…despre persoane si bloguri (I)
…ideea imi dadea tarcoale de cateva saptamani. A fost insa nevoie de o excursie de doua zile pe rau si de doua rasturnari de canoe pentru a ma determina s-o scriu.
A fost o excursie de zile mari, pe care baietii (si Nutu:) si-o vor aminti pentru mult timp de aici inainte. Nutu e varul meu si avea chef sa faca ce nu mai facuse de prin liceu – sa pescuiasca. Catalin s-a lasat si el lesne convins – era home alone, sotia si copiii fiindu-i plecati in Romania. Am inchiriat, asadar, doua canoe, am incarcat cort, rucsac, scule, etc si-am pornit la drum. Eu si baietii intr-o canoe, Nutu si Catalin in a doua. Nu m-am gandit o clipa ce nesabuit sunt lasand doi oameni fara experienta singuri intr-o canoe. L-am rugat pe Catalin sa faca o poza: a facut doua sau trei. Dupa care barca s-a rasturnat, toate au intrat „la apa”, y compris aparatul de fotografiat, asa ca daca va voi spune ca am vazut peisaje extrordinare, am prins vreo zece-12 kile de peste, s.a.m.d., va trebui sa ma credeti pe cuvant. Alte dovezi, in afara de asta, luata cu vreo 30 de secunde inainte de rasturnarea canoei n-am.
In fine, subiectul e altul: partea asta din mine, partea care se bucura sa mearga pe munte, in jungla, pe rau sau prin pesteri, partea din mine care se simte bine ud, murdar, infomtetat uneori, infrigurat sau topit de caldura aparent nu „rimeaza” cu partea din mine care citeste filosofie, se bucura cand descopera un pasaj obscur din secolul al XVII-lea, sau se bucura cand vede cum pe fetele studentilor incepe sa se contureze un gand pana atunci niciodata gandit. Asa mi se spune. Asa ma intreb pana si eu, la rastimpuri: cum se impaca toate astea in mine? Partea care se bucura la conferinta de la Princeton (nu doar pentru ca e Princeton ci pentru ca faci, cu adevarat, schimb de idei) cu partea care se bucura de o bere in Manastur – Piata Flora, facand filosofie de birt cu primul comesean? Partea care se roaga cu partea care pacatuieste stiind c-o face? Partea meschina cu partea generoasa? S.a.m.d.
Nu despre mine e vorba, insa. Eu sunt doar pretextul. Punctul de pornire al discutiei. Ceea ce ma intereseaza acum e modul in care suntem varati (si ne varam singuri, de buna voie si nesiliti de nimeni) in cutitute cu etichete: X e profesor (sau medic, sau tamplar, sau yogin). Prin urmare asta e X. Observati va rog echivalenta presupusa intre X e Y, deci Y e (il reprezinta) pe X. Ce te faci, insa, daca X e si Z si W si Y? Care „litera” il „reprezinta” mai bine? Va spuneam ca sunt un bun pretext de discutie – si, de data asta:) nu vorba de laudarosenie. E un fapt.
Dupa cum scriam la inceputurile acestui blog, m-am confruntat pe la diferite publicatii cu necesitatea de a-mi oferi singur o „definitie”: Fumurescu, scriitor (?!?) dramaturg (?!?) ziarist (?!?) medic (?!?) filosof (?!?), eseist (?!?), jurnalist (?!?), fiu, frate, tata, sot, alb, european, roman? De aici ideea mai simpla – Fumurescu, om.
Doua filoane ale discutiei se cuvin exploatate – neavand, insa, timp, ma multumesc sa incep doar exploatarea si sa marchez „teritoriul”: (1) politic – cum ma poate cineva reprezenta cata vreme eu insumi am probleme serioase de auto-identificare? In ultimii doi-trei ani au inceput (in sfarsit!) sa apara articole serioase care pun in discutie aceasta falsa „piatra de temelie” a democratiei reprezentative: oamenii nu pot fi reprezentati, indivizii nu pot fi reprezentati, pentru simplul motiv ca, desi in-divizibili, fiecare poseda multiple fatete. (2) omenesc/societal: de ce fiecare in felul sau, mai de buna-voie, mai fortati de catre societate (granita dintre aceste doua „presiuni” merita o discutie de sine statatoare), marsam exclusiv pe una (hai, doua, in cazurile fericite) laturi ale personalitatii, in dauna tuturor celelalte?
Intermezzo cu intrebari in aparenta stupide: de ce oamenii de afaceri trebuie sa arate ca „oameni de afaceri”, profesorii ca profesori, s.a.m.d.? Cine a fost vreodata intr-un bar din centrul Chicago-ului, Parisului sau New-Yorkului, la ora inchiderii birourilor se va fi minunat cu siguranta observand „uniforma” functionarului sau a businessmanului de succes (n-o mai descriu, sper ca se stie). Ce n-au reusit comunistii chinezi, au izbandit capitalistii americani:)
Aceleasi intrebari se aplica insa si-n cazul categoriilor „rebele”: generatia in blugi e toata in blugi, cea a i-podului are i-pod-uri, s.a.m.d. Imi amintesc de Comi, un artist plastic cu adevarat original, care se revolta ca pictorii trebuie sa arate intr-un anume fel – degete patate cu cerneala, alcoolici (asta nu era partea dificila:), eventual basca si lavaliera – pentru a fi luati in serios ca pictori. De ce? se intreba Comi. De ce? ma intreb si eu. Forma cea mai rebela a rebeliunii in ziua de azi risca sa devina conservatorismul aparentei (intr-un fel si este: uitati-va doar la HRP sau la Toader Paleologu). [Daca stau sa ma gandesc bine, pipele mele ce sunt daca nu tot asa ceva?]
Realizez abia acum ca asta e subiect de carte, nu de blog. Ma veti ierta asadar daca voi mai pierde din coerenta si voi sari de la o idee la alta, in incercarea disperata de a acoperi cat mai mult teritoriu.
Pentru a intelege ai bine fenomenul, trebuie sa ne intoarcem la origini: „persona” in latina insemna masca. Masca pe care o purta actorul. O persoana, asadar, e o masca. Spre deosebire, insa, de zilele noastre, masca nu avea conotatia negativa pe care i-am atasat-o in prezent – aceea de a te preface ca esti altceva. Toata lumea stia ca ca actorul e o „persona” – conventia era acceptata ca atare. Nu era nimic rusinos in ea, dimpotriva. O persona e ceva care reprezinta altceva, de ochii lumii. (In Hobbes, interesant – si logic – subiectul e dezbatut mai in detaliu.) „De ochii lumii”, in acest caz, e o specificatie importanta. O „persona” e publica prin definitie. E ceea ce se dezvaluie ca ascuns, ar fi zis Heidegger (si nu, nu bat campii).
Cum s-a ajuns de aici in Evul Mediu la Persoanele Sfintei Treimi si persoanele unei corporatii (universitas) e o poveste doar banuita. Pe care nu o voi putea discuta acum, din motive obiective. Dar, daca aveti rabdare – si ma ajutati – poate lamurim si de ce anumite persoane se prezinta intr-un anume fel pe anumite bloguri:) (va urma:)
Filed under: Uncategorized | 6 Comments
blog de om 
Slava Domnului ca nu ai mai facut vreo manevra sa iti razi post-ul inainte sa il public! 3 sa recunosc ca ideea e generoasa si merita exploatata! Mie mi-a placut mai multa asta (e buna si a doua, dar pe mine ma depaseste 🙂 ):
(1) politic – cum ma poate cineva reprezenta cata vreme eu insumi am probleme serioase de auto-identificare?
Cum am mai discutat (intr-un alt comentariu, si nu numai) cred si eu ca acesta este marele pariu al stiintelor politice in acest moment! si marea provocare.
si, am uitat: faina excursie! 🙂
Fumi, pai vine si se leaga si cu educatia care e din ce in ce mai specializata: Daca vrei sa te faci injiner inveti stiinte exacte, etc. Pt ca educatia nu mai serveste omul sa-l rotunjasca ci societatea sa produca membrii „utili”. Sa nu mai vorbesc de cazu si mai tragic in care scolile numa se prefac a oferi ceva cunostiinte si o diploma da’ e vai de mama lor. De asta e si mai important cu ce vii de acasa de la Brad 🙂 E drept ca Princetonu la care fusasi e facut tot din oameni da cum dracu se face ca mai toti is dastepti in comparatie cu alelalte unde numa unii sunt. Eu cred ca o scoala buna are un spirit care te trage in sus si de asta iti creste si IQ cu 20 de puncte, nu e poveste.. Ah … si de asta americanu’ zice repejor si locu de unde ti-ai luat diploma: „Fumurescu, PhD la Princeton” suna altfel decit PhD la Indiana (no offence).
Si asa pt multi injineri toate celelalte procupari intra la categoria „hobby”. In mod normal am respect pt. batrini da unu care a iesit la pensie de la noi tocma imi spunea cum „barbatii se definesc prin munca pe care o fac”. Aia sunt morti de mult, asteapta ca vitele sa faca 65 de ani sa manince o pensie da vai de mama lor ca e prea tirziu. De acord ca e idee de carte.
Ing. Ramo’
un fel de eseu…ce gindim in vacanta…mi-a placut si in plus sint invidios pe libertatea ta
Acuma problema de reprezentare e cat se poate de interesanta. Nu e doar politica, dupa cum nu e doar sociala. E vizuala, e epistemologica (daca ne gandim ca toate stiintele astazi „vaslesc” tare la simularea de modele – spune-mi ce model utilizezi, ca sa-ti spun ce esti/vezi). Dar asteptam continuarea! Pare ca o sa ajungi la problema lui „unu si multiplu” (something, I remember, it works you for sometime now).
@ C. – sper din tot sufletul ca mai multi cred ca asta e marea provocare – dat fiind ca intr-acolo va bate dizertatia mea:)) (In fine, capitolul final va incepe doar sa exploreze acest subiect din perspectiva clasicii si uitatei notiuni de reprezentare).
Si da, excursia a fost faina.
@ Ramolitu – nu ma supar – ai dreptate. Alta era daca terminam la Princeton, fara doar si poate:)
@ cornel – acum, nu stiu cata libertate e (mai putina decat mi-as dori, in orice caz) – am avut un weekend mai lung, dat fiind ca luni a fost Memorial Day (una dintre putinele zi libere pe aici)…
@ T.- de buna seama ca e si vizuala si epistemologica. Nu imi propun, insa, sa intru in toate arcanele reprezentarii. Nu acum si nu aici. (Te voi dezamagi, dar – de data asta – nu voi ajunge nici macar la unu si multiplu, chit ca subiectul ma fascineaza – si e legat chiar si de problematica reprezentarii: cum poate Unul reprezenta multiplul, bunaoara?) Am ambitii mai modeste:)