…Ortodoxia si Europa

14Mai09

Vesnicia se va fi nascut la sat, dar secularizarea s-a nascut in inima Ierusalimului, cand Iisus le-a raspuns fatarnicilor: “Dati dar Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei, 22: 21)

Se producea astfel prima bresa intre lumea aceasta si cea de dincolo (“Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” – Ioan, 18:36), intre secular si transcendent. La greci si romani, politicul si religiosul se sustineau reciproc (nu degeaba Socrate a fost condamnat la moarte pentru ca ar fi chestionat zeii cetatii), la evrei si musulmani politicul se impleteste cu religiosul (poate de aici si intransigenta vizibila pana in ziua de azi in Orientul Mijlociu). Fara doar si poate, a cunoscut si crestinismul momentele sale de ispita politicianista, cand granitele dintre secular si transcendent au devenit cel putin permeabile. In Apus, de la incoronarea lui Charlemagne in Roma de catre Papa Leo al III-lea, in ziua de Craciun a anului 800, Biserica a incercat – si reusit pentru o buna bucata de timp (vezi episodul de la Canossa) – sa se impuna ca singura sursa de autoritate politica. In Rasarit, urmand modelul instaurat de catre Constantin, Biserica a ramas, mai mult sau mai putin in umbra conducatorilor lumesti. Teoretic, era vorba de o simfonie a puterilor. Practic, simfonia s-a transformat de prea multe ori intr-un cantec pe o singura voce – cea a puterii lumesti. Si intr-o parte si in cealalta a Europei, relatia a ramas complicata pana in ziua de azi, penduland intre dragoste si dispret.  Dar a ramas o relatie, cu doi poli distincti, care se presupun reciproc. Nu poti vorbi despre secularizare fara a aduce vorba despre crestinism, si nu poti vorbi despre crestinism fara a pomeni secularizarea.
Aceste adevaruri simple se cuvin reamintite acum, din perspective apropiatelor alegeri pentru PE. Viitorii europarlamentari romani trebuie sa inteleaga ca dincolo de dosarul extinderii europene, al plantelor modificate genetic, al vizelor de munca, s.a.m.d. exista si alte probleme ramase nerezolvate pe agenda europeana – bunaoara chestiunea fundamentului crestin al Europei, de care noua constitutie nu pomeneste nimic. E un “detaliu” aparent teoretic, dar care are consecinte practice imediate. Aici nu e vorba de a recunoaste evidentele – Europa fara filosofia greaca, civilizatia romana si religia crestina ar fi de neconceput. Aici e vorba pur si simplu despre viziunea generala a unei constructii in absenta careia orice alt detaliu devine inutil.
Dupa cum remarca recent profesorul J.H.H. Weiler de la Universitatea din New York (evreu practicant!), cristofobia Europei Unite e nici mai mult, nici mai putin decat o aberatie. Nu poti avea un respect autentic pentru alte culturi, cata vreme iti negi propria identitate. Importanta problemei, insa, nu se opreste aici. Acelasi profesor Weiler sustine si ca viziunea unei Europe federale este gresita din start. Incercand sa copieze Statele Unite, Europa isi refuza pana si posibilitatea de a mai face inca o data Istorie cu majuscule: o uniune de state nationale puternice, ca intr-o confederatie, dar mai integrate decat orice confederatie. Ce-i drept, asa ceva nu s-a mai incercat pana acum. Pana acum, confederatiile fie s-au dezintegrat, fie au evoluat spre un sistem federativ. Ei si? Daca Europa se caracterizeaza prin ceva, apoi e tocmai prin faptul ca a indraznit sa gandeasca altfel. Si-a ingaduit, ca sa spunem asa, luxul imposibilului.
Tocmai in aceasta privinta, Ortodoxia ar putea avea un cuvant greu de spus, mai cu seama ca acum, dupa aderarea Romaniei si Bulgariei, a incetat a mai fi doar o prezenta exotica in UE. Daca pentru vreo mie de ani Apusul a fost caracterizat printr-o sfaramitare politico-administrativa contrabalansata doar de centralismul Bisericii de la Roma, in Rasarit situatia a stat exact pe dos. Centralismul politic al imperiului Bizantin a fost dublat de o descentralizare a Bisericii Ortodoxe care, in timp, a permis crearea Bisericilor autocefale, cu patriarhul de la Constantinopol un “primus inter pares” (primul intre egali). Modelul s-ar cuveni studiat mai indeaproape. Mai mult, numirile episcopilor si arhiepiscopilor s-au bucurat, la ortodocsi, de un sistem mult mai “democratic”, mai de jos-in-sus, decat la echivalentii catolici (desi exceptiile n-au lipsit nici aici, de buna seama). Iar daca Europa e ingrijorata de lipsa de participare a cetatenilor sai in procesul politic ar putea invata cate ceva din felul in care mirenii au fost integrati in mecanismul decizional al Bisericii Ortodoxe la diferite niveluri.
Pana si putintel idealista “simfonie a puterilor”, mentionata la inceputul acestui text, ar merita o reconsiderare mai atenta si un studiu mai amanuntit. La urma urmei, daca ortodocsii n-au avut Inchizitie, n-au ars nici oameni sau carti pe rug, n-au pus niciodata vreun autor la index si nici nu l-au excomunicat pe motive de erezie, ceva-ceva bine vor fi facut ei. Ba mai mult, au reusit performanta extraordinara ca in atatea mii de ani, fara sa dea dovada de atata vigilenta comportamentala precum fratii lor apuseni, sa nu sufere nici o schisma cat de cat semnificativa.
Ingaduiti-mi s-o spun pe sleau: intre centralismul Bisericii Catolice si fragmentarismul extrem al bisericilor Protestante, Europa nu are decat de castigat de pe urma adoptarii unei viziuni ortodoxe.

Anunțuri


4 Responses to “…Ortodoxia si Europa”

  1. 1 Marius Delaepicentru

    Deşi nu se amesteca în cele cezăreşti cu mai mult de-o sfeştanie, pînă la constituirea statului modern, Biserica Ortodoxă avea însă atribuţii judecătoreşti complementare. În special în sfera moravurilor, a dreptului familiei. Pedepsele erau adesea corporale. Sigur, nu e cazul azi, însă recomandările BOR, cît de cît utile Binelui public, ar putea fi privite cu mai mult respect, dacă executiv nu mai sunt posibile. Federaţia UE ar avea de redescoperit îmbinarea nut şi feder.

  2. 2 jderu'

    Desigur ortodoxia are resursele necesare sa inteleaga secularizarea din interior si chiar sa se fereasca de excese ei, dar demarsul nu este usor, iar Bisericile Ortodoxe din spatiul UE nu sunt tocmai campioane in teologie politica. Invatatura despre „persoana”, izvorata din traditiile evreiasca, greaca si crestina si pe care ortodoxia a pastrat-o nealterata ar putea sa aminteasca insa Statului ca nu poate exista societate fara traditii etice.

  3. 3 Pang

    Eu cred ca ai ramas acelasi idealist Alin de la Brad :). Niciodata Europa Occidentala nu se va uita la Estul ortodox decat cel mult cu o condescendenta rezervata sau mai degraba prudenta ; daca nu cumva cu iritare abia retinuta, daca fac legatura ca ortodoxia e religia aia a popilor de la Moscova. Si macar de-ar mai fi trait Wojtyla sa speri la un oarecare sprijin.

  4. 4 fumurescu

    ,,,mai oameni buni, nimeni nu zice ca e usor sau ca se va face cat ai bate din palme. Da, e nevoie de niste teologi cu aplecare spre un anume fel de comunicare flexibila, moderna si da, e nevoie ca si occidentalii sa invete sa priveasca ortodoxia altfel decat un exotism de lumea a treia. Din fericire, catolicii par sa inteleaga cel mai bine acum cate au de castigat de urma unei reapropieri de ortodoxie – asa ca poate ca asta e calea de urmat…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: