…despre deficitul moral si etica abstracta

30Apr09

…din punct de vedere etic, pentru majoritatea opozantilor anti-comunisti, comunismul a fost mai usor de suportat decat libertatea. Stiai care-ti sunt prietenii, stiai care-s dusmanii. Numai de turnatori nu erai sigur, dar asta nu mai conta cata vreme, dupa cum spunea Havel, alesesesi deja sa “traiasti in adevar”.

Lucrurile au inceput sa se complice din ce in ce mai tare dupa 1990. Initial, vinovati au fost gasiti “comunistoizii”, securistii si lichelele. Fiecare rotatie la putere, insa, a amestecat din ce in ce mai tare taberele. Binele si raul au inceput sa se topeasca unul in celalalt. Peste politica s-a instalat gri-ul. Intelectuali, odinioara prieteni, s-au impartit in grupuri si grupulete. Unii, precum Adam Michnik au ajuns sa sustina ca “griul este frumos” (grey is beautiful) – mai frumos, oricum, decat o lume impartita in alb si negru. Griul, sugera Michnik, e pretul pe care trebuie sa-l platim libertatii. Altii, dimpotriva, s-au retras in turnurile de fildes, au inceput sa comenteze sport, literatura – orice, numai politica nu. Pentru a explica evidenta confuzie morala, incapatanatii ramasi pe baricade au trecut la categorii mai abstracte de vinovatie: lipsa de educatie civica, fanatismul religios, paseismul, instabilitatea institutionala, insuficenta democratizare a statului, s.a.m.d. Surpriza cea mare a venit, inca o data, din Apus.
Preocupati sa identifice sursa raului din propria ograda, analistii fenomenului politic din estul Europei au uitat sa mai priveasca si peste gard. Cand au inceput sa o faca, in urma cu abia cativa ani, au constatat cu surprindere ca aceeasi simptomatologie se intalneste si in tarile “cu o democratie consolidata”. Lehamitea fata de clasa politica in ansamblul ei, apatia civica, aplecarea din ce in ce mai mare spre populism ca reactie de aparare, etc – se regasesc de la est la vest si din Europa in Statele Unite. Ceea ce parea o problema specifica Estului, s-a dovedit in realitate o problema generala a democratiilor. Noi am ars doar etapele si, macar la capitolul asta, am ajuns din urma Vestul. Dupa cum constata fostul dizident ungur, János Kis, acest deficit moral al democratiilor trebuie tratat cu toata seriozitatea, daca nu din considerente etice, atunci dintr-unele cat se poate de pragmatice: mai devreme sau mai tarziu, deficitul moral se va traduce in deficite bugetare, etc. (Politics as a Moral Problem – CEU Press, 2008). Pare-se c-a avut dreptate, mai repede decat s-ar fi asteptat.
Solutiile, insa, nu sunt la indemana – cel putin nu atata vreme cat vom continua sa ne invartim in acelasi cerc vicios bazat pe doua teoreme. (1) Cinismul (numit altfel si realism) – politica n-are nimic de-a face cu morala. Sunt doua sfere total distincte. Cei slabi de inger n-au decat sa se tina deoparte si sa-i lase pe altii sa fac treaba murdara in locul lor (Machiavelli, partial Weber, T.V. Smith). (2) Oamenii sunt rai, asta e, trebuie sa ne resemnam cu ideea si sa inventam institutii capabile sa redirectioneze egoismul in interesul binelui comun (Hobbes, Hume, Kant, oarecum, etc). Sistemul trebuie sa fie bun, nu oamenii.  Nici una dintre teorii, spune Kis, nu e viabila, dupa cum se poate constata cu ochiul liber. Oamenii, incapatanati, continua sa pretinda de la liderii lor moralitate, s-au saturat de retorica gaunoasa. Din nefericire, nici solutia oferita de fondatorul Partidului Liberal Maghiar (retras de 15 ani din politica, dar activ in presa maghiara) nu e mai atractiva. Compromisul “optim” pe care il propune, amendand cele doua teorii, suna bine pe hartie, dar nu are nici un impact practic. Caz tipic de diagnostic corect, tratament gresit (pacient decedat?).
Doua capete principale de acuzare: (1) Urmand modelul John Rawls (Descartes, Hobbes), Kis trateaza morala la nivel abstract, de agenti, teoreme si sub teoreme, daca A atunci B. Or, morala are carne si sange, respire si transpira, sufera, are chip. Cand vorbesti, bunaoara, despre clasica “alegere a Sofiei” nu poti trata cazul modelandu-l dupa “dilema prizonierului”, daca S., atunci H.. Nu e alegerea lui S., e alegerea Sofiei – o mama cu nume si chip, copii pe care i-a alaptat si crescut, carora le stie si ultimul fir de par din cap, dintre care acum unul sau amandoi trebuie sa moara. Pastrand discutia, oricat de academica, la nivelul unei/unui abstract S. nu vom avansa vreun milimetru. (2) Desi militeaza pentru vigilenta morala a electoratului (intre anumiti parametri), cartea are drept subiect declarat comportamentul liderilor. Noua, astora multi si nesimnificativi, ne este rezervat un rol pasiv. Noi suntem “publicul” care trebuie invatat sa stie ce poate sa “astepte” de la politicieni si ce e indrituit sa “ceara”.
Nu-i de mirare ca, in ciuda admiratiei declarate, Kis afirma ca vremea “traitului in adevar”, profesata odinioara de Havel, a trecut. Idealismul, zice-se, e mort si ingropat. E vremea realismului victorios, corectat de o etica abstracta. De ce sa ne mai miram atunci – vorba profesorului meu de liceu, dizident fara voie – ca “daca tot le spunem capitalistilor ca sunt pe moarte, astia vor continua sa se inarmeze?” “Astia” puna pe ce apuca: care pe furci, care pe topoare, care pe Gigi Becali sau pe Vadim Tudor.
PS De la etica abstracta la politica virtuala e doar un pas – dar despre asta intr-un numar viitor.
PPS Disclaimer: textul de fata e inspirat dintr-un altul (“Grey is (Not Always) Beautiful”), pregatit pentru “The Unbearable Charm of Frailty. Philosophizing in/on Eastern Europe.” – A special issue of “ANGELAKI – The Journal of the Theoretical Humanities”

Anunțuri


7 Responses to “…despre deficitul moral si etica abstracta”

  1. in linii mari ai dreptate…dar totul e relativ lume ca asta de azi

  2. 2 C.

    in linii mari – cu respect – sapi intr-un munte de steril! :-))))))))))) – faina formulare! desi discutia e atractiva, cred ca se pierde multa vreme ca sa se teoretizeze niste comportamente ad-hoc. dupa mine ( 😀 ) problema – ca tot ai pomenit de Hobbes – trebuie atacata de mai e jos, si anume de la legitimitate. sensul acestui concept a fost pierdut, azi acceptam „de bune” rezultatele unor conventii-mutante (desi sanatoase ca la origini si in principiu, aceste conventii au suferit, in timp, diverse mutatii, mai mult sau mai putin subtile).
    intr-un studiu (nepublicat 🙂 ) am numit „democratie a-la-carte” setul de norme prefabricate care creaza legatura (obligatorie, teoretic) intre „cetatean” si „stat”, transformand „vointa cetatenilor” (prin sistemul electoral) in elementele functionale ale statului (institutii). aceasta „transformare” este generatoare de legitimitate. undeva pe drum, insa, jucaria s-a stricat.
    tu zici „realismului victorios, corectat de o etica abstracta” – asa si e!
    am mai vorbit noi despre reprezentativitate, vot obligatoriu, vot de blam (un „vot alb” mai inteligent decat varianta propusa pe la noi). bref, ca nu mai am timp (ies cu familia la iarba verde :-)) ideea e ca un pas inainte ar fi redefinirea legitimitatii institutiilor si a limitelor exercitarii puterii statului asupra cetatenilor – daca vrei refacerea „contractului social” 🙂 – „statul modern” fiind, de fapt, mult ramas in urma fata de societatea actuala.

  3. 3 fumurescu

    @ bogdan – pierdui, cumva, raspunsul pregatit atat pentru tine cat si pentru C. So here we go again. Problema e tocmai ca totul e relativ si – din clipa in care ai acceptat asta – nu mai ai nici incotro si nici de ce sa mergi. Or, toti avem nevoie de un „incotro”.
    @ C. _ bati la usi deschise – si stii. Nu puteam, fizic, aborda problema legitimitatii si areprezentarii in atatea semne. (De altfel, Kis, cred, aici si greseste. Ia de bune premisele occidentului. Incearca sa rezolve problema occidentului cu armele occidentului. Asta e putin probabil. Daca Rasaritul mai are ceva de oferit Apusului – si eu cred ca are, cum a facut-o pentru mie de ani cu Bizantul – nu e o alta varianta a Apusului. EE a avut parte de o experienta unica. O experienta ce s-ar cuveni valorificata ca atare – nu e ‘outdated’, cum zice Kis)
    Dar ai dreptate: lucrurile vin de se leaga. Discutia, insa, merita o bere:)

  4. 4 fumurescu

    @ C. Uitai ce era mai important! Contractul social e same ol’, same ol’ – aici e problema – think out of the box! Am incremenit intr-un proiect perdant.

  5. 5 C.

    „Ia de bune premisele occidentului” – inteleg ce zici, dar formularea nu e precisa. premisele, la vremea lor, erau bune (ma rog, stii ca, according to me, premisele in general sunt total gresite!). e vorba de niste seturi de reguli, mai degraba, construite pe acele premise (contractul socia – daca vrei – dupa hobbes, locke, rousseau si toti la un loc 🙂 ). spunand „refacerea contractului social” nu m-am referit la „reset” ci la „re-write” (pentru ca, basic, contractul social e buna ca idee.)
    asta deoarece intre timp lucrurile s-au schimbat. multe conventii care pana nu demult erau acceptate asacumsunt, astazi sunt discutabile. or, cand conventiile devin dicutabile, legitimitatea e in pericol. si asta prevesteste haos!

  6. 6 fumurescu

    @ C. – mai usor cu haosul pe scari – ca de aia l-au omorat si pe Socrate:) (cica punea in discutie legile cetatii si zeii) Povestea legitimatii e veche de cand lumea civilizata. Modernitatea a inceput cu clasicii. In momentul in care ai spus „traditie”, adica ai constientizat-o ca atare (de la traditere) ai deschis automat calea spre chestionarea ei. Ai inceput modernitatea, altfel spus.

  7. 7 C.

    Pentru ca nu e departe de subiect, o sa iti raspund aici la articolul tau cu votul obligatoriu de pe „celalat blog”:
    Nu te pripi! Abordarea ta cu drept Vs. obligatie e aparent corecta, practic nu au nimic una cu alta. (Transformi, prin Constituie, „dreptul” in „obligatie”. Care e problema? Oricum, la baza e o conventie.) Nu asta e problema, ci faptul ca – asa cum corect ai observat ulterior – s-ar forta legitimarea clasei politice in bloc. Ori, pentru (tot mai) multi, aceasta nu prezinta incredere, de aceea nici nu voteaza. Legitimitatea in acest caz e relativa (proportionala cu prezenta la vot).
    O solutie ar fi introducerea unei variante, cum am mai spus, de vot de blam asupra intregii clase politice. Adica ma duc la vot, pentru ca ma intereseaza, dar nu am ce vota si arat acest lucru (ideea cu buletinele albe a fost cea mai stupida gaselnita din cate am auzit, chiar mai stupida decat sistemul electoral original unic in lume inventat si aplicat in Romania in 2008)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: