citesc postul de adio (am lasat si-un comentariu rautacios 🙂 , da’ asta numai de suparare) si mi s-a infipt in creier ideea ca Laura isi inchide blogul pentru ca, din cauza lui (cica), n-a trait la cote mai intense (viata, iubirile etc.). As fi foarte curioasa sa aflu daca peste 3 ani (ca parca atat a fost viata blogului), se va fi schimbat ceva in sesnul asta.

    P.S. Asta a fost un comentariu pentru Laura, dar cum nu mai am unde sa-l pun… 🙂

  6. 6 licurici

    alexandru: nu există o regulă care spune că nu se şterge un blog. fiecare procedează cum simte. după cum am mai explicat, l-am şters pt că e ca şi inelul lui sauron. dacă nu-l distrugi complet, te atrage din nou până pune stăpânire pe tine cu totul. or eu nu doream asta 🙂

    fumi: las’ că îţi trimit ultimul post pe mail să îl citeşti. nu e cine ştie ce 😀

    ana: ăsta iar a fost un comentariu răutăcios 😀 şi zău că nu din cauza asta l-am închis, ci pt pur şi simplu mi-era târşă să mai scriu şi eram nemulţumită de ce ieşea. ai văzut că am mai avut tentative şi subterfugii de a scăpa de obligaţia lui. sunt curioasă cum o să fie în cazul tău, când vei împlini 3 ani de blog, dacă vei mai avea chef de el. mă gândesc că şi la blog se aplică acelaşi principiu ca şi în dragoste: ţine numai 3 ani :)))

  7. @Licurici
    Imi lipseste blogul tau si imi lipsesc pozele de duminica. Dar sper sa ne mai „vedem” virtual prin alte parti 🙂

  8. @Fumurescu
    Multumesc si eu, nu apucasem sa vad ultima postare si nu stiam ce s-a intamplat cu blogul lui Licurici.

  9. 9 licurici

    lady Io: eu zic că blogurile lui fumi şi ana sunt numai bune de întâlnit :S şi mulţam de citiri 🙂

  10. 10 licurici

    ps: ala :S era un zâmbet tastat greşit 🙂

  11. 11 Marius Delaepicentru

    Fie-i ţărîna uşoară! Dar e niţel pueril şi deci, egocentrist, gestul. Sunt acolo sute de comentarii pentru scrierea cărora, oameni în toată firea au cheltuit din timpul lor. Aceea e o jurisdicţie pe care, oricît de deprimat şi de virtual aş fi, nu aş putea-o ignora dacă aş fi în locul lui Licurici. Mă rog, fiecare e autorul propriei fericiri.

  12. 12 licurici

    uite, vezi fumi, cum ţi se pun oamenii stăpâni pe viaţă? până şi de ştersul blogului ajungi să le dai socoteală. 😀

  13. 13 Marius Delaepicentru

    Uite, Licurici, Cătălin Avramescu are un blog pe care-l poate şterge oricînd, fără ca cineva să-i poată reproşa ceva, din simplul motiv că nu sunt permise comentariile. Comparînd, fiecare comentariu de pe blogul tău era un dar, pe care altul ţi l-a făcut. Fie că te, fie că se, iubeşte. Contrariul ar fi fost doar ignorarea.

    Ceea ce ai făcut cu blogul tău ilustrează cum nu se poate mai bine de ce, în viaţa reală, sinuciderea e un act de mizantropie. Luat la bani mărunţi, niciun sinucigaş nu poate spune în ce proporţie s-a ucis pe el, şi cît a ucis pe alţii, odată cu gestul său. Judecînd astfel îţi dai seama că libertatea supremă nu se află în sinucidere.

  14. 14 fumurescu

    @ licurici – da; mare ghinion ai avut daca ai ajuns sa crezi ca dragostea tine numai trei ani!:)
    @ all – hmmm, ma pregateam de o alta postare, da’ o mai las nitzelus pe asta – comentariile devin din ce in ce mai interesante – ma trezesc ca si rabinul, la fiecare comentariu: „mai, dar si el/ea are dreptate!” Dar, Rabi, nu pot avea cu totii dreptate … Hmmm – si tu ai dreptate!:)
    De unde se vede ca o moarte, fie ea si doar virtuala, ne face mai intelepti.

  15. 15 Marius Delaepicentru

    Iată cum, încet, încet, facem din subiect o problemă de netichetă, cu şanse mari de viraj spre o filozofie a istoriei virtuale. Azi, ontologia reflectată de mediile interactive. Cum ziceam, netul nu face decît să bi-direcţioneze comunicarea. Sigur, se poate merge doar pe alternativa unidirecţională, precum în cazul Avramescu. Omul chiar şi-a numit locul Radio Avramescu. Clar, unidirecţional.

    Acuma, cînd ai pretenţia interactivităţii trebuie să-ţi asumi şi custodia unei proprietăţi intelectuale străine, cu tot ceea ce decurge dintr-o atare răspundere. Iar aici mai e mult de lucru la normare. Nu mai departe, Cotidianul şterge după un număr de luni, comentariile cititorilor. De unde se vede că încă nu-şi cunoaşte rolul istoric, iar pretenţia de mediu interactiv nu se susţine. Alta: URR, un partiduleţ de tineri, mai acum 5-6 ani, avea şi un forum. La şters cînd a pliat taraba. I-o voi spune lui Cosmin Alexandru deîndată ce voi avea ocazia. Aveam acolo cîteva sute de comentarii. Cele mai multe erau bălării. Însă forumul, odată şters, un eventual biograf va constata că n-am avut decît intervenţii geniale, precum cea de faţă 🙂 . Ilar şi fals, nu? Şi iată cum, progresul tehnic nu poate face trecutul mai previzibil, atîta timp cît nu există un cod etic minimal.

    Ce e de făcut?

    Păi, prima soluţie care-mi vine în minte, este ca un blog inactiv, după 40 de zile, să devină automat read only, dar cu posibilitatea de a fi reactivat. Tehnic e perfect posibil. O aplicaţie mică, cititoare de orologiu, şi activarea unui switch în platformă. Astfel, moartea subită a proprietarului nu va putea altera adevărul istoric.

    Altă soluţie este ca proprietarul să-l facă de la bun început unidirecţional.

    Aş da şi altă directivă, cum ar fi: cînd una din companiile gazdă falimentează, şi nimeni nu preia snopul de bloguri găzduite, ele să fie tezaurizate undeva.

    Se mai poate şi CNSAS-tisirea blogului. Ca în cazul Pruteanu. Familia nu a putut întreţine forumul găzduit de răpost, dar nu l-a şters. A restricţionat însă accesul la el.

    Aşadar, un proprietar de mediu interactiv trebuie să-şi asume şi rolul de copist multimedieval. Altfel, antiutopia e colea.

  16. 16 licurici

    fumi: hei, ce-am zis eu era o referire la cartea lui beigbeder, „dragostea dureaza trei ani”. eu nu cred nimic pe tema asta, sinceră să fiu.

    marius: la faza cu comentariile-daruri ţi-aş putea răspunde foarte simplu cu celebra expresie „două mere, două pere, ce se dă, nu se mai cere”. 🙂 ai venit la mine în vizită cu o vază cadou, nu te apuci să mi-o ceri peste 5 ani înapoi. nu se face asta. iar dacă între timp se sparge, ghinion, viaţa-i nedreaptă.

    iar asta cu sinuciderea gest de mizantropie… hai să fim serioşi. nimeni nu se sinucide pt că urăşte sau dispreţuieşte oamenii, ci pt că nu se mai poate descurca el cu el. a-l învinui pe un sinucigaş că a omorât o parte din tine odată cu el, e o dovadă de egoism şi ipocrizie.

  17. Nici că mă gândeam vreodată că închiderea, abandonarea, ştergerea unui blog se poate transforma în subiect de dezbatere. Ba încă a unei dezbateri, dincolo de adierea melancolic-nostalgic-romanţioasă, extrem de serioase 🙂

    şi uite aşa, din blog în blog… http://gotiu.viataclujeanului.ro/247/psihanaliza-sinuciderii-unui-blog/

  18. 18 Marius Delaepicentru

    Licurici, eu nu învinuiesc pe nimeni. Din partea mea ai toată libertatea să ştergi ce vrei. Să arunci orice inel de logodnă, să arzi orice scrisoare vrei. Nu ştiu dacă am, sau nu, dreptate, însă, atîta timp cît trăiesc îmi voi pune întrebări. Îmi dai voie. Da? Chiar dacă Fumi ar decide azi să şteargă blogul ăsta, întrebările mele vor rămîne. Nu aici, dar poate în altă parte. Sigur vor rămîne în mintea mea. Iar de acolo nu mi le va putea şterge nimeni.

    Tu zici: “două mere, două pere, ce se dă, nu se mai cere”. Adevărat. Dar un EULA mic acolo i-ar fi ajutat pe mulţi să se abţină de la a comenta. I-ar fi ajutat să nu-şi mai irosească timpul pentru un [Ctrl+A] suveran, urmat de un apocaliptic [Del]. Înclin să cred că vehemenţa ta este semnul că nici tu nu eşti sigură că ai făcut ceea ce se cuvenea, atîta timp cît am arătat mai sus că erau o mulţime de alternative onorabile. E nevroza ta, şi nu mă simt în stare să ţi-o tratez. Sincer, îmi pare rău pentru tine.

  19. 19 SAMANU

    Pacat.
    Blogul lui Licurici era frumos.

    Dar era al ei.

    PS: Licuriciul lumineaza numai cand nu il streseaza cineva. Daca il iei in palma se stinge. Se reaprinde numai daca il lasi in iarba, dupa o vreme.

  20. 20 Marius Delaepicentru

    A! Era să uit. Licurici, mai e un mic amănunt. Să nu crezi cumva că, ştergîndu-ţi blogul m-ai lezat cu ceva. De regulă, ceea ce găsesc memorabil, fie memorez, fie trag un backup. Aşadar nu mă poţi suspecta de meschinărie/ tiranie sau de alte orori. Repet, eşti liberă să faci ce vrei. Dezastre bibliocauste au fost şi vor mai fi. Am demult conştiinţa de copist. Sunt autonom. Găseşti de pildă la mine, toate fişierele audio ale Europei libere începînd cu septembrie 2001. Găseşti toată arhiva Dilemei străvechi. Ţinînd seama de volatilitatea din ultimul timp a cuvîntului, cu cît mai mulţi vor face ca mine, cu atît mai previzibil va fi trecutul. Pentru libertatea mea, a ta şi a (stră)nepoţilor noştri.

  21. 21 Marius Delaepicentru

    Iată şi o dedicaţie: Mormîntul licuriciului. Pentru cine nu ştie, povestea e despre doi fraţi orfani, din atît de bombardatul Kobe, morţi de inaniţie, culmea ironiei, după ce războiul a luat sfîrşit.

  22. 23 licurici

    marius: eu nu cred că cei care au comentat pe blogul au crezut că îşi irosesc timpul. şi nici nu cred că au scris gândindu-se că fac o investiţie pe termen lung. pur şi simplu oamenii s-au simţit bine în momentul ăla acolo, au avut ceva de spus şi au acţionat în consecinţă. s-au bucurat în acea clipă de ce le-am oferit şi m-au bucurat pe mine cu prezenţa lor. un schimb perfect avantajos, dacă gândim mercantil.

    oricum, atât blogul, cât şi comentariile lor le-am salvat înainte de a-l şterge. din respect faţă de ei şi faţă de mine.

    şamanu: sunt impresionată de ps. cred că eşti singura persoană care m-a caracterizat perfect fără să mă cunoască. foarte mulţumesc.

    gutza: păi, da. exagerăm cu discuţia. e un simplu blog, ce naiba? cum a venit, aşa s-a dus. brusc şi dintr-odată 🙂

  23. 24 SAMANU

    pt Licurici:

    Ma bucur ca spui ca te-am „caracterizat” bine.
    N-am intentionat.

    Am scris pur si simplu.
    Din nefericire-nam avut net 3 saptamani ( asa e, se pare, intr-un divortz, partaj etc), ca atare : n-am prins finalul blogului. Trimite-mi si mie blogul, sau macar Povestea de Vara !!!

    Mailul meu il poti obtine de la titularul Blogului de Om sau de la Mihnea. (Altfel- si ei oameni cu care nu m-am cunoscut, desi sigur ne-am impiedicat pe holuri in facultate…)

    Multam ! Si toate bune !

  24. 25 licurici

    ok. trimit 🙂

  25. 26 licurici

    samanu: am primit doua adrese diferite de mail. 🙂 una cu marius… si alta cu mov… . am incercat pe a doua, dar mi s-e returnat mailul. so, da-mi adresa buna pe lauralaurentiu@yahoo.com si trimit textul.

    (scuze corespondenta, fumi. dar asa se intampla cand nu ai blog 😀 )

  26. 27 licurici

    fumi, eu zic că e vreme să scrii un alt post aici. că se-ntâmplă lucruri. spre exemplu, unii salvează păsări colibri 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: