…profiling
…asta pentru ca tot am scris ceva pe tema cipurilor cu date biometrice pe blogul celalalt (acum, dac-as stii cum, as face un „aici” din ala scris cu albastru, pe care dac-apesi te trimite direct la sursa – dar nu stiu; daca sunteti interesati, faceti click pe Alin Fumurescu), m-am gandit la exagerarea profesionalismului acestor „supraveghetori”. Lasand la o parte faptul ca ma oripilieaza si pe mine ideea de a fi supravegheat, urmarit, inregistrat, etc stiu din proprie experienta ca acesti supraveghetori nu sunt nici pe departe ceea ce credem noi ca sunt. Trei exemple:
1) Pe vremea lui Ceausescu (sau imediat dupa?) am vazut un film rusesc (nu era Tarkovski, dar stilul nu era foarte departe), in care unui detinut politic, acuzat de o crima absurda impotriva sistemului (sa sape un tunel pana-n America, sau asa ceva), i se cere sa-si denunte complicii. Spre surprinderea cunoscutilor, care-l stiau „dintr-o bucata”, omul chiar asta face: denunta nu unul, nu zece, nu o suta de persoane, ci mii – spre disperarea anchetatorilor. Sfarseste prin a denunta un anchetator celuilalt. Repede, rationamentul devine evident – cand toata lumea e la puscarie, nu mai ramane nimeni afara care sa ne pazeasca.
Ce vreau sa spun? Cand toata lumea e supravegheata de dimineata pana seara, nimeni nu e supravegheat cum se cuvine. Are si NSA limitele ei. Alta poveste e cand urmarirea se face punctual si „pune cineva degetul pe tine”… (Stie cineva numele filmului/regizorului? As vrea sa-l revad cu ochii de-acum…)
2) In perioada post-’89 – ca ziarist, aveam destul de multe contacte, la toate nivelurile, in lumea celor pe care noi ii numeam, la gramada, „securisti” – fosti securisti, majoritatea SRI-isti acum, dar si lucratori in politie, doi s-un sfert, SIE, etc. Ei bine, majoritatea lor erau intr-atat de prosti incat nu doar ii puteam manipula dupa placul inimii (asmutindu-i pe unii impotriva altora, plimband intre ei crmapeue de informatie, etc) dar – de cele mai multe ori – nu intelegeau ceea ce stiau. Adica stiau faptele dar nu le putea „lega” unele de altele – nu erau, altfel spus, capabili de interpetare si sinteza.
3) De cand sunt in State fac donatii (nimic semnificativ, nu e cazul sa ma felicitati) te miri cui: am inceput cu o organizatie pentru bolnavii de Alzheimer – pentru ca asta mi se pare cea mai interesanta boala – dar pe urma lucrurile au scapat de sub control: organizatii care ajuta veterani de razboi, saracii, copiii din Africa, balenele, orbii, familiile politistilor cazuti la datorie, supa saracului, misiuni catolice in tarile lumii a treia, Medici fara frontiere, rezervatiile naturale, etc – lista e, fara exagerare, de cateva sute.
Partea simpatica e ca astia, la profiling, sunt total derutati: unii ma considera republican sadea, altii liberal – tot sadea, iar de o vreme tot primesc scrisori dedicate pubicului tinta de peste 65 de ani (cred ca de la History magazine si donatiile pentru Gettysburg sau pentru veteranii de razboi)…:) Sa-mi fac cosciugul la ei, sa semnez pentru pensia de veteran, etc Nu vorbesc doar de scrisori politice (primesc si de la republicani si de la democrati) si nu doar de solicitari de donatii – dar de oferte comerciale (sa cumpar surf, sa-mi fac vacanta in Bahamas, CD-uri de muzica clasica, carti istorice legate in piele, etc – you name it). [Nota: Nu-mi pare corectanici „sharingul” datelor intre organizatiile care cer donatii si cei care fac oferte comerciale – dar asta e alta poveste.]
Morala? Are pana si profilingul american – probabil cel mai bun din lume – limitele lui. De indata ce iesi din tiparele pe care ei le asuma statistic (daca vrei sa dai un ban pentru jungla Amazonului esti ecologist, daca vrei sa ajuti o misiune franciscana esti catolic, daca dai un leu pentru cei cu Alzheimer sau pentru Special Olympics, musai tu sau unii dintre membri familiei au Alzheimer sau sunt handicapati, s.a.m.d.)…
Asa ca eu zic sa nu ne agitam prea tare cu supravegherea la scara mare – aia punctuala ma ingrijoreaza pe mine…
Filed under: Uncategorized | 5 Comments
blog de om 
Corect. Mecanizarea profiling-ului nu-i apropie de adevăr pe statisticieni. În condiţii de pace e chiar amuzantă. Spus mai general, într-o societate deschisă, profiling-ul e inofensiv. Luai azinoapte un formular popup, pentru fundamentarea reclamelor la brand-uri. N-am ştiut să numesc trei seturi de cîte trei brand-uri, aşa că am abandonat chestionarul la 27% din drum. Probabil, acum, IP-ul meu mă trece la categoria „idioţi”, sau „minori”.
Mai nasol e într-un conflict deschis, cînd, tot mecanizat, se pleacă la marcarea duşmanului. Profiling-ul ne aruncă subit într-o lume kafkiană, ca cea descrisă de Virgil Gheorghiu în Ora 25 (cartea). Iar, din viaţa reală, să ne amintim de lagărele de civili japonezi, cetăţeni americani de pe Coasta de Vest, puşi la păstrare în buricul Americii, pînă la sfîrşitul războiului. Ca să nu mai zic de şirul nesfîrşit de maşini de tocat, împrejmuite ghimpat, în Europa celui de-al doilea război mondial, învîrtite tot de un profiling frugal. Aşadar, misiunea noastră e să-i convingem pe enoriaşii determinismului social, şi, în general, pe toţi cei ce aşteaptă mîntuirea de la sclavii tehnologici, că se înşeală.
„Ei bine, majoritatea lor erau intr-atat de prosti (…) – de cele mai multe ori – nu intelegeau ceea ce stiau.”
Bei, ai sa razi, asa e si acum! Dar nu te amagi: asta nu inseamna ca in final nu isi ating scopul (eg. acela de a te distruge, eventual la gramada cu inca alte cateva sute).
Referitor la modul de lucru al „sistemului”: Este fascinant cum ignora (?) informatii extrem de importante, pentru a merge inainte cu scormonitul in nimicuri, dar cred ca asa e conceput sistemul (si, evident, asa sunt alesi/formati si oamenii care lucreaza in si pentru sistem). Principiul de baza de lucru este „brute force” – nu fa apel la logica, incearca cheia in toate usile, pana la urma o vei gasi e cea buna.
Cat despre capacitatea de procesare a NSA… nici aici nu te-as sfatui sa o iei „a la legere”. Nu sunt adeptul teoriilor conspirationiste (stii) si nici macar nu trebuie sa fie vorba de NSA – pur si simplu tehnologia a ajuns la niste performante remarcabile. In plus algoritmii de cautare sunt extrem de sofisticati ca sa permita filtrarea si verificarea incrucisata a informatiilor, ca sa nu scape ceva sau sa fii ghidat pe cai gresite.
Quick example: Marius, daca acolo, la epicentru, ai completat noaptea formularul respectiv, s-ar putea ca „procesorul” sa nu te treaca direct la categoria minori (juniorii nu completeaza noaptea formulare pe net) si in nici la idioti (acestia nu folosesc computere). S-ar putea insa deja sa ai un profile destul de interesant 🙂
:)) – asta a fost un schimb de replici interesant cu asupra de masura! Ma pregateam sa abandonez ideea din lipsa de interes – dar tocmai mi-a mai venit una. Drept pentru care voi scrie un alt post:) Multzam!
Cam cum seamănă din profil Ponta cu Titulescu? Mulţumes, C. 🙂 E posibil. Dar cred că zăpăcesc toţi algoritmii de profiling. Prima eroare a roboţilor e că nu s-au prins dinainte că nu dau doi bani pe ideea de brand. Şi, dacă, în grafomania mea, am pomenit vreodată de Vuitton sau Hermes, am făcut-o în modul ironic. Cred că .dll-ul detector de ironie e încă departe de a fi perfect. Singura particularitate, cu care m-au ghicit, e interesul pentru aparate foto. Pe unul din conturile de Yahoo! Mail mi-au apărut cîteva reclame la aparate foto. Însă şi acolo s-au împotmolit, pentru că pe mine mă interesează aparatele foto uzate. Altfel, la durata medie de zăbovire pe bloguri cred că deţin recordul. Le umplu bazele de date de artefacte. Cum? Păi, chiar pagina asta, cred că va rămîne pînă luni deschisă. Aşa fac cu multe pagini. Cînd îmi amintesc, şi am şi răgazul, mai dau cîte un F5, mai văd ce s-a schimbat. Trei-patru maşini stau permanent deschise. Cînd mai trece cîte un camion greu îmi mai mişcă şi mausul, semn clar că „sunt cu ochii-n ecran”. Ca să nu mai zic că, în lipsa mea, pînă poimîine, vor fi cîteva persoane în prăvălie, şi, nu numai că se vor vîntura pe lîngă maus, dar îl vor anima din plin, cu tropăiturile lor de flamenco. Asta, dacă nu „confirmă prezenţa mea” punîndu-şi geanta pe claviatură. 🙂
În ipoteza în care sugerezi că aş prezenta vreun interes pentru vigilii antitero locali, s-ar putea să fie şi mai amuzant. Limba română e rară pe aici. Traducerile din română se plătesc triplu în comparaţie cu cele din engleză. La cît flecăresc din claviatură, îţi dai seama la ce cheltuială îi bag? Dar, poate am noroc să figurez ca traducător potenţial, în altă bază de date, şi să-mi vină o comandă babană de tradus textele mele în japoneză. Cum ar veni, să mă traduc eu pe mine, pe bani. Om mă fac! 🙂
Că veni vorba de artefacte, la SRI se primeşte un telefon anonim: „Armele furate la Ciorogîrla sunt îngropate în curtea lui Ştrul.” Ofiţerul de serviciu lasă precipitat revista România Mare peste Tricolorul, trage un „Yess! Cum de nu ne-a venit ideea mai devreme? Ăsta-i profilul! Şi evreu, şi conspiraţie şi arme.” Trimite repede brigada la casa lui Ştrul. Echipa răscoleşte grădina, nu găseşte nimic. Pleacă. Sună telefonul. „Alo, Ştrul? Sunt eu Iţic. Au venit oamenii? Ţi-au săpat grădina?” -„Da, mersi!” -„Care? Tot ăia de ţi-au spart lemnele în toamnă?”
Aflu de la radio că a mai fost arestat un consumator de cînepă. Ştirea aminteşte un recent incident similar. Unul dintre luptărorii de sumo, un rus a păţit-o. Tipul de azi declară că a cumpărat marfa de la un străin. E drept, totul s-a petrecut la Tokio. Însă, punctul comun este semnificantul „străin”. Mă simt obligat să zîmbesc. 🙂 deoarece intru în semnificant şi mă simt fotografiat. Say: cheese!