…democratia gaunoasa

07Mai09

Democratia seamana cu imparatul din povestea hainelor celor noi – e minunat imbracat atata timp cat se gasesc suficienti care s-o creada. Cand insa tot mai multi incep sa ridice, neincrezatori, din sprancene, vestmintele se dezintegreaza sub ochii privitorilor. Imparatul ramane gol pe dinafara. Democratia, pe dinlauntru. Iar asta nu mai e o poveste de spus copiilor.

Nu e nimic nou sub soare. Dintotdeauna, legitimitatea politica s-a bazat, intr-un fel sau altul, pe un mit (un make-believe). Legitimitatea vine din autoritate, iar autoritatea de la Dumnezeu, din familie – in cazul dinastiilor, de la zei, etc. Oricat ar clama “realistii”, calcand pe urmele lui Machiavelli, ca puterea creeaza autoritate, o privire mai atenta releva ca autoritatea creeaza puterea, niciodata invers. Daca un barbar precum Atilla, sa zicem, a reusit sa dobandeasca autoritate prin “forta armelor”, a fost pentru ca mai intai a reusit sa dobandeasca autoritate in fata propriei armate. Urmasii sai directi n-au mai reusit asta, iar rezultatele s-au vazut imediat. La fel si in cazul lui Alexandru Macedon. Autoritatea se castiga greu si se pierde repede.
Din acest punct de vedere, sistemele democratice prezinta un caz particular. Forta democratiei e, totodata, si slabiciunea acesteia. Dupa cum au constatat mai multi ganditori democrati (Claude Lefort, bunaoara, sau Cornelius Castoriadis), centrul de putere al democratiei e … gol. Paradoxal, legitimitatea democratiei e asigurata de faptul ca e, in orice moment, contestabila. ‘Poporul’ care, chipurile, asigura legitimitatea democratica, continua sa se reinventeze. ‘Poporul’ e precum electronul: cand vrei sa pui degetul pe el, ia-l de unde nu-i. Nici o identitate nu e batuta in cuie, nici o lege nu e deasupra indoielii. Orice adevar poate fi chestionat, orice lider schimbat. Ca in filmele cu Stan si Bran, cand Stan se catara pe o franghie neagatata de nimic, democratia rezista doar atata vreme cat increderea da din maini mai repede decat se desfasoara sfoara neincrederii. In clipa increderea dispare, democratia se prabuseste aidoma unui sac de cartofi. S-a intamplat pe vremea grecilor, s-a intamplat in anii ’30 si sunt semnale ca ne pregatim pentru o noua sincopa. In proportii din ce in ce mai ingrijoratoare, oamenii isi pierd increderea in clasa politica, in partide si, in final, in legitimitatea procesului democratic.
La alegerile europarlamentare din 7 iunie, o medie a participarii de 30% va fi considerata aproape un succes. Potrivit cercetarii Institutului pentru Politici Publice (IPP), cu fiecare ciclu electoral, participarea romanilor la vot a scazut cu zece procente, ajungand de la 83% la 39%. Iar semne de incetinire a trendului descendent nu exista. Procesul nu e marginit la scara Romaniei, dar aici lucrurile se vad poate mai bine, gratie unui complex sistem de lupe, care maresc detalii altminteri mai lesne de trecut cu vederea. Daca ar fi sa identificam un singur factor major responsabil pentru erodarea legitimitatii, acesta ar fi, aparent paradoxal, taman pragmatismul clasei politice. Cand Traian Basescu, buanoara, anunta crearea aliantei contra-naturii PDL-PSD, ca singura masura realista pentru scoaterea tarii din criza, avertizam ca acest realism poate functiona, tot cat se poate de realist, aidoma unui bumerang care se intoarce si te pocneste, realistic, peste falci. Pentru ca, realistic vorbind, oamenii nu calculeaza cu abacul.
Tot pragmatismul a dus si la “profesionalizarea” campaniilor electorale. Armate intregi de experti – romani sau straini – se angajeaza cu ziua, precum odinioara condotierii, celui care plateste mai bine. Avem experti in comunicare, experti in publicitate electorala, experti in imaginea candidatilor si experti in relatia cu mass media, pentru a nu pomeni nimic despre expertii in sondajele de opinie. Pentru orice fateta a politicii se gaseste in ziua de azi un expert … apolitic. Ceea ce vedem si auzim nu mai sunt de multisor politicienii, ci expertii apolitici din spatele lor. Ei n-au convingeri, dar se mandresc ca pot induce convingeri. N-au ideologii si nici macar simpatii de stanga sau dreapta, dar pot scoate, cat ai bate din palme, un program de guvernare numai bun de fluturat pe sub nasul electoratului. Nu sunt imorali, ci doar amorali. Sunt realisti. Pragmatici. Si-atunci cum se face ca rezultatele, practic vorbind, sunt catastrofale? Degeaba castiga alegerile partidul X sau politicianul Y, cata vreme clasa politica, per ansamblul ei, isi pierde legitimitatea iar procesul e pe punctul de a se gripa. Ce pragmatism e ala cand ravnesti sa guvernezi fara autoritate un popor care a incetat sa mai existe? Cui sa mai ceri sacrificii si in numele a ce?
Solutia pentru deficitul de legitimitate gasita de unii e si ea tot pragmatica: daca lumea, lehamisita, nu se mai prezinta la vot, nu-i bai! Ii fortam sa se prezinte, prin lege. Declaram ca trebuie sa vrei sa vrei. Transformam votul dintr-un drept intr-o obligatie si, de musai ca de voie buna, oamenii ne vor asigura mult ravnita legitimitate. Or, repet, nici o legitimitate nu se castiga cu forta. Daca ar fi cu adevarat pragmatici, politicenii ar intelege ca o democratie virtuala bazata pe o etica virtuala e mai mult decat poate duce omul de rand. In tara mincinosilor, cel care spune macar o jumatate dureroasa de adevar, va fi rege. Ne multumim cu putin. Putem accepta haine inexistente pe un imparat gol, sau haine frumos impodobite investmantand un nimic. Dar nu amandoua deodata!

Anunțuri


2 Responses to “…democratia gaunoasa”

  1. 1 C.

    pentru ca se pare ca nu citesti entry-urile vechi o sa repostez aici un raspuns pe care l-am pus ieri aici referitor la la ceea ce ziceai in Cotidianul:

    Pentru ca nu e departe de subiect, o sa iti raspund aici la articolul tau cu votul obligatoriu de pe “celalat blog”:
    Nu te pripi! Abordarea ta cu drept Vs. obligatie e aparent corecta, practic nu au nimic una cu alta. (Transformi, prin Constituie, “dreptul” in “obligatie”. Care e problema? Oricum, la baza e o conventie.) Nu asta e problema, ci faptul ca – asa cum corect ai observat ulterior – s-ar forta legitimarea clasei politice in bloc. Ori, pentru (tot mai) multi, aceasta nu prezinta incredere, de aceea nici nu voteaza. Legitimitatea in acest caz e relativa (proportionala cu prezenta la vot).
    O solutie ar fi introducerea unei variante, cum am mai spus, de vot de blam asupra intregii clase politice. Adica ma duc la vot, pentru ca ma intereseaza, dar nu am ce vota si arat acest lucru (ideea cu buletinele albe a fost cea mai stupida gaselnita din cate am auzit, chiar mai stupida decat sistemul electoral original unic in lume inventat si aplicat in Romania in 2008)
    Voi reveni cu ceva consideratii tehnice.

  2. 2 fumurescu

    @ C – pai ti-am raspuns intr-un email – nu l-ai primit? Nu ai adresa care se afiseaza aici? (ca mai erau si alte chestii)… Cum, pare-se, ni se incruciseaza mesajele:) – iti spuneam ca sunt total de acord cu partea a doua.
    Cu prima parte, insa, nu. Tocmai pentru ca e o conventie (imparatul e frumos imbracat) se cuvine pastrata fara a fi dezvaluita ca atare. S-ar duce sandramaua de rapa in momentul in care mitul s-ar spulbera:)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: