d’ale carnavalului…

23Oct08

…am postat „dincolo” – pe blogul de la Cotidianul – un comentariu care si-ar fi gasit locul mai degraba aici (cred), despre consecintele violentelor de limbaj din ciber-spatiu in Coreea de Sud. Mai multe persoane s-au sinucis ca urmare a injuraturilor si minciunilor publicate pe bloguri, la adapostul anonimitatii.

Bun – la confucianisti „onoarea obrazului” e mai vie si mai prezenta decat la noi – sensibilitatile sunt diferite – dar o intrebare tot imi da tarcoale: de unde si pana unde conventia asta a pseudonimelor pe blog? Chiar daca stiu cine sunt „licurici” sau „ana” sau „elena”, conventia se respecta pana si intre cunoscuti. De ce ne jucam de-a mastile pana si cand nu e cazul – precum in cazul blogului asta cat se poate de decent si mai degraba „intre prieteni”?

E un soi de fascinatie a carnavalului – cred – nu doar anonimitatea de protejeaza si te indeamna la nebunii, dar si pretentia anonimitatii, conventia, are un „ce” care ne gadila nu neaparat zonele cele mai bune…

Provocare: hai sa vedem cati se semneaza de-acum cu nume si prenume?:) Uite, incep eu: alin fumurescu – om:)

Anunțuri


16 Responses to “d’ale carnavalului…”

  1. 1 laura laurentiu

    așa să fie. tu ai vrut-o. dar stau să mă întreb, de ce m-ai trecut tu singur în blogroll cu pseudonim?

  2. 2 fumurescu

    @ laura laurentiu – tot pe creasta valului, vad…:)

  3. 3 Marius Delaepicentru

    Cînd Bob Dylan, Ringo Star şi alţii ca ei vor avea acces pe scenă numai cu permisul de conducere în mînă, aş încuviinţa cu jumătate de gură ca oamenii să-şi facă publice numele reale. Orice încercare de forţare a autentificării „notariale”, acolo unde ea nu e necesară, îmi trezeşte repulsie. M-aş simţi ca în statul poliţienesc România, acolo unde, cînd i-am cumpărat alor mei un pîrdalnic de cuptor cu microunde, dezabuzata vînzătoare mi-a pus tulburătoarea întrebare existenţială: „Îmi arătaţi şi mie un buletin?” „Pentru ce?” „Pentru garanţia cuptorului.”

  4. 4 Marius Delaepicentru

    Corectură: pe rîndul 5, în loc de i-am, le-am.

  5. 5 monica

    Monica Fackelmayer , fosta Pop. Absolventa medicina Cluj , 1990.
    Nu mi s-a parut necesar sa-mi scriu tot numele pina acum, fiindca cine m-ar recunoaste ? Dar mi se pare absolut normal ca cei carora te adressezi, sa stie citeva amanunte despre tine .
    Dar , ca sa iti demonstrez , draga Alin , ca si Marius are dreptate iti povestesc urmatoatea intimplare :
    subiect cvasi politic pe blog , din replica in replica ajungem la o cearta gen anii 90, cind daca celalalt nu era pe loc convins de adevarul tau era: de-o parte vindut sau vinzator de tara, de cealalta securisto-comunist .La cerere ca sa-mi validez argumentele , imi trimit prin email contra-opinentei numele si numarul de identificare de la kamera medicilor bavareza . Si-o iau definitiv in falci pentru ca tipa nu recunoaste c-ar fi primit emailul. Asa ca daca e rea vointa , poti sa-ti dai toate datele, tot acolo esti .Sigur puteam sa mi le scriu direct la comentariu , dar in continuare putea sa-mi ceara nr de card si pin-ul ca sa vada cite parale fac.
    partea cealalta voi care sinteti persoane publice va expuneti nefiresc de mult .Spunea Alex Leo Serban undeva ca el scrie pentru vreo 15 oameni a caror parere il intereseaza , in rest te-ai putea lipsi de comentarii .Eu de exemplu daca intru intr-o disputa cu vreo doi de pe celalalt blog , scriind de ce te citesc , admir , am incredere in tine , o iau pe loc in falci .Am facut-o de citeva ori mai ales fiindca as fi vrut sa transmit faptul ca pe linga toti mirlanii , mai sint si oameni normali care admira asa de amoru’ artei .Spune: sa merg dincolo si sa-i spun lui guevarra( nomine odiosa ) ca te-am citit in Nu si ti-am admirat curajul si ca nu cred ca ai pus vreodata vreo minciuna pe hirtie , pentru ca daca n-ai facut-o atunci cind era periculos , de ce-ai face-o acum ? Ah, mi-am amintit: ne-am inflamat rau cind l-am adus pe Calin Nemes in discutie si desigur pe ofiterul Dando .

  6. 6 C.

    Ei, aici ai cam dat-o in bara! Cand te jucai cu prietenii, cand erai pusti, cum le spuneai? Pe toate numele? La colegi si prieteni cum le zici? Pe numele intreg sau folosesti „nick-urile” fiecaruia? Daca esti pe o terasa cu amicii, le spui pe numele din buletin si ei tie la fel, ca sa nu se supere cei de la alte mese ca – daca prind ceva din discutie – nu stiu cine cu cine vorbeste? Am amici reali cu care am baut zeci de beri reale si ne intelegem excelent si habar nu am care e identitatea lor reala. Si nici nu ma intereseaza. Ma crezi?

    Asa si cu blogul, de ce ar fi altfel?! „Nick”-ul este o adevarata identitate (egala cu cea de stare civila, care la randul ei e doar o conventie) – pentru verificarea ei formala exista si IP-ul, pe care tu il vezi is e (almost) true identity, iar pentru cei care te deranjeaza exista tot felul de filtre. E ca in viata reala, trebuie numai sa stii ce mijloace ai la indemana 🙂

    NUma’ bine!
    K.

  7. 7 ela

    @Monica Mi se intampla si mie sa mi se puna la indoiala vorbele sau faptele..iar cand o fac tocmai cei in fata carora mi-am pus sufletul pe tava am o stare de furie-durere, cu atat mai mult ca nu-mi plac fabulatiile si minciunile nici in viata reala si nici pe net. Apoi, intr-o vreme, am inteles ca astfel de persoane nu merita consumul nostru de energie.
    @Alin Chiar daca avem opinii diferite despre prietenie si mai sunt si altii care s-au burzulit de folosirea unor cuvinte in text, revin si zic ca mi-ar placea sa-mi fac astfel de prieteni cum am gasit aici si dicolo -cativa-.
    Va saluta Mihaela Suto (n-am diactiticele pentru limba maghiara la suto)

  8. 8 Marius Delaepicentru

    Să ne imaginăm că trăim în Anatolia anului 8000 î.C. Oamenii încep să consume din ce în ce mai mult grîu. Aproape că nu mai e familie care să gătească terciuri de jir, ghindă, castane. Belşugul de amidon face ca populaţia să crească. Apar primele victime. Diabetul zaharat stinge linii genetice întregi. Cam 5% din populaţie. Pus în faţa epidemiei de diabet, tiranul local pune să se ardă toate lanurile de grîu ale celor atinşi de diabet, şi pe cele ale vecinilor. Este moral? Este deontologic? Ajută la ceva ordinul tiranului?

  9. 9 alin fumurescu

    …dupa cum spuneam „dincolo” (i.e., pe alalalt blog) sunt intr-o vizita prin Missouri, asa ca nu pot lasa ‘reply’ pur si simplu – trebuie sa ma „autentific”. Scrie aici – „name – necessar”:)
    @ C (sa spun cine esti? Nu spun, daca nu vrei:) – n-am dat-o in bara (nu ca n-as mai da-o la rastimpuri) – cand mergi la bere cu prietenii le spui pe nume sau porecla, etc – PENTRU CA II CUNOSTI! Ii stii deja, va stiti – got it?
    @ monica – ma bucur de fiecare data cand cineva isi mai aminteste de NU… pentru mine a fost perioada de vis la momentul oportun. Am fost un norocos… Tot ce zbura se manca – pe urma am devenit usurel mai cinic si mai blazat – iar cand am realizat ca sunt pe cale de a ma „maturiza” am plecat repede in jungla dupa caii verzi de pe pereti:) Da, sunt situatii in care nici „identificarea – autentificarea” nu ajuta – „n-ai cu cine, mai, n-ai cu cine!”:) Ghinionul lor, nu al nostru.
    @ ela – rau imi pare de supararea ta pentru comentariile „la prietenie” – da’ stick cu ele, deocamdata. Mi-e drag Platon, dar mai drag mi-e adevarul (sau ceea ce cred eu ca e adevar). Intre prieteni putem si sa nu cadem de acord fara ca, pentru asta, sa „ne luam jucariile si sa plecam”, nu?:)
    @ Marius – cum ziceam si „dincolo” – iti respect si inteleg pozitia dar esti prea incrancenat – iar asta nu-i bine… Uite o contra-poveste: un avion condus de teroristi sinucigasi se indreapta spre Capitoliu pentru a se zdrobi in el? Ce faci? Il dobori, omorand si oameni nevinovati sau il lasi sa se zdrobeasca in Capitoliu, omorand ATAT acei oameni nevinovati CAT SI altii, cu repercusiuni greu de imaginat? Food for thought.
    Tre’ sa plec. Ma cheama prietenii:)

  10. 10 C.

    Hm… nu ai citit ce am scris pana la capat. Repet: am discutii f ok cu oameni pe care nu ii cunosc (ca stare civila) si nici nu ma intereseaza sa ii cunosc. In real life. Vb ta, „got it?” 🙂

  11. 11 ela

    @Alin Cred ca si „supararea” o intelegem diferit. 🙂 Nu m-am suparat. Dimpotriva, te-am „dat” si altora sa te citeasca. Iar eu nu-mi iau jucariile si nu plec, este un spectacol interesant la care-mi place sa asist si aici si dincolo. Distractie placuta cu realii.

  12. 12 Marius Delaepicentru

    Aline, mulţumesc pentru recomandări. Sunt cîteva resorturi ce mă fac să devin, nu, „încrîncenat” nu e termenul potrivit, să devin „prolific” şi crud în acelaşi timp. Îţi garantez că le scriu pe toate cu acelaşi puls, fără variaţii de tensiune arterială. La urma urmei, scopul cu care scriu este cît se poate de egoist. Să-mi exersez limba română.

  13. 13 Marius Delaepicentru

    Ia, să vedem dacă aici merg aplicate poze.
    Quickpost this image to Myspace, Digg, Facebook, and others!

  14. 14 Marius Delaepicentru

    Cred că sinuciderile nu sunt o consecinţă directă a violenţei de limbaj din ciberspaţiu, ci mai degrabă indirectă, via autopercepţie individuală. Alienare prin luare-n serios. Sigur, lucrurile sunt complexe. Nicio catastrofă nu are cauză unică. Cauzele converg. Însă, ca să ne limităm la una singură, orice noutate rapid intrată-n uz, dar prost interpretată ontologic, prost folosită, provoacă panică şi victime. Să ne amintim de accidentele din primii ani de la pătrunderea cartofului în alimentaţia europenilor. Au fost familii întregi intoxicate cu solanină, pentru simplul fapt că n-au ştiut ce parte a cartofului se mănîncă. Obişnuiţi cu pătlăgelele roşii, omenii au încercat şi fructele cartofului. De ce? Din prostie, de foame, din ignoranţă. Cauzele intrinseci sunt cam aceleaşi şi în cazul interacţiei pe net.

    Ca să nu mai zic de „nocivitatea” undelor electromagnetice emise de telefonul monocelular.*) În altă ordine de idei, sunt cunoscute avalanşele de reclamaţii „dureri de burtă” şi internări, atunci cînd se constată că un produs nu e inocuu (n-are importanţă ce fel de produs). În cazuri dintr-astea, mai mult de 80% din apeluri sunt de natură ipohondră. Şi dacă mai ai şi o reţea de crainici cu mesaj emoţional, şi repetat pînă la sătulie, ştirea e gata.

    ––––––––––
    *) Într-un singur caz, undele emise de telefon s-au dovedit periculoase. Dar pentru asta a fost necesar un cumul rar de cauze. Într-un birou mare, al unei companii de fibre textile, un telefon celular a fost uitat pe unul din multele pupitre din încăpere. În apropiere, se aflau cîteva mostre de lamé. Lamé este o fîşie subţire metalizată, ce înconjoară elicoidal fibrele textile. Clădirea biroului era, de asemeni, metalică, ferestrele din geam armat. Semnal slab de recepţie. Pe la miezul nopţii sună telefonul. Cînd recepţia e slabă asta înseamnă că telefonul trebuie să emită puternic pentru a comunica cu releul proxim. La asta se adaugă frecvenţa ce depăşeşte 1GHz. Peste un 1GHz, orice metal se încălzeşte datorită inducţiei electromagnetice. Tot n-ar fi fost suficient ca lamé-ul de pe birou să işte incendiul. Efectul termic a fost însă amplificat de clădire, prin reflexia multiplă a semnalului de emisie. Şi gata, catastrofa.

  15. 15 fumurescu

    @ Marius – asa e – nimeni nu se sinucide indirect:) Desi, marturisesc, incep sa te suspectez de o anumita ticaiala care poate duce la gesturi necugetate:) Mai, nu le poti controla/explica pe toate! Nu-mi face nici o placere, da’-l parafrazez pe Blaga: mai lasa ceva din corola de minuni a lumii si nestrivita! Crezi ca lumea vine la crasma ta de foame sau de placere? Crezi ca daca le explici cate calorii vor consuma si ce hormoni le declanseaza sucul gastric si cum se va procesa mancarea si la ce va folosi pe plan psihlogic, ar mai veni multi? Intreb, nu dau cu parul…:)

  16. 16 Marius Delaepicentru

    Mai, nu le poti controla/explica pe toate!

    Aline, nu ştiu cum ai dedus că vreau să epuizez gnostic toată Lumea. 😉 Am spus chiar din start că nicio sinucidere n-are cauză unică, ci că e rezultanta mai multor forţe. Însă, m-am aplecat doar asupra factorului favorizant numit vizibilitate, şi cum ne zăpăceşte existenţial vizibilitatea, atunci cînd o luăm în serios. Pentru că despre asta e vorba. Cu cît nevroticul e mai vizibil, cu atît e mai înclinat să facă gesturi largi, finale. Exemplele nu lipsesc. De la Petronius încoa’, e chiar tentant să te sinucizi în mod „estetic”, fie că-ţi dai foc într-o piaţă, fie mediat prin webcam. Ca să nu mai zic de superstaruri, care, cînd le scade cifra vînzărilor, o mai pun de-un divorţ.

    Altfel, sunt de acord cu, şi admit, misterele Lumii. Din partea mea, gesturi necugetate nu vei afla. 🙂 Ca dovadă, tocmai mă întorsei de-acolo, de unde se petrec minunile, din Lumea reală, din cheile Sandankyo. Făcui poza, dar n-avusei noroc. Fu înnorat. 🙂 Şi nici creanga nu mai arăta fotogenic. Ca orice recreierare însă, „şedinţa de mirare” în natură mi-a făcut bine. Pe drumul de întoarcere, mi-am dat bineţe cu zeci de oameni mirosind a naftalină. Majoritatea, cu ocazia drumeţiei, îşi scoseseră hainele groase „la aerisit”.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: