…Grosan a propos de bloguri
…in cazul in care ati ratat acum vreo doua zile textul lui Ioan Grosan din Ziua. Eu, unul, ca „posesor” (asa s-o zice?) de doua bloguri (!) m-am simtit usurel rusinat. Bine le zice, nu credeti? „Orgoliu imens si masochism marunt…” tare mi-e teama ca are dreptate:)
Din cand in cand simpaticele mele colege de birou redactional imi atrag atentia ca unele din articolele mele din ZIUA sunt comentate pe site-ul ziarului (nu stiu daca am zis bine…) de cititori si, cum in privinta lucrului pe computer sunt un handicapat notoriu, imi deschid ele paginile cu pricina. Interesant, nimic de zis: unii ma-njura, altii ma lauda, altii imi dau sugestii, ma corecteaza etc. Am uneori tentatia de a le raspunde, dar fie sunt prea multi, fie am senzatia ca sunt obligat sa intru intr-o relatie pe care n-o pot controla, intr-un mod oarecum asemanator casatoriilor de altadata de la tara, hotarate nu de miri, ci de parintii acestora. Mai nou, aud ca numerosi politicieni si-au deschis blog-uri personale, adica -din cate inteleg – un fel de oficiu postal la indemana tuturor sau un soi de jurnal intim in care sunt invitati sa traga cu coada ochiului – si-apoi sa se exprime la randul lor, daca vor – toti voyeuristii mapamondului. Ciudata treaba! Oare de ce, de pilda, au blog-uri dna Elena Udrea sau dl Adrian Nastase? Nu le ajunge ca se pot exprima public cand vor si unde vor? Ce altceva fundamental mai pot sa comunice natiei, natiunilor, in afara competentelor lor, atatea cate exista? Scuzat sa fiu, dar, la anumite persoane, mai ales din politichie, mie ideea asta de blog mi se pare a fi expresia unui amestec de orgoliu imens si masochism marunt, nu departe de intentia anunturilor de „rencontres”din anumite tabloide.Si-mi imaginez cu groazA un Kant contemporan care dupa terminarea „Criticii ratiunii pure” si-ar fi deschis un blog pe care un „Nelu din Königberg” ar fi putut scrie: „Hai, tataie, las-o jos, ca macane!”
Filed under: Uncategorized | 3 Comments
blog de om 
Nu, Fumi, nu e chiar asa. Evident, Grosan are dreptate in privinta celor despre care vorbeste (desi persoanele publice isi folosesc blogurile exclusiv in scopuri de marketing). Mi se pare, insa, stupid sa tii un jurnal intim online (decat daca ai o problema sau faci un experiment artistic sau stiintific – dar atunci nu ar mai fi sincer). Genul acesta, insa, de forum de dezbatere a unor idei, mi se pare benefic. Spre deosebire de blogurile si forumurile „oficiale” (cum sunt inclusiv cele ale ziarelor, unde cititorii sunt indreptatiti sa intre, sa posteze, sa demoleze, sa injure) sunt numeroase astfel de platforme personale pe care se propun anumite teme si subiecte de discutie (chiar daca fara o tema precisa) iar inputurile (comentariile) sunt pozitive (chiar daca sunt critice), adica aduc valoare adaugata cotinutului.
Userii acestui tip de platforma se agrega pe criterii de compatibilitate si ea devine este substitutul unui cerc, club etc. Si eu am incercat – din pacate feedback-ul era foarte slab (desi mai intra lume si se uita, mai acceseaza si informatiile de acolo si folosesc linkurile utile, e dept nici eu nu m-am implicat foarte tare), dar mai bine decat sa intre tot felul de aberanti si sa injure, descifrand pe acolo cine stie ce pericol la adresa simpatiei lui politice sau pentru ca pur si simplu nu pricep ce scrie pe acolo… Oricum, nu o sa renunt si chiar ma gandesc sa pornesc mai multe astfel de platforme tematice. 🙂
C.
…mde, stiu si eu? Da, la inceput pornesti un blog ca orice institutie (in fine, asta face exceptie – am fost, ca si cu venirea in America, pus in fata faptului implinit:) – il creezi cu un scop: sa discuti anumite teme sau (in cazul blogului de la Cotidianul) sa te fortezi sa povesteti pana la capat care, altminteri, ar fi ramas nepovestita. Dar, ca orice institutie, la un moment dat, capata „personalitate” proprie si incepe sa isi impuna propriile reguli: dupa cum recunosteai, incepi sa vrei feed-back. cand nu-l ai, incepi sa panichezi, chiar daca nu recunosti. Incepi sa vrei accesari. Stii ce trebuie sa faci pentru astea (reteta nu-i chiar complicata) dar inca nu esti decis… te codesti… ei, hai, poate o data, sa vedem cum merge. Si merge. Si p-orma te prinde flama, blogul te conduce pe tine, nu tu pe el…
In fine, asta-i varianta mai sumbra.
Varianta mai luminoasa e ca simti pur si simplu nevoia de comunicare.
Oricum, n-am scris asta pentru a va anunta ca renunt la blog:) Nu sunt genul.
In cazul lui Grosan, masochismul enorm si orgoliul meschin au facut din el unul dintre cei mai misto scriitori fara prea multe scrieri memorabile. Lui Ioan ii e lene sa scrie si lucrurile pentru care are dead-line si contract semnat, d-apai sa mai scribaleasca si pe vreun blog, fara castig imediat… Daca i-ar spune cineva ca dintr-un blog si-ar putea scoate volum, facand sa ramana discutiile spumoase din Laptarie, probabil ca ar avea nu unul ci vreo sase bloguri, pe teme pornind de la zodii si sex si terminand cu intertextualismul.