…criza basmelor

25Feb09

A fost odata, ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o lume in care basmele isi aveau rostul lor. Se spuneau pe un ton sfatos si se ascultau cu sufletul la gura. De aceea se mai ascultau si cu gura cascata – pentru a face loc sufletului. Vremea aceea a apus.

Ne-am inchis gurile si-am inchis gurile copiilor. Abia de-atunci am inceput sa credem ca tot ce zboara se si mananca.

 

Basmele au o randuiala. Spuse cand trebuie si cum trebuie pot avea un impact mai mare decat o multime de manuale, tocmai pentru ca sunt povesti, iar povestile isi pot ingadui sa ajunga acolo unde cotidianul n-are acces. Platon – care, in dialogurile sale, foloseste povestile cu vadita placere – era de parere ca un bun cetatean este cel care, mic fiind, a ascultat povestile potrivite. (De altfel, multe dintre dialogurile sale asta si sunt – povesti despre povesti, pentru cine are urechi de auzit.) Noica, analizand basmul “Tinerete fara de batranete si viata fara de moarte”, accepta si el ca o poveste poate avea mai multe de spus decat un tom filosofic, tocmai pentru ca nu se adreseaza unui public specializat. Specialistii nu lucreaza cu basme, ci cu teorii. Sunt bune si astea, dar nu suficiente. O teorie explica, dar nu educa.

Abia in momentul in care ne-am ucis piticii din povesti am inceput sa avem nevoie de psihanalisti pentru a ne explica piticii ramasi din copilarie tupilati prin cotloanele subconstientului. Cand am incetat a-i mai citi pe Fratii Grimm, am inceput a ne inchina la Freud. Acum vreo suta de ani, Max Weber, contemporanul lui Freud, constata, cu realism, ca am inceput sa traim intr-o lume dezvrajita. Miturile, religia, basmele isi pierdeau, vazand cu ochii, puterea de convingere. Precum Tocqueville inaintea sa, Weber nu a pus semn de egalitate intre inevitabilitate si succes, nici intre succes si dezirabilitate. Dupa cum francezul avertiza impotriva unei democratii prost intelese, Weber era si el constient de pericolele dezvarajirii lumii: demonii se vor intoarce, intr-o forma sau alta. Cand o dai pe usa afara pe Scufita Rosie, te trezesti ca-ti intra lupul pe geam. Asa a si fost. Asa si este.

In numele realismului, noi ne-am ucis basmele, pervertindu-le. L-am omorat pe Fat Frumos, dar am pastrat balaurul. In numele realismului, am renuntat la Ileana Cosanzeana, dar am cultivat-o pe Oana Zavoranu care, de pe coperta unei reviste glossy ce-i adaposteste un pictorial (sexy, cu un schelet) intreaba filosofic: “De ce chemati la televizor, manca-v-as gura, toate panaramele astea, toate rapandulele astea rasuflate?” Acesta e, insa, doar varful aisbergului. Deranjant si intepator, ca orice varf de aisberg, dar asa ceva nu ar fi scufundat niciodata Titanicul. Aisbergul propriu-zis abia a inceput sa-si faca simtita prezenta. Criza de-acum, ce ameninta sa cuprinda intreaga planeta, se datoreaza aceleeasi pervertite intelegeri a basmelor, pe care am botezat-o, ca niste oameni mari ce suntem, realism.

Razi dispretuitor de povestile cu Statu Palma Barba Cot, dar te increzi in credite extravagante si speculatii cu bani care nu exista, bucurandu-te de averi virtuale si de cresteri economice pe hartie. Abia acum, dupa ce i-am ignorat sau pus la index, pentru ca nu erau corecti politic, spiridusii si varcolacii si nimurucii au inceput sa-si faca de cap in viata de zi cu zi. Cata vreme basmele se spuneau la gura sobei, copiii invatau ca binele invinge raul, ca fata saracului e mai castigata decat cea a bogatului, sau ca aparentele pot sa insele. Nu se apuca, insa, nimeni sa sarute orice broscoi rasarit in cale, in speranta ca va fi un print. Acum? Uitati-va la televizor sau rasfoiti tabloidele. Atunci, basmele informau realitatea. Acum o formeaza.

Povestea cu romanii violatori si criminali prin Italia asta si este – o poveste. Dar o poveste prost spusa si prost randuita, pe care politicenii de azi, dezobisnuiti de adevaratele basme, o iau in serios. Povestea devine realitate. Povestea cu tarile din Est aflate in pragul colapsului economic nu e nici ea mai prejos. Dar e una pe care agentiile de rating de tara o iau de buna si, prin urmare, poate deveni oricand o realitate. Luati orice bursa, orice stoc, orice index si intrebati-va, pentru o clipa, de ce scad acum, cand au urcat atata amar de vreme: tot din cauza unor basme prost intelese – atunci, ca si acum. Pana si planul de salvare a economiei americane e, pana una alta, tot o poveste. Nu-i vorba: dupa cum a demonstrat-o in discursul tinut saptamana trecuta in fata Congresului, Obama e un excelent povestitor. Succesul unui basm necesita insa ceva mai mult – un auditoriu pe masura. Or, dupa cum evolueaza pana acum indicele Dow-Jones, speculatorii de pe Wall Street au ramas blocati la Baba Cloanta Cotoroanta. Pana cand? Habar n-am.

Nu ma pricep la macro-economie (si inca nu sunt sigur cine o face). Ma pricep, in schimb, binisor, la basme, asa ca stiu ca nu tot din ce zboara prin mass media se si mananca. Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa.

 

 

Anunțuri


5 Responses to “…criza basmelor”

  1. 1 Marius Delaepicentru

    Frumos! Ai pus în proză ceea ce Păunescu versificase, iar Mircea Vinitilă pusese pe note, cu 35 de ani în urmă. Nu că m-aş da în vînt după producţiile Păunescului, dar la Făt Frumos l-a pălit bine Geniul.

    Acuma, păcatul este că Utopia se întrupează aici, şi acum, printr-o ciudată contrabandă de mituri mecaniciste. Reducţioniste. Holismul nu mai e la modă. A fost înlocuit cu mecanisme mai mici şi mai simple. Femei: soluţia bielă-manivelă. Minorităţi: soluţia bielă-manivelă. Finanţele: soluţia bielă-manivelă. Sexualitatea: soluţia bielă-manivelă.

    La un control general de sănătate, am trecut printr-o serie de investigaţii timp de 6 ore. Bine pus la punct fluxul de pacienţi. Practic, fără timpi morţi. La „interne” însă, din metodele tradiţionale (palpaţia – percuţia – ascultaţia) doar bătrînul stetoscop mi-a fost aplicat. În rest, absolut toate investigaţiile s-au făcut cu un intermediar tehnologic. Cînd am ieşit, mi-am dat seama că în două locuri am fost atins de o mînă umană. A domnişoară, uşor încurcată de părul meu de pe corp, ce m-a îmbăierat cu scoci, în încercarea disperată de a-mi fixa electrozii pentru electrocardiograma în dinamică, iar celălalt loc, a fost la o ecografie, pentru care, tot aşa, operatoarea mi-a aplicat o porţie triplă de gel, din acelaşi păros motiv.

    Şi Virgil Gheorghiu arăta, în cunoscuta sa carte, Ora 25, preatîrziul, în care ne aflăm. Deîndată ce am consimţit să folosim sclavi tehnologici, am început să semănăm cu ei. Ne-am automatizat şi noi. Toată lumea cu oarecare pricepere ştie că orice automatizare poate fi păcălită, „baipasată”, prin adormirea interlock-urilor. Iar cînd interlock-urile păcălite sunt cele din receptorii corticali de basme, de pildă, catastrofa e sigură. *)

    De la o vreme mă obsedează societatea de muşuroi. O ordine în care nu cred că aş face mulţi purici. Tare mi-e teamă că mîntuirea plenară se va face prin extirparea Raţiunii şi integrarea corpurilor în Marele Muşuroi.

    ––––––-
    *) Asta mi-a amintit de un incident de la spitalul municipal din Hiroshima. Un rezident de la reanimare a fost alertat de dispozitivul de monitorizare a bolnavului. S-a dus la faţa locului. Bolnavul se sfîrşea, iar rezidentul lovea osciloscopul, crezînd că e vreun contact prost, şi de-aia nu mai pulsa prompterul. În loc să pună mîna pe bolnav, să-l readucă la viaţă.

  2. 2 Marius Delaepicentru

    Necesitatea basmelor a intuit-o şi Mizuki Shigeru, un autor de manga cu fantome. Sunt cele mai ciudate fiinţe pe care le-am văzut vreodată. Personajul principal e Gegege no Kitaro, un băiat scăpat dintr-un măcel, împreună cu tatăl său, putrezit lent, şi din care a mai rămas doar un ochi întreg. A fost numit Babacu-Glob-Ocular. Mai sunt o mulţime de alte personaje; Bărbatul-Şoarece, Peretele-Sclivisit, Linge-Tavan, mă rog… Pentru mai multe detalii, căutaţi pe Youtube „gegege” sau „Kitaro”.

    Ciung încă din timpul războiului, în poveştile sale, scrise şi desenate cu mîna rămasă, autorul face invariabil apologia „sentimentului trîndăvesc al fiinţei”. Kitaro nu munceşte, Babacu stă toată ziua într-o ceaşcă, atunci cînd nu se încurcă prin părul fiului, el însuşi, chior.

    Într-un interviu, Mizuki afirma: „Oamenii nu mai cred în fantome. Din cauza asta s-a dat Lumea cu curu-n sus. Aşa că, fac şi eu ce pot.” Şi poate. Sunt aproape 50 de ani de la prima serie de poveşti. Iar popularitatea lor e neştirbită.

  3. 3 licurici

    de ce nu incepi sa scrii povesti? ia pune de-o carte de basme ca eu as citi-o. si mai stiu cativa.

  4. 4 fumurescu

    @ marius – ai dreptate si cu medicina depersonalizata – pe vremuri, un internist bun iti punea diagnosticul luandu-ti pulsul – cu trei degete, fiecare presand diferit! Iar daca si japonezii au nevoie de povesti, e clar ca am dreptate!:)
    @ licurici – m-am gandit si la asta:) Da’ parca nu mai citeai bloguri – sau e gata greva?:)

  5. 5 licurici

    pe tine, ana și mihnea vă citesc. n-am încotro, cum ar veni. 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: